LE PEN contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
LE PEN contre la FRANCE (CtEDO, 2001)
A TREIA SECȚIE
DECIZIE
PRIVIND ADMISIBILITATEA
cererii nr. 55173/00
prezentate de Jean-Marie LE PEN
împotriva Franței
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secție), ședință din data de 10 mai 2001 într-o cameră compusă din
Dumnii:
W. Fuhrmann, președinte,
J.-P. Costa,
L. Loucaides,
Sir Nicolas Bratza,
Doamna H.S. Greve,
Dumnii K. Traja,
M. Ugrekhelidze,
judecători,
și de Doamna S. Dollé,
grefier de secție,
Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 5 ianuarie 2000 și înregistrată la 28 februarie 2000,
După deliberare, redactează următoarea decizie:
PRIVIND FAPTELE
Reclamantul este cetățean francez, născut în 1928 și rezidând la Saint-Cloud. Este reprezentat în fața Curții de Me W. de Saint Just, avocat la Paris.
A.
Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, după cum au fost expuse de reclamant, se pot rezuma în felul următor.
1.
Originea cauzei
În contextul celui de al doilea tur al alegerilor legislative care urma să se desfășoare câteva zile mai târziu, dl. Le Pen, președintele Frontului Național și parlamentar european, s-a dus la Mantes La Jolie pentru a-și sprijini fiica Marie-Caroline, candidată la alegerile sus-menționate.
Într-adevăr, reclamantul hotărâse să-și însoțească fiica în vizita unor comercianți ai orașului la 30 mai 1997.
La 30 mai 1997, un grup de simpatizanți ai Frontului Național s-a format la anunțul vizitei reclamantului în timp ce primarii și consilierii municipali ai comunelor învecinate organizau în aceeași zi o contra-manifestație în cursul căreia toți aleșii purtau insignelele lor oficiale respective.
Aceasta a dus la o serie de incidente la Mantes La Jolie.
Într-adevăr, această vizită a reclamantului a fost ocazia diverșilor excesi, acte de violență, injurii, aruncare de ouă și pietre, larg reluate atât de presa scrisă cât și de cea audiovizuală.
Mulți dintre participanții la aceste evenimente au depus plângeri la secția de poliție din Mantes La Jolie.
Dl. Le Pen a declarat anchetatorilor că s-a apropiat de o persoană îmbrăcată cu insigne oficiale care era evident responsabila contra-manifestației, și anume Doamna Peulvast-Bergeal, primară socialistă a Mantes La Jolie, și i-a strigat de două sau trei ori „am satis de voi, am satis de agresiunile voastre".
Cât privește Doamna Peulvast-Bergeal, ea a afirmat că participarea sa la contra-manifestație era efectul unei întâmplări independente de voința ei.
Ancheta a fost ulterior încredințată direcției regionale a poliției judiciare de la Versailles pe baza instrucțiunilor orale ale procurorului Republicii din Versailles.
2.
Procedura în fața tribunalului de jude din Versailles
Prin cerere a procurorului Republicii din Versailles datată 16 septembrie 1997, dl. Le Pen a fost chemat direct să comparaie în fața tribunalului de jude din Versailles pentru a fi judecat pentru că, în special, la 30 mai 1997, a comis în mod intenționat acte de violență asupra persoanei Doamnei Annette Peulvast-Bergeal. Aceste acte de violență comise în grup și care au cauzat o incapacitate temporară de muncă de trei zile constituie o infracțiune prevăzută de art. 222-13 alin. 1 (8°) din codul penal și pedepsită conform art. 222-13 alin. 1, 222-44, 222-45 și 222-47 alin. 1 din codul penal.
Dl. Le Pen a chemat să comparaie în fața aceluiași tribunal șapte participanți la evenimentele din 30 mai 1997 pentru întravare concertată și cu amenințare a libertății de exprimare și de manifestare.
În consecință, în cadrul acestei proceduri penale, dl. Le Pen avea atât calitatea de inculpat cât și de parte civilă.
