SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 57217/00 prezentate de Thomas Stephan BOER AUGSBURGER contra celui de-al patrulea Parlament European pentru Drepturile Omului (secțiunea a patra), care are loc la 3 mai 2001, într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonpć judecători domnul V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 13 martie 2000 și înregistrată la 12 mai 2000, după ce a intenționat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamant, care pretinde că are naționalități elvețiene, germane și venezuelene, s-a născut în 1960 și a fost încarcerat la centrul penitenciar La Morelija din Palencia.
Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 iulie 1997, reclamantul a fost arestat în zona d … În fondurile duble ale celor două valize, pe care le înregistrase pe numele său la Caracas, au fost confiscate două pungi conținând 2 899 și respectiv 2 828 grame de cocaină. Astfel, s-a inițiat o procedură penală împotriva reclamantului pentru trafic de droguri. În cadrul acestei proceduri, acesta din urmă a fost apărat de un avocat din oficiu. Audiencia provincia Madrid, printr-o hotărâre contradictorie din 30 iunie 1998 pronunțată după desfășurarea unei ședințe publice, l-a recunoscut pe reclamant vinovat de un delict împotriva sănătății publice și l-a condamnat la numai nouă ani de închisoare, la suspendarea dreptului de vot și la plata unei amenzi de o sută de milioane de pesetas.
Pe de altă parte, instanța a ordonat ca perioada de detenție provizorie efectuată să îi fie imputată cu privire la pedeapsa pronunțată. Împotriva acestei hotărâri, recurentul a formulat un recurs în Casație în fața Tribunalului Suprem acuzându-se de o încălcare a dreptului său la apărare, a încălcării prezumției de nevinovăție, a refuzului de a revoca anumite probe solicitate care constau în audierea soției și a părinților săi, precum și în realizarea unei expertize medicale cu privire la acesta (reclamantul suferea de cancer la nivelul gâtului) În plus, consideră că la nivelul Audiencia provincial Prin hotărârea contradictorie din 16 noiembrie 1999, notificată reclamantului la 21 decembrie 1999, Tribunalul Suprem a respins recursul în casare.
Audiencia provincială din 24 februarie 1998. Or, împotriva acestei decizii, reclamantul nu a recurs în termenul de cinci zile cerut, în conformitate cu Codul de procedură penală. În schimb, Tribunalul Suprem a considerat că dovezile solicitate nu erau relevante pentru continuarea procesului, din moment ce nu aveau nicio legătură directă cu acesta. El a adăugat că hotărârea se baza pe motive suficiente, clare și rezonabile, prezentate în mod logic și coerent. În ceea ce privește presupusa atingere a principiului prezumției de nevinovăție, Tribunalul Suprem a constatat că: cum ar fi dovezile materiale colectate, mărturiile agenților de poliție care au sesizat drogurile și declarația reclamantului însuși.
La 1 ianuarie 2000, reclamantul a solicitat Tribunalului Constituțional desemnarea unui avocat și a unui declarant din oficiu în vederea prezentării unei căi de atac în cazul amgaro împotriva hotărârii Tribunalului Suprem. printr-o decizie din 31 ianuarie 2000, Tribunalul Constituțional l-a informat pe reclamant că revenea la avocat și avocat fiind sesizat în fața instanței ordinare de a forma, în numele său, acțiunea d Printr-o scrisoare din 18 februarie 2000, reclamantul a informat Tribunalul Constituțional că, având în vedere situația sa de sărăcie, nu a fost asistat de un consiliu la alegerea sa în fața instanței obișnuite. În consecință, a solicitat din nou să i se desemneze un consiliu din oficiu.
Printr-o decizie din 9 martie 2000, Tribunalul Constituțional a constatat că reclamantul nu a îndeplinit cerințele stabilite în decizia sa din 31 ianuarie 2000 și a declarat recursul d Invocând art. 6 §§ 1, 2 și 3 din convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de instanțele spaniole. Reclamantul se plânge în special de faptul că audiencia provincială nu a apreciat în mod corespunzător elementele de probă colectate, de respingere a anumitor cereri de audiere a martorilor cu descărcare de gestiune, de neinformare cu privire la drepturile sale și de faptul că instanța nu a luat în considerare anumite elemente probatorii. În plus, el se plânge, în esență, că nu a avut acces efectiv la recursul din în fața Tribunalului Constituțional, din lipsă de a fi obținut desemnarea unui avocat din oficiu, în timp ce a refuzat să desemneze un avocat ales din lipsă de mijloace financiare.
Reclamantul se plânge, de asemenea, că a fost reținut timp de trei zile fără săpun, hârtie igienică și îmbrăcăminte, că a fost atacat de un coleg de celulă, care, în acest caz, a fost condamnat, și de respingerea cererilor sale de eliberare condiționată și de grație. El invocă articolele 3, 13 și 14 din Convenție. (1) Reclamantul se plânge de caracterul inechitabil al procedurii urmate împotriva sa și se plânge, de asemenea, în esență, că nu a avut acces efectiv la acțiunea d în fața Tribunalului Constituțional, din lipsă de a fi obținut desemnarea unui avocat din oficiu, în timp ce a refuzat să desemneze un avocat ales din lipsă de mijloace financiare. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei.
(...) Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa este stabilită legal.
Orice acuzat are dreptul în special la (...) să se apere pe sine sau să aibă la dispoziție un apărător ales de el și, în cazul în care nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției la să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați (...) Cu condiția ca reclamantul să se plângă de caracterul inechitabil al procedurii în fața instanțelor spaniole, Curtea amintește în primul rând că garanțiile prevăzute la alineatul (3) din art. 6 din convenție reprezintă aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat pe plan general de alineatul (1). În aceste condiții, Curtea va examina cauza recurentului sub aspectul celor două texte combinate (a se vedea, printre altele, Hotărârea Unterpertinger c. Austria din 24 noiembrie 1986, seria A nr. 110, p. 14, § 29, Artner c. Austria din 28 august 1992, seria A nr. 242-A, p. 10, § 19, Pullar c. Regatul Unit din 10 iunie 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor Cf. Franța din 18 martie 1997, Rec.
1997-II, p. 464, § 30. Curtea reamintește, de asemenea, că este de datoria instanței naționale să decidă cu privire la oportunitatea de a cita un martor (a se vedea nr. 10563/83, p. 5.7.85, D.R. 44, p. 113, și Hotărârea Bricmont c. Belgia din 7 martie 1997 Iulie 1989, seria A nr. 158, p. 31, § 89. În plus, problema eligibilității probelor, precum și forța probatorie a acestora intră în principal sub incidența dreptului intern (nr. 13800/88, p. 1.7.1991 D.R. 71, p. 94). În speță, Curtea arată că cauza reclamantului a fost examinată de către audiencia provincială Madrid și de către Tribunalul Suprem, în fața căreia și-a prezentat argumentele. Curtea constată că condamnarea reclamantului a avut loc ca urmare a unei proceduri contradictorii și pe baza unor dovezi discutate de părțile la litigiu.
Curtea constată că reclamantul nu contestă faptul că a avut posibilitatea de a interoga martorii aflați în întreținere în cursul procesului de luare în custodie publică ținută de către: Audiencia provincială În plus, pentru a ajunge la condamnarea sa, audiencia provincială Madrid se bazează pe elemente de probă colectate pe tot parcursul procedurii și dezbătute în mod liber de către reclamant, în cadrul procesului public. (a) audierea soției și a părinților reclamantului, Curtea ia notă de faptul că: nu a făcut uz de căile de atac existente împotriva respingerii cererii sale de către: Audiencia provincială În al doilea rând, după cum constată Tribunalul Suprem, el nu aduce nici un element: că o astfel de audiere ar fi putut fi decisivă pentru apărarea cauzei sale.
În aceste condiții, Curtea consideră că cauza reclamantului a fost examinată în conformitate cu dreptul la apărare și cu garanțiile procesului echitabil în conformitate cu art. 6 din convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În măsura în care reclamantul se plânge, în esență, că nu a avut acces efectiv la recursul d în fața Tribunalului Constituțional, din lipsă de a fi obținut un avocat din oficiu, Curtea, în forma actuală a dosarului, nu consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură.
În măsura în care reclamantul invocă articolele 3, 13 și 14 din convenție, presupunând chiar că reclamantul a epuizat căile de atac interne, Curtea, ținând seama de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmații formulate, nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, AJURINE la examinareaatului reclamantului întemeiat pe încălcarea dreptului său de acces efectiv la Tribunalul Constituțional, din lipsă de a fi obținut un avocat din oficiu [art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (c) din Convenție] declară RECURSAREA IRRECEVABILĂ pentru surplus.
Vincent Berger Georg Ress Module Președinte
de la requête n° 57217/00 présentée par Thomas Stephan BOER AUGSBURGER contre l’ Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 3 mai 2001, en une chambre composée de MM. G. Ress , président , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , J. Makarczyk , I. Cabral Barreto , M me N. Vajić , M. M. Pellonpää , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 13 mars 2000 et enregistrée le 12 mai 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, qui dit avoir les nationalités suisse, allemande et vénézuélienne, est né en 1960. Il est incarcéré au centre pénitentiaire La Moraleja à Palencia. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 30 juillet 1997, le requérant fut arrêté dans la zone d’embarquement de l’aéroport de Barajas (Madrid) alors qu’il se trouvait en transit pour Zurich, en provenance de Caracas. Dans les doubles fonds des deux valises, qu’il avait enregistrées à son nom à Caracas, furent saisis deux sacs contenant respectivement 2 899 et 2 828 grammes de cocaïne. Une procédure pénale fut ainsi engagée à l’encontre du requérant pour trafic de stupéfiants. Dans le cadre de cette procédure, ce dernier fut défendu par un avocat d’office. Au terme de l’instruction de l’affaire, l’ Audiencia provincial de Madrid, par un jugement contradictoire du 30 juin 1998 rendu après la tenue d’une audience publique, reconnut le requérant coupable d’un délit contre la santé publique et le condamna à la peine de neuf ans d’emprisonnement, à la suspension du droit de vote ainsi qu’au paiement d’une amende de cent millions de pesetas.
Par ailleurs, le tribunal ordonna que le temps de détention provisoire accompli lui fût imputé sur la peine prononcée. Contre ce jugement, le requérant forma un pourvoi en cassation devant le Tribunal suprême en se plaignant d’une atteinte à ses droits de la défense, de la violation de la présomption d’innocence, du refus d’administrer certaines preuves demandées consistant dans l’audition de sa femme et de ses parents ainsi que dans la réalisation d’une expertise médicale le concernant (le requérant souffrait d’un cancer de la gorge). En outre, il estimait que l’ Audiencia provincial n’avait pas correctement apprécié les éléments de preuve. Par un arrêt contradictoire du 16 novembre 1999, notifié au requérant le 21 décembre 1999, le Tribunal suprême rejeta le pourvoi en cassation.
S’agissant tout d’abord du refus d’administrer certaines preuves demandées par le requérant, le Tribunal suprême constata que ces demandes avaient été rejetées par une ordonnance de l’ Audiencia provincial du 24 février 1998. Or, contre cette décision, le requérant avait omis de recourir dans le délai de cinq jours requis, conformément au code de procédure pénale. Au demeurant, le Tribunal suprême considéra que les preuves demandées n’étaient pas pertinentes pour la suite du procès, dès lors qu’elles n’avaient aucun rapport direct avec celui-ci. Il ajouta que le jugement se fondait sur des motifs suffisants, clairs et raisonnables énoncés de manière logique et cohérente.
Quant à la prétendue atteinte au principe de la présomption d’innocence, le Tribunal suprême observa que l’ Audiencia provincial avait conclu à la culpabilité du requérant après avoir procédé à un examen pondéré et raisonnable des éléments de preuve tels que les preuves matérielles recueillies, les témoignages des agents de police qui avaient saisi la drogue et la déclaration du requérant lui-même. Le 1 er janvier 2000, le requérant sollicita du Tribunal constitutionnel la désignation d’un avocat et d’un avoué d’office afin de présenter un recours d’ amparo contre l’arrêt du Tribunal suprême. Par une décision du 31 janvier 2000, le Tribunal constitutionnel informa le requérant qu’il revenait à l’avoué et avocat étant intervenus devant la juridiction ordinaire de former, en son nom, le recours d’ amparo . A cette fin, la haute juridiction lui accorda un délai de dix jours afin qu’il communique les noms de l’avoué et de l’avocat chargés de le défendre.
Par une lettre du 18 février 2000, le requérant informa le Tribunal constitutionnel que, eu égard à sa situation de pauvreté, il n’avait pas été assisté par un conseil de son choix devant la juridiction ordinaire. En conséquence, il demandait de nouveau qu’un conseil d’office lui soit désigné. Par une décision du 9 mars 2000, le Tribunal constitutionnel constata que le requérant n’avait pas rempli les exigences énoncées dans sa décision du 31 janvier 2000 et déclara le recours d’ amparo irrecevable. GRIEFS Invoquant l’article 6 §§ 1, 2 et 3 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par les tribunaux espagnols.
Le requérant se plaint en particulier du fait que l’ Audiencia provincial n’a pas correctement apprécié les éléments de preuve recueillis, du rejet de certaines demandes d’audition de témoins à décharge, de n’avoir pas été informé de ses droits et de ce que le tribunal n’a pas tenu compte de certains éléments probatoires. En autre, il se plaint, en substance, de ne pas avoir eu un accès effectif au recours d’ amparo devant le Tribunal constitutionnel, faute d’avoir obtenu la désignation d’un avocat d’office, alors qu’il ne pouvait pas désigner un avocat de son choix par manque de moyens financiers. Le requérant se plaint également d’avoir été détenu pendant trois jours sans disposer de savon, de papier hygiénique et de vêtements, d’avoir été agressé par un codétenu, qui pour ce fait a été condamné, et du rejet de ses demandes de liberté conditionnelle et de grâce.
Il invoque les articles 3, 13 et 14 de la Convention. EN DROIT 1. Le requérant se plaint du caractère inéquitable de la procédure suivie à son encontre. Il se plaint également, en substance, de ne pas avoir eu un accès effectif au recours d’ amparo devant le Tribunal constitutionnel, faute d’avoir obtenu la désignation d’un avocat d’office, alors qu’il ne pouvait pas désigner un avocat de son choix par manque de moyens financiers. Il invoque l’article 6 §§ 1, 2 et 3 de la Convention, dont les parties pertinentes se lisent comme suit : « 1. Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
(...) 2. Toute personne accusée d’une infraction est présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.
3. Tout accusé a droit notamment à : (...) c) se défendre lui-même ou avoir l’assistance d’un défenseur de son choix et, s’il n’a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d’office, lorsque les intérêts de la justice l’exigent ; d) interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge ; (...) » a) Pour autant que le requérant se plaint du caractère inéquitable de la procédure devant les juridictions espagnoles, la Cour rappelle tout d’abord que les garanties énoncées au paragraphe 3 de l’article 6 de la Convention représentent des aspects particuliers du droit à un procès équitable garanti au plan général par le paragraphe 1. Dans ces conditions, la Cour examinera le grief du requérant sous l’angle de ces deux textes combinés (voir, entre autres, les arrêts Unterpertinger c. Autriche du 24 novembre 1986, série A n° 110, p. 14, § 29, Artner c. Autriche du 28 août 1992, série A n° 242-A, p. 10, § 19, Pullar c. Royaume-Uni du 10 juin 1996, Recueil des arrêts et décisions 1996-III, p. 706, § 45, et Foucher c. France du 18 mars 1997, Recueil 1997-II, p. 464, § 30). La Cour rappelle également qu’il incombe au juge national de décider de l’opportunité de citer un témoin (cf. n° 10563/83, déc.
5.7.85, D.R. 44, p. 113, et arrêt Bricmont c. Belgique du 7 juillet 1989, série A n° 158, p. 31, § 89). En outre, la question de l’admissibilité des preuves ainsi que leur force probante relèvent essentiellement du droit interne (n° 13800/88, déc. 1.7.1991, D.R. 71, p. 94). En l’espèce, la Cour relève que la cause du requérant a été examinée par l’ Audiencia provincial de Madrid puis par le Tribunal suprême, devant lesquels il a pu exposer ses arguments. La Cour constate que la condamnation du requérant est intervenue à la suite d’une procédure contradictoire et sur la base de preuves discutées par les parties au litige. La Cour note que le requérant ne conteste pas le fait qu’il a eu la possibilité d’interroger les témoins à charge durant l’audience publique tenue par l’ Audiencia provincial et de contredire les dépositions défavorables à sa cause.
Par ailleurs, pour conclure à sa condamnation, l’ Audiencia provincial de Madrid s’est fondée sur des éléments de preuve recueillis tout au long de la procédure et librement débattus par le requérant, lors de l’audience publique. S’agissant du refus de l’ Audiencia provincial d’entendre la femme et les parents du requérants, la Cour note qu’il n’a pas fait usage des voies de recours existant contre le rejet de sa demande par l’ Audiencia provincial . Au demeurant, comme le constate le Tribunal suprême, il n’apporte aucun élément prouvant qu’une telle audition aurait pu être déterminante pour la défense de sa cause. Dans ces conditions, la Cour estime que la cause du requérant a été examinée dans le respect des droits de la défense et des garanties du procès équitable conformément à l’article 6 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée en application de l’article 35 § 3 de la Convention. b) Dans la mesure où le requérant se plaint en substance de ne pas avoir eu un accès effectif au recours d’ amparo devant le Tribunal constitutionnel faute d’avoir obtenu un avocat d’office, la Cour, en l’état actuel du dossier, ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief, et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites, conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.
2. Pour autant que le requérant invoque les articles 3, 13 et 14 de la Convention, à supposer même que le requérant ait épuisé les voies de recours internes, la Cour, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, AJOURNE l’examen du grief du requérant tiré de la violation de son droit d’accès effectif au Tribunal constitutionnel faute d’avoir obtenu un avocat d’office (article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention) ;
pour le surplus. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président