BERNARDINI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 56091/00 prezentate de Domenico Bernardini împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 10 aprilie 2001 într-o cameră compusă din domnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonpäää, judecători și de domnul V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 20 ianuarie 1998 și înregistrată la 29 martie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1929 și rezident în Rieti. La 20 decembrie 1982, reclamantul a atribuit băncii C., fostul său angajator, în fața judecătorului de judecată din Rieti, care era judecător al muncii, pentru a obține recunoașterea dreptului său la o calificare superioară și la diferențele de retribuție la care se considera că are dreptul. Din cele zece audieri care au avut loc între 30 martie 1983 și 17 octombrie 1984, patru au fost dedicate depunerii documentelor, două au fost amânate la cererea părților, una s-a referit la audierea martorilor, una a fost amânată din cauza unui impediment al unuia dintre avocați, iar două au fost trimise înapoi pentru a permite părților să-și prezinte concluziile, ceea ce au făcut la 23 ianuarie 1985. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 29 martie 1985, judecătorul de instanță a fost parțial îndreptățit la cererea reclamantului și a condamnat banca C. să repare daunele suferite de solicitant, a cărei sumă trebuia stabilită în cursul unei proceduri separate. La 28 martie 1986, reclamantul a interjetat în fața Tribunalului din Rieti. Ședința a avut loc la 29 octombrie 1986. Prin hotărârea din 3 decembrie 1986, al cărei text a fost depus la grefă în aceeași zi, Tribunalul a anulat judecata judecătorului de instanță din Rieti pentru încălcarea principiului respectării contradicției și a ordonat reclamantului să reia procedura în fața judecătorului menționat. La 4 iunie 1987, reclamantul a reînceput procedura în fața judecătorului de instanță din Rieti. Ședința a avut loc la 4 mai 1988. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 29 iulie 1988, judecătorul de instanță a acceptat cererea reclamantului. La 3 februarie 1989, banca C. a interjet a făcut apel la Tribunalul din Rieti. Înștiințarea a început la 5 aprilie 1989. După o trimitere din oficiu, la 5 iulie 1989, părțile au prezentat concluziile lor. Ședința de pledoarii a avut loc la 10 iulie 1989. Prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 30 august 1989, Tribunalul a primit parțial apelul și a condamnat banca C la repararea daunelor suferite de solicitant, a cărei sumă trebuia stabilită în cursul unei proceduri separate. La 29 august 1990, reclamantul a luat măsuri în casare. octombrie 1990, banca C. a prezentat un recurs incident. Prin hotărârea din 27 februarie 1991, al cărei text a fost depus la grefă la 11 mai 1991, Curtea de Casație a clasat hotărârea Tribunalului din Rieti fără trimitere. La 10 iulie 1991, reclamantul a reluat procedura în fața judecătorului de instanță din Rieti pentru a obține stabilirea valorii daunelor suferite. După patru retrimiteri, dintre care unul din oficiu și trei în vederea unei soluționări amiabile a cazului, la 28 octombrie 1991, 18 Martie 1992, judecătorul octoya reclamantului o sumă cu titlu provizoriu și a numit un expert. Din cele șapte audieri care au avut loc între 21 aprilie 1992 și 3 martie 1993, două au fost consacrate jurământului expertului și raportului acestuia și cinci au fost amânate în vederea unei soluționări amiabile a cazului. La 4 martie 1993, cazul a fost pus în deliberare. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 16 aprilie 1993, judecătorul de instanță nu a făcut decât parțial dreptul la cererile reclamantului, acordându-i o sumă mai mică decât cea la care considera că are dreptul. La 26 mai 1993, reclamanta a făcut apel la tribunalul din Rieti pentru a pune în funcțiune cazul a început la 13 octombrie 1993. Ședința pledoariilor a avut loc la 15 decembrie 1993. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 21 decembrie 1993, tribunalul a respins apelul. La 6 mai 1994, reclamantul s-a ocupat de casare. printr-o hotărâre din 4 decembrie 1993 aprilie 1997, al cărui text a fost depus la grefa din 17 martie 1998, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea și a trimis părțile la Tribunalul de la Roma. La 10 martie 1999, reclamantul a reînceput procedura în fața Tribunalului de la Roma. 2000 deoarece grefa instanței nu a depus încă la dosar actele referitoare la instanțele anterioare. ÎN DREPT, cauza reclamantului se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură, care a început la 20 decembrie 1982 și era încă în curs de desfășurare la 29 septembrie 2000, a durat deja mai mult de 17 ani și nouă luni pentru nouă instanțe. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu răspunde la cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 56091/00

présentée par Domenico Bernardini

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 10 avril 2001 en une chambre composée de

MM.

G.

Ress

,

président

,

A.

Pastor Ridruejo

,

L.

Caflisch

,

J.

Makarczyk

,

I.

Cabral Barreto

,

M

me

N.

Vajić

,

M.

M.

Pellonpää,

juges

,

et de

M. V.

Berger

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 20 janvier 1998 et enregistrée le 29 mars 2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant italien, né en 1929 et résidant à Rieti.

Le 20 décembre 1982, le requérant assigna la banque C., son ancien employeur, devant le juge d'instance de Rieti, faisant fonction de juge du travail, afin d'obtenir la reconnaissance de son droit à une qualification supérieure ainsi qu'aux différences de rétribution auxquelles il estimait avoir droit.

La mise en état de l'affaire commença le 9 mars 1983. Des dix audiences ayant eu lieu entre le 30 mars 1983 et le 17 octobre 1984, quatre furent consacrées au dépôt de documents, deux furent reportées à la demande des parties, une concerna l'audition de témoins, une fut reportée en raison d'un empêchement d'un des avocats, et deux furent renvoyées pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions, ce qu'elles firent le 23 janvier 1985.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 29

mars 1985, le juge d'instance fit en partie droit à la demande du requérant et condamna la banque C. à réparer les dommages subis par le requérant, dont le montant devait être fixé au cours d'une procédure séparée.

Le 28 mars 1986, le requérant interjeta appel devant le tribunal de Rieti. L'audience eut lieu le 29 octobre 1986.

Par un jugement du 3 décembre 1986, dont le texte fut déposé au greffe le même jour, le tribunal annula le jugement du juge d'instance de Rieti pour violation du principe du respect du contradictoire et ordonna au requérant de reprendre la procédure devant ledit juge.

Le 4 juin 1987, le requérant reprit la procédure devant le juge d'instance de Rieti. L'audience eut lieu le 4 mai 1988.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 29

juillet 1988, le juge d'instance fit droit à la demande du requérant.

Le 3 février 1989, la banque C. interjeta appel devant le tribunal de Rieti. L'instruction commença le 5 avril 1989. Après un renvoi d'office, le 5

juillet

1989 les parties présentèrent leurs conclusions. L'audience de plaidoiries eut lieu le 10 juillet 1989.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 30

août 1989, le tribunal accueillit en partie l'appel et condamna la banque C. à réparer les dommages subis par le requérant, dont le montant devait être fixé au cours d'une procédure séparée.

Le 29 août 1990, le requérant se pourvut en cassation. Le 8

octobre 1990, la banque C. présenta un pourvoi incident. Par un arrêt du 27 février 1991, dont le texte fut déposé au greffe le 11 mai 1991, la Cour de cassation cassa le jugement du tribunal de Rieti sans renvoi.

Le 10 juillet 1991, le requérant reprit la procédure devant le juge d'instance de Rieti afin d'obtenir la fixation du montant des dommages subis.

La mise en état de l'affaire commença le 28 octobre 1991. Après quatre

renvois, dont un d'office et trois en vue d'un règlement à l'amiable de l'affaire, le 18

mars 1992, le juge octroya au requérant une somme à titre provisoire et nomma un expert. Des sept audiences qui eurent lieu entre le 21 avril 1992 et le 3 mars 1993, deux furent consacrées au serment de l'expert et à son rapport et cinq furent reportées en vue d'un règlement à l'amiable de l'affaire. Le 4 mars 1993, l'affaire fut mise en délibéré.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 16

avril 1993, le juge d'instance ne fit qu'en partie droit aux demandes du requérant en lui octroyant un montant inférieur à ce dont il estimait avoir droit.

Le 26 mai 1993, le requérant interjeta appel devant le tribunal de Rieti. La mise en état de l'affaire commença le 13 octobre 1993. L'audience de plaidoiries eut lieu le 15 décembre 1993.

Par un jugement du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 21

décembre 1993, le tribunal rejeta l'appel.

Le 6 mai 1994, le requérant se pourvut en cassation. Par un arrêt du 4

avril 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 17 mars 1998, la Cour de cassation cassa le jugement et renvoya les parties devant le tribunal de Rome.

Le 10 mars 1999, le requérant reprit la procédure devant le tribunal de Rome. La mise en état de l'affaire commença le 28 janvier 2000. Par une ordonnance du même jour, le tribunal ajourna l'affaire au 29

septembre

2000 car le greffe du tribunal n'avait pas encore versé au dossier les actes relatifs aux précédentes instances.

EN DROIT

Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté le 20 décembre 1982 et était encore pendante au 29

septembre 2000, avait à cette date déjà duré plus de dix-sept ans et neuf mois pour neuf instances.

Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare la requête recevable

, tous moyens de fond réservés.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président