În cursul dezbaterilor ce s-au ținut în ședință publică, președintele tribunalului a efectuat mai mulți acte și în special a prezentat faptele motivând urmărirea și a interogat inculpaților asupra faptelor.
Dl. Le Pen nu a contestat că a fost furios quando, la 30 mai 1997, s-a găsit față în față cu Doamna Peulvast și că aceasta l-a apucat. Dar a precizat că, inițial, nu remarcaseș prezența acesteia.
Dl. Le Pen a fost de asemenea audiat ca parte civilă precum și avocatul său după depunerea concluziilor.
După rechiziția ministerului public, avocatul reclamantului a fost audiat în pledoaria sa pentru dl. Le Pen, inculpat.
Prin hotărârea din 2 aprilie 1998, tribunalul de jude din Versailles l-a declarat pe reclamant vinovat, în special de "infracțiunea de violență comisă în grup urmată de incapacitate de muncă care nu depășește opt zile, fapte comise la 30 mai 1997 la Mantes La Jolie, împotriva Doamnei Peulvast-Bergeal."
Tribunalul a considerat că:
"Declarațiile dl. Le Pen pretinzând că nu și-a pus mâna pe Doamna Peulvast-Bergeal, nici nu a apucat-o de corsaj, sunt contrazise de imaginile înregistrate ale scenei, deoarece se vede foarte clar cum mâna dl. Le Pen se strânge pe corsajul și eșarpa tricolor a Doamnei Peulvast. (...)
Doamna Peulvast a fost evident împinsă și acostată de zid de diverse persoane inclusiv dl. Le Pen, și violența a ceea ce s-a întâmplat este atestată de descrierea pe care au dat-o martori Doamnei Peulvast după fapte, arătând-o în șoc și terorizată. Realitatea violenței suferite în cursul acestei scene nu suferă prin urmare nicio îndoială. (...)
Dacă este adevărat că dl. Le Pen nu ar fi putut provoca ansamblul rănilor găsite de medic, îi se reproșează violență în grup. (...) În orice caz, se demonstrează că dl. Le Pen a participat direct la violența suferită de Doamna Peulvast. Infracțiunea este deci bine constituită din acest singur fapt. (...)
Comportamentul dl. Le Pen este încă agravat de calitatea Doamnei Peulvast. Dacă nu se stabilește că a recunoscut-o ca fiind candidată la alegeri și primară a Mantes La Jolie, totuși, el a indicat că s-a adresat ei ca unei autorități publice a orașului, calitate decurgând pentru el din purtarea eșarfei tricolor. Faptele sunt deci comise în timp ce dl. Le Pen a identificat un ales, și nu un manifestant anonim. (...)
Tribunalul consideră prin urmare că elementele constitutive ale acestei infracțiuni sunt reunite. Trebuie deci declarat vinovat de acest cap de urmărire."
Privind pronunțarea pedeapsei pentru infracțiunea de violență în grup sus-menționată, tribunalul a hotărât:
"După cum s-a indicat mai sus, aceste fapte sunt de o gravitate extremă, cu atât mai mult cu cât au fost comise de un ales împotriva altui ales. (...)
Un asemenea comportament este evident indemnificabil dintr-un om politic și președintele unui partid.
Trebuie prin urmare să fie pedepsit strict: pe de o parte prin pronunțarea unei pedepse de închisorare de trei luni cu suspendare, și o amendă de 20 000 de franci (...); pe de altă parte, prin pedeapsa privării de drepturi prevăzută de art. 131-26 din codul penal, limitată la eligibilitate și dreptul de a exercita o funcție jurisdicțională sau de a fi expert în fața unei jurisdicții, sau de a reprezenta sau asista o parte în fața justiției, și aceasta pentru o perioadă de doi ani."
3.
Procedura în fața curții de apel din Versailles
La 9 aprilie 1998, reclamantul a contestat hotărârea tribunalului de jude.
Citația de comparație la ședința din 28 septembrie 1998, pe care a primit-o la 16 iulie 1998 la cererea procurorului general din curțile de apel din Versailles, a vizat în special infracțiunea de violență comisă în grup urmată de incapacitate temporară de muncă care nu depășește opt zile.
