MEREU ET S. MARIA NAVARRESE S.r.l. contre l'ITALIE

A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 38594/97 prezentată de Renato Mereu și S. Maria Navarrese s.r.l. împotriva lalui Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 aprilie 2001 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele A.B. Baka Bonello Strážnická domnii Lorenzen Fischbach Kovler judecători și de domnul Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 21 iulie 1997 și înregistrată la 13 noiembrie 1997, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1940 și rezident în Nuoro. Recurenta este o societate cu răspundere limitată situată la Nuoro Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Michael Vogelsang, avocat în Hamburg.

În 1980, provincia Nuoro a aprobat proiectul de extindere a unui drum, care trecea pe terenul proprietății reclamanților. Prin hotărârea din 11 martie 1981, Tribunalul Administrativ din Sardinia, sesizat de recurente, a constatat că la . . Această decizie a fost ulterior confirmată de Consiliul de . În martie 1986, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire împotriva provinciei Nuoro în fața Tribunalului Civil din Nuoro. În aprilie 1986, reclamanții au solicitat o expertiză și l-au invitat pe judecător să numească experți pentru a efectua o evaluare a prejudiciului cauzat de ocuparea terenurilor, precum și de prejudiciile ulterioare. La 9 iulie 1987 și 5 noiembrie 1989, au avut loc audieri.

La tribunalul judecătoresc din 17 octombrie 1991, judecătorul a constatat că documentele din dosar dispăruseră și le-a informat cu privire la aceasta. La data de 18 februarie 1993, judecătorul a constatat că experții numiți nu au depus încă un raport de competență și le-a solicitat acestora să facă acest lucru în termen de patru luni. ÎN URMA următoare, la 17 iunie 1993, după ce a fost depusă nici o experiență, avocatul reclamanților a solicitat instanței judecătorești să desemneze alți experți. Această cerere a fost primită și a fost amânată la 21 septembrie 1993. La 14 aprilie 1994, reclamanții au solicitat instanței de judecată să relanseze experții. La data de 16 februarie 1995, în cazul în care a fost depusă nici o rejudecare, avocatul reclamanților a solicitat instanței judecătorești să desemneze alți experți.

Această cerere a fost primită și desemnarea experților a fost stabilită la 13 aprilie 1995. Dintre cele zece audieri stabilite între 16 februarie 1995 și 22 mai 1997, una a fost amânată la cererea părților și nouă a fost amânată la competență. De la cele șapte audieri stabilite între 9 octombrie 1997 și 3 martie 2000, două au fost ținute în funcție, una la depunerea documentelor, una a fost amânată la cererea reclamanților, una a fost din oficiu, una a fost făcută din cauza unei greve a avocaților și una a fost făcută din cauza schimbării judecătorului. Această procedură, care a început în martie 1986 și era încă în curs de desfășurare la 3 martie 2000, avea la această dată deja 14 ani pentru o instanță.

Potrivit reclamanților, durata procedurii nu corespunde cerinței termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din Convenție). Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și care se află în litigiul pentru solicitant), și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest at trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Spune restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Premier

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 38594/97 présentée par Renato Mereu et S. Maria Navarrese s.r.l. contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 12 avril 2001 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis , président , A.B. Baka , G. Bonello , M me V. Strážnická , MM. P. Lorenzen , M. Fischbach , A. Kovler , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 21 juillet 1997 et enregistrée le 13 novembre 1997, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien, né en 1940 et résidant à Nuoro. La requérante est une société à responsabilité limitée sise à Nuoro Ils sont représentés devant la Cour par M e Michael Vogelsang, avocat à Hambourg.

En 1980, la province de Nuoro approuva le projet d’élargissement d’une route, qui passait sur les terrains de la propriété des requérants. Les parcelles des terrains concernés furent occupées par l’administration, qui par la suite procéda aux travaux. Par un jugement du 11 mars 1981, le tribunal administratif de Sardaigne, saisi par les requérants, constata l’illégalité de l’occupation des terrains. Cette décision fut confirmée par la suite par le Conseil d’Etat. En mars 1986, les requérants introduisirent un recours en dommages-intérêts contre la province de Nuoro devant le tribunal civil de Nuoro. En avril 1986, les requérants demandèrent une expertise et chargèrent le juge d’instruction de nommer des experts afin de procéder à l’évaluation du préjudice découlant de l’occupation des terrains ainsi que des préjudices ultérieurs.

Des audiences eurent lieu les 9 juillet 1987 et 5 novembre 1989. A l’audience du 22 février 1990, le juge d’instruction nomma des experts. A l’audience du 17 octobre 1991, le juge d’instruction constata que des documents du dossier avaient disparu et en informa le parquet. D’autres audiences eurent lieu les 12 décembre 1991 et 5 mars 1992. A l’audience suivante, le 18 février 1993, le juge d’instruction constata que les experts désignés n’avaient pas encore déposé de rapport d’expertise et invita ceux-ci à le faire dans un délai de quatre mois. A l’audience suivante, le 17 juin 1993, aucune expertise n’ayant été déposée, l’avocat des requérants demanda au juge d’instruction de désigner d’autres experts.

Cette demande fut accueillie et l’affaire fut ajournée au 21 septembre 1993. Le 14 avril 1994, les requérants demandèrent au juge d’instruction de relancer les experts. A l’audience du 16 février 1995, constatant qu’aucune expertise n’avait été déposée, l’avocat des requérants demanda au juge d’instruction de désigner d’autres experts. Cette demande fut accueillie et la désignation des experts fut fixée au 13 avril 1995. Des dix audiences fixées entre le 16 février 1995 et le 22 mai 1997, une fut reportée à la demande des parties et neuf concernèrent l’expertise. Des sept audiences fixées entre 9 octobre 1997 et le 3 mars 2000, deux furent consacrées à l’expertise, une au dépôt de documents, une fut reportée à la demande des requérants, une le fut d’office, une le fut en raison d’une grève des avocats et une le fut en raison du changement du juge.

EN DROIT Le grief des requérants porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté en mars 1986 et était encore pendante au 3 mars 2000, avait à cette date déjà durée quatorze ans pour une instance. Selon les requérants, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare le restant de la requête recevable , tous moyens de fond réservés. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président