SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44339/98 prezentate de Carlo PAPI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care a avut loc la 12 aprilie 2001 într-o cameră compusă din Thomassen președinte dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru Maruste judecători M. O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 5 aprilie 1997 și înregistrată la data de 13 noiembrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1940 și rezident la Milano. Faptele, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Potrivit informațiilor furnizate de solicitant, în momentul faptelor care fac obiectul procedurilor naționale acesta a fost vicepreședintele și acționarul majoritar al societății E. (90%). La 10 noiembrie 1993, reclamantul și-a vândut toate acțiunile. Printr-o decizie din 10 august 1993, notificată la 12 august 1993, Comisia Națională pentru Societăți și Bursa (CONSOB) a suspendat, cu titlu conservator (in via altarare ), societatea anonimă de brokeraj E. (denumită anterior F. S.p.a.) din Registrul societăților de brokeraj și de la exercitarea activității sale pentru o perioadă de 60 de zile. Decizia menționată anterior se baza pe prezumția de neîncredere. nereguli grave și încălcări ale legii și regulamente printr-o decizie din 13 august 1993, Ministerul Trezoreriei a ordonat dizolvarea organismului administrativ al societății respective și a numit un comisar pentru administrarea acesteia. La 17 august 1993, societatea E., reprezentată de reclamant, a recurs la Tribunalul Administrativ Regional din Lazio pentru a obține anularea, cu suspendare prealabilă, a deciziei CONSOB. Prin ordonanța din 26 august 1993, Tribunalul a respins cererea de suspendare a deciziei menționate. La 10 octombrie 1993, societatea a fost readmisă în Registrul societăților de investiții imobiliare și în exercitarea activității sale. Prin decizia Ministerului Trezoreriei din 26 ianuarie 1994, societatea E. a fost condamnată să plătească o amendă de 60 000 000 de lire italiene pentru că nu a furnizat informații importante cu privire la aceasta. La 28 iulie 1995, societatea E. a prezentat o cerere de a stabili cu urgență data la care a avut loc încuviințarea. Printr-o nouă decizie din 11 aprilie 1996, CONSOB a suspendat din nou cu titlu conservator societatea E. și, printr-o decizie din 18 aprilie 1996, organele administrative au fost dizolvate și un comisar a fost numit pentru administrarea societății. La 18 iulie 1996, Tribunalul din Milano a declarat falimentul societății E., deja lichidată la 5 iunie 1996, și a numit un lichidator. La 2 septembrie 1996, acesta a solicitat transformarea falimentului în lichidare forțată (lichidazione coatta amministrativa). printr-o hotărâre din 6 septembrie 1996, al cărei text a fost depus la grefă la 9 septembrie 1996 September 1996, Tribunalul din Milano a declarat lichidarea forțată a societății E. și a transmis actele Ministerului Trezoreriei pentru emiterea decretului privind lichidarea forțată. La 11 februarie 1999, societatea E. a depus la grefa Tribunalului Administrativ un memoriu. Între timp, la 26 august 1993, societatea E., reprezentată de reclamant, a depus o acțiune la Tribunalul Administrativ Regional din Lazio împotriva Ministerului Trezoreriei și Consob, în scopul de a obține anularea, cu suspendare prealabilă, a deciziei din 13 august 1993 care a dizolvat organul administrativ al societății și a numit un comisar. octombrie 1996 și 16 februarie 1999, societatea a prezentat o cerere prin care solicita ca data la care a fost stabilită cu urgență data la care a avut loc încuviințarea. La 24 martie 1999, societatea E. a depus la grefa Tribunalului Administrativ un memoriu. Prin hotărârea din 11 noiembrie 1999, al cărei text a fost depus la grefă la 21 martie 2000, tribunalul a respins recursurile. Prin intermediul unui act notificat la 23 septembrie 2000, societatea E. Interjeta apelat la Consiliul de Stat. ÎN JUSTIȚIE Tribunalul recurent se referă la durata procedurii administrative în litigiu. El: la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Procedura a început la 17 august 1993 și este încă în curs de desfășurare. Durata procedurii este de mai mult de șapte ani și cinci luni pentru două instane. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil de la art. 6 alineatul (1) din convenție. Guvernul pârât a ridicat o excepție de la lipsa de calitate a victimei reclamantului. Procedura de care reclamantul se plângea a fost introdusă de societatea E. care este în prezent în lichidare. Potrivit guvernului, numai administratorul unei societăți lichidate poate reprezenta această societate într-o procedură și, prin urmare, în fața Curții. În opinia sa, acțiunile introduse în fața instanței administrative regionale din Lazio au fost introduse de către el însuși în calitate de reprezentant legal și acționar majoritar al societății E. Reclamantul a invocat calitatea sa de acțiune pentru a justifica interesul său de a acționa. În opinia sa, măsurile de suspendare ale CONSOB nu au afectat numai interesele societății E., ci și cele ale acționarilor săi. Curtea amintește că o persoană nu poate pretinde că este victima unei încălcări a Convenției în măsura în care aceasta ar fi afectată direct de faptele care pot constitui o interferență. Reclamantul trebuie să demonstreze că este personal victima încălcării pe care o denunță. O societate poate fi, de asemenea, victima unei încălcări a Convenției, deoarece o societate are o personalitate juridică proprie și acționează prin intermediul organelor sale. În cazul în care societatea ar fi lichidată, aceasta ar avea, de asemenea, capacitatea de a-și apăra drepturile prin intermediul unui administrator (a se vedea Hotărârea Agrotexim și alții c. Grecia din 24 octombrie 1995, seria A 330-A, § 68 p. 25). În cazul de față, reclamantul se declară victima unei încălcări a convenției și își întemeiază interesul de a acționa în fața Curții în calitatea sa de acționar majoritar al societății E. Reclamantul nu contestă faptul că nu a fost parte la procedura națională în nume propriu, dar se plânge că măsurile de suspendare ale CONSOB au cauzat un prejudiciu patrimonial acționarilor. Curtea constată că acțiunile au fost introduse de societatea al cărei reclamant era în prezent reprezentant legal și acționar majoritar. Curtea arată că nu este obligată să soluționeze, în speță, problema dacă acțiunea unei societăți ar putea fi considerată drept victimă a duratei excesive a unei proceduri la care nu era și ea parte. Întradevăr, reclamantul care și-a vândut toate acțiunile la 10 noiembrie 1993 și-a pierdut calitatea de acționar majoritar începând cu această dată. Prin urmare, Curtea acceptă excepția preliminară a guvernului și consideră că reclamantul nu poate pretinde că este victima duratei procedurii în litigiu în sensul articolului 34 din convenție. Prin urmare, cererea este incompatibilă rațională personae cu dispozițiile convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și cu art. 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Michael O
de la requête n° 44339/98
présentée par Carlo PAPI
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le
12 avril 2001 en une chambre composée de
M
me
W.
Thomassen
,
présidente
,
MM.
L.
Ferrari Bravo
,
Gaukur
Jörundsson
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
T.
Panțîru
,
R.
Maruste
,
juges
,
et
de
M.
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 5 avril 1997 et enregistrée le 13
novembre 1998,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant italien, né en 1940 et résidant à Milan.
Les faits, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Selon les informations fournies par le requérant, au moment des faits objet des procédures nationales celui-ci était le vice-président ainsi que l’actionnaire majoritaire de la société E. (90%). Le 10 novembre 1993, le requérant vendit toutes ses actions.
Par une décision du 10 août 1993, notifiée le 12 août 1993, la Commission Nationale pour les Sociétés et la Bourse (CONSOB) suspendit, à titre conservatoire (
in via cautelare
), la société anonyme de courtage E. (anciennement nommée F. S.p.a.) du registre des sociétés de courtage et de l’exercice de son activité pour une période de soixante jours. Ladite décision était fondée sur la présomption «
de graves irrégularités et violations de loi et règlements
».
Par une décision du 13 août 1993, le ministère du Trésor ordonna la dissolution de l’organe d’administration de ladite société et nomma un commissaire pour sa gestion.
Le 17 août 1993, la société E., représentée par le requérant, déposa un recours au tribunal administratif régional du Latium afin d’obtenir l’annulation, avec suspension préalable, de la décision de la CONSOB.
Par une ordonnance du 26 août 1993, le tribunal rejeta la demande de suspension de ladite décision.
Le 10 octobre 1993, la société fut admise à nouveau au registre des sociétés d’intermédiation mobilière et à l’exercice de son activité.
Par une décision du ministère du Trésor du 26 janvier 1994, la société E. fut condamnée à verser une amende de 60
000
000 de lires italiennes pour ne pas avoir communiqué des informations importantes la concernant.
Le 28 juillet 1995, la société E. présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût fixée avec urgence.
Par une nouvelle décision du 11 avril 1996, la CONSOB suspendit à nouveau à titre conservatoire la société E. et, par une décision du 18 avril 1996, les organes d’administration furent dissous et un commissaire fut nommé pour la gestion de la société.
