CtEDO 11.04.2001 Auto

C.G. v. THE UNITED KINGDOM

RESPONDENT
GBR
HOTĂRÂRE
11.04.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
C.G. v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

DIRECȚIUNEA TERZĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 43373/98 de C. G. împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 11 aprilie 2001 în calitate de Cameră compusă din J.-P. Președintele Costa Fuhrmann Loucaides Dna Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători și dna S. Dollé având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 24 iulie 1998 și înregistrată la 9 septembrie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național britanic, născut în 1970 la Tiddington, Anglia. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl G. Barrett de Blakemores Solicitors, Stratford-upon-Avon, și de dl A.J. Engel, un barrister practicant în Birmingham. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dl C. Whowersley al Oficiului de Externe și Commonwealth. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: pentru mai mulți ani până în ianuarie 1996, reclamantul a fost angajat ca funcționar de conturi la un grosism de fructe și legume. În ianuarie 1996 a demisionat după ce a declarat secretarului companiei („S”) că a existat o deficiență în conturile care au fost cauzate de furtul din noiembrie 1995 de două pungi care conțin 3.700 GBP, care a declarat că au fost scoase din posesie la un moment dat între ea obținerea de bani pregătiți pentru banca la locul de muncă ei, vizitând o casă publică locală la prânz și sosind la bancă. Ea a spus că nu a raportat furtul mai devreme pentru că ea era teamă că va fi responsabilă și își va pierde slujba, și că a făcut eforturi pentru a satisface deficitul din propriile ei bani, dar că tulpina a devenit prea mult. S a trecut prin conturile de la 1 octombrie 1995 și a descoperit un deficit de aproximativ 2.900 GBP. De asemenea, el a descoperit că, din octombrie 1995, reclamantul a bănuit în mod constant întârziat luarile și, ocazional, nu a reușit să bance toate numerarurile primite. Reclamantul a fost acuzat de furt de GBP 2.905.21. Ea a invocat nu vinovată și, în aprilie 1997, după un proces de trei zile la Curtea de Curtea de Coroană, a fost condamnată pentru furt și condamnată la doi ani de probă și la o sută de ore de serviciu comunitar. Reclamantul a apelat împotriva condamnării. Motivele ei de recurs au fost, printre altele, faptul că judecătorul a făcut întreruperi frecvente și a încurcat în mod persistent avocatul apărării, privand astfel reclamantul unui proces echitabil. În special, s-a susținut că, în timpul examinării încrucișate a principalului martor al urmăririi penale, S, judecătorul a intervenit atât de frecvent, încât avocatul apărării a fost împiedicat să testeze exactitatea unui program de plăți bancare elaborat de S care a fost baza procesului, sau să dezvolte posibile linii de apărare, cum ar fi că pierderea a avut loc înainte de începerea programului. În plus, reclamantul s-a plâns că judecătorul i-a întrerupt în mod constant examinarea în funcție de șef, făcând imposibil ca ea să-și dea dovezi într-o manieră coerentă, și i-a alungat sfatul atât de mult încât se simțea incapabil de a continua și a limitat examinarea. Motivele recursului au făcut referire la tranșura procesului care a arătat intervențiile judecătorului pe aproape fiecare pagină a controalului S la douăzeci și două din cele treizeci de pagini care se ocupă de examinarea în șef a reclamantului. În februarie 1998, Curtea de Apel a respins apelul reclamantului împotriva condamnării, declarând după cum urmează: „Casa principală pe care a invocat-o dl Engel, care a apărut la proces și, de asemenea, la acest apel în fața noastră, a fost că procesul a fost nedrept (și el nu își renunțe la cuvintele sale) din cauza atitudinea judecătorului învățat din momentul în care el a început să-și