cererii nr. 44293/98
prezentată de Rafael REINA MUÑOZ
împotriva Spaniei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședind la 3 mai 2001 sub forma unei camere compuse din
Doamne E. Palm, președintă, W. Thomassen,
Domnii A. Pastor Ridruejo, L. Ferrari Bravo, C. Bîrsan, J. Casadevall, B. Zupančič,
judecători,
și din D. M. O'Boyle,
grefier de secțiune,
Având în vedere cererea menționată mai sus, introdusă la 6 noiembrie 1998 și înregistrată la 10 noiembrie 1998,
Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în răspuns de reclamant,
Având în vedere observațiile prezentate oral de părți la ședința din 20 martie 2001,
După deliberare, la 20 martie 2001 și 3 mai 2001, pronunță următoarea hotărâre:
Reclamantul, Rafael Reina Muñoz, este cetățean spaniol, născut în 1949 și rezident la Madrid. El este reprezentat în fața Curții de d-na Juan Francisco Martín de Aguilera Arenales, avocat la baroul Madrid. La ședința din 20 martie 2001, reclamantul a fost reprezentat în plus de d-na María Dolores González Ruiz, avocat la baroul Madrid. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul acestuia, D. Javier Borrego Borrego, șef al serviciului juridic pentru drepturile omului la ministerul justiției.
A.
Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, după cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
Reclamantul este președintele Asociației pentru integrarea în muncă a handicapului, în continuare („ALMMA"). Creată în aprilie 1995, asociația a fost recunoscută de autoritățile Comunității autonome Madrid în iunie 1995. Are sediul la Madrid și competența teritorială se extinde la comunitatea autonomă Madrid.
Încă de la creație, ALMMA a lansat, fără autorizație administrativă și ca unic mijloc de obținere de resurse economice, comercializarea unei loterii numite „cuponul handicaputului". Vândut de luni la vineri pe calea publică de vânzători handicapați, biletul de loterie permettea jucătorului să câștige o sumă de bani a cărei valoare era indicată pe cupon, dacă numărul figurând pe acesta coincidea cu tragerea la sorți efectuată de Organizația națională a orbilor spanioli, în continuare (ONCE), organizație care deține de mult timp un sistem de loterie similar. Din această loterie, ALMMA ar fi obținut, între 8 mai 1995 și 19 octombrie 1995, o sumă estimată la 45.120.000 pesetas.
Considerând că ALMMA încălcă legea privind contrabanda, ONCE a depus o plângere penală împotriva asociației.
Tribunalul de instrucție nr. 11 din Madrid a angajat o procedură penală împotriva reclamantului ca președinte al ALMMA. După finalizarea instrucției, printr-o sentință din 29 octombrie 1996, tribunalul penal nr. 25 din Madrid, aplicând articolele 1.1.3, 2.1 și 3.1 din Legea organică 7/1982 din 13 iunie 1982, din decretul-lege 16/77 din 25 februarie 1977 reglementând aspecte penale, administrative și fiscale ale jocurilor, și din decretul 1067/81 din 24 aprilie 1981 reglementând jocurile cu bilete (boletos), a declarat reclamantul vinovat de infracțiunea de contrabandă de mărfuri sub monopol fără autorizare și l-a condamnat la pedeapsa de patru luni și o zi de închisoare, la pedepsele accesorii de interzicere de a ocupa o funcție publică și de a avea drept de sufragiu activ și pasiv pe durata condamnării, precum și la plata unei amenzi de 22.560.000 pesetas, asortite de constrângere pe corp.
Tribunalul a achitat pe reclamant de capetele de fraudă fiscală și de infracțiune de contabilitate pentru care ONCE l-a acuzat. În sentința sa, tribunalul a examinat de asemenea întrebarea dacă reclamantul ar putea fi declarat vinovat de infracțiunea de contrabandă de mărfuri interzise în aplicarea articolului 1.1.4 din Legea organică 7/1982 din 13 iunie 1982, în legătură cu dispoziția suplimentară nr. 18 din legea 46/1985 din 27 decembrie care aproba bugetul de stat pentru anul 1986. În această privință, el a estimat că o lege ordinară, cum ar fi legea care aproba bugetul de stat pentru 1986, putea reglementa o materie penală având consecințe asupra libertăților publice, chiar dacă, conform articolului 81 din Constituție, această materie nu putea fi reglementată decât prin lege organică. El a considerat, de asemenea, că o lege ordinară putea completa anumite aspecte ale unei infracțiuni penale, în special atunci când, ca în cauza de față, se afla în prezența unor definiții penale incomplete (tipos penales en blanco) care trebuiau neapărat completate prin alte dispoziții. Și-a susținut teoria pe jurisprudența Tribunalului suprem și, în special, pe o sentință din 8 iulie 1992, și a considerat, de altfel, că o lege bugetară pentru un an determinat putea conține dispoziții având vigoare în timp mai mult decât un an. Cu toate acestea, el a estimat că, în cauza de față, dispoziția suplimentară menționată nu putea fi aplicată decât pentru fapte care avuseră loc în 1986, dar nu pentru fapte din 1995.
Examinând întrebarea dacă legea contrabandei din 1982 și decretul 1067/81 se aplicau de asemenea și cuponilor, tribunalul observa că jurisprudența decurgând din două sentințe redată de camera administrativă a Tribunalului suprem, la 28 iunie și 26 octombrie 1994, privind cuponii handicaputului comercializați de „Prodiecu, S.A." și de asociația „Minusválidos asociados de España", asimilase două modalități de loterie estimând că „este clar că vânzarea de cuponi-bilete cu un preț anumit și determinat, cu care se obține o sumă de bani dacă numărul figurând pe aceasta coincide cu numerele câștigătoare ale tragerii ONCE, constituie, fără discuție posibilă, una dintre modalitățile de joc descrise la art. 2 din decretul 1067/1981". A adăugat că această sentință confirma două sentințe redată penal de Tribunalul suprem la 14 februarie și 8 iulie 1992, prin care înalta jurisdicție desemna ca bilete (boletos) suporturile materiale ale jocurilor de noroc similare cuponilor handicaputului, și considera ca mărfuri sub monopol, în ceea ce privește infracțiunea de contrabandă, orice tip de bilete de loterie neautorizate de stat ca titular al monopolului.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul a făcut apel la Audiencia provincial din Madrid susținând, în particular, că dispoziția suplimentară 18 din legea finanțelor de stat pentru 1986 nu era aplicabilă în măsura în care această prevedere făcea doar referință la bilete de loterie, și conceptul de cupon vândut de ALMMA nu era nici identic nici măcar comparabil celui de bilet (boleto). El a susținut, de asemenea, că o lege organică care stabilește infracțiuni incomplete nu putea fi completată de o dispoziție suplimentară a unei legi ordinare. El a adăugat că teoria erorii ar fi trebuit să-i fie aplicată deoarece era doar conștient de lipsa de autorizație administrativă, dar ignora că conducta sa putea avea consecințe din punct de vedere penal.
