A DOUA SECȚIUNEA CAUZA TIBURZI c. GRECIA (solicitarea nr. 49222/99) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 25 octombrie 2001 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Tiburzi c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska dnii Kovler judecători și dnii E. Fribergh, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 5 aprilie și 4 octombrie 2001, înmânarea hotărârii, adoptată la această ultimă dată de procedură A la originea cauzei se află o cerere (nr. 49222/99) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant italian, Alberta Tiburzi, a sesizat Curtea la 31 mai 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind libertățile fundamentale). Recurenta este reprezentată în fața Curții de către domnul H. Tagaras, avocat la Atena. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție, recurenta a invocat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, având în vedere durata procedurii în fața instanțelor civile. Prin decizia din 5 aprilie 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 2 august și, respectiv, la 3 septembrie 2001, reclamanta și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unui regulament amiabil al cauzei. În ianuarie 1993, Comisia a constatat că, în cursul anului precedent, croitorii greci au folosit pentru reclame în reviste, mai multe dintre fotografiile sale, iar reproducerea lor a avut loc fără permisiunea sa, fără nicio referire la numele său și cu retușuri pe care reclamanta le-a considerat inacceptabile. Ca urmare a demersurilor extrajudiciare întreprinse de reclamantă, două dintre cele trei case de cusături care reproduceseră fotografii au acceptat să o despăgubească și au decis să nu mai acționeze astfel. Întrucât a treia casă refuza o soluie la termen, recurenta sesizase, la 25 noiembrie 1994, Tribunalul de Primă Instană din Etta, care se afla la un singur judecător. Prin decizia din 22 august 1995, tribunalul respectiv a înaintat cauza Tribunalului de Mare Instanță în fața instanței de Mare Instanță, în data de 13 aprilie 1995. În urma unei cereri din partea reclamantei din 7 noiembrie 1995, tribunalul de mari instanțe a stabilit la tribunal la data de 15 februarie 1996. Dezbaterile au avut loc în această zi. printr-o hotărâre înainte de a pronunța dreptul (nr. 3904/1996) din 18 februarie 1996. Aprilie 1996, instanța a decis o completare a procedurii, în special declarațiile a patru martori (două pentru fiecare parte), care trebuiau să fie audiați în termen de trei luni. La 4 iunie 1996, reclamanta a invitat instanța să stabilească data la care au fost pronunțate declarațiile martorilor. Acesta a fixat-o la 26 septembrie 1996, dar la acea dată a fost amânată la 24 octombrie 1996, deoarece reclamanta nu a înscris cauza în rolul său. La tribunal, și din cauza lipsei de timp, a fost ascultat un singur martor. Tribunalul a stabilit o nouă dată la 29 mai 1997. Din nou, la această dată, a fost ascultat un singur martor, iar instanța a amânat interdicția până la 15 ianuarie 1998. La data respectivă, un singur martor, al treilea, a fost ascultat și luat în custodie pentru examinarea ultimului martor a fost amânat la 24 septembrie 1998 și la 7 ianuarie 1999. 10. La 8 ianuarie 1999, avocatul reclamantei a invitat instanța să stabilească o dată pentru încuviințarea instanței, pe care aceasta a stabilit-o la 13 ianuarie 2000. Hotărârea, pronunțată la 21 aprilie 2000, a primit parțial acțiunea reclamantei. Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 49222/99 formulată de dl Tiburzi, guvernul elen propune ca aceasta să plătească suma de 2 000 000 GRD pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Mai mult decât atât, după pronunțarea hotărârii, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamantei, că guvernul elen este dispus să-mi plătească suma de 2 000 000 000. GRD pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli de judecată și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 49222/99 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Greciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se soluționează în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 13. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceasta se asigură că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine din convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 14. Prin aceste motive, Curtea, la data de UNANIMITATE, hotărăște, să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 25 octombrie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh András Baka Modululer Președinte
DEUXIÈME SECTION
TIBURZI c. GRÈCE
(Requête n° 49222/99)
ARRÊT
(Règlement amiable)
25 octobre 2001
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Tiburzi c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
G.
