ASOCIACIÓN DE VÍCTIMAS DEL TERRORISMO v. SPAIN

Reclamantul este o asociere din Madrid formată în 1980 pentru a proteja interesele victimelor și rudelor victimelor actelor de terorism, reprezentată în fața Curții de dl Trias Sagnier și dl Murcia Quintan, avocați care practică în Madrid. Hotărârea din 29 noiembrie 1997 la care se face trimitere mai jos, poate fi rezumat după cum urmează. La 26 aprilie 1995, organizația teroristă ETA a lansat un comunicat intitulat „Alternativă Democratică” (Alternativa Democratică) prin intermediul unui ziar, Egin. O decizie a fost luată de Mesa Nacional de Herri Batasuna (MNHB), organismul executiv al mișcării politice, Herri Batasuna, pentru a lua măsuri active pentru difuzarea comunicatului începând din mai 1995. Decizia a fost luată de un MNHB compus diferit de cel care a fost ulterior urmărit. În decembrie 1995, MNHB, nou compusă, a redactat un document intitulat „Presentarea alternativei democratice la popor” (Presentación Populara de la Alternativa Democrática), în care a stabilit o strategie de difuzare a propagandei pro-ETA prin intermediul publicităților plasate în presă, în special în ziarul Egin, și prin alte canale de comunicare cu publicul general din țara bască. La sfârșitul lunii ianuarie 1996, cu puțin înainte de alegerile generale din 3 martie 1996, membrii non-identificați ai ETA au trimis două videocasete MNHB pe „Alternativa Democrática”. În cursul unei reuniuni din 5 februarie 1996 și în conformitate cu articolele 3, 14 și 15 din articolele sale de asociere, care l-au definit ca organism executiv al partidului Herri Batasuna, responsabil cu reprezentarea mișcării politice, MNHB a convenit să adopte conținutul casetelor și să asigure difuzarea acestora, precum și să permită ETA să utilizeze sloturi publicitare care, ca partid politic recunoscut legal, au fost rezervate la Herri Batasuna gratuit pentru emisiile sale politice partidului. Cassetele au prezentat programul „Alternativa Democrática” al ETA, cu logoul, simbolurile și armele sale, și au numit, printre altele, independența și autodeterminarea poporului basc, o amnistia generală necondiționată și retragerea forțelor armate spaniole din teritoriul susținut. La 15 februarie 1996, procurorul public a depus o plângere cu judecătorul central de investigare nr. 5, care a început o investigație (diligencias previas). La 16 februarie, judecătorul central de investigare a eliberat o injuncție de interzicere a difuzarei materialelor în slot-uri rezervate pentru emisiile politice de partid liber și pentru anunțurile de radio destinate acestui scop. Prin decizia din 8 martie 1996, judecătorul central de investigare a fost de acord să permită reclamantului să se alăture procedurii împotriva celor 25 de membri ai MNHB în cauză ca procuror terț. La 13 iunie 1996, Curtea Supremă a susținut că are competența de a auzi cazul, care i-a fost atribuit ca unii dintre cei presupusi implicați în chestiunile reclamate au fost membri ai parlamentelor comunităților autonome din țara bască și Navarre. La 3 aprilie 1997, procurorul public a depus observațiile sale. De asemenea, reclamantul a făcut-o la 9 mai 1997. Acesta a susținut că actele inculpate ar trebui clasificate drept infracțiuni de aderare la o organizație armată și dreptul continuu de a ajuta și de a compensa o organizație armată sau, în alternativă, de a ajuta și de a compensa o organizație armată și de a continua infracțiunile de justificare a infracțiunilor în temeiul articolelor 174 bis litera (b) și 216 bis (a) § 2 din Codul penal sau de a continua infracțiunile de justificare a terorismului, în conformitate cu art. 216 bis litera (c) din Codul penal. Prin hotărârea Curții Supreme la 29 noiembrie 1997, membrii MNHB au fost achitați de infracțiunile de a fi membri ai unei organizații armate și de a declara acte de terorism, dar condamnați în temeiul articolului 174 bis litera (a) din Codul penal de a ajuta și de a compensa o organizație armată. Ei au fost condamnați la șapte ani de închisoare. MNHB a depus un recurs de amparo la Curtea Constituțională pe baza drepturilor lor la un proces echitabil și pentru a-și auzi cazul de către o instanță independentă și imparțială înființată prin lege, dreptul lor de a nu se incrimina, dreptul lor de a respecta libertatea de exprimare și de informare, de a respecta libertatea de gândire și de a participa la politică, și, în sfârșit, de a presupune inocențialitatea și principiul egalității. La 22 aprilie 1998, procurorul public a depus argumentul său depunând motivele pentru contestarea motivelor invocate de cei care caută ajutor de amparo. Reclamantul a urmat procedură la 25 aprilie. Prin hotărârea din 20 iulie 1999, care a fost prelucrată în favoarea reclamantului la 26 iulie 1999, Curtea Constituțională, ședința în calitate de instanță completă compusă din douăsprezece judecători, a acordat ușurarea MNHB amparo și a anulat hotărârea atacată. Prezenta decizie a susținut că dreptul MNHB, protejat de reglementarea impunând ca infracțiunile și pedeapsele să fie definite în mod strict prin lege, a fost încălcat de aplicarea articolului 174 bis literele (a) 1° și 2° din Codul penal, deoarece sancțiunile impuse au fost disproporționate cu privire la faptele din acest caz. Trei avize discordante și patru avize de acord au fost anexate la hotărâre. Legea de bază privind Curtea Constituțională „Curtea Constituțională poate în orice moment, înainte de adoptarea deciziei sale, să informeze părțile că există alte motive, în afară de cele care au fost invocate, care sunt relevante pentru admisibilitatea și, dacă este cazul, pentru meritul. În astfel de cazuri, se desfășoară o singură audiere pentru părțile în termen de cel mult zece zile, iar perioada de eliberare a deciziei se extinde în consecință.” În legislația spaniolă dreptul de a aduce o urmărire penală este public. În plus față de procurorul public, cetățenii privați au dreptul de a iniția proceduri penale. Cetățenii pot aduce o acuzație privată (pentru infracțiunile care pot fi urmărite de partea vătămată); acestea iau forma unei acuzații speciale sau a unei acuzații terțe, acestea din urmă fiind pentru infracțiuni pentru care o acuzație se află de oficiu (art. 125 din Constituție, art. 19 din Legea instituțională privind competențele judiciare și art. 101 din Codul de Procedință Penală). Prin articolele 270 și 783 din Codul de Procedință Penală, acuzațiile terțe, spre deosebire de procedurile speciale, sunt inițiate de o plângere penală (querella) depusă de altcineva decât victima infracțiunii.

The applicant is a Madrid association that was formed in 1980 to protect the interests of victims and relatives of victims of acts of terrorism. It was represented before the Court by Mr Trias Sagnier and Mr Murcia Quintan, lawyers practising in Madrid. judgment of 29 November 1997 to which reference is made below, may be summarised as follows. On 26 April 1995 the terrorist organisation ETA released a communiqué entitled “Democratic alternative” (Alternativa Democrática) through a newspaper, Egin. A decision was taken by the Mesa Nacional de Herri Batasuna (MNHB), the executive body of the political movement, Herri Batasuna, to take active steps to disseminate the communiqué from May 1995 onwards. The decision was taken by a differently composed MNHB from that which was subsequently prosecuted. In December 1995 the newly composed MNHB drafted a document entitled “Presentation of the democratic alternative to the people” (Presentación Popular de la Alternativa Democrática), in which it set out a strategy for disseminating pro-ETA propaganda through advertisements placed in the press, in particular with the Egin newspaper, and through other channels of communication with the general public in the Basque Country. At the end of January 1996, shortly before the general election on 3 March 1996, unidentified members of ETA sent the MNHB two videocassettes on “Alternativa Democrática”. During a meeting on 5 February 1996 and in accordance with Articles 3, 14 and 15 of its articles of association which defined it as the executive body of the Herri Batasuna party with responsibility for representing the political movement, the MNHB agreed to adopt the content of the cassettes and to arrange for their dissemination, and also to allow ETA to use advertising slots that, as a legally recognised political party, had been reserved to Herri Batasuna free of charge for its party political broadcasts. The cassettes presented ETA’s “Alternativa Democrática” programme, with its logo, symbols and weapons, and called, inter alia, for the independence and self-determination of the Basque people, an unconditional general amnesty and the withdrawal of the