Printr-o sentință din 9 aprilie 1997, Audiencia provincial a respins recursul de apel și a confirmat sentința atacată. Examinând grievul bazat pe faptul că dispoziția suplimentară 18 din legea bugetului de stat se aplica doar biletelor pe care le menționa în mod explicit, și nu cuponilor care nu erau evocați, Audiencia provincial a reamintit că Tribunalul suprem se pronunțase deja în această privință și estimase că noțiunile de bilete și cuponi erau noțiuni identice, legea referindu-se atât la bilete cât și la orice alt element constituind suportul unui joc de noroc.
Cu privire la imposibilitatea completării unei legi penale organice incomplete (en blanco) de o dispoziție suplimentară a unei legi ordinare, Audiencia provincial a observat că Tribunalul suprem, într-o sentință din 8 iulie 1992, considerase că legea organică privind contrabanda, care reglementează conduita ilegală și sancțiunile aplicabile, putea fi completată de o dispoziție legală de rang inferior, cum ar fi dispoziția suplimentară 18 din legea bugetului de stat. Cât privește aplicarea teoriei erorii, Audiencia provincial a declarat că părea evident că reclamantul știa că acționa în defiance legii în vigoare, deoarece nu deținea autorizația administrativă relevantă și, în plus, fusese conducător al altei organizații având același scop ca ALMAA și care fusese dizolvată.
Invocând art. 25 § 1 (principiul legalității în materia penală) din Constituție, reclamantul a sesizat Tribunalul constituțional cu o cerere de amparo. Printr-o decizie din 4 mai 1998, înalta jurisdicție a respins-o, estimând că instanțele de fond au făcut o aplicare a legii penale care nu era contrară principiului legalității penale. El a observat că tribunalul penal de primă instanță calificase biletele de joc ca produse interzise și sub monopol și indicase că una sau alta dintre aceste calificări era fără importanță în scopul penalizării agismentelor analizate.
B.
Dreptul intern relevant
Constituție
art. 9 § 3
„Constituția garantează principiul legalității, ierarhia și publicitatea regulilor dreptului, non-retroactivitatea dispozițiilor care implică sancțiuni care nu favorizează sau restricționează drepturi individuale, securitate juridică, responsabilitatea autorităților publice și interzicerea oricărei acțiuni arbitrare din partea lor."
art. 25 § 1
„Nicio persoană nu poate fi condamnată sau pedepsită pentru acțiuni sau omisiuni care, la momentul în care au avut loc, nu constituiau o infracțiune, o greșeală sau o încălcare administrativă, în conformitate cu legislația în vigoare."
art. 81 § 1
„Legile organice sunt acelea care au ca obiect dezvoltarea drepturilor fundamentale și a libertăților publice și acelea care stabilesc statutele de autonomie și regimul electoral general, precum și alte legi prevăzute de Constituție."
art. 134 § 2
„Bugetul general de stat are caracter anual și cuprinde totalitatea cheltuielilor și încasărilor sectorului public al statului (...)"
Legea organică 7/1982 privind contrabanda din 13 iunie 1982
art. 1.1
„Sunt vinovați de infracțiunea de contrabandă (...) cei care:
(...)
3° importă, exportă, posedă, fabrică sau restaurează mărfuri sub monopol, fără autorizare.
4° importă, exportă sau posedă mărfuri interzise și realizează cu acestea operații de comerț sau de circulație fără a îndeplini condițiile fixate de lege."
art. 2.1
„Autorii infracțiunii de contrabandă vor fi pedepsiți cu pedeapse de închisoare minore și cu o amendă care putea merge de la simplu la dublu valorii mărfurilor sau efectelor. (...)"
art. 3.1
„Sunt considerate mărfuri sub monopol toate acelea cărora legea acordă această calitate. Se înțelege că această calitate este acordată articolelor, produselor sau substanțelor a căror producție, achiziție, distribuție sau orice altă activitate se referă la acestea, este atribuită prin lege statului cu caracterul de monopol, indiferent de modul de gestionare a acestuia."
art. 3.2
„Sunt mărfuri interzise:
(...)
b. toate acelea care, din motive de igienă, securitate sau pentru orice alt motiv, au fost sau sunt cuprinse în mod explicit de o dispoziție având rang de lege, în interziceri de import, export, circulație, comerț, posesie sau producție."
art. 3.3
„Caracterul de interzis va fi limitat, pentru fiecare marfă, la realizarea activității sau activităților care, în mod explicit, sunt determinate în norma stabilind interzicerea și pentru perioada prevăzută de aceasta."
Dispoziția suplimentară 18 din legea din 27 decembrie 1985 care aprobă bugetul general al statului
Conform acestei dispoziții suplimentare și în scopuri de aplicare a articolelor 1°, 1.4°, 3° și 2 și 3°, 3 din Legea organică din 13 iunie 1982 privind contrabanda, „Este înțeleasă ca interzisă circulația de bilete, participări, ștampile, cartoane, chitanțe, mașini sau orice alt element, inclusiv tehnologic sau informatic, care ar constitui un suport în practica jocurilor de noroc, trageri la sorți, loterii, tombole, pariuri, combinații aleatorii și, în general, toate activitățile în care s-ar risca sume de bani sau obiecte evaluabile din punct de vedere economic, sub formă de mizări sau pariuri pe rezultat."
De altfel, conform noii Legi organice 12/1995 din 12 decembrie 1995 privind represiunea contrabandei, sunt considerate mărfuri sub monopol, acelea care sunt atribuite prin lege statului cu caracterul de monopol, și toate acelea cărora legea acordă această condiție.
Decret-lege nr. 16/77 din 25 februarie 1977 reglementând anumiți aspecte penale, administrative și fiscale ale jocurilor
art. 1.1
„Revine administrației statului să determine cazurile în care jocurile de noroc, tombole, pariuri și combinații aleatorii pot fi autorizate, reglementarea generală a acestora, precum și competența pentru organizarea activităților specifice destinate a face posibilă practica acestora."
art. 1.2
„Administrația statului are posibilitatea să asume responsabilitatea organizării jocurilor de noroc și să le exercite direct sau prin intermediul organismelor publice sau private în condițiile care ar fi stabilite prin regulament."
Decret nr. 1067/81 din 24 aprilie 1981 reglementând jocurile cu bilete (boletos)
art. 2.1
„Obiectul prezentului regulament este reglementarea jocului în care, prin achiziția de bilete (boletos) în locurile autorizate în schimbul unui preț anumit, se poate obține, dacă este cazul, suma de bani indicată pe bilete"
art. 2.2
„Orice modalitate de joc cu bilete care, cu același nume sau cu un nume diferit, ar fi similar celui reglementat în prezentul regulament și care nu s-ar conforma dispozițiilor conținute în acesta, va fi interzisă."
Codul civil
art. 1.1
„Sursele sistemului juridic spaniol sunt legea, obiceiul și principiile generale ale dreptului."
art. 1.6
„Jurisprudența completează sistemul juridic cu doctrina care, în mod repetat, este stabilită de Tribunalul suprem în interpretarea și aplicarea legii, obiceiului și principiilor generale ale dreptului."
Jurisprudența Tribunalului suprem
În două sentințe redată penal de Tribunalul suprem la 14 februarie 1992 și 8 iulie 1992, înalta jurisdicție a definit ca bilete (boletos), suporturile materiale ale jocurilor de noroc similare cuponilor handicaputului, și considerat ca mărfuri sub monopol în ceea ce privește infracțiunea de contrabandă, orice tip de bilete de loterie neautorizate de stat ca titular al monopolului.
De altfel, conform două sentințe redată la 28 iunie și 26 octombrie 1994, privind cuponii handicaputului comercializați de „Prodiecu, S.A." și de asociația „Minusválidos asociados de España", camera administrativă a Tribunalului suprem a estimat că vânzarea de cuponi-bilete cu un preț anumit și determinat, cu care se obține o sumă de bani, dacă numărul consemnat pe aceștia coincide cu numerele câștigătoare ale tragerii ONCE, constituie fără discuție posibilă, una din modalitățile de joc descrise în art. 2 din decretul 1067/1981.
De altfel, printr-o sentință din 26 iunie 1995, tribunalul penal nr. 1 din Pontevedra a achitat mai mulți învinuiți de acuzația de contrabandă de mărfuri interzise pedepsită de art. 1.1.4 din legea privind contrabanda din 1982 pentru comercializarea cuponilor handicaputului estimând că, în absența prelungirii dispoziției suplimentare 18 din legea bugetară pentru 1986, această dispoziție era inaplicabilă pentru fapte ulterioare acestei perioade. Această sentință a fost infirmată de Audiencia provincial din Pontevedra.
GREU
Invocând art. 7 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnat în virtutea legii privind contrabanda și a unui întreg șir de norme suplimentare și ne-penale din dreptul spaniol care nu ar fi, în nici un caz, aplicabile faptelor comise, și i-ar fi fost aplicate în încălcarea principiului legalității delictelor și pedepselor.
Reclamantul se plânge că a fost condamnat în virtutea legii privind contrabanda și a unui întreg șir de norme suplimentare și ne-penale din dreptul spaniol care nu ar fi, în nici un caz, aplicabile faptelor comise, și i-ar fi fost aplicate în încălcarea principiului legalității delictelor și pedepselor. El invocă art. 7 § 1 din Convenție a cărui redacție este următoarea:
„Nicio persoană nu poate fi condamnată pentru o acțiune sau o omisiune care, la momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune conform legii naționale sau internaționale. În același mod, nu se aplică nici o pedeapsă mai grea decât cea care era aplicabilă la momentul în care infracțiunea a fost comisă."
Guvernul subliniază, în primul rând, că reclamantul nu a fost condamnat pentru infracțiunea de contrabandă de mărfuri interzise prevăzută de art. 1.1.4 din Legea organică 7/1982 din 13 iunie 1982, dar pe baza articolelor 1.1.3, 2.1 și 3.1 ale acestei legi care pedepsesc contrabanda de mărfuri sub monopol. Acum, dispoziția suplimentară nr. 18 din legea bugetului de stat pentru 1986 contestată de reclamant, se referă doar la contrabandă de mărfuri interzise și nu la contrabandă de mărfuri sub monopol, infracțiune pentru care reclamantul a fost declarat vinovat. Guvernul observă că reclamantul are o lungă experiență în materie de asociații de persoane handicapate și de jocuri ilicite. În cauza de față, tribunalul penal nr. 25 din Madrid a condamnat reclamantul bazandu-se pe dispoziții legale în vigoare, și anume legea organică din 1982 privind contrabanda în legătură cu decretul-lege din 25 februarie 1977 și decretul nr. 1067/81 din 24 aprilie 1981, precum și pe jurisprudența aplicabilă în materie. Guvernul estimează că legislația aplicată reclamantului răspundea în mod absolut condițiilor de accesibilitate și predictibilitate pe care le cere art. 7 din Convenție. În acest sens, el subliniază că legea privind contrabanda din 1982 definește infracțiunea și determină pedeapsa aplicabilă. Infracțiunea constă în comercializarea, fără autorizare, a mărfurilor sub monopol a căror listă este stabilită de lege. Acum, loteriile cu bilete sau cuponi au făcut întotdeauna parte din monopolul statului, după cum reamintește decret-legea din 1977. Condiția de monopol de stat al loteriilor cu bilete (boletos) este reiterată de decretul din 1981. În acest sens, Guvernul semnalează că este frecvent ca legea să definească infracțiunea și pedeapsa, și ca condițiile de aplicare să fie precizate prin cale reglementară. Guvernul observă că sentința de condamnare a respins în mod explicit și raționat argumentele reclamantului și estimează că acesta din urmă se limitează să-și exprime dezacordul cu sentința în cauză.
Reclamantul subliniază că decizia redată în apel de Audiencia provincial din Madrid, și cea a tribunalului penal nr. 25 din Madrid, confundă conceptele de mărfuri interzise și de mărfuri sub monopol, deși este vorba de două concepte juridice distincte. El consideră că, dacă, după cum susține Guvernul, a fost condamnat pentru contrabandă de marfă sub monopol, trebuie să se pună întrebarea cu privire la natura cuponului handicaputului, vândut în scop filantropic de ALMMA. În această privință, el este de părere că, conform legii 12/1995 din 12 decembrie 1995 privind represiunea contrabandei, vânzarea cuponului handicaputului fiind limitată la regiunea Madrid, această activitate nu afectează deloc monopolul de stat care nu ar putea fi aplicabil niciunei alte administrații teritoriale decât cea a statului. Acum, reclamantul remarcă că există loterii la nivel de comunități autonome perfect legale. El estimează că noțiunea de „efecte sub monopol", la originea condamnării sale, este o noțiune nedeterminată deoarece prost precizată de dispozițiile reglementare aplicabile în materie, acestea din urmă neprecizând ce tipuri de jocuri sunt practicate cu ajutorul efectelor sub monopol, și neafirmând că orice joc autorizat de lege trebuie neapărat să facă uz de acest material. El estimează că cuponii handicaputului nu ar putea fi asimilați mărfurilor sub monopol din legea privind contrabanda, calificare care se aplică doar biletelor, cartonelor și buletinelor de joc imprimate de Organismul național al loteriilor și pariului de stat, și doar în măsura în care sunt exploatate pe întregul teritoriu național. De altfel, el estimează contrară Constituției includerea în legea anuală privind bugetul de stat a unor materii care nu au nici o legătură cu bugetul. Acum, conform lui, aceasta a fost cazul cu legea din 27 decembrie 1985 care aprobă bugetul de stat pentru 1986.
Curtea reamintește că art. 7 § 1 din Convenție garantează dreptul la legalitatea delictelor și pedepselor. Noțiunea de legalitate implică că legea să răspundă condițiilor de accesibilitate și predictibilitate (cf., în particular, mutatis mutandis, sentințele Kruslin și Huvig c. Franța din 24 aprilie 1990, seria A nr. 176-A, p. 22, § 30 și 176-B, p. 54, § 29; Kokkinakis c. Grecia din 25 mai 1993, seria A nr. 260-A, § 40; G. c. Franța din 27 septembrie 1995, seria A nr. 325-B, p. 38, § 25 și Cantoni c. Franța din 15 noiembrie 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-V, Nr. 20, § 29). Ea trebuie enunțată cu suficientă precizie pentru a permite fiecăruia, dacă este nevoie cu ajutorul unor sfaturi luminate, să prevadă consecințele susceptibile de a decurge din o acțiune sau omisiune. În plus, Curtea a observat deja că datorită principiului general al legilor, libela acestora nu poate prezenta precizie absolută. De aceea, numeroase legi se servesc din necesitate de formule mai mult sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și a putea se adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică (cf., de exemplu, sentințele precitate Kokkinakis, § 40 și Cantoni, § 31).
Cu privire la predictibilitate, Curtea reamintește că în cauzele Kokkinakis c. Grecia și Cantoni c. Franța, ea a proclamat că principiul legalității implică ca infracțiunea să fie clar definită de lege, această condiție fiind îndeplinită „atunci când individul poate ști, din redacția clauzei relevante și, dacă este nevoie, cu ajutorul interpretării acesteia de către tribunale, ce acțiuni și omisiuni angajează responsabilitatea sa" (sentințele precitate, paragrafele 52 și 29 respectiv). În plus, în cauza Cantoni c. Franța precitată, Curtea, chemată să examineze dispozițiile franceze reglementând exercitarea ilegală a farmacieiă de reclamant, a declarat că, ținând cont de jurisprudența constantă a Curții de Casație, acesta din urmă trebuia să știe că risca pericol real de a fi urmărit pentru respectiva infracțiune (paragrafele 34 și 35).
În cauza de față, Curtea observă că, pentru a condamna reclamantul pentru infracțiunea de contrabandă de marfă sub monopol fără autorizare, instanțele spaniole s-au bazat pe articolele 1.1.3, 2.1 și 3.1 din Legea organică 7/1982 din 13 iunie 1982, pe decretul-lege 16/77 din 25 februarie 1977 reglementând aspecte penale, administrative și fiscale ale jocurilor, și decretul 1067/81 din 24 aprilie 1981 reglementând jocurile cu bilete (boletos), referindu-se de asemenea la un întreg șir de sentințe redată de camerele penală și contentioasă-administrativă a Tribunalului suprem în materie de contrabandă de mărfuri sub monopol. Acum, conform acestei jurisprudențe constante, toate suporturile materiale ale jocurilor de noroc de tipul cuponilor handicaputului erau considerate bilete de loterie care cad sub monopolul statului și a căror comercializare neautorizată era pasibilă de urmărire penală pentru contrabandă. Curtea observă că tribunalul penal nr. 25 din Madrid, după o expunere exhaustivă a dispozițiilor legale aplicabile și a jurisprudenței relevante, a estimat că comercializarea de reclamant a unei loterii numite „cuponul handicaputului" era constitutivă de infracțiunea de contrabandă de marfă sub monopol.
Curtea observă că reclamantul nu contestă accesibilitatea dispozițiilor care i-au fost aplicate, tot atât cât el nu neagă existența jurisprudenței constante a Tribunalului suprem menționată de instanța de fond.
Curtea constată deci că, în afară de dispozițiile legale, exista o jurisprudență constantă a Tribunalului suprem spaniol, publicată și deci accesibilă, privind noțiunea de contrabandă de mărfuri sub monopol în materie de loterii comercializate fără autorizație administrativă. De altfel, faptul că o decizie a unei instanțe de fond a divergat de această jurisprudență nu ar putea fi considerat ca determinant, din moment ce reclamantul nu aduce nici un exemplu de sentință a Tribunalului suprem aprobând o instanță inferioară care estimă că comercializarea fără autorizare a unui coupon handicaputului nu era constitutivă de infracțiunea de contrabandă.
Având în vedere ceea ce precede, Curtea consideră că dispozițiile legale aplicate reclamantului, citite la lumina jurisprudenței interpretative a Tribunalului suprem privind noțiunea de contrabandă de mărfuri sub monopol, îndeplineau cerințele de predictibilitate și accesibilitate care-i permiteau prin aceasta de a-și reglementa conducta. În concluzie, este indubitabil că faptele reprobate reclamantului cădeau în domeniul de aplicare a legii penale (sentința Cantoni c. Franța precitată, §§ 34-35).
De altfel, Curtea estimează că cu ajutorul sfaturilor corespunzătoare, reclamantul, care, în plus, lucrase într-o societate care comercializase bilete ale handicaputului ale căror activități fuseseră declarate ilegale, trebuia să știe, la epoca faptelor, că, având în vedere jurisprudența decurgând de la Tribunalul suprem, risca pericol real de a fi urmărit pentru infracțiunea de contrabandă de mărfuri sub monopol (sentința Cantoni c. Franța precitată, § 35).
Ținând cont de ceea ce precede, cererea trebuie să fie respinsă conform articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
Din aceste motive, Curtea, la majoritate,
Declară
cererea inadmisibilă.
Michael O'Boyle
Elisabeth Palm
Grefier
Președintă
de la requête n° 44293/98
présentée par Rafael REINA MUÑOZ
contre l’Espagne
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 3 mai 2001 en une chambre composée de
Mmes E.
Palm
,
présidente
,
W.
Thomassen
,
MM.
A.
Pastor Ridruejo
,
L.
Ferrari Bravo
,
C.
Bîrsan
,
J.
Casadevall
,
B.
Zupančič
,
juges
,
et de
O’Boyle
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 novembre 1998 et enregistrée le 10 novembre 1998,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Vu les observations présentées oralement par les parties à l’audience du 20 mars 2001,
Après en avoir délibéré, les 20 mars 2001 et 3 mai 2001, rend la décision suivante
:
Le requérant, Rafael Reina Muñoz, est un ressortissant espagnol, né en 1949 et résidant à Madrid. Il est représenté devant la Cour par M
e
Juan Francisco Martín de Aguilera Arenales, avocat au barreau de Madrid. A l’audience du 20 mars 2001, le requérant était représenté en outre par M
e
María Dolores González Ruiz, avocate au barreau de Madrid. Le gouvernement défendeur était représenté par son agent, M. Javier Borrego Borrego, chef du service juridique des droits de l’homme au ministère de la Justice.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est le président de l’Association pour l’intégration au travail du handicapé, ci-après («
l’ALMMA
»). Créée en avril 1995, l’association fut reconnue par les autorités de la Communauté autonome de Madrid en juin 1995. Elle a son siège à Madrid, et sa compétence territoriale s’étend à la communauté autonome de Madrid.
Dès sa création, l’ALMMA lança, sans autorisation administrative et comme unique moyen d’obtention de ressources économiques, la commercialisation d’une loterie appelée «
cupón
du handicapé
». Vendu du lundi au vendredi sur la voie publique par des vendeurs handicapés, le billet de loterie permettait au joueur de gagner une somme d’argent dont le montant était indiqué sur le
cupón
(coupon), si le numéro figurant sur ce dernier coïncidait avec le tirage au sort effectué par l’Organisation nationale des aveugles espagnols, ci-après («
ONCE
»), organisation titulaire depuis fort longtemps d’un système de loterie similaire. De cette loterie, l’ALMMA aurait obtenu, entre le 8 mai 1995 et le 19 octobre 1995, un montant estimé à 45 120 000 pesetas.
Considérant que l’ALMMA contrevenait à la loi sur la contrebande, l’ONCE déposa une plainte pénale contre l’association.
Le tribunal d’instruction n° 11 de Madrid engagea une procédure pénale contre le requérant en tant que président de l’ALMMA. Au terme de l’instruction, par un jugement du 29
octobre 1996, le tribunal pénal n° 25 de Madrid, faisant application des articles 1.1.3, 2.1 et 3.1 de la Loi organique 7/1982 du 13 juin 1982, du décret-loi 16/77 du 25 février 1977 réglementant des aspects pénaux, administratifs et fiscaux des jeux, et du décret 1067/81 du 24 avril 1981 réglementant les jeux moyennant billets (
boletos
), reconnut le requérant coupable d’un délit de contrebande de marchandise sous monopole sans autorisation, et le condamna à la peine de quatre mois et un jour d’emprisonnement, aux peines accessoires d’interdiction d’occuper une fonction publique et du droit de suffrage actif et passif pendant la durée de la condamnation, ainsi qu’au paiement d’une amende de 22
560
000
pesetas, assortie d’une contrainte par corps.
Le tribunal relaxa le requérant des chefs de fraude fiscale et d’un délit comptable dont l’ONCE l’accusait. Dans son jugement, le tribunal examina également la question de savoir si le requérant pouvait être reconnu coupable du délit de contrebande de marchandise prohibée en application de l’article 1.1.4 de la Loi organique 7/1982 du 13 juin 1982, en liaison avec la disposition additionnelle n° 18 de la loi 46/1985 du 27 décembre approuvant le budget de l’Etat pour l’année 1986. A cet égard, il estima qu’une loi ordinaire, telle que la loi approuvant le budget de l’Etat pour 1986, pouvait réglementer une matière pénale ayant des conséquences sur les libertés publiques même si, selon l’article 81 de la Constitution, cette matière ne pouvait être régie que par loi organique. Il considéra en outre qu’une loi ordinaire pouvait compléter certains aspects d’une infraction pénale, notamment lorsque, comme dans le cas présent, on se trouvait en présence de prohibitions pénales indéterminées (
tipos penales en blanco
) devant nécessairement être complétées par d’autres dispositions. Il appuya sa thèse sur la jurisprudence du Tribunal suprême et, notamment, sur un arrêt du 8
juillet 1992, et considéra, par ailleurs, qu’une loi budgétaire pour une année déterminée pouvait contenir des dispositions ayant une vigueur dans le temps de plus d’une année. Toutefois, il estima que, dans le cas d’espèce, ladite disposition additionnelle ne pouvait s’appliquer que pour des faits ayant eu lieu en 1986, mais non pour des faits datant de 1995.
Examinant la question de savoir si la loi sur la contrebande de 1982 et le décret 1067/81 s’appliquaient également aux
cupones
, le tribunal faisait observer que la jurisprudence découlant de deux arrêts rendus par la chambre administrative du Tribunal suprême, les 28 juin et 26 octobre 1994, à propos de coupons du handicapé commercialisés par «
Prodiecu, S.A.
» et par l’association «
Minusválidos asociados de España
», avait assimilé les deux modalités de loterie en estimant qu’«
il est clair que la vente de coupons-billets moyennant un prix certain et déterminé, avec lesquels on obtient un prix en argent si le numéro figurant dessus coïncide avec les numéros gagnants du tirage au sort de la ONCE, constitue, sans discussion possible, l’une des modalités de jeu décrites à l’article 2 du décret 1067/1981
». Il ajouta que cet arrêt confirmait deux arrêts rendus au pénal par le Tribunal suprême les 14 février et 8 juillet 1992, par lesquels la haute juridiction désignait comme billets (
boletos
) les supports matériels de jeux de hasard similaires aux
cupones
du handicapé, et considérait comme marchandise sous monopole, au regard du délit de contrebande, tout type de billets de loterie non autorisée par l’
Etat
en tant que titulaire du monopole.
Contre ce jugement, le requérant interjeta appel auprès de l’
Audiencia provincial
de Madrid en alléguant, notamment, que la disposition additionnelle 18 de la loi sur les Finances de l’Etat pour 1986 n’était pas applicable dans la mesure où cette disposition faisait uniquement référence aux billets de loterie, et le concept de
cupón
vendu par l’ALMMA n’était ni identique ni même comparable à celui de billet (
boleto
). Il faisait valoir également qu’une loi organique établissant des infractions indéterminées ne pouvait être complétée par une disposition additionnelle d’une loi ordinaire. Il ajouta que la théorie de l’erreur aurait dû lui être appliquée puisqu’il était uniquement conscient de son manque d’autorisation administrative, mais ignorait que sa conduite pouvait avoir des conséquences sur le plan pénal.
Par un arrêt du 9 avril 1997, l’
Audiencia provincial
rejeta le recours d’appel et confirma le jugement entrepris. Examinant le grief fondé sur le fait que la disposition additionnelle 18 de la loi sur le budget de l’Etat n’était applicable qu’aux billets qu’elle mentionnait expressément, et non aux
cupones
qui n’y étaient pas évoqués,
l’Audiencia provincial
rappela que le Tribunal suprême s’était déjà prononcé à ce sujet, et avait estimé que les notions de billets et de
cupones
étaient des notions identiques, la loi se référant aussi bien aux billets qu’à tout autre élément constituant le support d’un jeu de hasard.
Quant à l’impossibilité de compléter une loi pénale organique indéterminée (
en blanco
) par une disposition additionnelle d’une loi ordinaire, l’
Audiencia provincial
fit observer que le Tribunal suprême, dans un arrêt du 8 juillet 1992, avait considéré que la loi organique sur la contrebande, qui réglementait les conduites illégales et les sanctions applicables, pouvait être complétée par une disposition légale de rang inférieur, telle que la disposition additionnelle 18 de la loi sur le budget de l’Etat. Pour ce qui est de l’application de la théorie de l’erreur, l’
Audiencia provincial
déclara qu’il semblait évident que le requérant savait qu’il agissait au mépris de la loi en vigueur, puisqu’il n’était pas titulaire de l’autorisation administrative pertinente et, qu’en outre, il avait été dirigeant d’une autre organisation ayant le même objet que l’ALMAA et qui avait été dissoute.
Invoquant l’article 25 § 1 (principe de légalité en matière pénale) de la Constitution, le requérant saisit le Tribunal constitutionnel d’un recours d’
amparo
. Par une décision du 4 mai 1998, la haute juridiction le rejeta, en estimant que les juridictions du fond avaient fait une application de la loi pénale qui n’était pas contraire au principe de légalité pénale. Il observa que le tribunal pénal de première instance avait qualifié les billets de jeu de produits interdits et sous monopole et indiqué que l’une ou l’autre de ces qualifications était sans importance aux fins de pénalisation des agissements analysés.
B.
Le droit interne pertinent
Constitution
Article 9 § 3
«
La Constitution garantit le principe de la légalité, la hiérarchie et la publicité des règles de droit, la non-rétroactivité des dispositions impliquant des sanctions qui ne favorisent pas ou qui restreignent des droits individuels, la sécurité juridique, la responsabilité des pouvoirs publics et l’interdiction de toute action arbitraire de leur part.
»
Article 25 § 1
«
Nul ne peut être condamné ou puni pour des actions ou omissions qui, au moment où elles ont eu lieu, ne constituaient pas un délit, une faute ou une infraction administrative, conformément à la législation en vigueur.
»
Article 81 § 1
«
Les lois organiques sont celles qui ont pour objet le développement des droits fondamentaux et des libertés publiques et celles qui établissent les statuts d’autonomie et le régime électoral général, ainsi que les autres lois prévues par la Constitution.
»
Article 134 § 2
«
Le budget général de l’Etat a un caractère annuel et comprend la totalité des dépenses et des recettes du secteur public de l’Etat (...)
»
Loi organique 7/1982 sur la contrebande du 13 juin 1982
Article 1.1
«
Sont coupables du délit de contrebande (...) ceux qui :
(...)
3°
importent, exportent, possèdent, élaborent ou réhabilitent des marchandises sous monopole, sans autorisation.
4°
importent, exportent ou possèdent des marchandises interdites et réalisent avec ces dernières des opérations de commerce ou de circulation sans réunir les conditions fixées par la loi.
»
Article 2.1
«
Les auteurs du délit de contrebande seront punis de peines de prison mineure et d’une amende pouvant aller du simple au double de la valeur des marchandises ou effets. (...)
»
Article 3. 1
«
Sont réputées marchandises sous monopole toutes celles auxquelles la loi accorde cette qualité. Il est entendu que cette qualité est conférée aux articles, produits ou substances dont la production, l’acquisition, la distribution ou quelque autre activité s’y référant, est attribuée par la loi à l’Etat avec le caractère de monopole, quel que soit le mode de gestion de ce dernier.
»
Article 3.2
«
Sont des marchandises interdites :
(...)
b.
toutes celles qui, pour des raisons d’hygiène, de sécurité ou pour toute autre raison, ont été, ou sont comprises expressément par une disposition ayant rang de loi, dans des interdictions d’importation, d’exportation, de circulation, de commerce, de possession ou de production.
»
Article 3.3
«
Le caractère d’interdit sera limité, pour chaque marchandise, à la réalisation de l’activité ou des activités qui, d’une façon expresse, sont déterminées dans la norme établissant l’interdiction et pour le temps prévue par cette dernière.
»
Disposition additionnelle 18 1
ère
de la loi du 27
décembre 1985 adoptant le budget général de l’État
Conformément à cette disposition additionnelle et aux effets d’application des articles 1°, 1.4°, 3° et 2 et 3°, 3 de la Loi organique du 13
juin 1982 sur la contrebande, «
Est entendue comme interdite la circulation de billets, participations, tampons, cartons, récépissés, machines ou tout autre élément, y compris technique ou informatique, qui constituerait un support dans la pratique de jeux de hasard, tirages au sort, loteries, tombolas, paris, combinaisons aléatoires et, en général, toutes les activités dans lesquelles on risquerait des sommes d’argent ou des objets évaluables du point de vue économique, sous forme de mises ou de paris sur résultat.
»
Par ailleurs, au terme de la nouvelle Loi organique 12/1995 du 12
décembre 1995 sur la répression de la contrebande, sont considérées marchandises sous monopole,
celles qui sont attribuées par la loi à l’Etat avec le caractère de monopole, et toutes celles auxquelles la loi octroie cette condition.
Décret-loi n° 16/77 du 25 février 1977 réglementant certains aspects pénaux, administratifs et fiscaux des jeux
Article 1.1
«
Il revient à l’administration de l’Etat de déterminer les cas où les jeux de hasard, tombolas, paris et combinaisons aléatoires peuvent être autorisés, la réglementation générale de ces derniers ainsi que la compétence pour l’organisation des activités spécifiques destinées à rendre possible la pratique de celles-ci.
»
Article 1.2
«
L’administration de l’Etat a la possibilité d’assumer la responsabilité de l’organisation des jeux de hasard et de les exercer directement ou à travers des organismes publics ou privés dans les conditions qui seraient établies par règlement.
»
Décret n° 1067/81 du 24 avril 1981 réglementant les jeux moyennant billets (
boletos
)
Article 2.1
«
L’objet du présent règlement est la réglementation du jeu dans lequel, moyennant l’acquisition de billets (
boletos
) dans les établissements autorisés en échange d’un prix certain, on peut obtenir, le cas échéant, le prix en argent indiqué sur les billets
»
Article 2.2
«
Toute modalité de jeu moyennant billets qui, avec le même nom ou un nom différent, serait similaire à celui réglementé dans le présent règlement et qui ne s’ajusterait pas aux dispositions contenues dans celui-ci, sera interdite.
»
Code civil
Article 1.1
«
Les sources du système juridique espagnol sont la loi, la coutume et les principes généraux du droit.
»
Article 1.6
«
La jurisprudence complète le système juridique avec la doctrine qui, de façon réitérée, est établie par le Tribunal suprême dans l’interprétation et l’application de la loi, la coutume et les principes généraux du droit.
»
Jurisprudence du Tribunal suprême
Dans deux arrêts rendus au pénal par le Tribunal suprême les 14 février 1992 et 8 juillet 1992, la haute juridiction a défini comme billets (
boletos
), les supports matériels de jeux de hasard similaires aux
cupones
du handicapé, et considéré comme marchandise sous monopole au regard du délit de contrebande, tout type de billets de loterie non autorisée par l’
Etat
en tant que titulaire du monopole.
En outre, d’après deux arrêts rendus les 28 juin et 26 octobre 1994, à propos des coupons du handicapé commercialisés par «
Prodiecu, S.A.
» et par l’association «
Minusválidos asociados de España
», la chambre administrative du Tribunal suprême a estimé que la vente de coupons-billets moyennant un prix certain et déterminé, avec lesquels on obtient un prix en argent, si le numéro qui y est consigné coïncide avec les numéros gagnants du tirage au sort de la ONCE, constitue sans discussion possible, l’une des modalités de jeu décrites dans l’article 2 du décret 1067/1981.
Par ailleurs, par un jugement du 26 juin 1995, le tribunal pénal n° 1 de Pontevedra relaxa plusieurs prévenus du chef d’accusation de contrebande de marchandises prohibées punie par l’article 1.1.4 de la loi sur la contrebande de 1982 pour avoir commercialisé des coupons du handicapé en estimant qu’en l’absence de prorogation de la disposition additionnelle 18 de la loi budgétaire pour 1986, cette disposition était inapplicable pour des faits postérieurs à cette période. Ce jugement a été infirmé par l’
Audiencia provincial
de Pontevedra.
GRIEF
Invoquant l’article 7 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été condamné en vertu de la loi sur la contrebande et de toute une série de normes complémentaires et non pénales du droit espagnol qui ne seraient, en aucun cas, applicables aux faits commis, et lui auraient été appliquées en violation du principe de légalité des délits et des peines.
Le requérant se plaint d’avoir été condamné en vertu de la loi sur la contrebande et de toute une série de normes complémentaires et non pénales du droit espagnol qui ne seraient, en aucun cas, applicables aux faits commis, et lui auraient été appliquées en violation du principe de légalité des délits et des peines. Il invoque l’article 7 § 1 de la Convention dont le libellé est le suivant
:
«
Nul ne peut être condamné pour une action ou une omission qui, au moment où elle a été commise, ne constituait pas une infraction d’après le droit national ou international. De même il n’est infligé aucune peine plus forte que celle qui était applicable au moment où l’infraction a été commise.»
Le Gouvernement souligne, en premier lieu, que le requérant n’a pas été condamné pour le délit de contrebande de marchandise prohibée prévu par l’article 1.1.4 de la Loi organique 7/1982 du 13 juin 1982, mais sur le fondement des articles 1.1.3, 2.1 et 3.1 de cette loi qui punit la contrebande de marchandise sous monopole. Or, la disposition additionnelle n° 18 de la loi sur le budget de l’Etat pour 1986 contestée par le requérant, ne concerne que la contrebande de marchandises prohibées et non la contrebande de marchandises sous monopole, délit dont le requérant a été reconnu coupable. Le Gouvernement fait observer que le requérant a une longue expérience en matière d’associations de personnes handicapées et de jeux illicites. En l’espèce, le tribunal pénal n° 25 de Madrid condamna le requérant en se fondant sur des dispositions légales en vigueur, à savoir la loi organique de 1982 sur la contrebande en liaison avec le décret-loi du 25
février 1977 et le décret n° 1067/81 du 24 avril 1981, ainsi que sur la jurisprudence applicable en la matière. Le gouvernement estime que la législation appliquée au requérant répondait de manière absolue aux conditions d’accessibilité et de prévisibilité comme l’exige l’article 7 de la Convention. A cet égard, il souligne que la loi sur la contrebande de 1982 définit l’infraction et détermine la peine applicable. L’infraction consiste à commercialiser, sans autorisation, des marchandises sous monopole dont la liste est fixée par la loi. Or, les loteries moyennant billets ou
cupones
ont toujours fait partie du monopole d’Etat, comme le rappelle le décret-loi de 1977. La condition de monopole d’Etat des loteries moyennant billets (
boletos
) est réitérée par le décret de 1981. A cet égard, le Gouvernement signale qu’il est fréquent que la loi définisse l’infraction et la peine, et que les conditions d’application soient précisées par voie réglementaire. Le Gouvernement observe que le jugement de condamnation a rejeté de manière explicite et raisonnée les arguments du requérant, et estime que ce dernier se limite à faire part de son désaccord avec le jugement en question.
Le requérant souligne que la décision rendue en appel par l’
Audiencia provincial
de Madrid, et celle du tribunal pénal n° 25 de Madrid, confondent les concepts de marchandises prohibées et de marchandises sous monopole, bien qu’il s’agisse de deux concepts juridiques distincts. Il considère que si, comme le soutient le Gouvernement, il a été condamné pour contrebande de marchandise sous monopole, il convient de s’interroger sur la nature du
cupón
du handicapé, vendu dans un but philanthropique par l’ALMMA. A cet égard, il est d’avis que, d’après la loi 12/1995 du 12
décembre 1995 sur la répression de la contrebande, la vente du
cupón
du handicapé étant limitée à la région de Madrid, cette activité ne porte nullement atteinte au monopole de l’État qui ne saurait s’appliquer à aucune autre administration territoriale que celle de l’État. Or, le requérant note qu’il existe des loteries au niveau des communautés autonomes parfaitement légales. Il estime que la notion «
d’effets sous monopole
», à l’origine de sa condamnation, est une notion indéterminée parce que mal précisée par les dispositions réglementaires applicables en la matière, celles-ci ne précisant pas quels types de jeux sont pratiqués à l’aide d’effets sous monopole, et n’affirmant pas que tout jeu autorisé par la loi doive nécessairement faire usage de ce matériel. Il estime que les
cupones
du handicapé ne sauraient être assimilés aux marchandises sous monopole de la loi sur la contrebande, qualification qui ne s’applique qu’aux billets, cartons et bulletins de jeu imprimés par l’Organisme national des loteries et paris de l’Etat, et uniquement dans la mesure où ils sont exploités sur l’ensemble du territoire national. Par ailleurs, il estime contraire à la Constitution l’inclusion dans la loi annuelle sur le budget de l’État de matières qui n’ont rien à voir avec le budget. Or, selon lui, tel a été le cas avec la loi du 27 décembre 1985 approuvant le budget de l’État pour 1986.
La Cour rappelle que l’article 7 § 1 de la Convention garantit le droit à la légalité des délits et des peines. La notion de légalité implique que la loi réponde aux conditions d’accessibilité et de prévisibilité (cf., notamment,
mutatis mutandis
, les arrêts Kruslin et Huvig c. France du 24 avril 1990, série A n° 176-A, p. 22, § 30 et 176-B, p. 54, § 29 ; Kokkinakis c. Grèce du 25 mai 1993, série A n° 260-A, § 40 ; G. c. France du 27 septembre 1995, série A n° 325-B, p. 38, § 25 et Cantoni c. France du 15 novembre 1996,
Recueil
des arrêts et décisions
1996-V, N° 20, § 29). Elle doit être énoncée avec suffisamment de précision pour permettre à chacun, en s’entourant au besoin de conseils éclairés, de prévoir les conséquences susceptibles de découler d’un acte ou d’une omission. En outre, la Cour a déjà constaté qu’en raison même du principe de généralité des lois, le libellé de celles-ci ne peut présenter une précision absolue. Aussi de nombreuses lois se servent-elles par la force des choses de formules plus ou moins floues, afin d’éviter une rigidité excessive et de pouvoir s’adapter aux changements de situation. L’interprétation et l’application de pareils textes dépendent de la pratique (cf., par exemple, les arrêts précités Kokkinakis, § 40 et Cantoni, §
31).
En ce qui concerne la prévisibilité, la Cour rappelle que dans les affaires Kokkinakis c. Grèce et Cantoni c. France, elle a proclamé que le principe de la légalité implique que l’infraction soit clairement définie par la loi, cette condition se trouvant remplie «
lorsque l’individu peut savoir, à partir du libellé de la clause pertinente et, au besoin, à l’aide de son interprétation par les tribunaux, quels actes et omissions engagent sa responsabilité » (arrêts précités, paragraphes 52 et 29 respectivement). En outre, dans l’affaire Cantoni c. France précitée, la Cour, amenée à examiner les dispositions françaises régissant l’exercice illégal de la pharmacie par le requérant, a déclaré que, compte tenu de la jurisprudence constante de la Cour de cassation, ce dernier devait savoir qu’il courait un danger réel de se voir poursuivre pour ladite infraction (paragraphes 34 et 35).
En l’espèce, la Cour relève que, pour condamner le requérant pour le délit de contrebande de marchandise sous monopole sans autorisation, les juridictions espagnoles se sont fondées sur les articles 1.1.3, 2.1 et 3.1 de la Loi organique 7/1982 du 13 juin 1982, sur le décret-loi 16/77 du 25 février 1977 réglementant des aspects pénaux, administratifs et fiscaux des jeux, et le décret 1067/81 du 24 avril 1981 réglementant les jeux moyennant billets (
boletos
), en se référant également à toute une série d’arrêts rendus par les chambres pénale et contentieuse-administrative du Tribunal suprême en matière de contrebande de marchandises sous monopole. Or, d’après cette jurisprudence constante, tous les supports matériels de jeux de hasard du type des
cupones
du handicapé étaient considérés comme billets de loterie relevant du monopole de l’État et dont la commercialisation non autorisée était passible de poursuites pénales du chef de contrebande. La Cour note que le tribunal pénal n° 25 de Madrid, après un exposé exhaustif des dispositions légales applicables et de la jurisprudence pertinente, estima que la commercialisation par le requérant d’une loterie appelée le «
cupón
du handicapé
» était constitutive du délit de contrebande de marchandise sous monopole.
La Cour relève que le requérant ne conteste pas l’accessibilité des dispositions qui lui ont été appliquées, pas plus qu’il ne nie l’existence de la jurisprudence constante du Tribunal suprême citée par la juridiction du fond.
La Cour constate par conséquent, qu’outre les dispositions légales, il existait une jurisprudence constante du Tribunal suprême espagnol, publiée et donc accessible, sur la notion de contrebande de marchandises sous monopole en matière de loteries commercialisées sans autorisation administrative. Par ailleurs, le fait qu’une décision d’une juridiction du fond a divergé de cette jurisprudence ne saurait être considéré comme déterminant, dès lors que le requérant n’apporte aucun exemple d’arrêt du Tribunal suprême approuvant une juridiction inférieure d’avoir estimé que la commercialisation sans autorisation d’un coupon du handicapé n’était pas constitutive du délit de contrebande.
Eu égard à ce qui précède, la Cour considère que les dispositions légales appliquées au requérant, lues à la lumière de la jurisprudence interprétative du Tribunal suprême de la notion de contrebande de marchandises sous monopole, remplissaient les exigences de prévisibilité et d’accessibilité lui permettant par là-même de régler sa conduite. En conclusion, il est indéniable que les faits reprochés au requérant entraient dans le champ d’application de la loi pénale (arrêt Cantoni c. France précité, §§ 34-35) .
Au demeurant, la Cour estime qu’à l’aide de conseils appropriés, le requérant, qui, de surcroît, avait travaillé dans une société ayant commercialisé des billets du handicapé dont les activités avaient été déclarées illégales, devait savoir, à l’époque des faits, qu’eu égard à la jurisprudence se dégageant du Tribunal suprême, il courait un danger réel de se voir poursuivre pour le délit de contrebande de marchandises sous monopole (arrêt Cantoni c. France précité, § 35).
Compte tenu de ce qui précède, la requête doit être rejetée conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Déclare
la requête irrecevable.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Greffier
Présidente