AFFAIRE MAURANO c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

26.04.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MAURANO c. ITALIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA MAURANO c. ITALIA (Cercetarea nr. 4335/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 26 aprilie 2001 DEFINITIVF 26/07/2001 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Maurano c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președinte Conforti Bonello Strážnická dnii Lorenzen Fischbach Tsatsa-Nikolovska, judecători Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 aprilie 2000 și 12 aprilie 2001, Rend la rejudecare, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se găsește o cerere (nr.43350 /98) îndreptat împotriva Italiei și al cărui resortisant al acestui stat, Guido Maurano ( N. Monzo, avocat în Baroul din Salerno. Guvernul italian ( 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 2 din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită celei de-a doua secții a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. Prin decizia din 6 aprilie 2000, camera a declarat cererea admisibilă. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1925 și locuiește în Agropoli (Salerna), unde exercită profesia de avocat. În 1986, reclamantul era membru al Consiliului provincial (Giunta provincială) din Salerne. La 28 iulie 1986, reclamantul a fost arestat și pus în detenție provizorie, în executarea unui mandat de arestare emis de instanța judecătorească din Salerno la 21 iulie 1986. Reclamantul a fost acuzat de corupție, falsificare și utilizare abuzivă a sigiliului și a fost eliberat la 19 august 1986. La 28 ianuarie 1987, judecătorul judecător l-a trimis pe reclamant și pe alte 50 de persoane în judecată în fața tribunalului din Salerno. Printr-o ordonanță din 18 aprilie 1990, Curtea din Salerna s-a declarat incompetentă să cunoască o parte din acuzațiile aduse și a separat cauza de unele dintre acuzațiile comise împotriva reclamantului. Aceasta din urmă a fost transmisă la tribunalul din Salerno 11. Printr-o ordonanță din 6 iulie 1992, Parchetul din Salerno l-a trimis pe reclamant și pe alte 19 persoane în judecată în fața instanței din același oraș și a stabilit data primei audieri la 2 martie 1993. Iunie 1993, cauza a fost pronunțată din oficiu la data de 22 noiembrie 1993, data la care procedura a fost amânată la cererea reclamantului. 12. printr-o ordonanță din 7 martie 1994, tribunalul din Salerno a aplicat corectarea unei erori materiale cuprinse în ordonanța de trimitere în instanță. 13. La ședința următoare, stabilită la data de 27 iunie 1994, a fost amânată la data de 21 noiembrie 1994, din cauza unei greve a avocaților. În ziua următoare, procedura a fost amânată din oficiu la 13 februarie 1995. 14. Prin decizia din 13 februarie 1995 depusă la grefa din 23 februarie 1995, Tribunalul din Salerno a declarat că infracțiunile de falsificare și utilizarea abuzivă a sigiliilor erau amnisate. O audiere stabilită la 22 iunie 1995 nu a avut loc, iar procedura a fost inițiată mai întâi la 17 iulie 1995, apoi la 9 octombrie 1995 din cauza unei greve a avocaților. La 9 octombrie 1995 au fost interogați martori. Prin hotărârea din 11 decembrie 1995, al cărei text a fost depus la grefa din 27 decembrie 1995, Tribunalul din Salerno l-a condamnat pe reclamant pentru corupție la o pedeapsă de doi ani și trei luni de închisoare. 17. La o dată nespecificată, dar în orice caz înainte de 26 ianuarie 1996, reclamantul și unii dintre coincinerații săi au răspuns la apel. O ședință stabilită inițial la 13 În ianuarie 1997 a fost amânată, din cauza absenței coincriminaților, la 12 mai 1997. În cele din urmă, avocații baroului din Salerno au fost în grevă, procedura a fost amânată la 4 martie 1998, data la care a fost trimisă cauza la 22 aprilie 1998 pentru că citația era ilegală. În ziua următoare, părțile și-au prezentat pledoariile. 18. Prin hotărârea din 29 aprilie 1998, Curtea de Apel din Salerno a declarat că faptele care constituie obiectul corupției erau prescrise. Această decizie a dobândit autoritate asupra chestiei judecate la 6 iunie 1998. ÎN CURSUL VIOLAȚIEI ALOCATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 19. Reclamantul se plânge de durata procedurii penale îndreptate împotriva sa. 1 din Convenție, care, în părțile relevante ale acesteia, este astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 20. Guvernul observă că durata procedurii se explică prin complexitatea cauzei, având în vedere în special numărul de inculpați și natura acuzațiilor și subliniază, de asemenea, că procedura a fost amânată de mai multe ori din cauza grevelor avocaților. Perioada care trebuie luată în considerare 21. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 iulie 1986, data arestării reclamantului și s-a încheiat la 6 iunie 1998, când hotărârea Curții de Apel din Salerno a devenit definitivă. 22. Prin urmare, aceasta a durat 11 ani, 10 luni și 9 zile pentru două grade de jurisdicție. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 23. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care a avut loc o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Pelioire și Sassi c. Franța [GC], nr. 25444/94, 67, CEDH 1999-II și Philis c. Grecia (nr. 2) din 27 iunie 1997, Repertoriu al hotărârilor și deciziilor 1997-IV, p. 1083, § 35). 24. Curtea constată că cauza avea o complexitate incontestabilă, având în vedere în special numărul persoanelor acuzate și natura cheltuielilor. 25. Curtea constată că ședințele din 27 iunie 1994, 22 mai 1995, 17 iulie 1995 și 12 mai 1997 au fost amânate din cauza grevelor avocaților și din 13 ianuarie 1997 a fost amânată din cauza absenței coinculpaților. Aceste evenimente constituie fapte obiective, care nu sunt imputabile statului și care trebuie luate în considerare pentru a răspunde la întrebarea dacă procedura a depășit sau nu termenul rezonabil al articolului 6 (1) Cu toate acestea, chiar dacă avocatul reclamantului și coincinerații acestuia ar putea fi parțial răspunzători pentru anumite întârzieri, acest lucru nu poate justifica durata intervalelor dintre diferitele audieri și cu siguranță nu durata totală a procedurii (a se vedea Hotărârea Portington c. Grecia din septembrie 1998, Rec., 1998-VI, p. 2632, § 29, și Zanac. Turcia din 25 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, p. 2552, 79). 26. În plus, Curtea a identificat perioade importante de inactivitate imputabile instanțelor naționale: 28 ianuarie 1987, data trimiterii în instanță la Curtea de Assesie din Salerno, 18 aprilie 1990, data la care Curtea a separat cauza reclamantului de cea a anumitor coincriminați și din ianuarie 1996, data la care reclamantul a făcut apel la 13 ianuarie 1990. 1997, data primei audieri în fața instanței judecătorești. În plus, audierile din 7 iunie 1993 și 21 noiembrie 1994 au fost revocate din oficiu. Nici o explicație relevantă a acestor termene, care au condus la o întârziere globală de puțin sub cinci ani, a fost dată de guvern. 27. Având în vedere comportamentul autorităților competente, Curtea consideră că lanțul nu poate fi considerat ca fiind o durată generală de unsprezece ani, zece luni și nouă zile pentru două grade de jurisdicție. 28. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea ștearsă decât . imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că procedura judiciară diligentă împotriva sa a avut un impact grav asupra vieții sale private și asupra imaginii sale; acest prejudiciu ar fi agravat de faptul că: profesia de avocat și era angajată activ în viața politică locală; solicită 75 000 000 de lire italiene pentru daune morale. 31. Guvernul consideră că simpla constatare a încălcării Convenției ar oferi în sine o satisfacție echitabilă suficientă în sensul art. 41. 32. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Având în vedere circumstanțele cauzei și acționând pe o bază echitabilă, după cum dorește art. 41 din Convenție, Curtea decide să îi acorde suma de 25 000 34. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 35. Curtea, hotărând în mod corect conform dispozițiilor art. 41 din Convenție, decide să acorde 5 000 000 de lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 3,5% l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN Lprecum UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 25 000 000 (25 milioane) lire italiene pentru daune morale și 5 000 000 (cinci milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 26 aprilie 2001 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte