Aukera Guztiak împotriva Spaniei

Reclamantul este Aukera Guztiak, o asociație electorală constituită pentru a participa la alegerile pentru Parlamentul comunității autonome Țara Bascilor din 17 aprilie 2005. Este reprezentat în fața Curții de Dnn. D. Rouget, avocat la Baroul Bayonne, Adolfo Araiz Flamarique, avocat la Baroul Pamplona, și Iñigo Iruin Sanz și Urko Aiartza Azurtza, avocați la Baroul Guipúzcoa. A. Geneza cauzei

Curtea renunță la acest subiect la paragrafele 10 la 14 ale hotărârii Herri Batasuna și Batasuna c. Spania, nr. 25803/04 și 25817/04, CEDO 2009, pronunțată pe 30 iunie 2009. B. Circunstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

Pe 21 martie 2005, comisiile electorale ale teritoriilor istorice ale Țării Basculor (Alava, Biscaya și Guipúzcoa) au înregistrat candidatura asociației electorale reclamante pentru alegerile pentru Parlamentul Țării Bascilor din 17 aprilie 2005.

Pe 24 martie 2005, avocatul Statului și ministerul public au prezentat un recurs electoral-contentios care tindea la anularea acestei candidaturi în fața Camerei speciale a Tribunalului Suprem, constituită în conformitate cu art. 61 al legii organice asupra puterii judecătorești (în continuare LOPJ). Ei i se obiectau că urmărește activitatea partidelor politice Batasuna, Herri Batasuna și Euskal Herritarrok, declarate ilegale și dizolvate în martie 2003.

În aceeași zi, în aplicarea principiilor de celeritate și concentrare proprii procedurii contencioase-electorale, Tribunalul Suprem l-a citat pe reclamant să se prezinte înainte de 15 ore a zilei următoare pentru a-și prezenta observațiile.

Printr-o hotărâre pronunțată pe 26 martie 2005, Tribunalul Suprem a admis recursul prezentat de avocatul Statului și ministerul public și a anulat candidatura reclamantului, pe motiv că aceasta avea scopul de a continua activitățile celor trei partide declarate ilegale și dizolvate. Și-a bazat decizia pe art. 44 § 4 al legii organice asupra regimului electoral general (în continuare, LOREG), modificată de legea organică 6/2002 privind partidele politice.

În această hotărâre, Tribunalul Suprem a respins în primul rând pretenția reclamantului de a ridica o problemă constituțională cu privire la alineatul 4 al articolului 44 al LOREG. A notat că Tribunalul constituțional s-a pronunțat deja asupra acestui punct într-o hotărâre anterioară pronunțată pe 8 mai 2003, în care înalta instanță judicială estimase că zisa dispoziție era în conformitate cu Constituția. În această privință, señaló că această dispoziție nu avea scopul de a restricționa dreptul de vot pasiv al candidaților, ci avea scopul de a împiedica denaturarea asociațiilor electorale ca instrumente de participare cetățenească.

Tribunalul Suprem, referindu-se la deciziile sale din 3 mai 2003 și 21 mai 2004 care anulaseră candidatura altor grupuri electorale la alegerile municipale, regionale din Navarra și la Parlamentul European, a respins și alegații reclamantului referitoare la încălcări ale drepturilor fundamentale, în special cele conform cărora interesatul nu dispusese de timp suficient pentru a-și prezenta alegații. Considerase în această privință că brevitatea termenelor era justificată de natura excepțională a acestui tip de recurs, care trebuia să fie hotărât, în conformitate cu LOREG, în termen de două zile. În specie, aceste constrângeri nu împiedicaseră asigurarea respectării pe parcursul procedurii a principiilor contradictorului și imparțialității, componente esențiale ale dreptului la un proces echitabil.

Pentru Tribunalul Suprem, deși dizolvarea partidelor politice nu atrage lipsa dreptului de a vota sau de a fi ales ai conducătorilor sau membrilor acestora, activitățile partidelor dizolvate nu ar putea continua în viitor sub alte nume sau forme juridice. În scopul aprecierii existenței acestei continuități sau succesiuni între un partid politic și o asociație electorală, art. 44 § 4 al LOREG stabilește un set de criterii, cum ar fi similitudinea substanțială a structurilor, organizării sau funcționării lor, originea mijloacelor de finanțare sau susținerea acestora asupra violenței sau terorismului.

Tribunalul Suprem considerase în această privință că art. 44 § 4 al legii organice nu avea scopul de a restricționa dreptul de eligibilitate al candidaților, ci avea scopul de a împiedica denaturarea asociațiilor electorale ca instrumente de participare cetățenească. Aceasta era o garanție instituțională care respecta, oricum, conținutul esențial al dreptului de a participa la afacerile publice.

Tribunalul Suprem a enumerat de asemenea alte criterii care ar putea fi luate în considerare pentru aprecierea existenței unei continuități, cum ar fi participarea partidelor dizolvate la promovarea grupului electoral, programul de activitate politică a acestuia, procentul de candidați care aveau legături specifice cu partidele declarate ilegale, exercitarea funcțiilor publice în numele partidelor dizolvate sau existența condamnărilor penale împotriva candidaților grupului. În această privință, a notat că aprecierea globală a acestor factori trebuia efectuată în așa fel încât să fie posibil să se deducă, într-un mod rezonabil și nu arbitrar, că grupul electoral a acționat, de fapt, ca successor al activităților partidelor declarate ilegale.

