- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 26 aprilie 2001
- Stat pârât
- FRA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Lemort împotriva Franței
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA LEMORT c. FRANȚA Cerere nr. 47631/99 HOTĂRÂREA AMBALĂRII STRASBURG 26 aprilie 2001 În cauza Lemort c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor LÂNGE (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii L. Loucaide, președintele J.-P. Costa, Fuhrmann F. Tulkens, K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, Traja judecători și domnul Dollegreffière de secțiune După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 11 aprilie 2001, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 47631/99) îndreptată împotriva Franței și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, dnii Jacques și Gerard Lemort și Catherine Lemourt sore Chabourine ( 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (adică Convenția privind drepturile omului).
Reclamanții sunt reprezentați de dl Jean-Albin Blanc, avocat în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Guvernul francez ( Reclamanții se plâng, pe teren de la art. 6 alineatul (1) din convenție, de durata excesivă a procedurii administrative pe care le-au efectuat ca urmare a decesului soției și mamei lor, contaminată cu virusul SIDA în timpul unei transfuzii de sânge. La 28 martie 2000, după primirea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 19 februarie și 19 martie 2001, reprezentantul reclamanților și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. Doamna Jeannine Lemort, soția primului reclamant și a celorlalte două mame, suferea de boala lui Willebrand, o afecțiune care se afla în apropiere de liliacul ușor, iar în ianuarie 1984 a fost internată la Spitalul Louis Mourier din Colombes (Hauts de Seine), unde a fost internată pe data de 27 e.n.
În ianuarie 1984, o intervenție chirurgicală, cu această ocazie, ea suferă transfuzii de sânge de crioprecipități și tufișuri de celule roșii. Din cauza acestor transfuzii, ea a fost infectată cu virusul de deficiență umană. Seropozitivitatea ei a fost descoperită încă din luna mai 1985. Doamna Lemort a murit de SIDA la 28 noiembrie 1992, lăsând ca moștenitori pe soțul, fiica și fiul ei. Punând la îndoială responsabilitatea spitalului Louis Mourier pentru contaminare, reclamanții au adresat directorului general al Serviciului de asistență publică din Paris, de care depinde acest spital, o cerere prealabilă, primită la 25 septembrie 1995, în vederea plății unei sume de 1.098.000 FRF pentru repararea tulburărilor de orice natură suferite de doamna Jeannine Lemort și a două indemnizații de 110. 000 FRF în repararea prejudiciilor morale suferite de Madame Catherine Chabourine și domnul Gérard Lemourt din cauza contaminării și a decesului mamei lor.
Cu mai mult de 4 luni înainte ca Asistența Publică să răspundă acestei cereri, s-a obținut o decizie implicită de respingere. Printr-o cerere înregistrată la grefa din 13 martie 1996, consorții Lemort au înaintat această decizie implicită de respingere Tribunalului Administrativ de la Paris. L Printr-o hotărâre din 19 decembrie 1997, Tribunalul Administrativ de la Paris a dispus o expertiză pentru a stabili responsabilitatea pe care o are instituția spitalicească. Tribunalul Administrativ din Paris a stat la baza acestei cereri printr-o hotărâre din 25 iunie 1999, în care a respins cererile de despăgubire ale reclamanților, concluziile de competență în scris care permiteau să se pună sub semnul întrebării Asistența Publică - Spitalele Parisului.
12. Atât reclamanții, cât și asistența publică - Spitalele din Paris au făcut apel la această hotărâre în fața Curții Administrative de Apel din Paris, unde cauza este pendinte în prezent. ÎN Â 13. Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 47631/99, introdusă de Catherine Lemort, dnii Jacques și Gerard Lemort, guvernul francez le oferă acestora suma globală de 202 500 FF (două sute două mii cinci sute de franci) de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată reprezintă soluționarea definitivă a cauzei.
Această declarație nu se referă la nici o recunoaștere din partea guvernului francez a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. În plus, în cazul în care se dorește să nu se solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 14. Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamanților: observ că guvernul francez este pregătit să o plătească pe Catherine Lemort, pe domnii Jacques și Gerard Lemort suma de 202 500 de franci francezi (...) în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 47631/99 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Franței cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri. Declar că cazul este definitiv soluționat. Această declarație este soluționată în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, eu sunt dispus să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 15. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Curtea este asigurată că regulamentul menționat anterior se referă la respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale (articolele fine din Convenție și 3 din Regulamentul de procedură).
să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 26 aprilie 2001 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle L. Loucles grefaire Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE LEMORT
c. FRANCE ( Requête n o 47631/99 ) ARRÊT Règlement amiable STRASBOURG 26 avril 2001 En l’affaire Lemort c. France, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Loucaides, président , J.-P. Costa, W. Fuhrmann , M me F. Tulkens, M. K. Jungwiert, Sir Nicolas Bratza, M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 11 avril 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 47631/99) dirigée contre la France et dont trois ressortissants de cet Etat, MM. Jacques et Gérard Lemort et M me Catherine Lemort épouse Chabourine (« les requérants »), ont saisi la Cour le 12 avril 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Les requérants sont représentés par M e Jean-Albin Blanc, avocat au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par M me Michèle Dubrocard, Sous-directrice des Droits de l’Homme au ministère des Affaires étrangères, en qualité d’agent.
Les requérants se plaignent, sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention, de la durée excessive de la procédure administrative qu’ils ont diligentée à la suite du décès de leur épouse et mère, contaminée par le virus du sida lors d’une transfusion sanguine.
Le 28 mars 2000, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.
Les 19 février et 19 mars 2001 respectivement, le représentant des requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
Madame Jeannine Lemort, épouse du premier requérant et mère des deux autres, était atteinte de la maladie de Willebrand, affection voisine de l’hémophilie légère. Au mois de janvier 1984, elle fut hospitalisée à l’Hôpital Louis Mourier, à Colombes (Hauts de Seine), pour y subir, le 27 janvier 1984, une intervention chirurgicale. A cette occasion, elle subit des transfusions sanguines de cryoprécipités et de culots globulaires.
Du fait de ces transfusions, elle fut contaminée par le virus de l’immuno-déficience humaine. Sa séropositivité fut découverte dès le mois d’août 1985. Madame Lemort décéda du SIDA le 28 novembre 1992, laissant pour héritiers son époux, sa fille et son fils.
Mettant en cause la responsabilité de l’Hôpital Louis Mourier dans la contamination, les requérants adressèrent au Directeur général de l’Assistance Publique – Hôpitaux de Paris, dont dépend cet hôpital, une demande préalable, reçue le 25 septembre 1995, tendant au paiement d’une indemnité de 1.098.000 FRF en réparation des troubles de toute nature subis de son vivant par Madame Jeannine Lemort et de deux indemnités de 110 000 FRF en réparation des préjudices moraux subis par Madame Catherine Chabourine et Monsieur Gérard Lemort du fait de la contamination et du décès de leur mère. Plus de 4 mois s’étant écoulés avant que l’Assistance Publique – Hôpitaux de Paris réponde à cette demande, une décision implicite de rejet se trouva acquise.
Par une requête enregistrée au greffe le 13 mars 1996, les consorts Lemort déférèrent cette décision implicite de rejet au Tribunal administratif de Paris. L’Assistance Publique – Hôpitaux de Paris défendit à cette requête par un mémoire enregistré le 21 avril 1997 qui fut communiqué le 9 juin 1997 à l’avocat des requérants. Celui-ci répliqua par un mémoire enregistré le 16 juin 1997.
Par un jugement du 19 décembre 1997, le Tribunal administratif de Paris ordonna une expertise en vue de déterminer l’éventuelle responsabilité de l’établissement hospitalier. L’expert déposa son rapport le 23 juillet 1998.
Le tribunal administratif de Paris statua au fond sur cette requête par un jugement en date du 25 juin 1999, dans lequel il rejeta les demandes indemnitaires des requérants, les conclusions de l’expertise ordonnée permettant de mettre hors de cause l’Assistance Publique - Hôpitaux de Paris.
Tant les requérants que l’Assistance Publique - Hôpitaux de Paris ont interjeté appel de ce jugement devant la cour administrative d’appel de Paris, où l’affaire est pendante actuellement. EN DROIT
La Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 47631/99, introduite par Madame Catherine Lemort, Messieurs Jacques et Gérard Lemort, le gouvernement français offre de verser à ceux-ci la somme globale de 202 500 FF (deux cent deux mille cinq cents francs) dès la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement français aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
La Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le représentant des requérants : « Je note que le gouvernement français est prêt à verser Madame Catherine Lemort, Messieurs Jacques et Gérard Lemort la somme de 202 500 francs français (...) en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 47631/99 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la France à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. par ces motifs, la cour, À l’unanimitÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 26 avril 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé L. Loucaides Greffière Président