Bonello
,
P.
Lorenzen
,
M.
Fischbach
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
MM.
A.
Kovler
,
juges
,
et M. E.
Fribergh,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 5 avril et 4
octobre 2001,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 49222/99) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante italienne, Alberta Tiburzi («
la requérante
»), a saisi la Cour
le 31 mai 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par la déléguée de son agent, Mme K. Grigoriou, conseillère auprès le Conseil juridique de l’Etat, et Mme V. Pelekou, auditeur auprès du Conseil juridique de l’Etat.
3.
La requérante alléguait une violation de l’article
6 §
1 de la Convention, en raison de la durée de la procédure devant les juridictions civiles.
4.
Par une décision du 5 avril 2001, la Cour a déclaré la requête recevable.
5.
Les 2 août et 3 septembre 2001 respectivement, la requérante et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
6.
La requérante est une photographe professionnelle, spécialisée dans les reportages concernant les robes de mariée de haute couture. En janvier 1993, elle constata que, durant l’année précédente, des couturiers grecs avaient utilisé pour des publicités dans des magazines, plusieurs de ses photos. Leur reproduction avait eu lieu sans son autorisation, sans aucune référence à son nom et avec des retouches que la requérante jugea inadmissibles.
7.
A la suite des démarches extra-judiciaires entreprises par la requérante, deux des trois maisons de couture qui avaient reproduit des photos acceptèrent de la dédommager et s’engagèrent à ne plus agir de la sorte. Comme la troisième maison refusait un règlement à l’amiable, la requérante saisit, le 25 novembre 1994, le tribunal de première instance d’Athènes, siégeant à juge unique. L’audience eut lieu le 13 avril 1995. Par une décision du 22 août 1995, ledit tribunal renvoya l’affaire devant le tribunal de grande instance d’Athènes.
8.
A la suite d’une demande de la requérante du 7 novembre 1995, le tribunal de grande instance fixa l’audience au 15 février 1996. Les débats eurent lieu ce jour. Par un jugement avant dire droit (n°
3904/1996) du 18
avril 1996, le tribunal décida un complément d’instruction, notamment les dépositions de quatre témoins (deux pour chaque partie) qui devaient être entendus dans un délai de trois mois.
9.
La 4 juin 1996, la requérante invita le tribunal à fixer la date de l’audience pour la déposition des témoins. Celui-ci la fixa au 26 septembre 1996, mais à cette date elle fut ajournée au 24 octobre 1996, car la requérante n’avait pas inscrit l’affaire au rôle. A l’audience, et en raison du manque de temps, un seul témoin fut entendu. Le tribunal fixa une nouvelle date au 29 mai 1997. De nouveau, à cette date, un seul témoin fut entendu et le tribunal ajourna l’audience pour le 15 janvier 1998. A cette date, un seul témoin, le troisième, fut entendu et l’audience pour l’examen du dernier témoin fut reportée au 24 septembre 1998 puis au 7 janvier 1999.
10.
Le 8 janvier 1999, l’avocat de la requérante invita le tribunal à fixer une date pour l’audience, que celui-ci fixa au 13 janvier 2000. Le jugement, rendu le 21 avril 2000, accueillit en partie l’action de la requérante.
11.
La Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement
:
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
49222/99, introduite par M
me
Tiburzi, le gouvernement grec offre de verser à celle-ci la somme de 2
000
000 GRD au titre du préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens, dans les trois mois suivant la date de notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire devant la Grande Chambre, conformément à l’article 43 §
1 de la Convention.
»
12.
La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le représentant de la requérante
:
«
Je note que le Gouvernement grec est prêt à me verser la somme de 2
000
000
GRD au titre du préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n°
49222/99 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Grèce à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
13.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (article 37 § 1 in fine de la Convention et
62 §
3 du règlement).
14.
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l’UNANIMITÉ,
1.
Décide
, de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 octobre 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Erik
Fribergh
András
Baka
Greffier
Président