Potrivit Tribunalului Suprem, următoarele elemente de dovadă demonstraseră că reclamantul avea scopul de a continua activitățile partidelor declarate ilegale și dizolvate: - În mai multe documente interne ale organizației teroriste ETA confiscate de garda civilă, aceasta demonstrase preocuparea sa cu privire la o posibilă lipsă de participare la alegerile autonome ale Țării Bascilor. Analizase dificultățile derivate din dizolvarea partidelor politice Batasuna și Herri Batasuna, în special anularea ulterioară a candidaturilor mai multor grupuri electorale cu ocazia alegerilor municipale, regionale din Navarra și ale Parlamentului European, și furnizase anumite directive generale pentru realizarea acestei participări. - Tribunalul Suprem a atras atenția asupra unei conversații înregistrate între un membru al ETA în închisoare și o lideră a unuia din partidele dizolvate care l-a vizitat. Aceasta din urmă i-a informat pe deținut că doi candidați erau în curs de pregătire pentru a participa la alegerile autonome. Lista primei candidaturi era compusă din persoane care fuseseră membri ai partidelor politice dizolvate, motiv pentru care risca să fie anulată. Cealaltă era o „listă curată" compusă din alte persoane, care, după opinia liderul, ar trece neobservat din partea autorităților. Potrivit Tribunalului Suprem, aceasta era grupul electoral reclamant. De asemenea, Tribunalul estimase că această conversație demonstrase existența unei strategii elaborate pentru a evita controlul judiciar care nu putuse fi evitat la alte alegeri care avuseră loc după dizolvarea partidelor politice. - Cât privește legăturile dintre candidații grupului reclamant și partidele declarate ilegale, Tribunalul Suprem a notat că pe listă erau doar două persoane care fuseseră foști candidați ai partidelor declarate ilegale. Cu toate acestea, observase că printre persoanele care semnaseră în fața unui notar pentru a se înscrie ca garanți ai constituirii grupului electoral reclamant și participării acestuia la alegerile autonome, figurau mai mult de patruzeci de foști membri ai partidelor politice dizolvate. - În plus, Tribunalul Suprem notase că la o manifestație care avuse loc la Bilbao pe 26 februarie 2004, broșuri informative solicitând semnătura participanților pentru a constitui grupul reclamant fuseseră distribuite, menționate cabinetele notarilor unde era posibil să se semneze. Această manifestație, organizată de o platformă de sprijin pentru persoanele acuzate de apartenența la trei organizații ale tineretului radical basc, contar cu participarea mai multor foști lideri ai partidelor declarate ilegale. - În final, Tribunalul Suprem ținuse seama și de un set de elemente, și anume: inactivitatea calculată a grupului reclamant în perioada preelectorală; întâlnirea promotoarelor candidaturii reclamantului cu foști lideri ai partidelor dizolvate care avuse loc la Bilbao pe 25 februarie 2005 câteva ore înainte de prezentarea publică a grupului electoral; confiscarea dintr-o mașină în cursul unui control efectuat de garda civilă a două documente esențiale pentru admiterea candidaturii reclamantului, însoțite de alte documente referitoare la unuia din partidele dizolvate, indicând care era strategia de urmat pentru lunile următoare; precum și absența unei condamnări fără echivoc a oricărei violențe din partea ETA.

Potrivit Tribunalului Suprem, toți acești indici luați în ansamblu evidențiau existența unei continuități între partidele declarate ilegale și grupul electoral reclamant.

Reclamantul prezentă apoi un recurs de amparo în fața Tribunalului constituțional. Plângerile sale se refereau în special la următoarele chestiuni: - Pretinsa încălcare a dreptului la echitate a procedurii, la dreptul la proces cu toate garanțiile și drepturile apărării, în măsura în care scurtul termen de care dispuse pentru a-și prezenta observațiile în fața Tribunalului Suprem l-ar fi plasat într-o situație de net dezavantaj comparativ cu adversarii săi, și anume avocatul Statului și ministerul public. De asemenea, din cauza celeritii excesive a procedurii contencioase-electorale, reclamantul ar fi fost privat de dreptul de a utiliza mijloace de dovadă relevante și de a contesta admisibilitatea dovezilor propuse de adversarii săi, în special expertizele gărzii civile și poliției naționale; - Pretinsa încălcare a dreptului de a participa la afacerile publice, direct sau prin intermediul reprezentanților, în măsura în care hotărârea Tribunalului Suprem determniase ineligibilitatea membrilor grupului și, prin urmare, privase alegătorii potențiali de dreptul de vot. Sub aspectul acestei plângeri, reclamantul invoca de asemenea dreptul la libertatea ideologică și de exprimare. - Pretinsa încălcare a dreptului la respectarea vieții private combinat cu dreptul la proces cu toate garanțiile și dreptul la libertatea de gândire în măsura în care faptele declarate dovedite în hotărârea Tribunalului Suprem s-au bazat pe date cu caracter personal referitoare la persoane care semnaseră pentru a se înscrie ca garanți în fața notarului asupra constituirii grupului electoral. - Pretinsa încălcare a dreptului la libertatea de asociere, ținând seama de imposibilitatea promovării constituirii grupului electoral.

Printr-o hotărâre din 31 martie 2005, Tribunalul constituțional a respins recursul. Cât privește plângerile privind dreptul la echitate a procedurii, la dreptul la proces cu toate garanțiile și drepturile apărării, înalta instanță judicială reamintise propria sa jurisprudență referitoare la constituționalitatea procedurii contencioase-electorale prevăzute la art. 49 al LOREG (hotărârea din 8 mai 2003, printre altele). În această privință observase: „Brevitatea termenelor prevăzute de art. 49 al legii organice asupra regimului electoral general pentru desfășurarea recursului împotriva înregistrării candidaților și candidaturi – două zile pentru a forma recursul și alte două zile pentru a randa o decizie – nu determină în sine nicio încălcare a dreptului la un proces echitabil (...) dacă reducerea termenelor prevăzută de legislator urmărește un scop rezonabil și necesar în conformitate cu principiile care reglementează procedura (...). Legislatorul a conceput (...) o procedură extrem de rapidă (...) care necesită termene scurte în toate etapele, atât pentru aspectul administrativ cât și pentru cel jurisdicțional, și care necesită deci de la toate părțile o diligență extremă, deoarece se tratează de a face compatibil dreptul la un proces echitabil al reclamantului și necesitatea de a respecta termenele stabilite ținând seama de acelea fixate pentru întregul proces electoral în cauză."

Tribunalul constituțional a constatat că reclamantul fusese în măsură să-și prezinte plângerile și să propună mijloace de dovadă relevante pentru a contesta recursurile formulate împotriva candidaturii sale în fața Tribunalului Suprem. De asemenea, în cadrul recursului de amparo, avusese ocazia să prezinte noi observații.

Cu privire la dovezi, înalta instanță judicială estimase că respingerea acestora de către Tribunal Suprem nu încălcaase în niciun caz drepturile apărării reclamantului, deoarece acesta nu demonstrase relevanța mijloacelor de dovadă propuse. Cât privește dovezile furnizate de avocatul Statului și ministerul public, Tribunalul observase că admiterea lor fusese larg motivată de Tribunalul Suprem și că, oricum, reclamantul nu susținuse suficient această plângere.

Cu privire la plângerea privind dreptul de a participa la afacerile publice, Tribunalul constituțional reamintise că limitarea dreptului cetățenilor de a se candida la un proces electoral prin intermediul unui grup electoral trebuie să se bazeze pe o decizie judecătorească rezonabilă și suficientă. Aceasta din urmă, pronunțată în cadrul unui proces respectând toate garanțiile, ajunge la concluzia că grupul constituit servește într-adevăr urmăririi unui scop care nu este de a exercita un asemenea drept ci de a evita efectele dizolvării unui partid politic. Criteriile de utilizat sunt cele prevăzute de art. 44 § 4 al LOREG, care se referă la elemente de continuitate organo-funcțională, personală și financiară. Oricum, ceea ce contează este că criteriile de apreciere utilizate sunt suficiente pentru a concluziona într-un mod motivat că grupul electoral în cauză acționează efectiv ca element constitutiv al unui partid de facto și nu ca instrument autentic de participare politică care urmărește implementarea exercitării dreptului de eligibilitate de către persoanele care îl alcătuiesc.

În circunstanțele spetei, înalta instanță judicială notase că Tribunalul Suprem examinase un set variat de dovezi, printre care existaseră elemente obiective (și anume, documentele interne ale ETA și conversația dintre un membru al acestei organizații teroriste în închisoare și o fost lideră a unuia din partidele declarate ilegale) care permiteaù să se concluzioneze asupra existenței unei structuri organo-funcționale și a unei intenții frauduloase. Aceste elemente fuseseră însoțite de alte elemente cu o portată și importanță inferioară, din care Tribunalul Suprem dedusese realitatea unui element subiectiv de continuitate între partidele politice dizolvate și grupul electoral în cauză.

De asemenea, Tribunalul constituțional considerase că aprecierea elementelor de dovadă obiective făcută de Tribunalul Suprem într-un mod rezonabil și lipsat de arbitrar, luând în considerare drepturile în conflict, era în sine suficientă pentru a fundamenta convingerea judecătorească a existenței unei continuități între partidele declarate ilegale și grupul electoral reclamant. Înalta instanță judicială nu acceptase anumite elemente subiective luate în considerare de Tribunalul Suprem. Estimase că, în pofida absenței acestor elemente, convingerea la care ajunsese pe baza elementelor obiective nu pierdea consistență. Printre aceste elemente subiective, Tribunalul constituțional menționase în particular existența a două persoane pe lista electorală reclamantului care fuseseră foști candidați ai partidelor declarate ilegale și datele personale ale acelora care se înscrioseră ca garanți ai constituirii grupului reclamant. Cu privire la cei doi candidați, Tribunalul constituțional reamintise jurisprudența stabilită în hotărârea din 2005. Cât privește garanții, estimase că istoria personală (politică, poliție unde judiciară) a garanților nu putea să presupună un indice de continuitate, în măsura în care grupul electoral, ca formă de participare politică, trebuia să fie deschis semnării de orice alegător, această semnătură exprimând doar sprijin la această candidatură pentru a accesa concurența electorală.

În sfârșit, Tribunalul constituțional reamintise, referindu-se la hotărârea sa din 24 mai 2004, că era perfect acceptabil într-o societate democratică să se ceară unui grup electoral împotriva căruia existaseră suspiciuni temeinice de connivență cu terorismul sau cu partidele declarate ilegale din acest motiv, să facă o declarație clară și fără echivoc de refuz și condamnare a terorismului și instrumentelor sale. Chiar dacă refuzul de a condamna expres terorismul nu putea fi considerat în sine ca fiind un indice suficient pentru a acredita o intenție frauduloasă ca cea prevăzută la art. 44 al LOREG, existența unei condamnări explicite era un contra-indice în măsură să discrediteze realitatea unei asemenea intenții. În specie, Tribunalul Suprem estimase într-un mod motivat și lipsit de arbitrar că condamnarea generică a încălcării drepturilor omului efectuată de grupul reclamant nu era suficientă pentru a răsturna indicii existente. C. Dreptul intern relevant

Curtea renunță la partea „drepturi interne și internaționale relevante" a hotărârii Etxeberría și alții c. Spania, nr. 35579/03, 35613/03, 35626/03 și 35634/03, din 30 iunie 2009. PLÂNGERI

Grupul electoral reclamant invoca art. 3 al Protocolului nr. 1 și articolele 10 și 13 ale Convenției.

Invocând art. 3 al Protocolului nr. 1, grupul electoral reclamant se plânge că s-a văzut privat de posibilitatea de a se prezenta la alegerile pentru Parlamentul Țării Bascilor, precum și de a putea reprezenta alegătorii. Aceasta ar fi împiedicat libera exprimare a opiniei poporului asupra alegerii corpului legislativ al comunității autonome. Afirmă că măsura litigioasă nu este proporțională și nu este deci necesară într-o societate democratică.

Grupul electoral reclamant invoca de asemenea art. 10 al Convenției. Se plânge de anularea candidaturii sale la alegerile pentru Parlamentul comunității autonome Țara Bascilor. Combate caracterul previzibil al articolului 44 § 4 al legii organice asupra regimului electoral general, precum și absența unui scop legitim și a necesității într-o societate democratică. Reclamantul consideră că termenii legii sunt foarte vagi, indeterminați și ambigui, și că aceste deficiențe nu pot fi considerate compensate în specie de jurisprudența internă. În această privință, estimează că în pofida faptului că Tribunalul Suprem și Tribunalul constituțional s-au pronunțat deja asupra acestei chestiuni de patru ori (și anume, cu ocazia alegerilor municipale, a celor regionale din Navarra, a celor la Parlamentul European și a celor la Parlamentul comunității autonome Țara Bascilor) nu au stabilit criterii precise și solide în jurisprudența lor.