În concluziile sale depuse în fața curții de apel, reclamantul a dezvoltat o argumentare detaliată pentru a se apăra împotriva faptelor de violență în grup care-i erau imputate. El a susținut în special că:
"În mișcarea mulțimii, nu a perceput Doamna Peulvast-Bergeal, pe care de altfel nu o cunoaște;
Erau în mulțime alte persoane îmbrăcate cu eșarfe;
Nu avea niciun motiv particular de a se atașa de personajul primarului Mantes La Jolie și de a se îndrepta spre ea. (...)
"
De altfel, reclamantul a contestat a fi participat la actele de violență descrise de Doamna Peulvast.
Potrivit lui, unicul lui gest care a constat în a "respinge cu mâna Doamna Peulvast" se găsea justificat de scuza provocării datorită în special faptului că victima organizaseți deliberat o contra-manifestație în compania grupurilor a căror agresivitate verbală și fizică împotriva reclamantului era cunoscută și că arborase în cursul acestor evenimente eșarfa sa tricolor de primară, în ciuda articolului din codul comunelor care limitează purtarea la anumite circumstanțe.
La ședință, ministerul public a cerut confirmarea hotărârii atacate subliniind calitatea de primară a victimei.
Reclamantul în calitate de inculpat a avut cuvântul în final.
În hotărârea sa din 17 noiembrie 1998, curtea de apel a constatat că:
"Se stabilește că Doamna Peulvast îmbrăcată cu o eșarfă tricolor era sprijinită de zid al Hotelului-Dieu, practic izolată de alți contra-manifestanți, când s-a găsit în contact cu dl. Le Pen.
Acesta din urmă pretinde că atenția sa nu a fost atrasă către ea decât după ce ea i-a apucat brațul. Recunoaște că a invectivat-o cu vehemență în calitate de aleșă responsabilă de adunare fără a o identifica și contestă a fi pus mâna pe ea.
În fața curții, el pune la îndoială realitatea zgârieturilor și loviturilor pe care ar fi putut să le primească (...)."
În consecință, curtea de apel a declarat privind vinovăția dl. Le Pen cu privire la violența comisă asupra persoanei Doamnei Peulvast:
"Considerând că dl. Le Pen contestă a fi exercitat violență asupra persoanei Doamnei Peulvast, recunoscând doar că a apucat-o la nivelul eșarfei tricolor după ce ea i-a apucat brațul; că contestă de asemenea importanța sau chiar existența urmărilor corporale obiectivizate în certificatul medical întocmit cu câteva ore după incident;
Considerând că imaginile din jurnalele televizate de Antenne 2 cât și fotografiile prezentate la dosarul cauzei stabilesc în mod precis și concordant că Doamna Peulvast se găsea blocată de zid al Hotelului-Dieu în momentul în care dl. Le Pen înconjurat de garzii lui corporale dar și de funcționari de poliție, continua avansarea sa într-o confuzie extremă;
Considerând că Doamna Peulvast apucând brațul dl. Le Pen, pentru a-l împiedica să se îndrepte spre Eric Borowski proiectat la pământ, se vedea imediat violent agresată în calitate de aleșă, imaginile reportajului coroborate de fotografii, arătând-o apucată de președintele Frontului Național la nivelul eșarfei tricolor și evident impresionată de agresivitate și vocierări ale adversarului ei; că declara a fi fost agitată "ca un nuc" și a primit concomitent lovituri pe picioare fără a putea identifica autorii.