Spanish Armed Forces from the territory claimed. On 15 February 1996 the public prosecutor lodged a complaint with central investigating judge no. 5, who started an investigation (diligencias previas). On 16 February the central investigating judge issued an injunction prohibiting the dissemination of the material in slots reserved for free party political broadcasts and of radio announcements intended for that purpose. By a decision of 8 March 1996, the central investigating judge agreed to permit the applicant to join the proceedings against the twenty-five members of the MNHB concerned as a third-party prosecutor. On 13 June 1996 the Supreme Court held that it had jurisdiction to hear the case, which had been assigned to it as some of those allegedly involved in the matters complained of were members of the parliaments of the autonomous communities of the Basque Country and Navarre. On 3 April 1997 the public prosecutor lodged his submissions. The applicant did likewise on 9 May 1997. It argued that the defendants’ acts should be classified as the offence of membership of an armed and the continuing offence of aiding and abetting an armed organisation or, in the alternative, of aiding and abetting an armed organisation and the continuing offence of vindication of offences under Articles 174 bis (b) and 216 bis (a) § 2 of the Criminal Code, or the continuing offence of vindication of terrorism, contrary to Article 216 bis (c) of the Criminal Code. The MNHB lodged its defence submissions on 24 June 1997. By a judgment of the Supreme Court on 29 November 1997, the members of the MNHB were acquitted of the offences of being members of an armed organisation and of vindicating acts of terrorism, but convicted under Article 174 bis (a) of the Criminal Code of aiding and abetting an armed organisation. They were sentenced to seven-years’ imprisonment. The MNHB lodged an amparo appeal with the Constitutional Court based on their rights to a fair trial and to have their case heard by an independent and impartial court established by law, their right not to incriminate themselves, their rights to respect for freedom of expression and information, to respect for freedom of thought and to take part in politics, and lastly the presumption of innocence and the principle of equality. On 22 April 1998 the public prosecutor lodged his pleading setting out his reasons for contesting the grounds relied on by those seeking amparo relief. The applicant followed suit on 25 April. By a judgment of 20 July 1999, which was served on the applicant on 26 July 1999, the Constitutional Court, sitting as a full court composed of twelve judges, granted the MNHB amparo relief and quashed the judgment appealed against. It held that the MNHB’s right protected by the rule requiring that offences and punishments shall be strictly defined by law had been infringed by the application of Article 174 bis (a) 1° and 2° of the Criminal Code, in that the penalty imposed was disproportionate on the facts of the case. Three dissenting opinions and four concurring opinions were annexed to the judgment. Basic law on the Constitutional Court “The Constitutional Court may at any time before adopting its decision inform the parties that other grounds exist, apart from those that have been relied on, that are of relevance to admissibility and, if applicable, to the merits. In such cases a single hearing shall be held for the parties within no more than ten days and the period for delivery of the decision shall be extended accordingly.” Third-party prosecution In Spanish law the right to bring a criminal prosecution is public. In addition to the public prosecutor, private citizens are entitled to institute criminal proceedings. Citizens may bring a private prosecution (for offences that may be prosecuted by the injured party); these take the form of a special prosecution or a third-party prosecution, the latter being for offences for which a prosecution lies ex officio (Article 125 of the Constitution, section 19 of the Institutional Law on the Powers of the Judiciary and Article 101 of the Code of Criminal Procedure). By Articles 270 and 783 of the Code of Criminal Procedure, third-party prosecutions, unlike special prosecutions, are commenced by a criminal complaint (querella) lodged by someone other than the victim of the crime.