revizuiască [S] până la momentul în care recurentul i-a dat dovezile în șef, în timpul anchetei sale, și chiar până la momentul în care el se adresa juriului în numele ei, la încheierea probelor. El spune că au existat întreruperi frecvente și că, în echilibru, au fost ostili la prezentarea cazului de apărare. Ei au avut efectul de a-și deranja concentrarea și de a desvia atenția juriului și, de asemenea, atenția apelantului care nu a putut prezenta astfel un cont coerent și consecutiv al ceea ce s-a întâmplat. Descoperim că există unele substanțe în aceste critici. Se pare că, de la o citire a transcripțiilor, au existat întreruperi frecvente la începutul dovada recurentei. În opinia noastră, aceste întreruperi, deși fără îndoială bine intenționate, ar fi putut avea bine efectul nefericit și patetic de a pune apelantul de pe strumurile ei și, de asemenea, așa cum pare a fi fost cazul și cum dl Engels ne spune, de a-l dezamăgi. De asemenea, în ceea ce privește dovezile [S], se pare că, probabil printr-o neînțelegere a punctelor pe care dl Engel a vrut să le facă, judecătorul învățat a întrerupt încrucișarea, mult mai des decât ar putea fi justificat în orice punct de vedere. Nu suntem impresionați de plângerea care este făcută cu privire la întreruperea care a avut loc în cadrul discursului dlui Engel la juriu. Acest lucru a fost pur și simplu pentru a clarifica o problemă; ar fi putut ocupa nu mai mult de aproximativ zece secunde dintr-un discurs de durată de 45 de minute sau de acolo, ni se spune. această plângere este nejustificată. Trebuie să luăm în considerare acest temei și criticile pe care le considerăm au fost făcute bune în contextul cazului în ansamblu. Dar ne întoarcem de la primul motiv de apel la al doilea, care este în sensul că sumbul a fost defectuos. ... Acesta a fost un rezumat foarte scurt. S-ar putea spune că a fost un pic laconic. Dar trebuie să luăm în considerare dacă a existat sau nu o trimitere suficientă la apărarea care a fost prezentată. În esență, judecătorul învățat a abordat apărarea la paginile 9 și 10 din tranșă. El a spus: „... Cazul general este acuzatul spune că banii au fost luati de la ea, cred că este corect să spună acum în octombrie mai degrabă decât în noiembrie, după cum a spus ea inițial, și că ea crede că acum s-ar putea să fie luat de la [locul ei de muncă], și ea caută să sprijine că prin a spune că au existat alte furturi mici [acolo], ceea ce sugerează că cineva necinstită a fost acolo care ar fi putut lua această sumă.” Acesta a fost un mod foarte scurt de a pune în față apărarea, nu se referă în mare detaliu cu punctele pe care dl Engel încerca să le avanseze atât în cursul examenului încrucișat, cât și în discursul său, în acest sens criticile sunt justificate. Este o critică suplimentară că judecătorul a eșuat în retragerea de la juriul o linie principală de apărare în sensul că pierderea ar putea fi avut loc înainte de octombrie 1995, dar constatăm că motivul apelului este avortat. Cazul de urmărire penală a fost pur și simplu că banii trebuie să fi mers după 1 octombrie deoarece a fost reconciliarea numerarului primit, cu sumele plătite în bancă, care au produs deficitul de 2.900 GBP. Nici o parte din suma respectivă nu ar fi putut fi furată înainte de 1 octombrie. Mai mult se spune că judecătorul a îndreptat greșit juriul că nu a existat nici o dovadă că există o a doua carte de plată utilizată în acel moment, și se face plângere că recurentea a declarat că există (în conflict, trebuie spus, cu dovezile [S]). Aceasta a fost o greșeală din partea judecătorului, așa că apare, și ceva pe care trebuie să-l țină seama. Apoi se spune că judecătorul a sugerat în mod eronat că avocatul de apărare nu a sugerat [S] că există mai mult de o carte de plată, și, din nou, se pare că judecătorul a fost în eroare în această privință. În măsura în care am putut vedea, el nu a fost corectat ulterior. Următoarea se spune, în continuare, că judecătorul i-a spus juriului că recurentei nu a făcut sugestiile că banii ar fi putut fi furați înainte de a-și lăsa locul de muncă în ziua în cauză. Acest lucru, de asemenea, a fost o eroare, dar a fost corectată de [avocatul de prosecuție] la încheierea summire-up și în sine nu a putut susține o bază pentru a anula condamnarea. ... După cum am observat, există critici care pot fi făcute cu privire la modul în care acest proces a fost efectuat. Se pare că, ocazional, acest judecător de circuit foarte experimentat și considerat (în prezent pensionat) a intrat în arena, uneori din motive legitime și, în alte momente, poate fără justificare. Se pare, de asemenea, că sfatul s-a găsit incommodat și dezamăgit de aceste intervenții și întreruperi. Consilierul trebuie să posedă (și dacă nu le au trebuie să crească) pielea destul de gros. Nu a existat nicio ocazie în care judecătorul învățat în cursul procesului, așa că ne pare, a pronunțat o hotărâre în sensul că dl Engel nu ar trebui să continue cu linia de apărare pe care încerca să-l dezvolte fie în interviu, fie prin propriul martor. Se pare că, poate, în această ocazie, dl Engel a fost o suprasensibil. Acest lucru nu, desigur, reduce validitatea criticilor – unele bine fondate, unele nu – în runda. În cele din urmă, trebuie să ne întrebăm dacă această condamnare este sau nu nesigură. Acesta este testul pe care trebuie să-l aplicăm. Cazul a fost unul puternic; într-adevăr dovezile au fost copleșitoare. Reclamantul din contul ei către poliție și juriului a fost recunoașterea că o sumă substanțială de bani a dispărut în timp ce era în posesia ei. Ea a avut, prin intermediul băncii întârziate, a luat măsuri pentru a acoperi deficitul. Nu avem nici o ezitație în a spune că, în ceea ce privește noi, condamnarea a fost în întregime sigură. În ciuda criticilor pe care le-am constatat în ceea ce privește modul în care a fost efectuat procesul, acest recurs va fi respins.” Secțiunea 2 alineatul (1) din Legea privind apelul penal din 1968, astfel cum a fost modificată de Legea privind apelul penal din 1995, prevede un singur drept compus de recurs împotriva condamnării penale. „(a) permite un recurs împotriva condamnării dacă consideră că condamnarea nu este sigură; și (b) respinge un recurs în orice alt caz.” Intenția largă din spatele acestei dispoziții a fost rezumată de Lordul Justiție șef, Lord Bingham, în R v. Graham și alții ([1997] vol. 1 Raporturi de apel penal p.302 [Cortea de apel]), atunci când a declarat: „Această nouă dispoziție...... este în mod clar menită să se concentreze atenția asupra unei întrebări: dacă, având în vedere argumentele susținute sau dovezile formulate în apel, Curtea de Apel consideră o condamnare nesigură. În cazul în care Curtea este satisfăcută, în ciuda oricărei oricare eroare a legii sau a oricărei neregularități în ceea ce privește desfășurarea procesului sau a oricărui probă proaspătă, Curtea va respinge recursul. a infracțiunii acuzate, sau care sunt lăsate în îndoială dacă recurentei a fost sau nu condamnată corect pentru această infracțiune, atunci trebuie să considere necesar condamnarea nesigură. Curtea este apoi supusă unei obligații obligatorii de a permite recursul.” COMPLAINT Reclamantul se plânge că intervențiile constante ale judecătorului judecătorului judecător și hectorarea avocatului ei, împreună cu decizia Curții de Apel de a fi condamnată în condiții de siguranță, au privat-o de un proces echitabil de juriu, în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție. În plus, se plânge de încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 6 § 3(d) din Convenție, în cazul în care încrucișarea avocatului apărării cu privire la S și examinarea reclamantului au fost negoționate în mod incorect de intervențiile judecătorului judecător. HOTĂRÂREA Reclamantul plânge că nu a primit o audiere