KOSKINAS contre la GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
KOSKINAS contre la GRECE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47760/99 prezentate de Dimitrios KOSKINAS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 aprilie 2001 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska dnii Leviți judecători M. E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 31 martie 1999 și înregistrată la 27 aprilie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT, recurentul este un resortisant grec, născut în 1953 și rezident în Atena. El este reprezentat în fața Curții de către domnul P. Bitsaxis și profesorul N. Kourakis, avocați în barou, faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 iunie 1976, reclamantul a fost angajat de către compania aeriană Olympic. Această companie este o societate anonimă al cărei singur acționar este statul grec. La 5 august 1993, o asociație filantropică, Crucea Albastră a Armenilor Franței, a trimis o scrisoare directorului sucursalei companiei aeriene din Paris, pentru a denunța atingerile sexuale pe care le-ar fi comis un membru al echipajului în timpul unui zbor asupra persoanei a doi elevi. Directorul a inițiat apoi o anchetă administrativă, în cursul căreia reclamantul a fost desemnat autorul actelor denunțate. Prin scrisoarea din 17 decembrie 1993, directorul l-a informat pe președintele consiliului de disponibilizări din Atena, că avea certitudine, în urma unei discuții cu președinta asociației filantropice și cu mama uneia dintre elevi, că acuzațiile în cauză nu erau întemeiate. El i-a comunicat, de asemenea, o scrisoare pe care a primit-o de la asociație câteva zile mai târziu, așa cum a fost redactată: mai... ținând cont de unele detalii raportate de președinta noastră și, după deliberare (...), consiliul de administrație consideră că satisfacția sa a fost acordată prin explicațiile pe care ați dorit să i le comunicați. În plus, pentru a nu afecta relațiile excelente pe care le-am avut cu compania dvs. timp de câțiva ani, luăm în considerare acest caz închis (...) □ procedura disciplinară Între timp, la 8 septembrie 1993, conducerea companiei îl invitase pe reclamant - care fusese deja supus unei alte proceduri disciplinare pentru fapte similare - să explice, în termen de cinci zile, motivele pentru care s-a comportat în mod indecent împotriva pasagerilor. Reclamantul și-a amintit la 23 septembrie 1993, în care respingea toate acuzațiile. El a cerut mai târziu audierea celorlalți membri ai echipajului, însă superiorii săi nu i-au acceptat cererea. La 4 aprilie 1994, se întrunește consiliul de disponibilizare. Reclamantul, prezent la o parte a ședinței, nu are dreptul de a fi asistat de un avocat. În aceeași zi, Consiliul a decis concedierea reclamantului. Această decizie a fost luată prima și ultima instanță și a fost notificată reclamantului la 27 aprilie 1994 și a fost, de asemenea, informat că o instanță de concediere a unei sume de 1 500 000 de drahme i-ar fi plătită. La 28 mai 1994, reclamantul sesizează instanța în primă instanță cu privire la o cerere de anulare a concedierii sale și de condamnare a companiei aeriene la plata unor daune-interese pentru prejudicii morale. Reclamantul susține în special că decizia de concediere a acesteia era ilegală, deoarece aceasta nu era motivată și abuzivă. În plus, acesta susține și că suma de concediere era mai mică decât suma prevăzută de lege. La 30 iunie 1995, instanța a anulat concedierea reclamantului, a dispus reintegrarea sa în funcția sa și a condamnat compania aeriană să-i plătească daune-interese. Tribunalul a considerat în special că decizia consiliului de disponibilizare nu era motivată, Ö Õ a fost luată fără ca vinovăția reclamantului să nu fi fost stabilită în nici un fel. La 15 septembrie 1995, compania aeriană a făcut apel la această decizie. La 11 iunie 1996, instanța de apel din Atena a infirmat decizia atacată având în vedere că, în conformitate cu regulamentul de muncă al companiei aeriene, instanța de primă instanță nu avea competența de a examina temeinicia deciziei consiliului de disponibilizare. În acest sens, instanțele civile nu sunt competente să examineze dacă faptele reținute de consiliul de concedieri au loc sau nu; controlul judiciar se limitează la un control al legalității lor (motivarea, respectarea procedurii) și al conformității acestora cu principiile bunei-credințe și ale bunelor maniere. În consecință, Curtea de apel a considerat că, având în vedere natura și gravitatea actelor de care reclamantul a fost condamnat de consiliul de disponibilizare, concedierea sa a fost justificată și nu ar putea fi calificată drept "abuziv." Curtea de apel a considerat, de asemenea, că suma de concediere acordată reclamantului era conformă cu legea. La 28 iulie 1997, reclamantul s-a ocupat de casare. El a reproșat instanței de apel că a considerat în mod eronat că decizia de concediere a acesteia era justificată și suficient de motivată. În plus, concluzia la care ajungea instanța de apel nu era ea însăși motivată. În cele din urmă, recurentul reproșa Tribunalului de Primă Instanță că a considerat că concedierea sa era legală, în timp ce dreptul de concediere care îi fusese acordat era cu mult inferior sumelor prevăzute de lege. Prin Hotărârea din 20 octombrie 1998, Curtea de Casație a respins recursul. În ceea ce privește cauza reclamantului, Comisia a considerat că faptele expuse justificau concedierea sa, că decizia instanței de apel era suficient de motivată și că valoarea despăgubirii acordate reclamantului era conformă cu legea. GRIFS Invocând art. 6 alineatul (1), 2, 3 litera (a), (c) și (d) din convenție, reclamantul se plânge de procedura disciplinară la care a fost supus. Invocând art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție, reclamantul se plânge că a fost privat de acces la instanțe pentru a-și exercita drepturile. ÎN ÂI Reclamantul se plânge că procedura disciplinară de care a fost supus și-a încălcat drepturile garantate prin art. 6 alin. (1), 2, 3 lit. (a), (c) și (d) din Convenție, astfel de cuvinte: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va hotărî, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...). Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. Orice acuzat are dreptul, în special: (a) să fie informată, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și într-un mod detaliat, despre natura și cauza acuzației aduse împotriva sa; (c) să se apere pe sine sau să aibă acces la un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la: (d) să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați (...) Curtea reamintește doar în termenii articolului 35 alineatul (1) din Convenție nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. În cazul de față, Comisia constată că, în ceea ce privește procedura disciplinară, decizia internă definitivă este decizia consiliului de disponibilizare, pronunțată la 4 aprilie 1994 și notificată reclamantului la 27 aprilie 1994, prin urmare cu mai mult de șase luni înainte de depunerea cererii sale. Este adevărat că procedura în cauză a fost urmată printr-o procedură în fața instanțelor civile, Curtea nu poate considera că cele două instanțe constituiau o entitate indivizibilă și, pe de altă parte, nu identifică nicio circumstanță specială care ar fi putut împiedica reclamantul să sesizeze organele convenției în termenele prevăzute de aceasta. Prin urmare, această parte a cererii este tardivă și trebuie declarată inadmisibilă, în conformitate cu dispozițiile articolului 35 alineatul (4) din convenție. Invocând art. 6 alin. (1) și 13 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost privat de acces la instanțe pentru a-și exercita drepturile. În special, acesta se plânge de refuzul instanței judecătorești și al Curții de Casație d a) Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Guvernul susține în principal că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne și consideră că reclamantul a omis să ridice, în mod expres sau chiar în esență, în fața Curții de Casație o cauză referitoare la dreptul său de a avea acces la o instanță. În ceea ce privește fondul, guvernul consideră că Cauza este neîntemeiată. În primul rând, Comitetul constată că Curtea nu poate examina presupusele erori de fapt sau de drept comise de instanța națională decât în măsura în care aceste erori ar putea implica o încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție. În plus, constată că dreptul de acces la o instanță nu este absolut și nu impune ca acesta să aibă o competență nelimitată. În ceea ce privește prezenta cauză, guvernul consideră că procedura a fost conformă cu art. 6 și că reclamantul se plânge pentru că nu a obținut câștig de cauză. Reclamantul răspunde că a invocat în esență, în fața Curții de Casație, cauza întemeiată pe încălcarea articolului 6 din convenție. În ceea ce privește fondul, consideră că a fost victima unei denigrari a justiției. Curtea trebuie mai întâi să examineze excepia de la Guvern. Curtea amintește că domeniul de aplicare al articolului 35 este acela de a dispune statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a corecta încălcările aduse acestora înainte ca aceste acuzaii să fie supuse organelor Conveniei (a se vedea, de exemplu, Hotărârile Hentrich c. Frana din 22 18 alin. 33; Remli c. Franța din 23 aprilie 1996, Rec., 1996-II, p. 571, § 33, Statele nu trebuie să răspundă la acțiunile lor în fața unui organism internațional înainte de a fi avut posibilitatea de a îndrepta situația în ordinea lor juridică internă. Această regulă se bazează pe ipoteza, obiect de la art. 13 din Convenția Astfel, aceasta constituie un aspect important al principiului conform căruia mecanismul de salvgardare instituit de Convenție are un caracter subsidiar în raport cu sistemele naționale de garantare a drepturilor omului (hotărârile Handyside c. Regatul Unit din 7 decembrie 1976, seria A nr. 24, p. 22, § 48, Akdivar și altele menționate anterior, p. 1210, § 65. Astfel, cauza de care se intenționează să se adreseze Curții trebuie mai întâi să fie invocată, cel puțin în esență, în formele și termenele prevăzute de dreptul intern, în fața instanțelor naționale corespunzătoare (hotărârea Cardot c. Franța din 19 martie 1991, seria A nr. 200, p. 18 alin. 34). În speță, Curtea arată că recurentul sesizează instanțele civile cu privire la o acțiune de anulare a deciziei de concediere a acesteia și, prin urmare, urmărește să obțină o hotărâre cu privire la o contestație privind drepturile sale cu caracter civil. Prin urmare, chiar dacă reclamantul nu a invocat art. 6 din Convenție în fața instanțelor naționale și, în special, a Curții de Casație, Curtea consideră că, prin însăși natura sa, procedura inițiată solicita o examinare a dreptului reclamantului de a-și vedea cauza judecată de instanțele competente. În aceste condiții, Curtea consideră că excepția de neobosire a căilor de atac interne trebuie respinsă. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate afirma că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, Declar admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate, ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. András B aka Moduleer Președinte