Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă înainte de publicarea versiunii finale. În cauza Chahed c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Fuhrmann președinte J.-P. Costa Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 29 august 2000 și 20 martie 2001, se pronunță la hotărâre că, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se găsește o cerere (nr. 45976/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Wardi Chahed (dl Wardi Chahed), a sesizat Curtea la data de 1 Decembrie 1998 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( 1 din Convenție, că procedura administrativă la care a fost parte a avut o durată excesivă.
La 29 august 2000, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în ceea ce privește acest motiv. Curtea a declarat inadmisibile celelalte obiecții ale reclamantului. La 12 și 21 februarie 2001, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluționări a cauzei. Reclamantul a fost angajat de municipalitatea Feyzin din 1984 în calitate de lucrător profesionist cu normă întreagă. De la 25 martie 1988, acesta a ocupat locul de muncă de gardian, însoțit de punerea la dispoziție cu titlu gratuit a unei locuințe de funcții închiriate de municipalitate de la Biroul public comunitar al locuințelor cu chirie moderată (HLM) din Lyon. Prin hotărârea din 5 septembrie 1990, primarul orașului Feyzin a dat vina pe reclamant, iar prin deciziile din 4 septembrie 1990 și 25 ianuarie 1991, reclamantul a fost transferat succesiv de la centrul cultural municipal la serviciul spațiilor verzi și apoi la serviciul de curățare.
Noile sale funcții care nu dau naștere la atribuirea unei locuințe funcționale, reclamantului i s-a cerut să-și restituie locuința funcțională. Cu toate acestea, acesta din urmă a continuat să ocupe nouă luni. La 10 decembrie 1991 și 8 ianuarie 1992, municipalitatea Feyzin a emis împotriva reclamantului două titluri executorii pentru rambursarea chiriei plătite de aceasta din 1 ianuarie 1992. la 30 noiembrie 1991, reclamantul a formulat apoi o acțiune grațioasă împotriva celor două titluri executorii, care a fost respinsă prin decizia primarului Feyzin din 22 aprilie 1992. La 30 martie 1992, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ cu privire la o cerere de anulare a deciziei din 5 septembrie 1990 și a deciziilor din 4 septembrie 1990 și 25 ianuarie 1991 și, pe de altă parte, la anularea deciziei din 22 aprilie 1992. 10. La 21 mai 1992, judecătorul tribunalului din Lyon i-a permis comunei Feyzin să-l expulzeze pe reclamant din locuința sa funcțională.
11. Prin două hotărâri la data de 3 decembrie 1992 (Nos 92-021857 și 92-0461), Tribunalul Administrativ din Lyon a anulat la data de 5 septembrie 1990 și a respins surplusul cererilor reclamantului. 12. La 7 iunie 1993, reclamantul sesizează Consiliul de Stat cu privire la o cerere de anulare a hotărârilor Tribunalului Administrativ din Lyon și de descărcare de gestiune cu privire la obligația de plată a sumelor înscrise în declarațiile executorii, solicitându-se, de asemenea, suma de 50 000 FRF pentru prejudiciul moral 13. Între timp, în octombrie 1996, reclamantul a fost concediat pentru incompetență fizică.
Această concediere face obiectul unei proceduri pendinte în fața instanței administrative din Lyon 14. La 3 iunie 1998, Consiliul de Stat a anulat decizia din 4 septembrie 1990 prin care reclamantul fusese transferat în serviciul spațiilor verzi și a considerat că, dacă reclamantul nu mai avea niciun titlu de ocupare a locuinței de funcții atribuite anterior funcțiilor sale, anularea deciziei din 4 septembrie 1990 priva de temei juridic declarațiile executorii emise împotriva sa. ; el l-a exonerat astfel de obligația de a plăti sumele menționate. Consiliul de Stat a respins surplusul de cereri ale reclamantului.
ÎN Â 15. Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 45976/99, introdusă de domnul Chahed, guvernul francez propune ca acesta să plătească suma totală de 45 850 FF (cincizeci și cinci de mii opt sute cincizeci de franci), de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Această declarație nu se referă la nici o recunoaștere din partea guvernului Franței a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță.
În plus, după pronunțarea hotărârii nu se solicită retrimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție 16. Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamant J a luat cunoștință de declarația guvernului francez conform căreia este pregătit să-mi plătească suma globală de 45 850 ′ (cca. 5 mii opt sute cincizeci de franci), în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 45976/99 pe care am introdus-o în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. J 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se face în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul.
Iau act de faptul că guvernul va lua măsurile necesare pentru a pune în aplicare termenii acestui regulament pe cale amiabilă și solicită ca persoana în cauză să fie plătită în contul bancar a cărui declarație de identitate este anexată la prezenta declarație. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 17. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție. Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat anterior se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (art. 37 § fin din Convenție și art. 62 alin. (3) din Regulamentul de procedură).
de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 10 aprilie 2001 în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle W. Fuhrmann Președinte
c. FRANCE ( Requête n° 45976/99 ) ARRÊT Règlement amiable STRASBOURG 10 avril 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive. En l’affaire Chahed c. France, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. W. Fuhrmann , président , J.-P. Costa , P. Kūris , M me F. Tulkens , M. K. Jungwiert , Sir Nicolas Bratza , M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 29 août 2000 et 20 mars 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 45976/99) dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet Etat, M. Wardi Chahed (« le requérant »), a saisi la Cour le 1 er décembre 1998 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me Michèle Dubrocard, Sous-directrice des Droits de l’Homme au ministère des Affaires étrangères.
3.Le requérant se plaignait notamment, sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, que la procédure administrative à laquelle il a été partie a connu une durée excessive.
4.Le 29 août 2000, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable en ce qui concerne ce grief. Elle a déclaré irrecevables les autres griefs du requérant.
5.Les 12 et 21 février 2001 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
6.Le requérant était employé par la commune de Feyzin depuis 1984 en qualité d’ouvrier professionnel à temps complet. Depuis le 25 mars 1988, il occupait l’emploi de gardien, assorti de la mise à disposition à titre gratuit d’un logement de fonction pris en location par la commune auprès de l’Office public communautaire d’habitations à loyer modéré (HLM) de Lyon.
7.Par arrêté en date du 5 septembre 1990, le maire de Feyzin infligea un blâme au requérant. Par ailleurs, par décisions en date des 4 septembre 1990 et 25 janvier 1991, le requérant fut successivement muté du centre culturel municipal au service des espaces verts, puis au service de nettoyage. Ses nouvelles fonctions ne donnant pas lieu à l’attribution d’un logement de fonction, il a été demandé au requérant de restituer son logement de fonction. Toutefois, ce dernier continua à l’occuper pendant neuf mois.
8.Les 10 décembre 1991 et 8 janvier 1992, la commune de Feyzin émit à l’encontre du requérant deux titres exécutoires pour le remboursement de loyers payés par celle-ci du 1 er mars au 30 novembre 1991. Le requérant forma alors un recours gracieux contre les deux titres exécutoires, qui fut rejeté par décision du maire de Feyzin en date du 22 avril 1992.
9.Le 30 mars 1992, le requérant saisit le tribunal administratif de Lyon d’une demande tendant, d’une part, à l’annulation de l’arrêté du 5 septembre 1990 et des décisions des 4 septembre 1990 et 25 janvier 1991 et, d’autre part, à l’annulation de la décision du 22 avril 1992.
10.Le 21 mai 1992, le juge des référés du tribunal d’instance de Lyon autorisa la commune de Feyzin à faire expulser le requérant de son logement de fonction.
11.Par deux jugements en date du 3 décembre 1992 (Nos 92-01857 et 92-04061), le tribunal administratif de Lyon annula l’arrêté du 5 septembre 1990 et rejeta le surplus des demandes du requérant.
12.Le 7 juin 1993, le requérant saisit le Conseil d’État d’une demande tendant à l’annulation des jugements du tribunal administratif de Lyon et à la décharge de l’obligation de payer les sommes portées dans les états exécutoires. Il sollicitait en outre la somme de 50 000 FRF au titre du préjudice moral.
13.Entre-temps, en octobre 1996, le requérant fut licencié pour inaptitude physique. Ce licenciement fait l’objet d’une procédure pendante devant le tribunal administratif de Lyon.
14.Le 3 juin 1998, le Conseil d’État annula la décision du 4 septembre 1990, par laquelle le requérant avait été muté au service des espaces verts, et considéra que si le requérant n’avait plus aucun titre à occuper le logement de fonction attaché à ses précédentes fonctions, l’annulation de la décision du 4 septembre 1990 privait de base légale les états exécutoires émis à son encontre ; il le déchargea ainsi de l’obligation de payer lesdites sommes. Le Conseil d’État rejeta le surplus des demandes du requérant. EN DROIT
15.La Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 45976/99, introduite par M. Chahed, le gouvernement français offre de verser à celui-ci la somme globale de 45 850 FF (quarante-cinq mille huit cent cinquante francs), dès la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement de la France aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention »
16.La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le requérant : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement français selon laquelle il est prêt à me verser la somme globale de 45 850 FF (quarante-cinq mille huit cent cinquante francs), en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 45976/99 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’État français à propos des faits à l’origine de ladite requête, quant à la durée de la procédure, jusqu’au prononcé de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. Je prends acte de ce que le Gouvernement prendra les dispositions nécessaires à l’exécution des termes de ce règlement amiable et demande à ce que l’indemnité précitée soit versée sur le compte bancaire dont le relevé d’identité est joint à la présente déclaration. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
17.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
18.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 avril 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé W. Fuhrmann Greffière Président