Grupul electoral reclamant susține că obiectivul ingerării, precum și al legii privind partidele politice, era de a declara dizolvarea tuturor expresiilor politice ale independențialismului basc. De asemenea, consideră că măsura din care a fost victimă nu era proporțională cu scopul urmărit, și aceasta din următoarele motive: - Tribunalul Suprem și Tribunalul constituțional nu examinaseră conținutul programului politic pe baza căruia grupul electoral reclamant se candida la alegerile pentru Parlamentul autonom basc; - jurisdicțiile interne nu se bazaseră pe activitățile grupului electoral, deoarece acesta nu avusese timp să dezvolte vreo activitate în perioada până la anularea sa; - jurisdicțiile interne nu analizaseră activitățile politice duse la titlu personal de indivizii care figurau pe lista electorală, ineligibilitatea lor fiind o consecință automată a anulării candidaturii grupului reclamant; - aprecierea tribunalelor se bazează pe presupunerea existenței continuității ideologice între partidele dizolvate și grupul reclamant, o continuitate care nu putea fi demonstrată, în lipsa analizei programelor și activităților grupului și a activității personale a candidaților.

În sfârșit, reclamantul estimează că atât recursul din care a dispus în fața Tribunalului Suprem, cât și recursul de amparo în fața Tribunalului constituțional nu au fost efective în sensul articolului 13 al Convenției. Într-adevăr, susține că procedura contencioasă-electorală în fața camerei speciale a Tribunalului Suprem, reglementată de Legea organică asupra regimului electoral general modificată de Legea privind partidele politice, nu saurie fi considerată un recurs efectiv, ținând seama în special de scurtele termene din care dispunea, cu nerespectare a principiului egalității armelor, a contradictorului și drepturilor apărării. Reclamantul subliniază de asemenea complexitatea cauzei și importanța drepturilor fundamentale în cauză. De asemenea, cât privește recursul de amparo în fața Tribunalului constituțional, reclamantul consideră că nici el nu răspundea cerințelor unui recurs efectiv. Invocă în această privință că înalta instanță judicială exercitase un control jurisdicțional prea restrâns și nu examinase necesitatea și proporționalitatea măsurii litigioase.

Curtea constată de la început că atât faptele la originea prezentei cauze, cât și problemele juridice care decurg din ele sunt similare cu acelea din cererile Etxeberría și alții c. Spania, mai sus-menționate, în care Curtea concluzionează la neîncălcarea articolelor 10 și 13 ale Convenției și 3 al Protocolului nr. 1. În specie, Curtea nu vede nici un motiv de a se abate de la jurisprudența precitată, situația de fapt fiind aceeași, și anume anularea candidaturii unui grup electoral. De aceea, consideră că argumentele prezentate în paragrafele 47 la 56 ale hotărârii în cauză sunt aplicabile prezentei cauze.

Pe baza articolului 10 al Convenției, grupul electoral reclamant se plânge de anularea candidaturii sale la alegerile pentru Parlamentul Țării Bascilor. Dispoziția invocată citit după cum urmează: „1. Orice persoană are dreptul la libertatea exprimării. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără interferență din partea autorităților publice și fără considerare de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună întreprinderile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizații. 2. Exercitarea acestor libertăți comportând obligații și responsabilități poate fi supusă anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de legea, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea crimei, protecția sănătății sau moralei, protecția reputației sau drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a asigura autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."

Curtea constată că plângerea privind art. 10 se referă la aceleași fapte ca și durerile ridicate pe baza articolului 3 al Protocolului nr. 1. În această privință, reamintește că aceasta din urmă dispoziție constituie o lex specialis cu privire la exercitarea dreptului de vot (a se vedea Hirst c. Regatul Unit (nr. 2) [GC], nr. 74025/01, § 89, CEDO 2005-IX, și Ždanoka c. Letonia [GC], nr. 58278/00, § 141, CEDO 2006-IV). Această considerație ar fi aplicabilă a fortiori dreptului subiectiv de a se candida. De aceea, Curtea renunță la concluziile prezentate în cazurile Etxeberría și alții (§29 de mai sus) și declară că nu se pune nicio problemă distinctă sub aspectul articolului 10 al Convenției.

Reclamantul se plânge în final că procedura contencioasă-electorală în fața camerei speciale a Tribunalului Suprem nu saurie trece pentru un recurs efectiv, ținând seama în special de scurtele termene din care dispunea. Invoca art. 13 al Convenției, care prevede următoarele: „Orice persoană ai cărei drepturi și libertăți recunoscute de (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la o reparație efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale."

Curtea renunță în această privință la argumentele prezentate la paragrafele 78 la 82 ale hotărârii Etxeberría și alții mai sus-menționate.

La lumina principiilor deduse în hotărârea Etxeberría și alții, Curtea estimează că nimic în dosar nu permite să se observe o aparență de încălcare de către jurisdicțiile spaniole ale drepturilor invocate.

Ținând seama de cele de mai sus, Curtea estimează că prezenta cerere este în mod evident mal fondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 al Convenției. Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Elisabet Fura Grefier adjunct Președintele

Le requérant est Aukera Guztiak, un groupement électoral constitué pour participer aux élections au Parlement de la communauté autonome du Pays Basque du 17 avril 2005. Il est représenté devant la Cour par Mes D. Rouget, avocat au Barreau de Bayonne, Adolfo Araiz Flamarique, avocat au Barreau de Pampelune, et Iñigo Iruin Sanz et Urko Aiartza Azurtza, avocats au Barreau de Guipúzcoa. A. La genèse de l'affaire

La Cour renvoie à ce sujet aux paragraphes 10 à 14 de l'arrêt Herri Batasuna et Batasuna c. Espagne , n os 25803/04 et 25817/04, CEDH 2009, rendu le 30 juin 2009. B. Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 21 mars 2005, les commissions électorales des territoires historiques du Pays Basque (Alava, Biscaye et Guipúzcoa) enregistrèrent la candidature du groupement électoral requérant pour les élections au Parlement du Pays Basque du 17 avril 2005.

