IVENS v. THE UNITED KINGDOM

Reclamantul este un național britanic, născut în 1938 și locuiește în Leigh pe mare. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost condamnat la 21 decembrie 1994 de conspirație pentru a da note contrafăcute, a acordat cauțiune și condamnat la 20 ianuarie 1995 la 30 de luni de închisoare. În timpul procesului a apărut că unul dintre jurați a fost mituit. Judecătorul a dat demisia juriului și a continuat cu procesul, spunând că el a fost reluat să ordone un judecător pentru că ar întârzia procedura. Potrivit legii engleze, acest lucru nu a fost un factor pe care judecătorul ar fi trebuit să îl ia în considerare în exercitarea discreției sale.

Reclamantul a solicitat permisiunea de recurs la 20 ianuarie 1995. Cererea sa a fost refuzată la 22 mai 1995. El a depus o cerere la Curtea de Apel completă pentru concediu de recurs, care a fost refuzată la 7 iunie 1995. La 4 iulie 1995, el a depus o cerere reînnoită de concediu de recurs. A avut loc o audiere a cererii sale la 7 martie 1996, când a primit permisiunea de a face apel. La 24 aprilie 1996, în urma unei audieri, Curtea de Apel și-a acordat recursul. Reclamantul a apelat la Biroul Intern pentru compensare pentru condamnarea și detenția nelegiuite. Prin scrisoarea din 11 aprilie 1997, el a fost informat că, în temeiul legii engleze, nu există dreptul general la răsplătire pentru condamnare nedreptată și că faptele cazului său nu i-au permis compensarea în temeiul schemei legale (secțiunea 133 din Legea privind justiția penală 1988) sau unei plăți ex-grațiale.

Reclamantul a solicitat asistență juridică pentru a contesta această decizie și a fost refuzată. Apelul său împotriva refuzului de asistență juridică a fost respins la 17 septembrie 1997, din cauza faptului că nu a avut nici un obiectiv rezonabil de succes în cadrul procedurii.

The applicant is a British national, born in 1938 and living in Leigh on Sea. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant was convicted on 21 December 1994 of conspiracy to deliver counterfeit notes, granted bail and sentenced on 20 January 1995 to thirty months’ imprisonment. During the trial it emerged that one of the jurors had been bribed. The judge discharged the juror and proceeded with the trial, saying that he was reluctant to order a retrial because it would delay the proceedings. According to English law this was not a factor which the judge should have considered in exercising his discretion. The applicant applied for leave to appeal on 20 January 1995. His application was refused on 22 May 1995. He made an application to the full Court of Appeal for leave to appeal, which was refused on 7 June 1995. On 4 July 1995 he filed a renewed application for leave to appeal.

There was a hearing of his application on 7 March 1996, when he was granted leave to appeal. On 24 April 1996, following a hearing, the Court of Appeal granted his appeal. The applicant appealed to the Home Office for compensation for wrongful conviction and detention. By a letter dated 11 April 1997 he was informed that under English law there was no general entitlement to recompense for wrongful conviction and that the facts of his case did not entitle him to compensation under the statutory scheme (section 133 of the Criminal Justice Act 1988) or to an ex gratia payment. The applicant applied for legal aid to challenge this decision and was refused. His appeal against the refusal of legal aid was dismissed on 17 September 1997, on the grounds that he had no reasonable propects of success in the proceedings.