Considerând că ținând Doamna Peulvast de zid în timp ce o invectiviază cu vehemență, dl. Le Pen s-a făcut autor al unei atingeri la integritatea persoanei ei și trebuie declarat vinovat de violență ușoară care a avut pentru ea consecințe atât pe plan fiziologic cât și emoțional; că în momentul în care le comite, apare înconjurat doar de garzii lui și de polițiști, unii protejând-o, alții străduedu-se să-l calmeze și să-i refrâneze colera; că nu se stabilește cu nimic că în același moment alte persoane au luat parte activă la o acțiune comună destinată să atingă integritatea fizică a Doamnei Peulvast, prin simplul fapt că au înconjurat dl. Le Pen în momentul în care se găsea în contact cu ea;
Considerând în consecință că circumstanța agravantă de grup prevăzută de alin. 8 al art. 222-13 din codul penal nu se stabilește;
Considerând că dl. Le Pen a declarat el însuși a fi fost "provocat" de prezența unei alese pe locus, îmbrăcată cu eșarfa sa, atribut al autorității sale, aleșă pe care o ținea direct responsabilă de excessele constatate în timp ce ținea în fața curții, nefi formal recunoscut în Doamna Peulvast candidata concurentă a fiicei sale la alegerea legislativă;
Considerând că procedura și ansamblul dezbaterilor stabilesc bine că Jean-Marie Le Pen și-a justificat deja atitudinea agresivă față de Annette Peulvast-Bergeal datorită calității sale de aleșă dépositară a autorității publice și ca atare, având favorizat activ sau pasiv incidentele care i-au contravenit vizitei; că avea bine conștiință că portă atingere funcției dincolo de persoana vizată, purtarea eșarfei tricolor excludând toată echivoc, cu atât mai mult cu cât a susținut mereu că nu ignora a s-a luat de o aleșă a poporului;
Considerând că cum a remarcat tribunalul fără a trage toate consecințele, dl. Le Pen s-a dat la acte de violență care vizau direct o aleșă, cu ocazia exercitării funcțiilor sale; că Doamna Peulvast, primară a Mantes La Jolie, se îmbrăcaseți cu eșarfa sa de primară sigur pentru a se proteja, dar mai ales pentru a-și manifesta calitatea în scopul de a evita orice incident, chiar cum i-au cerut serviciile de poliție;
Considerând că trebuie deci să se recar
acterizeze violența în grup în violență asupra unei persoane dépositară a autorității publice cu ocazia exercitării funcțiilor sale atunci când calitatea victimei este aparentă sau cunoscută autorului și de a declara dl. Le Pen vinovat de această infracțiune prevăzută de art. 222-13 al 4-lea din codul penal
(...)"
Pentru această infracțiune, curtea de apel l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de trei luni de închisorare cu suspendare și o amendă de 5 000 de franci.
De altfel, în dreptul „comportamentului violent al acestui responsabil politic de statură națională, președintele de partid, ales regional și european, împotriva altei alese în stare de inferioritate fizică, comportament pe care nu ar fi putut să-l ignore datorită prezenței camerelor de televiziune și fotografilor, larg răsunătului media", curtea de apel a pronunțat ca pedeapsă complementară privarea de drepturi civile limitată la eligibilitate și aceasta pentru o perioadă de un an.
4.
Procedura în fața camerei penale a Curții de Casație
Reclamantul a formulat un recurs în casație împotriva hotărârii curții de apel din Versailles datată 17 noiembrie 1998.
În memoriul-replica depus pentru susținerea recursului, reclamantul a invocat în special încălcarea art. 222-13 din codul penal, art. 388 și 512 din codul de procedură penală, încălcarea drepturilor apărării, lipsă de motive și absența bazei legale.
El a susținut că curtea de apel, după ce recaracterizaseți fapta pentru dl. Le Pen de a fi ținut o clipă Doamna Peulvast de zid, din violență în grup în violență asupra unei persoane dépositară a autorității publice, nu a putut condamna inculpatul pe acest al doilea cap de acuzare fără a constata în prealabil și în mod expres că inculpatul acceptaseți să fie judecat pentru o infracțiune și fapte care nu erau incluse în sarcina sa.
Prin hotărârea din 23 noiembrie 1999, camera penală a Curții de Casație a respins recursul reclamantului cu motivele că:
"Reclamantul nu poate face grief hotărârii de a fi, fără să constate acceptarea sa prealabilă, recaracterizat în violență asupra unei persoane dépositară a autorității publice, cu ocazia exercitării funcțiilor sale, infracțiunea de violență comisă în grup imputată de citație, deoarece circumstanța privind calitatea victimei violenței este prevăzută de același art. 222-13 din codul penal, vizat de citație,
Comiterea infracțiunii în grup de mai multe persoane acționând în calitate de coautori sau complici este constatată în motivele hotărârii pe care a ridicat contestație,
A fost deci pus în măsură să se apere cu privire la aceasta și a discutat-o în propriile sale concluzii; (...)
