CASE OF VAREY AGAINST THE UNITED KINGDOM

Rezoluția ResDH(2001)63 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 decembrie 2000 (Grana Camera) în cazul Varey împotriva Regatului Unit (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 17 aprilie 2001 la ședința 749 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Varey, pronunțată la 21 decembrie 2000, și transmisă Comitetului de Miniștri la aceeași dată în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (Nu. 26662/95) împotriva Regatului Unit, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 2 decembrie 1994 în temeiul articolului 25 din Convenția de doi resortisanți britanici, dl Joseph Varey și dna Varey, și că Comisia a declarat admisibile plângerile referitoare la faptul că măsurile de planificare și aplicare luate împotriva reclamanților în ceea ce privește ocuparea lor terenuri în caravanele lor au încălcat dreptul de a respecta locuința, familia și viața privată (declarat în temeiul articolului 8), că acestea au fost private de dreptul la o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial pentru a contesta decizia luată de autoritățile de planificare (declarat în temeiul articolului 6) și că au fost discriminate de către acestea deoarece sunt gypsii (declarat în temeiul articolului 14); reamintind că cazul a fost prezentat în fața Curții de către Comisie la 30 octombrie 1999 și de către Guvernul Statului pârât la 10 decembrie 1999; întrucât, în hotărârea sa din 21 decembrie 2000, Curtea, după ce a luat notă oficială de o soluție prietenoasă aprobată de Guvernul statului reclamant și de reclamanții, și după ce a fost convinsă că soluția s-a bazat pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât, în unanimitate, să scoată cazul din lista sa; întrucât, în cadrul soluționării prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că Guvernul Statului pârât va plăti reclamanților suma de 60 000 de lire sterline în totalitate și finală a soluționării plângerilor în temeiul Convenției și suma de 15 000 de lire sterline, în ceea ce privește costurile juridice ale reclamanților; Amintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede că eliberarea unui caz se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului de Miniștri o dată ce devine finală pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate de discontinuarea sau soluția acestei chestiuni; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din Convenție; având în vedere că, la 20 iulie 2000, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în soluționarea prietenoasă și că nu este necesară nicio altă măsură în acest caz pentru a se conforma hotărârii Curții, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2001)63

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 21 December 2000 (Grand Chamber)

in the case of Varey against the United Kingdom

(Adopted by the Committee of Ministers on 17 April 2001

at the 749

th

meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the Varey case delivered on 21 December 2000 and transmitted to the Committee of Ministers on the same date under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 26662/95) against the United Kingdom, lodged with the European Commission of Human Rights on 2 December 1994 under former Article 25 of the Convention by two British nationals Mr Joseph Varey and Ms Mary Varey, and that the Commission declared admissible the complaints relating to the fact that planning and enforcement measures taken against the applicants in respect of their occupation of their land in their caravans violated their right to respect for home, family and private life (complaint under Article 8), that they had been deprived of the right to a fair hearing by an independent and impartial tribunal to challenge the decision taken by the planning authorities (complaint under Article 6) and that they had been discriminated against because they are gypsies (complaint under Article 14);

Recalling that the case was brought before the Court by the Commission on 30 October 1999 and by the Government of the respondent State on 10 December 1999;

Whereas in its judgment of 21 December 2000 the Court, after having taken formal note of a friendly settlement reached by the Government of the respondent State and the applicants, and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided, unanimously to strike the case out of its list;

Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Government of the respondent State would pay the applicants the sum of 60 000 pounds sterling in full and final settlement of their complaints under the Convention and the sum of 15 000 pounds sterling, in respect of the applicants’ legal costs;

Recalling that Rule 44, paragraph 2, of the Rules of the Court provides that the striking out of a case shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2 of the Convention, the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance or solution of the matter;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that on 20 July 2000 the Government of the respondent State had paid the applicants the sums provided for in the friendly settlement and that no other measure was required in the present case to conform to the Court’s judgment,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of the United Kingdom, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.