CtEDO 29.03.2001 Auto

CASE OF GERMANO v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
29.03.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF GERMANO v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE GENERMANO c. ITALIA Cererea nr. 31379/96 AJUDMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 29 martie 2001 În cazul Germano c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka Bonello dna Stráznická, Lorenzen dna Tsatsa-Nikolovska judecători Kovler și grefierul secțiunii Fribergh După ce a deliberat în particular la 8 martie 2001, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 31379/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dl Giancarlo Germano („reclamantul”), la 13 martie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dl E. Troisi, avocat care practică la Turin. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului său și de durata procedurii de evacuare. La 30 mai 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 15 ianuarie 2001 și la 29 ianuarie 2001, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Turin, pe care l-a lăsat lui Y.A.H. într-o scrisoare înregistrată din 14 martie 1991, reclamantul a informat chiriașul că închiriatul a expirat la 30 septembrie 1990 și i-a cerut să părăsească sediul, dar chiriașul a refuzat să plece. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 23 martie 1991, reclamantul l-a chemat să apară în fața Magistratului Turin. Prin decizia din 12 aprilie 1991, care a fost făcută executivă la 17 aprilie 1991, judecătorul Turin a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 decembrie 1991. La 9 iunie 1992 și din nou la 11 iulie 1994, reclamantul a notificat chiriașul care l-a solicitat să abandoneze sediul. Între timp, negocierile au avut loc între reclamant și chiriașul pentru a soluționa litigiul, dar au eșuat. 10. La 25 iulie 1994, reclamantul l-a informat pe chiriaș că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 14 În septembrie 1994. 11. La 14 septembrie 1994, judecătorul a încercat să recupereze posesia, ceea ce a dovedit că nu a reușit, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd scufundarea expulzărilor, reclamantul nu a avut dreptul la asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 12. La 28 februarie 1995, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru el însuși. 13. Între 22 martie 1995 și 29 iulie 1998, judecătorul a făcut 13 încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuat, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 14. La 31 octombrie 1998, chiriașul a anulat sediul. DREPTUL 15. La 29 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 400.000.000 de ITL dlui Giancarlo GERMANO în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 31379/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 16. La 15 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 400.000.000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pentru dl Giancarlo GERMANO, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 31379/96, pe termen scurt în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 17. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 18. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă