CtEDO 05.04.2001 Auto

OSU v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
05.04.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
OSU v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 36534/97 de către Afolabi OSU împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), care a stat la 5 aprilie 2000 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis A.B. Baka Ferrari Bravo Lorenzen dna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler judecători și dl E. Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 10 iulie 1996 și înregistrată la 18 iunie 1997, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național britanic, născut în 1965 și locuiește în Böblingen (Germania). El este reprezentat în fața Curții de către dl Alan Simmons, un avocat practicant la Londra. Guvernul contestat este reprezentat de dl U. Leanza, agent, și de dl V. Esposito, co-agent. Situațiile cauzei Pot fi rezumate ca urmare. Între 1982 și 1989, reclamantul a locuit în Italia, unde a participat la școală secundară și universitate. Locuia într-un apartament închiriat situat în regiunea Terontola, în provincia Perugia. El locuia un național nigerian pe care autoritățile le păstrează este vărul reclamantului, în timp ce reclamantul afirmă că este doar un prieten. La 23 februarie 1988 a fost depusă o plângere penală împotriva reclamantului și împotriva persoanei care împărtășeau apartamentul cu el pentru a fi afiliate la un inel de trafic de droguri. La o dată neespecificată a fost eliberat un mandat de căutare împotriva prietenului/cuzinului reclamantului. La 13 noiembrie 1988 a fost căutat apartamentul reclamantului. Poliția a găsit o anumită cantitate de droguri, în parte în casă și în parte într-un hambar din apropiere. În aceeași dată, reclamantul a fost arestat și acuzat de posesie ilegală de droguri. În timpul interogatoriului său de poliție, reclamantul a ales casa de familie a unui cuplu de prieteni apropiati, dl și dna C., ca adresă pentru serviciul de comunicații referitoare la acest caz, astfel cum se prevede în secțiunea 171 din fostul Cod de procedură penală italiană. La o dată neespecificată, reclamantul a solicitat să fie eliberat pe cauțiune, dar se pare că cererea sa a fost respinsă. La o dată neespecificată, reclamantul a fost comis pentru judecată în fața Curții de District Arezzo pentru acuzarea de posesie ilegală de droguri. La 7 decembrie 1988, Curtea de District Arezzo a achitat reclamantul din cauza lipsei de dovezi ( insuficienza di prove ). Cu toate acestea, Curtea a găsit prietenul/cusinul reclamantului vinovat de posesie de droguri și l-a condamnat la șapte ani de închisoare. După achitarea sa, reclamantul a ales din nou domiciliul familiei dlui și dnei C. ca adresă de serviciu. La scurt timp după achitarea sa, reclamantul s-a mutat în Germania, unde a obținut un loc de muncă. Reclamantul nu a informat autoritățile italiene cu privire la această schimbare de adresă, conform legii italiene. La o dată neespecificată, procurorul public atașat Curții de District Arezzo a interzidat împotriva hotărârii care a achiziționat reclamantul. La 10 iulie 1989, Președintele Curții de Apel din Florența a eliberat o convocare a reclamantului pentru a participa la ședința de recurs stabilită pentru 6 octombrie 1989. La 2 august 1989, judecătorul (suficiență giudiziario) ) a completat o formă care a afirmat că nu a putut să servească convocarea din cauza faptului că reclamantul nu mai locuia acolo și că a părut că a părăsit țara („non potuto notificare perche il notificando non è piu’ domiciliato presso la famiglia în cauză ma pare sia ritornato all’estero” La 16 august 1989, judecătorul a completat un raport care a declarat că a înaintat convocarea reclamantului prin depunerea acestuia în registrul Curții de Apel din Florența. La 6 septembrie 1989, registrul Curții de Apel din Florența a emis un anunț domnului Dieci, avocatul oficial numit al reclamantului (avvocato d’officio) ), care a afirmat că, deoarece nu a fost posibil să servească convocarea reclamantului, aceaceasta a fost depusă în registrul judecătorului. La 25 septembrie 1989, judecătorul a notificat acest anunț dlui Dieci. La 6 octombrie 1989, Curtea de Apel din Florența a anulat partea din hotărârea de primă instanță referitoare la reclamant și l-a condamnat la șapte ani de închisoare pentru posesie ilegală de droguri. La 3 ianuarie 1990, judecătorul a scris un raport în care a declarat că încercarea de a notifica hotărârea asupra reclamantului la adresa veche a eșuat, reclamantul nu mai a fost domiciliat acolo, astfel cum a declarat dl C. La 29 ianuarie 1990, judecătorul a completat un raport (relata di notifica ) declarând că a notificat hotărârea asupra reclamantului prin depunerea acesteia în registrul Curții de Apel din Florența. Reclamantul nu a primit nici un aviz al hotărârii de recurs sau al condamnării la închisoare pe care le-a pronunțat-o. La 19 august 1995, reclamantul a fost arestat la intrarea în Italia la întoarcerea sa dintr-o vacanță. El a fost imediat închis în conformitate cu hotărârea Curții de Apel din Florența din 6 octombrie 1989. La 22 septembrie 1995, reclamantul a depus o cerere în fața Curții de Casație, cerând permisiunea de a face un „apel lat” (reparazione nel termine Prin decizia (ordinanza) ) din 30 ianuarie 1996, care a fost depusă în registrul instanței la 13 martie 1996, Curtea de Casație a respins cererea reclamantului. 