Le 24 mars 2005, l'avocat de l'État et le ministère public présentèrent un recours contentieux-électoral tendant à l'annulation de cette candidature devant la Chambre spéciale du Tribunal suprême, constituée conformément à l'article 61 de la loi organique relative au pouvoir judiciaire (ci-après LOPJ). Ils lui reprochaient de poursuivre l'activité des partis politiques Batasuna, Herri Batasuna. et Euskal Herritarrok . , déclarés illégaux et dissous en mars 2003.

Ce même jour, en application des principes de célérité et de concentration propres à la procédure contentieuse-électorale, le Tribunal suprême cita le groupement requérant à comparaître avant 15 heures le jour suivant pour présenter ses allégations.

Par un arrêt rendu le 26 mars 2005, le Tribunal suprême accueillit le recours présenté par l'avocat de l'État et le ministère public et annula la candidature du requérant, au motif qu'elle avait pour but de poursuivre les activités des trois partis déclarés illégaux et dissous. Il fonda sa décision sur l'article 44 § 4 de la loi organique relative au régime électoral général (ci-après, LOREG), telle que modifiée par la loi organique 6/2002 portant sur les partis politiques.

Dans cet arrêt, le Tribunal suprême rejeta en premier lieu la prétention du requérant de poser une question de constitutionnalité sur l'alinéa 4 de l'article 44 de la LOREG. Il nota que le Tribunal constitutionnel s'était déjà prononcé sur ce point dans un arrêt précédent rendu le 8 mai 2003, dans lequel la haute juridiction avait estimé que ladite disposition était conforme à la Constitution. A cet égard, elle avait signalé que cette disposition ne visait pas à restreindre le droit de suffrage passif des candidats, mais qu'elle avait comme but d'empêcher la dénaturalisation des groupements électoraux en tant qu'instruments de participation citoyenne.

Le Tribunal suprême, faisant référence à ses décisions du 3 mai 2003 et 21 mai 2004 qui annulèrent la candidature d'autres groupements d'électeurs aux élections municipales, régionales en Navarre et au Parlement européen, rejeta également les allégations du requérant portant sur des violations des droits fondamentaux, en particulier celles selon lesquelles l'intéressé n'avait pas disposé de temps suffisant pour présenter ses allégations. Il considéra à cet égard que la brièveté des délais était justifiée par la nature exceptionnelle de ce type de recours, qui devait être tranché, conformément à la LOREG, dans un délai de deux jours. En l'espèce, ces contraintes n'avaient pas empêché d'assurer le respect tout au long de la procédure des principes du contradictoire et d'impartialité, composantes essentielles du droit à un procès équitable.

Pour le Tribunal suprême, bien que la dissolution des partis politiques n'entraîne pas la privation du droit de voter ou d'être élu de leurs dirigeants ou de leurs membres, les activités des partis dissous ne sauraient continuer dans l'avenir sous d'autres noms ou formes juridiques. Aux fins d'apprécier l'existence de cette continuité ou succession entre un parti politique et un groupement électoral, l'article 44 § 4 de la LOREG établit un ensemble de critères tels que la similitude substantielle de leurs structures, de leur organisation ou de leur fonctionnement, l'origine des moyens de financement ou leur soutien à la violence ou au terrorisme.

Le Tribunal suprême considéra à cet égard que l'article 44 § 4 de la loi organique ne visait pas à restreindre le droit d'éligibilité des candidats, mais avait pour but d'empêcher la dénaturation des groupements électoraux en tant qu'instruments de participation citoyenne. Il s'agissait d'une garantie institutionnelle qui respectait en tout état de cause le contenu essentiel du droit de participer aux affaires publiques.

Le Tribunal suprême énuméra également d'autres critères pouvant être pris en compte pour apprécier l'existence d'une continuité, tels que la participation des partis dissous à la promotion du groupement d'électeurs, le programme d'activité politique de ce dernier, le pourcentage de candidats ayant des liens spécifiques avec les partis déclarés illégaux, l'exercice de fonctions publiques au nom des partis dissous ou l'existence de condamnations pénales à l'encontre des candidats du groupement. A cet égard, il releva que l'appréciation globale de ces facteurs devait être réalisée en sorte qu'il soit possible de déduire, d'une façon raisonnable et non arbitraire, que le groupement électoral avait agi, de fait, comme successeur des activités des partis déclarés illégaux.

Selon le Tribunal suprême, les éléments de preuve suivants démontraient que le requérant avait pour but de poursuivre les activités des partis déclarés illégaux et dissous : - Dans plusieurs documents internes de l'organisation terroriste ETA saisis par la garde civile, celle-ci montrait sa préoccupation face à un éventuel manque de participation aux élections autonomes du Pays Basque. Elle analysait les difficultés dérivées de la dissolution des partis politiques Batasuna et Herri Batasuna, notamment l'annulation par la suite des candidatures de plusieurs groupements électoraux à l'occasion des élections municipales, régionales en Navarre et au Parlement européen, et donnait quelques directives générales pour mener cette participation à terme. - Le Tribunal suprême attira l'attention sur une conversation enregistrée entre un membre de l'ETA en prison et une dirigeante d'un des partis dissous qui lui rendit visite. Cette dernière informa le détenu que deux candidatures étaient en préparation afin de participer aux élections autonomes. La liste de la première candidature était composée des personnes ayant été membres des partis politiques dissous, motif par lequel elle risquait d'être annulée. L'autre était une « liste propre » composée d'autres personnes, qui, d'après la dirigeante, passerait inaperçue auprès des autorités. De l'avis du Tribunal suprême, il s'agissait du groupement électoral requérant. Par ailleurs, le Tribunal estima que cette conversation démontrait l'existence d'une stratégie élaborée pour éviter le contrôle judiciaire qui n'avait pu être éludé lors des autres élections ayant eu lieu après la dissolution des partis politiques. - Quant aux liens entre les candidats du groupement requérant et les partis déclarés illégaux, le Tribunal suprême nota que dans la liste il y avait uniquement deux personnes qui étaient des anciens candidats des partis déclarés illégaux. Toutefois, il observa que parmi les personnes qui signèrent devant un notaire afin de se porter garants de la constitution du groupement électoral requérant et de sa participation aux élections autonomes, figuraient plus de quarante anciens membres des partis politiques dissous. - De plus, le Tribunal suprême releva que lors d'une manifestation qui eut lieu à Bilbao le 26 février 2004, des feuilles informatives sollicitant la signature des participants pour constituer le groupement requérant furent distribuées, mentionnant les cabinets des notaires où il était possible d'aller signer. Cette manifestation, organisée par une plateforme d'appui aux personnes mises en cause pour appartenance à trois organisations de la jeunesse radicale basque, compta avec la participation de plusieurs anciens dirigeants des partis déclarés illégaux. - Finalement, le Tribunal suprême tint également compte d'un ensemble d'éléments, à savoir : l'inactivité calculée du groupement requérant lors de la précampagne électorale ; la réunion des promoteurs de la candidature du requérant avec des anciens dirigeants des partis dissous qui eut lieu à Bilbao le 25 février 2005 quelques heures avant la présentation publique du groupement électoral ; la saisie dans une voiture lors d'un contrôle effectué par la garde civile de deux documents essentiels pour l'admission de la candidature du requérant, accompagnés d'autres documents relatifs à un des partis dissous, indiquant quelle était la stratégie à suivre pour les mois à venir ; ainsi que l'absence de condamnation sans équivoque de toute violence de la part de l'ETA.

De l'avis du Tribunal suprême, tous ces indices considérés dans leur ensemble, mettaient en évidence l'existence d'une continuité entre les partis déclarés illégaux et le groupement électoral requérant.

Le requérant présenta alors un recours d' amparo devant le Tribunal constitutionnel. Ses griefs portaient notamment sur les questions suivantes : - La prétendue violation du droit à l'équité de la procédure, du droit à un procès assorti de toutes les garanties et des droits de la défense, dans la mesure où le court délai dont il disposa pour présenter ses observations devant le Tribunal suprême l'aurait placé dans une situation de net désavantage par rapport à ses adversaires, à savoir l'avocat de l'État et le ministère public. Par ailleurs, en raison de la célérité excessive de la procédure contentieuse-électorale, le requérant se serait vu privé de son droit d'utiliser des moyens de preuve pertinents et de contester la recevabilité des preuves proposées par ses adversaires, notamment les expertises de la garde civile et de la police nationale ; - La prétendue violation du droit à participer aux affaires publiques, directement ou par le biais de représentants, dans la mesure où l'arrêt du Tribunal suprême avait entraîné l'inéligibilité des membres du groupement et, par conséquent, privé les électeurs potentiels du droit de vote. Sous l'angle de ce grief, le requérant invoqua également le droit à la liberté idéologique et d'expression. - La prétendue violation du droit au respect de la vie privée combiné avec le droit à un procès assorti de toutes les garanties et du droit à la liberté de pensée dans la mesure où les faits déclarés prouvés dans l'arrêt du Tribunal suprême étaient basés sur des données à caractère personnel concernant des personnes ayant signé pour se porter garant devant notaire sur la constitution du groupement électoral. - La prétendue violation du droit à la liberté d'association, compte tenu de l'impossibilité de promouvoir la constitution du groupement électoral.

Par un arrêt du 31 mars 2005, le Tribunal constitutionnel rejeta le recours. Quant aux griefs tirés du droit à l'équité de la procédure, du droit à un procès assorti de toutes les garanties et des droits de la défense, la haute juridiction rappela sa propre jurisprudence concernant la constitutionnalité de la procédure contentieuse-électorale prévue par l'article 49 de la LOREG (arrêt du 8 mai 2003, parmi d'autres). A cet égard elle releva : « La brièveté des délais prévus par l'article 49 de la loi organique relative au régime électoral général pour le déroulement du recours contre l'enregistrement de candidatures et candidats – deux jours pour former le recours et deux autres jours pour rendre une décision – n'emporte en soi aucune violation du droit à un procès équitable (...) si la réduction des délais prévue par le législateur poursuit un but raisonnable et nécessaire conforme aux principes qui régissent la procédure (...). Le législateur a conçu (...) une procédure extrêmement rapide (...) qui exige des délais courts à tous les stades, aussi bien pour son volet administratif que pour son volet juridictionnel, et qui exige donc de toutes les parties une extrême diligence puisqu'il s'agit de rendre compatibles le droit à un procès équitable du requérant et la nécessité de respecter les délais établis compte tenu de ceux fixés pour l'ensemble du processus électoral en cause. »

Le Tribunal constitutionnel constata que le requérant avait pu présenter ses griefs et proposer les moyens de preuve pertinents en vue de contester les recours formés contre sa candidature devant le Tribunal suprême. Par ailleurs, dans le cadre du recours d 'amparo , il avait eu l'occasion de soumettre de nouvelles observations.

Pour ce qui est des preuves, la haute juridiction estima que le rejet de ces dernières par le Tribunal suprême n'avait en aucun cas enfreint les droits de la défense du requérant, dès lors que ce dernier n'avait pas démontré la pertinence des moyens de preuve proposés. Quant aux preuves fournies par l'avocat de l'État et le ministère public, le Tribunal observa que leur admission avait été amplement motivée par le Tribunal suprême et que, en tout état de cause, le requérant n'avait pas suffisamment étayé ce grief.

S'agissant du grief tiré du droit à participer aux affaires publiques, le Tribunal constitutionnel rappela que la limitation du droit des citoyens de se porter candidats à un processus électoral par le biais d'un groupement d'électeurs doit se fonder sur une décision judiciaire raisonnable et suffisante. Cette dernière, rendue dans le cadre d'un procès respectant toutes les garanties, parvient à la conclusion que le groupement constitué sert réellement à la poursuite d'un but qui n'est pas d'exercer un tel droit mais d'échapper aux effets de la dissolution d'un parti politique. Les critères à utiliser sont ceux prévus par l'article 44 § 4 de la LOREG, qui font référence aux éléments de continuité organico-fonctionnelle, personnelle et financière. En tout cas, ce qui importe est que les critères d'appréciation utilisés suffisent pour conclure d'une façon motivée que le groupement d'électeurs en cause agit effectivement en tant qu'élément constitutif d'un parti de facto et non comme un véritable instrument de participation politique qui vise à mettre en œuvre l'exercice du droit d'éligibilité par les particuliers qui en font partie.

Dans les circonstances de l'espèce, la haute juridiction nota que le Tribunal suprême avait examiné un ensemble varié de preuves, parmi lesquelles il y avait des éléments objectifs (à savoir, les documents internes de l'ETA et la conversation entre un membre de cette organisation terroriste en prison et une ancienne dirigeante d'un des partis déclarés illégaux) qui permettaient de conclure à l'existence d'une trame organico-fonctionnelle et d'une intention frauduleuse. Ces éléments étaient accompagnés d'autres éléments d'une portée et d'une importance inférieures, à partir desquels le Tribunal suprême avait dégagé la réalité d'un élément subjectif de continuité entre les partis politiques dissous et le groupement électoral en cause.

En outre, le Tribunal constitutionnel considéra que l'appréciation des éléments de preuve objectifs faite par le Tribunal suprême de manière raisonnable et dénuée d'arbitraire, en prenant en considération les droits en conflit, était en soi suffisante pour fonder la conviction judiciaire de l'existence d'une continuité entre les partis déclarés illégaux et le groupement électoral requérant. La haute juridiction n'accepta pas certains éléments subjectifs pris en compte par le Tribunal suprême. Elle estima que, malgré l'absence de ces éléments, la conviction à laquelle il était parvenu sur la base des éléments objectifs ne perdait pas sa consistance. Parmi ces éléments subjectifs, le Tribunal constitutionnel mentionna en particulier l'existence de deux personnes dans la liste électorale du requérant qui étaient d'anciens candidats des partis déclarés illégaux et les données personnelles de ceux qui s'étaient portés garants de la constitution du groupement requérant. S'agissant des deux candidats, le Tribunal constitutionnel rappela sa jurisprudence établie dans l'arrêt de 2005. Pour ce qui est des garants, il estima que l'histoire personnelle (politique, policière où judiciaire) des garants ne pouvait pas supposer un indice de continuité, dans la mesure où le groupement électoral, en tant que forme de participation politique, devait être ouvert à la signature de n'importe quel électeur, cette signature exprimant uniquement l'appui à cette candidature pour qu'elle accède à la concurrence électorale.

En dernier lieu, le Tribunal constitutionnel rappela, en faisant référence à son arrêt du 24 mai 2004, qu'il était parfaitement acceptable dans une société démocratique de demander à un groupement électoral contre lequel existaient des soupçons fondés de connivence avec le terrorisme ou avec des partis déclarés illégaux pour cette raison, de faire une déclaration claire et sans équivoque de refus et de condamnation du terrorisme et de ses instruments. Même si le refus à condamner expressément le terrorisme ne pouvait être considéré en soi comme étant un indice suffisant pour accréditer une volonté frauduleuse comme celle prévue à l'article 44 de la LOREG, l'existence d'une condamnation explicite était un contre-indice capable de discréditer la réalité d'une telle volonté. En l'espèce, le Tribunal suprême avait estimé de façon motivée et dénuée d'arbitraire que la condamnation générique de la violation des droits de l'homme effectuée par le groupement requérant n'était pas suffisante pour renverser les indices existants. C. Le droit interne pertinent

La Cour renvoie à la partie « droit interne et international pertinent » de l'arrêt Etxeberría et autres c. Espagne , n os 35579/03, 35613/03, 35626/03 et 35634/03, du 30 juin 2009. GRIEFS

Le groupement électoral requérant invoque l'article 3 du Protocole n o 1 et les articles 10 et 13 de la Convention.

Invoquant l'article 3 du Protocole n o 1, le groupement électoral requérant se plaint de s'être vu privé de la possibilité de se présenter aux élections au Parlement du Pays Basque, ainsi que de pouvoir représenter ses électeurs. Ceci aurait empêché la libre expression de l'opinion du peuple sur le choix du corps législatif de la communauté autonome. Il affirme que la mesure litigieuse n'est pas proportionnelle et n'est donc pas nécessaire dans une société démocratique.

Le groupement électoral requérant invoque également l'article 10 de la Convention. Il se plaint de l'annulation de sa candidature aux élections du Parlement de la communauté autonome du Pays Basque. Il combat le caractère prévisible de l'article 44 § 4 de la loi organique relative au régime électoral général, ainsi que l'absence de but légitime et de nécessité dans une société démocratique. Le requérant considère que les termes de la loi sont très vagues, indéterminés et ambigus, et que ces lacunes ne peuvent être considérées palliées en l'espèce par la jurisprudence interne. A cet égard, il estime que malgré le fait que le Tribunal suprême et le Tribunal constitutionnel se soient déjà prononcés sur cette question quatre fois (à savoir, à l'occasion des élections municipales, celles régionales en Navarre, celles au Parlement européen et celles au Parlement de la communauté autonome du Pays Basque) ils n'ont pas établi de critères précis et solides dans leur jurisprudence.

Le groupement électoral requérant soutient que l'objectif de l'ingérence, ainsi que de la loi portant sur les partis politiques, était de déclarer la dissolution de toutes les expressions politiques de l'indépendantisme basque. Par ailleurs, il considère que la mesure dont il a fait l'objet n'était pas proportionnelle au but poursuivi, et ceci pour les motifs suivants : - le Tribunal suprême et le Tribunal constitutionnel n'ont pas examiné le contenu du programme politique sur la base duquel le groupement électoral requérant se portait candidat aux élections au Parlement autonome basque ; - les juridictions internes ne se sont pas fondées sur les activités du groupement électoral, car ce dernier n'a pas eu le temps de développer une quelconque activité pendant le temps écoulé jusqu'à son annulation ; - les juridictions internes n'ont pas analysé les activités politiques menées à titre personnel par les individus qui figuraient dans la liste électorale, leur inéligibilité étant une conséquence automatique de l'annulation de la candidature du groupement requérant ; - l'appréciation des tribunaux repose sur la présomption de l'existence de continuité idéologique entre les partis dissous et le groupement requérant, une continuité qui n'a pu être démontrée, faute d'une analyse des programmes et des activités du groupement et de l'activité personnelle des candidats.

Finalement, le requérant estime que tant le recours dont il a disposé devant le Tribunal suprême que le recours d' amparo auprès du Tribunal constitutionnel n'ont pas été effectifs dans le sens de l'article 13 de la Convention. En effet, il soutient que la procédure contentieuse-électorale devant la chambre spéciale du Tribunal suprême, régie par la Loi organique relative au régime électoral général telle que modifiée par la Loi portant sur les parties politiques, ne saurait être considérée comme un recours effectif, eu égard notamment aux courts délais dont il disposait, au mépris du principe de l'égalité des armes, du contradictoire et des droits de la défense. Le requérant souligne également la complexité de l'affaire et l'importance des droits fondamentaux en cause. Par ailleurs, en ce qui concerne le recours d' amparo auprès du Tribunal constitutionnel, le requérant considère qu'il ne répondait pas non plus aux exigences d'un recours effectif. Il allègue à cet égard que la haute juridiction exerça un contrôle juridictionnel trop restreint et n'examina pas la nécessité et la proportionnalité de la mesure litigieuse. EN DROIT

Le groupement électoral requérant se plaint de s'être vu privé de la possibilité de participer aux élections au Parlement du Pays Basque et de représenter ses électeurs, ce qui a entravé la libre expression de l'opinion du peuple sur le choix du corps législatif. Il soutient que la mesure litigieuse n'était pas proportionnée et donc pas nécessaire dans une société démocratique. Il invoque l'article 3 du Protocole n o 1, qui se lit comme suit : « Les Hautes Parties contractantes s'engagent à organiser, à des intervalles raisonnables, des élections libres au scrutin secret, dans les conditions qui assurent la libre expression de l'opinion du peuple sur le choix du corps législatif. »

La Cour constate d'emblée que tant les faits à l'origine de la présente affaire que les problèmes juridiques qui en découlent sont similaires à ceux des requêtes Etxeberría et autres c. Espagne , susmentionnées, dans lesquelles la Cour conclut à la non-violation des articles 10 et 13 de la Convention et 3 du Protocole n o 1. En l'espèce, la Cour n'aperçoit pas de raison de s'écarter de la jurisprudence précitée, la situation de fait étant la même, à savoir l'annulation de la candidature d'un groupement électoral. Dès lors, elle considère que les arguments exposés dans les paragraphes 47 à 56 de l'arrêt en question sont d'application à la présente affaire.

Sur le terrain de l'article 10 de la Convention, le groupement électoral requérant se plaint de l'annulation de sa candidature aux élections au Parlement du Pays Basque. La disposition invoquée se lit comme suit : « 1. Toute personne a droit à la liberté d'expression. Ce droit comprend la liberté d'opinion et la liberté de recevoir ou de communiquer des informations ou des idées sans qu'il puisse y avoir ingérence des autorités publiques et sans considération de frontière. Le présent article n'empêche pas les États de soumettre les entreprises de radiodiffusion, de cinéma ou de télévision à un régime d'autorisations. 2. L'exercice de ces libertés comportant des devoirs et des responsabilités peut être soumis à certaines formalités, conditions, restrictions ou sanctions prévues par la loi, qui constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à l'intégrité territoriale ou à la sûreté publique, à la défense de l'ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, à la protection de la réputation ou des droits d'autrui, pour empêcher la divulgation d'informations confidentielles ou pour garantir l'autorité et l'impartialité du pouvoir judiciaire. »

La Cour constate que le grief tiré de l'article 10 se rapporte aux mêmes faits que les doléances soulevées sur le terrain de l'article 3 du Protocole n o 1. A cet égard, elle rappelle que cette dernière disposition constitue une lex specialis pour ce qui est de l'exercice du droit de vote (voir Hirst c. Royaume-Uni (n o 2) [GC], n o 74025/01, § 89, CEDH 2005-IX, et Ždanoka c. Lettonie [GC], n o 58278/00, § 141, CEDH 2006 ‑ IV). Cette considération serait applicable a fortiori au droit subjectif de se porter candidat. Par conséquent, la Cour renvoie aux conclusions présentées dans les affaires Etxeberría et autres (paragraphe 29 ci-dessus) et déclare qu'aucune question distincte ne se pose sous l'angle de l'article 10 de la Convention.

Le requérant se plaint enfin de ce que la procédure contentieuse-électorale devant la chambre spéciale du Tribunal suprême ne saurait passer pour un recours effectif, en raison notamment des courts délais dont il a disposé. Il invoque l'article 13 de la Convention, lequel prévoit ce qui suit : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles. »

La Cour renvoie à cet égard aux arguments exposés aux paragraphes 78 à 82 de l'arrêt Etxeberría et autres susmentionné. 35. À la lumière des principes dégagés dans l'arrêt Etxeberría et autres , la Cour estime que rien dans le dossier ne permet de déceler une apparence de violation par les juridictions espagnoles des droits invoqués.

Compte tenu de ce qui précède, la Cour estime que la présente requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée conformément à l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Déclare la requête irrecevable. Stanley Naismith Elisabet Fura Greffier adjoint Présidente