AFFAIRE MOTTA c. ITALIE (N° 3)

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

26.04.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE MOTTA c. ITALIE (N° 3) (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ MOTA c. ITALIA (nr. 3) (solicitarea nr. 47681/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 aprilie 2001 DEFINIF 05/09/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Motta c. Italia (nr. 3), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte A.B. Baka, Conforti, Lorenzen M. Fischbach, Tsatsa-Nikolovska Levits, judecători Fribergh grefier de secțiune După ce ați intenționat în camera Consiliului la 25 mai 1999, 6 aprilie 2000 și 12 aprilie 2001, Rend la hotărâre, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se găsește o hotărâre (nr. 4768/99) îndreptat împotriva Italiei și al cărui resortisant al acestui stat, dl Luciano Motta ( Reclamantul susținea, în special, că durata unei proceduri penale îndreptate împotriva sa nu răspundea la cerința termenului rezonabil al termenului limită Instanța a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții (art. 1 din regulament). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Prin decizia din 6 aprilie 2000, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1931 și locuiește în Carlentini (Syracuza). În 1986 s-au dat în judecată pe reclamant pentru calomnierea a doi magistrați, X și Y. La 8 aprilie 1987, judecătorul judecător din Syracuse l-a informat pe reclamant cu privire la acuzațiile aduse împotriva lui și l-a interogat la 19 iunie 1987. La 19 februarie 1988, judecătorul judecător din Syracuse l-a acuzat pe X și Y. Printr-o ordonanță din 18 mai 1988, judecătorul judecător l-a retrimis pe reclamant în judecată în fața Tribunalului din Syracuse. Două audieri stabilite la 12 ianuarie și 25 noiembrie 1989 au fost amânate din oficiu. Printr-o ordonanță din 18 octombrie 1990, Tribunalul din Syracuse s-a declarat incompetent să cunoască o cauză și a dispus transmiterea dosarului Tribunalului din Messina, instanța competentă rațional loci .Prima ședință în fața Tribunalului din Messina a avut loc la 5 octombrie 1993. Prin ordonanță din aceeași zi, Tribunalul a solicitat Curții de Casație să indice instanța competentă pentru a cunoaște cauza și a trimis procedura la 29 martie 1994. 10. Prin Hotărârea din 14 ianuarie 1994, al cărei text a fost depus la grefa din 11 ianuarie 1994 În martie 1994, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea din 18 octombrie 1990 și a indicat instanța din Syracuse ca jurisdicție competentă. La 5 octombrie 1994, dosarul a fost transmis acestuia din urmă. 11. Ședințele din 19 octombrie 1995, 29 februarie 1996, 14 mai 1996 și 5 mai 1997 au fost amânate ca urmare a decesului lui X și absenței lui Y. În noiembrie 1997, părțile și-au prezentat pledoariile prin intermediul unei hotărâri din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 4 decembrie 1997, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant cu o pedeapsă de numai un an și șase luni de închisoare. 12. La 29 decembrie 1997, reclamantul a făcut apel la Curtea de Apel din Catania. La data de 17 decembrie 1999, o audiere stabilită inițial la 17 decembrie 1999 a fost amânată din oficiu la 18 februarie 2000 printr-o hotărâre pronunțată la ultima dată, al cărei text a fost depus la grefa din 28 aprilie 2000, instanța de apel a revocat reclamantul. Recurentul se plânge de durata procedurii penale îndreptate împotriva sa. El invocă o încălcare a articolului 6 1 din Convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 14. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu corespunde cerinței termenului rezonabil 15. În ceea ce privește această teză și susține că durata procedurii sa explică dificultățile legate de intrarea în vigoare a noului cod de procedură penală și determinarea instanței competente care trebuie să cunoască cauza. Perioada care trebuie luată în considerare 16. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 8 aprilie 1987, data la care reclamantul a fost informat cu privire la acuzația adusă împotriva sa și se încheie la 28 aprilie 2000, când a fost depus la grefa de la data la care Curtea din Catana. 17. Aceasta se întinde, prin urmare, pe o perioadă de treisprezece ani și douăzeci de zile. Caracter rezonabil al duratei procedurii 18. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care a avut loc o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Pelioire și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, 67, CEDH 1999-II și Philis c. Grecia (nr. 2) din 27 iunie 1997, Rec., 1997, p. 1083, § 35). 19. Curtea constată că cauza nu prezenta nicio complexitate specială și că reclamantul nu poate fi considerat răspunzător de nicio întârziere în desfășurarea instanțelor. 20. Pe de altă parte, Curtea a ridicat perioade importante de inactivitate imputabile instanțelor naționale. : din 18 octombrie 1990, data la care Tribunalul din Syracuse sa declarat incompetent, la data de 5 octombrie 1993, data primei ședințe în fața Tribunalului din Messina; din 5 octombrie 1994, data la care dosarul a fost transmis Tribunalului din Syracuse, la data de 19 octombrie 1995, data primei ședințe în fața Tribunalului din Messina; din 29 decembrie 1997, data la care reclamantul a formulat apel, la data de 17 Decembrie 1999, data stabilită pentru prima ședință la tribunalul din Catania. Curtea constată, de asemenea, că audiențele din 12 În ianuarie 1989, 25 noiembrie 1989 și 17 decembrie 1999 au fost revocate din oficiu. Prin urmare, o întârziere globală de mai mult de șapte ani și zece luni, pentru care guvernul a furnizat nicio explicație relevantă, trebuie să fie pusă în sarcina autorităților italiene. 21. Având în vedere comportamentul autorităților competente, Curtea consideră că nu poate fi considerată ca fiind În conformitate cu art. 41 din Convenție, a avut loc o încălcare generală de 13 ani și 20 de zile. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 1000 de lire italiene și o alocație lunară reversibilă de 10 000 000 de lire italiene, cerând cel puțin 20 000 000 de lire italiene pentru daune materiale 25. Guvernul susține că prejudiciul care rezultă din angajamentul de a-l urmări pe reclamant ar fi rămas chiar și în cazul în care procedura sa se încheia rapid. El consideră că simpla constatare a încălcării convenției ar oferi în sine o satisfacție echitabilă suficientă în sensul articolului 41. 26. Curtea observă, în primul rând, că nu poate lua în considerare nici prejudiciul invocat de reclamant din cauza faptului că a fost supus unui proces penal sau din cauza caracterului pretins nedrept al urmăririlor penale împotriva sa, dat fiind faptul că este vorba despre aspecte independente în raport cu durata procedurii. 27. Cu toate acestea, durata excesivă a procedurii în litigiu a cauzat reclamantului un prejudiciu moral cert. Având în vedere circumstanțele cauzei și hotărând în mod corect în conformitate cu prevederile articolului 41 din convenție, Curtea decide să acorde reclamantului 30 000 de lire italiene. Reclamantul solicită rambursarea a 12 000 000 de lire italiene pentru cheltuielile procedurilor inițiate în fața instanțelor interne, fără a furniza totuși niciun detaliu cu privire la cheltuielile suportate. 29. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant nu poate interveni decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (hotărârea Belziuk c. Polonia, nr. 23103/93, § 49, CEDO 1998-II). Cu toate acestea, Curtea arată în această privință că reclamantul nu a dat nicio precizare cu privire la cheltuielile procedurilor naționale a căror rambursare o solicită. Prin urmare, Curtea respinge această cerere. Interese moratorii 31. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 3.5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în L .UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 30 000 000 (trente milioane) citit italian pentru daune morale că această sumă va fi mai mare de un interes simplu cu 3.5 % l an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 26 aprilie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Președinte