1995, care nu a respectat termenul de zece zile prevăzut în art. 175 din Codul de Procedură Penală. Într-o scrisoare din data de 20 iulie 1996 dl și dna C. au declarat că nu au fost notificate că a fost interzis un recurs în legătură cu reclamantul. La 31 mai 1997, reclamantul a fost eliberat din închisoare și a fost expulzat în Regatul Unit. Secțiunea 175 alineatele (2) și (3) din Codul de Procedură Penală a intrat în vigoare la 24 octombrie 1989 prevede următoarele: „Când se pronunță o hotărâre în absență , un acuzat care dovedește că nu a avut cunoștință de hotărâre poate solicita o prelungire a termenului pentru a depune un recurs împotriva acesteia, cu condiția ca hotărârea nu a fost deja apelată de către avocatul său și că faptul că nu a avut cunoștință de hotărâre nu este atribuibilă acestuia .... Cererea de prelungire a termenului este depusă de acuzatul în termen de zece zile de la cunoașterea efectivă a hotărârii”. Secțiunea 1 din Legea nr. 742 din 7 octombrie 1969 prevede următoarele: „Runarea termenelor procedurale în instanțele ordinare și administrative se suspendă automat de la 1 august la 15 septembrie în fiecare an și se reîncepe la sfârșitul perioadei de suspendare. În cazul în care începe un termen de funcționare în cursul acestei perioade, data de pornire se amânează automat până la sfârșitul acestei perioade.” Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 §§ §§ 1 și al articolului 3 literele (c) și (d) și 13 din Convenție, că Curtea de Apel din Florența l-a condamnat în absență și că Curtea de Casație nu și-a ascultat apelul în fond. Reclamantul se plânge că nu a putut contesta o constatare a vinovăției făcută în absența sa. Invocă art. 6 §§ 1 și 3 lit. (a), (b), (c) și (d) precum și art. 13 din Convenție. Guvernul susține că anunțurile privind recursul și hotărârea privind recursul au fost notificate în mod corespunzător reclamantului în conformitate cu dispozițiile respective ale codului penal, subliniind că reclamantul nu a informat autorităților cu privire la schimbarea sa de adresă. Acestea subliniază că, după cum se menționează în decizia Curții de Casație din 30 ianuarie 1996, cererea de depunere a unui recurs întârziat a fost depusă mai mult de zece zile după ce reclamantul a avut cunoștință de condamnarea sa în absență, care nu prezintă niciun argument în ceea ce privește suspendarea, în timpul vacanțelor judiciare, a termenului pentru depunerea unui recurs întârziat. Reclamantul susține că, chiar dacă el nu a informat autoritățile cu privire la schimbarea sa de adresă, aceste informații au fost disponibile de la dl și dna C.. Autoritățile au fost conștienți de întoarcerea sa în străinătate cel puțin 2 august 1989, adică cel puțin două luni înainte de ședința în fața Curții de Apel, și totuși nu au făcut nici o anchetă suplimentară cu privire la locul unde a fost. De asemenea, serviciul hotărârii Curții de Apel a fost încercat la vechia adresă, în ciuda faptului că până atunci a fost bine știut că reclamantul nu a mai rezistat acolo. Reclamantul susține în continuare că implicarea sa în traficul de droguri a fost presupusă de Curtea de Apel doar pe baza unor dovezi circumstanțiale. În ceea ce privește presupusa încălcare a dreptului său de acces la o instanță, reclamantul acceptă că perioadele de limitare sunt în principiu adecvate pentru administrarea corectă a justiției; el susține totuși că un termen de zece zile este prea scurt pentru a permite un acces eficient la remedierea. În ceea ce privește suspendarea acestui termen în timpul vacanțelor judiciare, care ar fi trebuit să-și amâneze punctul de plecare până la 16 septembrie 1995, reclamantul subliniază faptul că guvernul nu face observații în acest sens și susține că Curtea de casă a eșuat în neaplicarea articolului 1 din Legea nr. 742 din 7 octombrie 1969, o dispoziție care este aparent clară, precisă și verificabilă. În plus, Curtea de casă nu a oferit niciun motiv pentru care nu a aplicat-o. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că plângerea reclamantului susține chestiuni complexe de drept și de fapt în temeiul Convenției, ale căror determinare ar trebui să depinde de examinarea fondurilor cauzei. Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § Nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă