Osu împotriva Italiei

Între 1982 și 1989, reclamantul locuia într-un apartament închiriat situat în zona Terontola, în provincia Perugia. A locuit un național nigerian pe care autoritățile îl păstrează este vărul reclamantului, în timp ce reclamantul afirmă că este doar un prieten. La 23 februarie 1988 a fost depusă o plângere penală împotriva reclamantului și împotriva persoanei care împărtășeau apartamentul cu el pentru a fi afiliat la un inel de trafic de droguri. 10. La o dată neespecificată a fost eliberat un mandat de căutare împotriva prietenului/cusinului reclamantului. La 13 noiembrie 1988 a fost căutat apartamentul reclamantului. Poliția a găsit o anumită cantitate de droguri, în parte în casă și în parte într-un hambar din apropiere.

În aceeași dată reclamantul a fost arestat și acuzat de posesie ilegală de droguri. 11. În timpul interogatoriului său de poliție, reclamantul a ales casa de familie a unui cuplu de prieteni apropiati, dl și dna C., ca adresă pentru serviciul de comunicații referitoare la acest caz, astfel cum se prevede în secțiunea 171 din fostul Cod de Procedură Penală Italiană. Reclamantul a fost ulterior comis pentru judecată în fața Curții de district Arezzo cu privire la acuzația de posesie ilegală de droguri. 12. La 7 decembrie 1988, Curtea de District Arezzo a achitat reclamantul din cauza lipsei de probe (insuficienza di prove). Cu toate acestea, Curtea a găsit prietenul/cusinul reclamantului vinovat de posederea drogurilor și l-a condamnat la șapte ani de închisoare.

13. După achitarea reclamantului a ales din nou casa familiei dlui și dnei C. ca adresă pentru serviciu. Cu toate acestea, la scurt timp după achitarea acestuia, reclamantul s-a mutat în Germania, unde a obținut un loc de muncă. Reclamantul nu a informat autoritățile italiene cu privire la această schimbare de adresă, conform legii italiene. 14. La o dată neespecificată, procurorul public atașat Curții de District Arezzo a apelat împotriva hotărârii achitarea reclamantului.

La 10 iulie 1989, președintele Curții de Apel din Florența a emis o convocare pentru ca reclamantul să asista la ședința de recurs stabilită pentru 6 octombrie 1989. La 2 august 1989, jurisprudența (ufficiale giudiziario) a completat o formă care declară că nu a putut să servească citațiile din cauza faptului că reclamantul nu mai locuia acolo și că a apărut că a părăsit țara (“non potuto notificare perchè il notificando non è piu' domiciliato pressione la famiglia în cauză ma pare sia ritornato all'estero”). La 16 august 1989, judecătorul a completat un raport care a afirmat că a servit convocarea reclamantului prin depunerea acestuia în registrul Curții de Apel din Florența. 15. La 6 septembrie 1989, registrul Curții de Apel de la Florența a emis un anunț dlui D., avocatul oficial numit al reclamantului (avvocato d'officio), care a declarat că, deoarece nu a fost posibil să servească convocarea reclamantului, acesta a fost depus în registrul judecătorului.

La 25 septembrie 1989, judecătorul a notificat acest anunț la dl D. 16. La 6 octombrie 1989, Curtea de Apel din Florența a anulat hotărârea de primă instanță privind reclamantul și l-a condamnat la șapte ani de închisoare pentru posesie ilegală de droguri. La 3 ianuarie 1990, judecătorul a scris un raport care a afirmat că încercarea de a notifica hotărârea asupra reclamantului la adresa veche a eșuat, reclamantul nu mai este domiciliat acolo, după cum a declarat dl C. La 29 ianuarie 1990, judecătorul a completat un raport (relata di notifica) care a declarat că a notificat hotărârea asupra reclamantului prin depunerea acestuia în registrul Curții de Apel din Florența. Reclamantul nu a primit niciun aviz al hotărârii privind recursul sau al condamnării la închisoare pe care l-a pronunțat.

18. La 19 august 1995, reclamantul a fost arestat la intrarea în Italia la întoarcerea sa dintr-o vacanță. El a fost imediat închis în conformitate cu hotărârea Curții de Apel din Florența din 6 octombrie 1989. 19. La 22 septembrie 1995, reclamantul a depus o cerere în fața Curții de Casație, cerând permisiunea de a face un „apel lat” (resituzione nel termine). 20. Prin decizia (ordinanza) din 30 ianuarie 1996, care a fost depusă în registrul instanței la 13 martie 1996, Curtea de Casație a respins cererea reclamantului. Acesta a remarcat faptul că reclamantul a avut cunoștință de condamnarea sa în absență după arestarea sa la 19 august 1995, în timp ce a depus cererea de recurs întârziat la 22 septembrie 1995, nerespectând astfel termenul de zece zile prevăzut la art. 175 din Codul de Procedură Penală.

21. Într-o scrisoare din 20 iulie 1996 dl și dna C. A declarat că nu au fost furnizate nicio dată cu notificarea faptului că un recurs a fost depus în ceea ce privește reclamantul. La sau aproximativ 31 mai 1997, reclamantul a fost eliberat din închisoare și a fost expulzat în Regatul Unit. 22. Secțiunea 175 alineatele (2) și (3) din Codul de procedură penală prevede următoarele: „Când o hotărâre este pronunțată în absență, un acuzat care dovedește că nu are cunoștință de judecată poate solicita o prelungire a termenului de a depune un recurs împotriva acesteia, cu condiția ca hotărârea nu a fost deja apelată de către avocatul său și că faptul că nu a avut cunoștință de judecată nu este atribuibilă acestuia … Cererea de prelungire a termenului este depusă de acuzatul în termen de zece zile de la cunoașterea efectivă a hotărârii”.

23. Secțiunea 1 din Legea nr. 742 din 7 octombrie 1969 prevede următoarele: „Execuția termenelor procedurale în instanțele ordinare și administrative se suspendă automat de la 1 august la 15 septembrie în fiecare an și se reîncepe la sfârșitul perioadei de suspendare. În cazul în care un termen începe să funcționeze în această perioadă, data inițială se amânează automat până la sfârșitul acestei perioade.” Într-o hotărâre (nr. 6336) din 25 noiembrie 1998, Curtea de Casație a declarat că termenul de zece zile prevăzut la art. 175 din Codul de Procedură Penală este, de asemenea, suspendat de la 1 august la 15 septembrie, în conformitate cu secțiunea 1 din Legea 742/69.

8. Between 1982 and 1989 the applicant used to live in a rented apartment located in the area of Terontola, in the province of Perugia. He was housing a Nigerian national whom the authorities maintain is the applicant's cousin, whereas the applicant alleges he is only a friend. 9. On 23 February 1988 a criminal complaint was filed against the applicant and against the person who was sharing the apartment with him for membership of a drug-trafficking ring. 10. On an unspecified date a search warrant was issued against the applicant's friend/cousin. On 13 November 1988 the applicant's apartment was searched. The police found a certain amount of drugs, partly in the house and partly in a nearby barn.

On the same date the applicant was arrested and charged with illegal possession of drugs. 11. During his police interrogation the applicant chose the family home of a couple of close friends, Mr and Mrs C., as the address for service of communications relating to the case, as provided for by Section 171 of the former Italian Code of Criminal Procedure. The applicant was subsequently committed for trial before the Arezzo District Court on the charge of illegal possession of drugs. 12. On 7 December 1988 the Arezzo District Court acquitted the applicant on the ground of lack of evidence (insufficienza di prove). The court however found the applicant's friend/cousin guilty of possessing drugs and sentenced him to seven years' imprisonment.