echitabilă, în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, care menționează (dacă este cazul): „În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” În plus, ea plânge că întreruperea judecătorului în timpul propriului examen și încrucișarea S a constituit încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 6 § 3 litera (d), care prevede: „Toată persoana acuzată de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: ... să examineze sau să fi examinat martorii împotriva lui și să obțină prezența și examinarea martorilor în numele său în aceleași condiții ca martorii împotriva lui; ...” Guvernul respinge aceste acuzații și susține că reclamantul a avut un proces echitabil în conformitate cu art. 6 § 1. Ei spun că judecătorii nu pot fi împiedicați să intervină în procesul atâta timp cât se poate spune că acuzatul a avut o audiere corectă în ansamblu. Acestea subliniază că avocatul reclamantului nu a fost împiedicat să continue orice linie de interogare pe care a dorit-o cu orice martor, că întreruperea în timpul anchetei încrucișate nu a fost în nici un fel malevole și că întreruperea în timpul examinării în șef a reclamantului a fost mai frecventă la începutul probei ei. Acestea subliniază faptul că Curtea de Apel a constatat că avocatul reclamantului a fost suprasensibil la întreruperi și că criticile Curții de Apel la judecătorul judecătorului nu au avut legătură cu nimic ce s-a întâmplat în timp ce juriul era abordat. În special, susțin că direcția judecătorului judecător la juriu nu a fost în mod defectuoasă. De asemenea, ele atrag atenția asupra faptului că verdictul juriului a fost unanim și că Curtea de Apel a constatat dovezile împotriva reclamantului „overwhelming”. Guvernul atrage, de asemenea, atenția asupra, printre alte autorități, punctul 63 din Hotărârea Curții c. Regatul Unit din 2 Mai 2000, în cazul în care s-a confirmat că defectele în timpul procesului pot fi remediate printr-o procedură ulterioară dinaintea unei instanțe de recurs și cu referire la procedură în ansamblul său. Acestea susțin că Curtea de Apel a avut dreptul să concluzioneze că condamnarea reclamantului a fost sigură, deoarece, printre altele, spre deosebire de Condron Cazul în cauză nu a implicat interferența cu un drept de „importanță fundamentală” și nu a solicitat Curții de Apel să speculeze mai mult despre rezultatul procesului decât în cazul Edwards ( Edwards c. Hotărârea Regatului Unit din 16 decembrie 1992, Serie A nr. 247-B). Reclamantul susține că dreptul ei la un proces echitabil a fost încălcat de intervențiile constante ale judecătorului judecătorului și de hectorarea avocatului apărării. Ea afirmă că întreruperea judecătorului a fost „foarte extremă” și a avut efectul de a preveni întrebările puse de consilierul ei. Ea susține, de asemenea, că au existat o serie de ocazii în care judecătorul, în realitate, a decis că avocatul ei nu ar trebui să continue cu o linie de apărare. Reclamantul susține, de asemenea, că drepturile sale în temeiul articolului 6 § 3 au fost încălcate în sensul faptului că încrucișarea S și examinarea reclamantului au fost „negate” în mod incorect de intervențiile judecătorului. Ea indică constatările Curții de Apel în sprijinul diferitelor critici ale ei (a se vedea extractele de mai sus). Reclamantul susține că nedreptatea nu a fost vindecată de Curtea de Apel, care și-a respins recursul în găsirea condamnării „sănătate”. Ea indică că instanța și-a luat decizia numai pe baza unei tranșe parțiale a procesului și fără beneficiul de a auzi sau de a vedea martorii. Curtea consideră că cererea susține probleme complexe de drept și de fapt în temeiul articolului 6 din Convenție, ale căror hotărâre ar trebui să depinde de examinarea fondului. Prin urmare, aceasta concluzionează că cererea nu este în mod evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu au fost stabilite alte motive de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă