ITAL UNION SERVIZI S.a.s. contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44913/98 prezentate de Ital Union Servizi S.a.s. împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 10 aprilie 2001 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonp Ecuador, judecători și dlui V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 28 aprilie 1997 și înregistrată la 10 decembrie 1998, după ce a intenționat, face următoarea decizie CU FAȚA recurenta este o societate italiană și își are sediul social la Bologna. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către dl Graziano Castaldi, avocat la Bologna. La 13 iulie 1990, recurenta a atribuit societății E. și Confederației E. în fața Tribunalului de la Bologna pentru a obține plata anumitor sume la care considera că au dreptul și validarea unei sechestrări asigurătorii, deja acordate de aceeași instanță la 27 iunie 1990. La 24 octombrie 1990, compania E. a înaintat o acțiune în fața instanței menționate pentru a obține depunerea unei garanții la care urma să fie supusă sechestrarea. Prima audiere a avut loc la 30 octombrie 1990. Ședința din 15 și 22 noiembrie 1990 s-a referit la depunerea documentelor la grefă și la cererea pârâtelor referitoare la cauțiune. printr-o ordonanță în afara ședinței din 11 noiembrie 1990 În decembrie 1990, al cărui text a fost depus la grefă a doua zi, judecătorul a respins cererea de cauțiune și a amânat cazul la 18 aprilie 1991. În ziua următoare, una dintre pârâte a vărsat documente la dosar și judecătorul a amânat cazul la 14 noiembrie 1991. Între timp, la 6 iunie 1991, recurenta solicitase o legătură între această procedură și o altă procedură privind aceleași părți și care se afla în fața aceleiași instanțe. În ședința din 3 octombrie 1991, pârâtele au opus cererii de joncțiune și judecătorul s-a rezervat să decidă. printr-o ordonanță din 5 octombrie 1991, noiembrie 1991, al cărui text a fost depus la grefa din 8 noiembrie 1991, judecătorul a respins cererea de joncțiune și a amânat cazul pentru prezentarea concluziilor la 28 noiembrie 1991. Această ședință și cea din 27 februarie 1992 au vizat cererile de admitere a probelor printr-o ordonanță din 8 aprilie 1992, al cărei text a fost depus la grefă la 9 februarie 1992. aprilie 1992, judecătorul a amânat cazul pentru a permite părților să-și prezinte concluziile, ceea ce au făcut la 2 iulie 1992. Ședința pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 6 aprilie 1993. printr-o hotărâre din 28 aprilie 1993, al cărei text a fost depus la grefă la 16 iulie 1993, Tribunalul a respins cererea recurentei. La 15 noiembrie 1993, reclamanta a făcut apel la Curtea de Apel de la Bologna și a solicitat, de asemenea, concilierea acestei proceduri cu cauza pe care a solicitat-o deja în primă instanță. La 22 decembrie 1993, procedura a fost atașată unei a treia inițiate de societatea E. împotriva reclamantei și a Confederației E. și având același obiect. La 23 martie 1994, părțile au vărsat documente la dosar și consilierul de punere în funcțiune a amânat cazul pentru a permite părților să-și prezinte concluziile. La data respectivă, reclamanta a solicitat, de asemenea, suspendarea procedurii până la încheierea unei proceduri penale în care aceasta se constituise parte civilă. Ședința pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 6 octombrie 1995. Totuși, aceasta a avut loc la 15 decembrie 1995. Printr-o hotărâre din 7 februarie 1996, al cărei text a fost depus la grefa din 25 mai 1996, instanța de apel a respins cererile recurentei de reunire și suspendare, precum și apelul. Între timp, la 9 decembrie 1996, reclamanta a fost prevăzută în casare. Ședința a avut loc la 20 noiembrie 1998. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 10 iunie 1996 1999 Curtea de Casație a respins recursul recurentei. ÎN DREPT 1. Primul motiv al recurentei se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură, care a început la 13 iulie 1990 și sa încheiat la 10 iunie 1999, a durat aproximativ opt ani și unsprezece luni pentru trei instanțe. Potrivit recurentei, durata procedurii nu răspunde cerinței termenului rezonabil. În lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil, Curtea consideră că, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. (2) De asemenea, recurenta invocă art. 1 din Protocolul nr. 1 și consideră că aceasta a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale în sensul acestei dispoziții, din cauza duratei procedurii. Curtea constată că reclamanta nu a obținut în procedura internă recunoașterea creanței sale și că aceasta nu era, prin urmare, nici sigură, nici exigibilă. Prin urmare, acest aspect trebuie respins ca fiind în mod vădit nefondat în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție. invocând art. 6 din Convenție, se plânge, de asemenea, de caracterul neechitabil al procedurii și de lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza duratei excesive a procedurii. Curtea constată că reclamanta nu a dat nicio explicație cu privire la motivul pentru care durata ar fi avut în mod influent echitatea procedurii și imparțialitatea judecătorilor. Prin urmare, aceste acuzații nu au fost susținute, iar Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele Convenției. În consecință, acest fapt trebuie respins ca fiind vădit nefondat în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 4. Recurenta invocă și art. 1, 13, 14, 17, 18, 60 și 63 5 din Protocolul nr. 1 Curtea constată că aceste afirmații nu au fost susținute și nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin aceste articole. În consecință, aceste obiecții sunt vădit nefondate în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat de reclamantă cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 13 iulie 1990 în fața Tribunalului de la Bologna, toate mijloacele de fond rezervate Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress green Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 44913/98

présentée par Ital Union Servizi S.a.s.

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 10 avril 2001 en une chambre composée de

MM.

G.

Ress

,

président

,

A.

Pastor Ridruejo

,

L.

Caflisch

,

J.

Makarczyk

,

I.

Cabral Barreto

,

M

me

N.

Vajić

,

M.

M.

Pellonpää,

juges

,

et de

M. V.

Berger

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 28 avril 1997 et enregistrée le 10 décembre 1998,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante est une société italienne et a son siège social à Bologne. Elle est représentée devant la Cour par M

e

Graziano Castaldi, avocat à Bologne.

Le 13 juillet 1990, la requérante assigna la société E. et la confédération E. devant le tribunal de Bologne afin d'obtenir le paiement de certains sommes auxquelles elle estimait avoir droit, et la validation d'une saisie conservatoire, déjà accordée par le même tribunal le 27 juin 1990.

Le 24 octobre 1990, la société E. déposa un recours devant ledit tribunal afin d'obtenir le dépôt d'une caution à laquelle la saisie devait être subordonnée. La première audience eut lieu le 30

octobre 1990. Les audiences des 15

et 22 novembre 1990 concernèrent le dépôt de documents au greffe et la demande des défenderesses relative à la caution. Par une ordonnance hors d'audience du 11

décembre 1990, dont le texte fut déposé au greffe le lendemain, le juge rejeta la demande relative à la caution et ajourna l'affaire au 18 avril 1991. Le jour venu, l'une des défenderesses versa des documents au dossier et le juge ajourna l'affaire au 14

novembre

1991.

Entre-temps, le 6 juin 1991, la requérante avait demandé la jonction de cette procédure à une autre concernant les mêmes parties et se déroulant devant la même juridiction. Lors de l'audience du 3 octobre 1991, les défenderesses firent opposition à la demande de jonction et le juge se réserva de décider. Par une ordonnance du 5

novembre 1991, dont le texte fut déposé au greffe le 8 novembre 1991, le juge rejeta la demande de jonction et ajourna l'affaire pour la présentation des conclusions au 28

novembre 1991. Cette audience et celle du 27 février 1992 concernèrent des demandes tendant à l'admission de preuves. Par une ordonnance du 8

avril 1992, dont le texte fut déposé au greffe le 9

avril 1992, le juge ajourna l'affaire pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions, ce qu'elles firent le 2 juillet 1992. L'audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 6 avril 1993.

Par un jugement du 28 avril 1993, dont le texte fut déposé au greffe le 16

juillet 1993, le tribunal rejeta la demande de la requérante.

Le 15 novembre 1993, la requérante interjeta appel devant la cour d'appel de Bologne et demanda également la jonction de cette procédure avec l'affaire dont elle avait déjà demandé la jonction en première instance. La mise en état commença le 1

er

décembre 1993. Le 22 décembre 1993, la procédure fut jointe à une troisième entamée par la société E. à l'encontre de la requérante et de la confédération E. et ayant le même objet. Le 23

mars

1994, les parties versèrent des documents au dossier et le conseiller de la mise en état ajourna l'affaire pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions

; ce qu'elles firent le 5 octobre 1994. A cette date, la requérante demanda également la suspension de la procédure jusqu'à l’issue d'une procédure pénale dans laquelle elle s'était constituée partie civile. L'audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 6

octobre 1995. Toutefois, celle-ci eut lieu le 15

décembre 1995.

Par un arrêt du 7 février 1996, dont le texte fut déposé au greffe le 25

mai

1996, la cour d’appel rejeta les demandes de jonction et de suspension présentées par la requérante ainsi que l'appel.

Entre-temps, le 9 décembre 1996 la requérante s’était pourvue en cassation. L'audience se tint le 20

novembre 1998.

Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 10

juin

1999, la Cour de cassation rejeta le pourvoi de la requérante.

EN DROIT

Selon la requérante, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

La Cour constate que la requérante n’a pas obtenu dans la procédure interne la reconnaissance de sa créance et qu’elle n’était dès lors ni certaine ni exigible. Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé conformément à l'article 35

§§ 3 et 4 de la Convention.

invoquant l'article 6 de la Convention, se plaint également du caractère non équitable de la procédure et du manque d’impartialité des juges en raison de la durée excessive de la procédure.

La Cour note que la requérante n’a donné aucune explication de la raison pour laquelle la durée aurait influencé l’équité de la procédure et l’impartialité des juges. Partant, ces allégations n’ont pas été étayées et la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par les articles de la Convention. Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté comme étant manifestement mal fondé conformément à l’article 35 § 3 et 4 de la Convention.

de la Convention et de l'article 5 du Protocole n°1

.

La Cour constate que ces allégations n'ont pas été étayées et n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par ces articles. Il s'ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés au sens de l'article 35 § 3 de la Convention et doivent être rejetés conformément à l'article 35

§

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare la requête recevable

quant au grief tiré par la requérante de la durée excessive de la procédure engagée le 13 juillet 1990 devant le tribunal de Bologne, tous moyens de fond réservés

;

Déclare la requête irrecevable

pour le surplus.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président