Judecatorii mai remarcă că, potrivit propriilor sale declarații, Jean-Marie Le Pen s-a luat de victimă, îmbrăcată cu eșarfa tricolor, datorită calității sale de primară, dépositară a autorității publice, și că avea conștiință de a aduce atingere funcției sale;
În acest singur context al enunțărilor, curtea de apel și-a justificat decizia; (...)
"
B.
Dreptul intern relevant
Art. 222-13 din codul penal, în dispoziții sale relevante
"Violența care a cauzat o incapacitate de muncă mai mică sau egală cu opt zile sau care nu a cauzat nicio incapacitate de muncă sunt pedepsite cu trei ani de închisorare și 300 000 F amendă atunci când sunt comise: (...)
4°
Asupra unui magistrat, unui jurat, unui avocat, unui oficial public sau ministerial, unui militar din jandarmerie, unui funcționar de poliție națională, vamă, administrație penitenciară, agent al unui operator de rețea de transport public de pasageri sau orice altă persoană dépositară a autorității publice sau încărcată cu o misiune de serviciu public, în exercitarea sau cu ocazia exercitării funcțiilor sau misiunii sale, atunci când calitatea victimei este aparentă sau cunoscută autorului;
(...)
8° De mai multe persoane acționând în calitate de autor sau complice; (...)
Pedepsele sunt de asemenea ridicate la cinci ani de închisorare și 500 000 F amendă atunci când această infracțiune, care a cauzat o incapacitate totală de muncă mai mică sau egală cu opt zile, este comisă în două din circumstanțele prevăzute de punctele 1° la 10° ale acestui articol. (...)."
Art. 388 din codul de procedură penală
"Tribunalul de jude este sesizat al infracțiunilor competenței sale fie prin prezența voluntară a părților, fie prin citație, fie prin chemarea prin proces-verbal, fie prin prezență imediată, fie în sfârșit prin trimitere ordonată de jurisdicția de instrucție."
Art. 512 din codul de procedură penală
"Regulile stabilite pentru tribunalul de jude se aplică în fața curții de apel sub rezerva următoarelor dispoziții."
PLÂNGERE
Invocând art. 6 §§ 1 și 3 a) și b) din Convenție, reclamantul se plânge, sub diferiți aspecti, de inechitatea procedurii penale împotriva sa.
ÎN DREPT
Reclamantul se plânge de inechitatea procedurii penale împotriva sa. Invocă art. 6 §§ 1 și 3 a) și b) din Convenție care, în părțile sale relevante, se citesc în felul următor:
"
Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de un tribunal (...) care va tranșa (...) pe baza unei acuzații în materie penală împotriva ei. (...)
3.
Orice inculpat are dreptul în special la:
a)
fi informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și în mod detaliat, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa;
b)
dispune de timp și facilități necesare pentru pregătirea apărării sale;
(...)"
Reclamantul consideră că recaracterizarea faptelor, hotărâtă în curs de deliberare de curtea de apel, l-a privat de dreptul la un proces echitabil, n-având de altfel nici timp nici facilități necesare pentru pregătirea apărării sale.
El susține că, contrar a ceea ce Curtea de Casație a afirmat, nu a putut, în concluziile sale depuse pentru susținerea recursului, discuta circumstanța agravantă privind calitatea victimei presupuselor violențe.
Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, art. 6 § 3 a) din Convenție recunoaște inculpatului dreptul de a fi informat nu doar asupra cauzei acuzației, adică faptele materiale care i se impută și pe care se bazează acuzația, dar și asupra calificării juridice date acestor fapte.
Domeniul de aplicare al acestei dispoziții trebuie apreciat în special în lumina dreptului mai general la un proces echitabil garantat de §1 al art. 6 din Convenție.
Curtea consideră că în materie penală, o informare precisă și completă a acuzațiilor care apasă pe inculpat, și deci calificarea juridică pe care jurisdicția ar putea s-o reții împotriva sa, este o condiție esențială a echității procedurii.
Dispoziții ale art. 6 § 3 a) nu impun nicio formă particulară privind modul în care inculpatul trebuie informat asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa.
În sfârșit, privind plângerea bazată pe art. 6 § 3 b) din Convenție, Curtea consideră că există o legătură între aliniatul a) și b) al art. 6 § 3 și dreptul de a fi informat asupra naturii și cauzei acuzației trebuie envisaționat în lumina dreptului pentru inculpat de a-și pregăti apărarea (a se vedea hotărârea
Pélissier și Sassi c. Franța,
nr. 25444/94, [MC], § 51 și s., CEDO 1999-II).
În cauza prezentă, Curtea observă că citațiile de comparație în fața tribunalului de jude apoi în fața curții de apel vizau doar circumstanța agravantă de violență comisă în grup, calitatea de "dépositară a autorității publice" a victimei nefiind menționată.
Cu toate acestea, Curtea observă că de la început procedurii, reclamantul a admis că s-a luat de o "aleșă" pe care o ținea responsabilă de incidentele care se întâmplau. Purtarea eșarfei tricolor de către victimă i-a permis să identific, în calitate de aleșă, persoana în fața lui și aceasta fără cea mai mică echivoc.
De altfel, Curtea observă că, în scrierile sale adresate curții de apel, reclamantul, asistat de un avocat, s-a apărat pe acest punct chiar avansând o scuza de provocare bazată în special pe faptul că victima arborase în cursul acestor evenimente eșarfa sa tricolor de primară, în ciuda articolului din codul comunelor care limitează purtarea la anumite circumstanțe.
De altfel, înainte de a fi reținută de curtea de apel pentru a proceda la o recaracterizare a faptelor, această circumstanță a fost în mod expres remarcată de tribunalul de jude ca un element "agravant" comportamentul reclamantului. Rezultă din motivele hotărârii că tribunalul de jude s-a referit, pe de o parte, la circumstanța agravantă de violență în grup, prevăzută de art. 222-13-8 din codul penal dar și, pe de altă parte, la circumstanța agravantă prevăzută de al 4-lea alin. al aceluiași articol, și anume violența comisă asupra unei persoane dépositară a autorității publice, cume un ales al poporului.
Este adevărat, cum a remarcat curtea de apel, că tribunalul de jude nu a tras toate consecințele în dispozitivul lui, condamnând reclamantul doar pentru violență în grup. Cu toate acestea, Curtea consideră că circumstanța privind calitatea de aleșă a victimei a fost prezentă pe toată procedura penală și a putut prin urmare fi discutată de reclamant. În cauza de apel, ministerul public s-a și el în mod expres bazat în rechiziția sa pe faptul că violența a fost infligată unei alese pentru a cere confirmarea hotărârii atacate. Reclamantul a putut deci discuta acest cap de acuzare la dezbaterile și a avut cuvântul în final la ședința curții de apel (a se vedea, a contrario, hotărârea Pélissier și Sassi sus-citată, § 55 în fine). Cât privește aceasta, ea a substituit acest cap de acuzare celui de violență în grup, dar nu fără a remarca că amândoi fuseseți discutați contradictoriu atât în primă instanță cât și în apel.
Curtea reamintește că Convenția nu interzice în sine recaracterizarea de către judecătorul penal, cu excepția dacă circumstanțele în care se produce nu permit inculpatului să cunoască în detaliu acuzația adusă împotriva sa, sau îl împiedică să-și pregătească în mod eficace apărarea (hotărârea Pélissier și Sassi sus-citată, §§ 62 și 63). Or, în dreptul a ceea ce precede, nimic de acest fel nu poate fi constatat în cauza prezentă.
Rezultă că plângerea bazată pe art. 6 §§ 1 și 3 a) și b) din Convenție trebuie deci respinsă ca manifestamente neîntemeiată, prin aplicarea art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară
cererea inadmisibilă.
S. Dollé
W. Fuhrmann
Grefier
Președinte