MANNA contre l'ITALIE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 54312/00 prezentate de Rosa Manna împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 12 aprilie 2001 într-o cameră compusă din Thomassen președinte dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Biersan Casadevall Zupančič Panțiru și dnii O Având în vedere cererea menționată anterior depusă la 13 noiembrie 1998 și înregistrată la 25 ianuarie 2000, după ce a intenționat acest lucru, decizia următoare este DE FAPT Recurenta a fost un resortisant italian, născut în 1922 și decedat la 10 februarie 2000. Doi dintre moștenitorii săi, Francesco De Lio și Elvira Manna, au indicat că au dorit să continue procedura în fața Curții.

Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Michele Biamonte, avocat la Torano Castello (Cosenza). La 24 noiembrie 1970, soțul reclamantei a introdus în fața Curții de Conturi o acțiune în vederea obținerii anulării unei decizii a ministrului Apărării prin care a refuzat să-i acorde o pensie, pe motiv că nu a fost datorată exercitării funcțiilor sale în timpul serviciului militar. La 22 decembrie 1973, reclamanta a depus certificatul de deces al soțului, precum și alte documente și a solicitat stabilirea datei la care a fost pronunțată. La 11 februarie 1975, reclamanta a solicitat stabilirea datei la care soțul a fost acuzat. La 6 mai 1992, procurorul general și-a prezentat concluziile.

Ca urmare a descentralizării în 1994 a Curții de Conturi, la o dată nespecificată dosarul a fost transmis Camerei Regionale a Calabriei a Curții de Conturi. La 19 noiembrie 1998, a avut loc deliberarea cauzei. printr-o hotărâre din 19 noiembrie 1998, al cărei text a fost depus la grefa din 3 aprilie 2000, Camera regională din Calabria a Curții de Conturi a respins cererea pe motiv că nu a fost demonstrată că a existat o legătură de cauzalitate între infirmitatea sa și serviciul militar. februarie 2000, a durat mai mult de douăzeci și nouă de ani și două de luni pentru o instanță. Cu toate acestea, perioada care trebuie luată în considerare începe numai cu luarea în considerare, la 1 august 1973, a recunoașterii dreptului individual de recurs de către Italia și, prin urmare, este de aproximativ douăzeci și șase de ani și șase de luni pentru o instanță.

Potrivit recurentei, durata procedurii nu răspunde cerinței termenului rezonabil. În lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil, Curtea consideră că, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă , toate mijloacele de fond rezervate. Michael O

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 54312/00 présentée par Rosa Manna contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 12 avril 2001 en une chambre composée de M me W. Thomassen , présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , C. Bîrsan , J. Casadevall , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 13 novembre 1998 et enregistrée le 25 janvier 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante était une ressortissante italienne, née en 1922 et décédée le 10 février 2000. Deux de ses héritiers, Francesco De Lio et Elvira Manna, ont indiqué qu’ils souhaitaient continuer la procédure devant la Cour.

Ils sont représentés devant la Cour par M e Michele Biamonte, avocat à Torano Castello (Cosenza). Le 24 novembre 1970, le mari de la requérante introduisit devant la Cour des comptes un recours visant à obtenir l’annulation d’une décision du ministre de la Défense refusant de lui accorder une pension, au motif que son infirmité n’était pas due à l’exercice de ses fonctions pendant le service militaire. Le 22 décembre 1973, la requérante déposa le certificat de décès du mari, ainsi que d’autres documents, et sollicita la fixation de la date de l’audience. Le 11 février 1975, la requérante demanda la fixation de la date de l’audience. Le 6 mai 1992, le procureur général déposa ses conclusions.

Suite à la décentralisation en 1994 de la Cour des comptes, à une date non précisée le dossier fut transmis à la chambre régionale de la Calabre de la Cour des comptes. Le 19 novembre 1998, eut lieu la mise en délibéré de l’affaire. Par un arrêt du 19 novembre 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 3 avril 2000, la chambre régionale de Calabre de la Cour des comptes rejeta la demande au motif qu’il n’était pas démontré qu’il y avait un lien de causalité entre son infirmité et son service militaire. EN DROIT Le grief de la requérante porte sur la durée de la procédure litigieuse. La période à prendre en considération, qui a débuté le 24 novembre 1970 et s’est terminée le 10 février 2000, a duré plus de vingt-neuf ans et deux mois pour une instance.

Toutefois, la période à considérer ne commence qu’avec la prise d’effet, le 1 er août 1973, de la reconnaissance du droit de recours individuel par l’Italie, et elle est donc d’environ vingt-six ans et six mois pour une instance. Selon la requérante, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable , tous moyens de fond réservés. Michael O’Boyle Wilhelmina Thomassen Greffier Présidente