Le 18 juillet 1996, le tribunal de Milan déclara la mise en faillite de la société E., déjà mise en liquidation le 5 juin 1996, et nomma un syndic. Le 2 septembre 1996, celui-ci demanda la transformation de la faillite en liquidation forcée (
liquidazione coatta amministrativa).
Par un jugement du 6 septembre 1996, dont le texte fut déposé au greffe le 9
septembre 1996, le tribunal de Milan déclara la liquidation forcée de la société E. et transmit les actes au ministère du Trésor pour l’émission du décret concernant la liquidation forcée.
Le 11 février 1999, la société E. déposa au greffe du tribunal administratif un mémoire.
Entre-temps, le 26 août 1993, la société E., représentée par le requérant, avait déposé un recours devant le tribunal administratif régional du Latium à l’encontre du ministère du Trésor et de la CONSOB, afin d’obtenir l’annulation, avec suspension préalable, de la décision du 13 août 1993 qui avait dissout l’organe administratif de la société et nommé un commissaire.
Les 1
er
octobre 1996 et 16 février 1999, la société présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût fixée avec urgence. Le 24 mars 1999, la société E. déposa au greffe du tribunal administratif un mémoire.
Par un jugement du 11 novembre 1999, dont le texte fut déposé au greffe le 21
mars 2000, le tribunal rejeta les recours.
Par un acte notifié le 23 septembre 2000, la société E. interjeta appel devant le Conseil d’Etat.
Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure administrative litigieuse. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention.
La procédure a débuté le 17 août 1993 et est à ce jour encore pendante. La durée de la procédure est de plus de sept ans et cinq mois pour deux instances.
Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» de l’article 6 § 1 de la Convention.
Le Gouvernement défendeur soulève une exception d’irrecevabilité tirée du défaut de qualité de victime du requérant. La procédure dont le requérant se plaint, était introduites par la société E. qui est actuellement en liquidation. Selon le Gouvernement, seul le liquidateur d’une société mise en liquidation peut représenter cette société dans une procédure et donc devant la Cour.
Le requérant s’oppose à cette thèse. Selon lui, les recours introduits devant le tribunal administratif régional du Latium étaient introduits par lui-même en qualité de représentant légal et actionnaire majoritaire de la société E. Le requérant invoque sa qualité d’actionnaire pour justifier de son intérêt à agir. Selon lui, les mesures de suspension de la CONSOB n’ont pas seulement lésé les intérêts de la société E., mais aussi ceux de ses actionnaires.
La Cour rappelle qu’une personne ne peut se prétendre victime d’une violation de la Convention dans la mesure où elle serait directement touchée par les faits qui peuvent constituer une ingérence. Le requérant doit démontrer qu’il est personnellement victime de la violation qu’il dénonce. Une société peut elle aussi être victime d’une violation de la Convention, car une société possède une personnalité juridique propre et que sur le plan juridique elle agit par le moyen de ses organes. Dans le cas où cette société serait mise en liquidation elle aurait aussi la capacité de défendre ses droits par le moyen d’un liquidateur (voir l’arrêt Agrotexim et autres c. Grèce du 24 octobre 1995, série A 330-A, § 68 p. 25).
Dans le cas d’espèce, le requérant se prétend victime d’une violation de la Convention et fonde son intérêt à agir devant la Cour dans sa qualité d’actionnaire majoritaire de la Société E. Le requérant ne conteste pas de ne pas avoir été partie à la procédure nationale en son nom propre, mais il se plaint du fait que les mesures de suspension de la CONSOB ont causé un dommage patrimonial aux actionnaires.
La Cour constate que les recours ont été introduisit par la société dont le requérant était à l’époque représentant légal et actionnaire majoritaire. La Cour relève qu’elle n’est pas amenée à trancher, en l’espèce, la question de savoir si l’actionnaire d’une société pourrait se prétendre victime de la durée excessive d’une procédure à laquelle il n’était pas également partie. En effet, le requérant ayant vendu la totalité de ses actions le 10
novembre 1993, il a perdu sa qualité d’actionnaire majoritaire à compter de cette date.
Partant, la Cour accueille l’exception préliminaire du Gouvernement et considère que le requérant ne peut pas se prétendre victime de la durée de la procédure litigieuse au sens de l’article 34 de la Convention.
La requête est donc incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée conformément à l’article 35 § § 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Michael O’Boyle
Wilhelmina
Thomassen
Greffier
Présidente