CtEDO 05.04.2001 Auto

MARZIANO contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
05.04.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MARZIANO contre l'ITALIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45313/99 prezentate de Ilario MARZIANO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 aprilie 2001 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele A.B. Baka Ferrari Bravo Lorenzen Tsatsa-Nikolovska dnii Levits Kovler judecători Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 12 octombrie 1998 și înregistrată la 11 ianuarie 1999, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, La 14 august 1983, reclamantul s-a căsătorit cu doamna S. În 1989, cuplul a avut o fiică, X. În martie 1993, dna S. l-a numit pe reclamant în fața instanței din Torino pentru a obține separarea lor de drept. Prin ordonanțe pronunțate la date nespecificate, instanța i-a încredințat doamnei S. custodia X și i-a acordat reclamantului un drept de vizită destul de extins. La 8 aprilie 1994, dna S. a depus o plângere împotriva reclamantului pentru acte libidinoase asupra minorilor ( În perioada 15 iunie 1994-9 martie 1995, Parchetul din Torino a auzit mai mulți martori. La 6 februarie 1995, procurorul general al Republicii Torino l-a interogat pe reclamant și, cu această ocazie, acesta din urmă a fost asistat de un avocat ales de el. Între timp, la o dată nespecificată, reclamantul a depus o plângere împotriva dnei S. pentru maltratarea împotriva lui X. Această procedură a fost apoi anexată la procedura penală împotriva reclamantului. În cursul investigațiilor preliminare, două expertize medicale La 25 noiembrie 1996, procurorul Republicii Torino i-a cerut judecătorului investigațiile preliminare ale aceluiași oraș să clasifice acuzațiile împotriva reclamantului și a dnei S. La 26 martie 1997, judecătorul investigațiilor preliminare a stabilit data la care a fost pronunțat la 8 aprilie 1997. printr-o ordonanță din 29 aprilie 1997, judecătorul a respins cererea procurorului districtual al Republicii, a ordonat ca dosarul cauzei să fie transmis procurorului și l-a invitat pe acesta din urmă să efectueze investigații suplimentare și, în special, să interogheze X. La 20 octombrie 1997, X a fost interogat în fața judecătorului pentru investigații preliminare. Reclamantul și cele două consilii ale acestuia au decis să nu participe la acest interogatoriu. X a confirmat, în esență, că reclamantul a comis acte libidinoase împotriva sa. La 24 noiembrie 1997, Parchetul din Torino a solicitat din nou clasificarea urmărilor penale împotriva reclamantului, observând în special că anumite detalii la care se referea X păreau puțin plauzibile și erau parțial în contradicție cu declarațiile sale anterioare. Printr-o ordonanță din 17 aprilie 1998, al cărei text a fost depus la grefă în aceeași zi, judecătorul investigațiilor preliminare a clasat acuzațiile împotriva dnei S. și a reclamantului. În ceea ce îl privește pe acesta din urmă, judecătorul a considerat că declarațiile lui X erau, în esență, adevărate, dar că, din cauza unor contradicții din partea minorului, nu se putea ajunge la o condamnare a inculpatului. Pasajele relevante din ordonanța în cauză se citesc astfel: * Spre deosebire de podea, lanul nu consideră că declarațiile [lui X] sunt false, dar se consideră că atunci când minorul pretinde că tatăl său i - a lins [sexul] îi spune un lucru adevărat. Într - adevăr, nu este posibil să tragem concluzia că declarațiile în cauză sunt rezultatul unui complot organizat de mamă pentru a evita minorul de la tată (...). De asemenea, nu este posibil să se concluzioneze că minora are tulburări de personalitate care ar putea fi nevoită să mintă. Într - adevăr, minora a repetat în timp faptele cu care a fost victima. (...) Pe de altă parte, există un element care confirmă declarațiile minorei, și anume anumite documente medicale care atestă înroșirea organelor genitale (...). Totuși, o înroșire poate fi interpretată în diferite moduri: poate fi provocată de abuz sexual, dar poate fi explicată și din motive mai banale decât cele întâlnite adesea în rândul minorilor. (...). Or, la competența (...) afirmă (...) că elementele disponibile nu pot fi decisive nici pentru a certifica nici pentru abuz sexual, nici pentru teza care se potriveste cu aceasta. (...) Pe de altă parte (...) declarațiile minorei prezintă aspecte care fac dificilă susținerea unei acuzații în fața unei instanțe. Într-adevăr, declarațiile în cauză (...) sunt însoțite de detalii fanteziste, cum ar fi utilizarea unui cărucior și a unui uscător de păr, fără ca aceste detalii, mai degrabă incomprehensibile, să fie repetate întotdeauna în același mod. (...) În cele din urmă, descrierea actelor libidinoase în sine nu a fost deosebit de detaliată. Prin urmare, deși se consideră că minora (...) nu minte, contradicțiile din versiunea sa duc la concluzia că acuzația împotriva lui M. Marziano, așa cum a fost formulată, nu ar putea fi susținută în fața unei instanțe (continuarea procesului ar duce la suferințe ulterioare pentru victimă, care ar risca o regresie psihologică, fără ca acuzarea să aibă șanse de succes). Invocând art. 6 alineatele (1) și (2) din Convenție, reclamantul se plânge de o procedură penală împotriva sa, precum și de o încălcare a prezumției de nevinovăție. Invocând art. 5 din Protocolul nr. 7, reclamantul declară că ordonanța din 17 aprilie 1998 a încălcat principiul egalității de drepturi și responsabilități între soți și în relațiile lor cu copiii lor. Reclamantul se plânge în primul rând de anumite afirmații ale judecătorului privind ancheta preliminară în decizia sa din 17 aprilie 1998 și consideră că, din acest motiv, procedura deschisă împotriva sa ar fi inechitabilă, deoarece, în esență, ar fi fost găsit vinovat fără să fi beneficiat de un proces. În plus, acesta nu ar fi fost considerat nevinovat. 6 alin. (1) și (2) din Convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulată: Guvernul afirmă că nu ar fi avut în speță infracțiunile presupuse, deoarece afirmațiile judecătorului de investigație preliminară au avut ca scop să motiveze hotărârea pronunțată. Or, acesta clasifică un caz nu numai atunci când o acuzație este nefondată (art. 408 din Codul de procedură penală), ci și atunci când elementele colectate nu sunt suficiente pentru a susține o acuzație în cadrul unui proces (art. 125 din dispozițiile de aplicare a Codului de procedură penală). Prin urmare, în decizia sa, judecătorul investigațiilor preliminare trebuia să indice elementele care îi revin reclamantului și să indice de ce acestea nu erau suficiente pentru a ajunge la o condamnare în cadrul unui proces. Astfel, judecătorul investigațiilor preliminare nu ar fi exprimat prejudecăți, ci ar fi exercitat mai degrabă o sarcină - care, de altfel, nu poate face obiectul unor critici - care era a sa. Guvernul adaugă că judecătorul investigațiilor preliminare ar fi dat dovadă de multă scrupule. Pe de altă parte, reclamantul a putut participa la procedură și să fie reprezentat de un avocat. În plus, acesta din urmă a participat la ședința în camera consiliului în fața judecătorului de investigație preliminară. Reclamantul a declarat că nu a avut posibilitatea de a dovedi nevinovăția sa. El reamintește că procurorul a solicitat clasificarea urmăririlor penale de trei ori. Acesta reafirmă că afirmațiile judecătorului de investigații preliminare i-au adus mai mult prejudiciu decât o condamnare de către o instanță, deoarece, în această ultimă ipoteză, ar fi putut interveni în apel. El dorește să demonstreze că de fiecare dată când încearcă să obțină o extindere a dreptului său de vizită la fiica sa, fosta sa soție se opune deciziei judecătorului de investigații preliminare. Cu toate acestea, reclamantul nu face dovada unor eventuale hotărâri judecătorești care ar fi implicat o declarație de vinovăție în această privință. Curtea a examinat argumentele părților. Ea consideră că obiecțiunile ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Reclamantul susține că Ordonanța din 17 aprilie 1998 a încălcat principiul egalității de drepturi și de responsabilități a soților între ei și în relațiile lor cu copiii lor. În acest articol nu se permite statelor să ia măsurile necesare în interesul copiilor. Recurentul susține că soția sa a putut să producă o hotărâre în litigiu în cadrul procedurii civile de separare de drept. Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a articolului 5 din Protocolul nr. 7. Prin urmare, se concluzionează că acest aspect este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respins în temeiul alineatului (4) din aceeași dispoziție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară admisibil, toate mijloacele de fond rezervate, partea reclamantului întemeiat pe art. 6 alineatul (1) și 2 din Convenție; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-11-28
0,97
AFFAIRE MARZIANO c. ITALIE
procès équitable et qu'il n'aurait pas été présumé innocent. 4. La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Co
CtEDO 2001-01-11
0,95
F.S. contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 40258/98 présentée par F.S. contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 11 janvier 2001 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis,
CtEDO 2001-04-05
0,95
W.F. contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 34803/97 présentée par W.F. contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 avril 2001 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis, pr
CtEDO 2001-09-13
0,95
ARRIVABENE contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 35797/97 présentée par Silvia ARRIVABENE contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 13 septembre 2001 en une chambre composée de MM
CtEDO 2001-10-04
0,95
P.M. contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 34998/97 présentée par P.M. contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 4 octobre 2001 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis,
Sursă