- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 4 octombrie 2001
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Tentori Montalto împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE TENTORI MONTALTO c. ITALY (Documentul nr. 32648/96) HOTĂRÂREA (Resoluție deFriend) STRASBOURG 4 octombrie 2001 În cazul Tentori Montalto c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka Bonello dna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler, judecători G. Raimondi ad hoc judecător și E. Fribergh Secțiunea grefierului, deliberată în particular la 20 septembrie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu.
32648/96) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dl Tullio Tentori Montalto („reclamantul”), la 5 aprilie 1996. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de dl Tentori Montalto, un avocat practicant la Roma. Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Leanza, și de co-agentul lor, dl Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea sa prelungită - prin lipsa de asistență polițienă - de a recupera posesia apartamentului său și de durata procedurii de evacuare. La 22 martie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă.
La 11 iulie 2001 și la 27 iulie 2001, Agentul Guvernului și respectiv reclamantul au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTELE Dl. A.K. a fost proprietarul unui apartament din Roma, pe care l-a lăsat S.C. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 24 decembrie 1986, el a informat chiriașul că intenționează să termine închirierea la expirarea termenului la 30 iunie 1987 și i-a cerut să abandoneze locația până la data respectivă. La 23 mai 1988, reclamantul a dobândit utilizarea ( usufrutto ) a apartamentului. Într-o scrisoare a servit locatarului la 21 iunie 1988, reclamantul și-a comunicat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Roma.
10. Prin decizia din 5 decembrie 1988, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Roma a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediul să fie vacant până la 5 decembrie 1989. 11. La 31 ianuarie 1990, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. 12. La 7 martie 1990, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 18 aprilie 1990. 13. Între 18 aprilie 1990 și 1 februarie 1994, judecătorul a făcut 18 încercări de recuperare a posesiunii. 14. La 12 februarie 1994, reclamantul a făcut o declarație legală că a cerut urgent ca locație pentru fiul său. 15. Între 30 iunie 1994 și 7 martie 1997, judecătorul a făcut douăsprezece încercări de recuperare a posesiunii.
Fiecare încercare s-a dovedit eșuat, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 16. La 9 mai 1997, reclamantul a recuperat posesia apartamentului său. DREPTUL 17. La 12 iulie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 90.000.000 de ITL domnului Tullio Tentori Montalto în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 32648/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 18. La 6 august 2001, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei sunt dispus să plătească o sumă de 90.000.000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru dl Tullio Tentori Montalto, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 32648/96, pe calea Curții.
Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții).
20. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. A făcut în limba engleză și a notificat în scris la 4 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Erik Fribergh Christos Rozakis
SECOND SECTION
CASE OF TENTORI MONTALTO v. ITALY (Application no. 32648/96) JUDGMENT (Friendly Settlement) STRASBOURG 4 October 2001 In the case of Tentori Montalto v. Italy, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr A.B. Baka , Mr G. Bonello , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr E. Levits , Mr A. Kovler, judges , Mr G. Raimondi , ad hoc judge , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having deliberated in private on 20 September 2001, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 32648/96) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mr Tullio Tentori Montalto (“the applicant”), on 5 April 1996.
The applicant was represented before the Court by Mr P. Tentori Montalto, a lawyer practising in Rome. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito.
The applicant complained about his prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of his apartment and about the duration of the eviction proceedings.
On 22 March 2001, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
On 11 July 2001 and on 27 July 2001, the Agent of the Government and the applicant respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case. THE FACTS
Mr A.K. was the owner of an apartment in Rome, which he had let to S.C.
In a writ served on the tenant on 24 December 1986, he informed the tenant that he intended to terminate the lease on expiry of the term on 30 June 1987 and asked him to vacate the premises by that date.
On 23 May 1988, the applicant acquired the use ( usufrutto ) of the apartment.
In a writ served on the tenant on 21 June 1988, the applicant communicated his intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Rome Magistrate.
By a decision of 5 December 1988, which was made enforceable on the same day, the Rome Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises must be vacated by 5 December 1989.
On 31 January 1990, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 7 March 1990, he served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 18 April 1990.
Between 18 April 1990 and 1 February 1994, the bailiff made eighteen attempts to recover possession.
On 12 February 1994, the applicant made a statutory declaration that he urgently required the premises as accommodation for his son.
Between 30 June 1994 and 7 March 1997, the bailiff made twelve attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
On 9 May 1997, the applicant recovered possession of his apartment. THE LAW
On 12 July 2001 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 90,000,000 ITL to Mr Tullio Tentori Montalto with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 32648/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 6 August 2001 the Court received from the applicant’s representative the following declaration signed by the applicant: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 90,000,000 ITL covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr Tullio Tentori Montalto with a view to securing a friendly settlement of application no. 32648/96 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 4 October 2001, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President