13. Following his acquittal the applicant again elected Mr and Mrs C.'s family home as his address for service. However, shortly after his acquittal the applicant moved to Germany where he obtained employment. The applicant did not inform the Italian authorities of this change of address as required by Italian law. 14. On an unspecified date the Public Prosecutor attached to the Arezzo District Court appealed against the judgment acquitting the applicant. On 10 July 1989 the President of the Florence Court of Appeal issued a summons for the applicant to attend the appeal hearing set for 6 October 1989. On 2 August 1989 the bailiff (ufficiale giudiziario) completed a form stating that he could not serve the summons on account of the fact that the applicant was no longer living there and that it appeared that he had left the country (“non potuto notificare perchè il notificando non è piu' domiciliato presso la famiglia in questione ma pare sia ritornato all'estero”).

On 16 August 1989 the bailiff completed a report stating that he had served the summons on the applicant by depositing it at the registry of the Florence Court of Appeal. 15. On 6 September 1989 the registry of the Florence Court of Appeal issued a notice to Mr D., the applicant's officially-appointed lawyer (avvocato d'ufficio), which stated that, as it had not been possible to serve the summons on the applicant, it had been filed with the court registry. On 25 September 1989 the bailiff served this notice on Mr D. 16. On 6 October 1989 the Florence Court of Appeal reversed the first-instance judgment concerning the applicant and sentenced him to seven years' imprisonment for illegal possession of drugs.

The applicant, who had had no notice of the appeal proceedings, was not present at the hearing. 17. On 3 January 1990 the bailiff wrote a report stating that the attempt to serve notice of the judgment on the applicant at the old address had failed, the applicant no longer being domiciled there, as declared by Mr C. On 29 January 1990 the bailiff completed a report (relata di notifica) stating that he had served notice of the judgment on the applicant by filing it with the registry of the Florence Court of Appeal. The applicant did not receive any notice of the appeal judgment or of the prison sentence passed on him. 18. On 19 August 1995 the applicant was arrested when entering Italy on his return from a holiday.

He was immediately imprisoned in compliance with the Florence Court of Appeal judgment of 6 October 1989. 19. On 22 September 1995 the applicant made an application to the Court of Cassation seeking leave to make a “late appeal” (restituzione nel termine). 20. By a decision (ordinanza) of 30 January 1996, which was deposited in the court's registry on 13 March 1996, the Court of Cassation rejected the applicant's request. It noted that the applicant had had knowledge of his conviction in absentia upon his arrest on 19 August 1995, whereas he had lodged the request for the late appeal on 22 September 1995, thus failing to comply with the ten-day time-limit set out in Article 175 of the Code of Criminal Procedure.

21. In a letter dated 20 July 1996 Mr and Mrs C. stated that they had never been served with notification that an appeal had been lodged in respect of the applicant. On or about 31 May 1997 the applicant was released from prison and was expelled to the United Kingdom. 22. Section 175 paragraphs 2 and 3 of the Code of Criminal Procedure provides as follows: “When a judgment is delivered in absentia, an accused who proves that he had no knowledge of the judgment can apply for an extension of the time-limit to lodge an appeal against it provided that the judgment has not already been appealed by his lawyer and that the fact that he did not have knowledge of the judgment is not attributable to him … The request for an extension of the time-limit shall be lodged by the accused within ten days of his actual knowledge of the judgment”.

23. Section 1 of Law no. 742 of 7 October 1969 provides as follows: “The running of procedural time-limits in the ordinary and administrative courts shall be automatically suspended from 1 August to 15 September each year and shall recommence at the end of the suspension period. Should a time-limit start running during this period, the starting-date shall be automatically postponed to the end of such period.” In a judgment (no. 6336) of 25 November 1998, the Court of Cassation stated that the ten-days time-limit set out in Article 175 of the Code of Criminal Procedure is also suspended from 1 August to 15 September pursuant to Section 1 of Law 742/69.