ETCHEVESTE contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
ETCHEVESTE contre la FRANCE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44797/98 prezentate de Joseph ETCHEVESTE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor L'lape (secțiunea a treia), care se întrunește la 10 mai 2001 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte J.-P. Costa Kūris Tulkens Jungwiert H.S. Greve Ugrekhelidze judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 octombrie 1998 și înregistrată la 3 decembrie 1998, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant francez, născut în 1962 și rezident în Urrugne. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Molina Ugarte, avocat în Baroul Bayonne. A. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de către părți, și astfel cum reiese din raportul adoptat de Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 14 ianuarie 1998 privind cererea nr. 2787/93, Jean-Gabriel Mouesca c. Franța, pot fi rezumate după cum urmează: Pe 7 august 1983 a avut loc un schimb de focuri într-un camping între patru oameni în mașină și doi polițiști care încercau să-i interogheze. Unul dintre jandarmi a fost ucis, celălalt rănit în mână, iar cei patru bărbați au fugit. Trei dintre ei au furat armele jandarmilor și mașina lor de serviciu pentru a părăsi locul și apoi, sub amenințarea armei lor, au luat mașina unui trecător pentru a-și continua evadarea. Între 7 și 9 august 1983, serviciile de jandarmerie au făcut primele constatări la locul împușcăturilor și au auzit victimele, precum și numeroși martori direcți ai faptelor. Mai multe obiecte au fost descoperite în diversele vehicule abandonate, inclusiv arme, muniție și explozibili. La 9 august 1983, a fost confiscat un film super 8 realizat de un martor. La 9 august 1983, s-a deschis o informație judiciară pentru omor prin imprudență, tentativă de omor, complicitate, detenție, port și transport ilegal de arme, muniție și explozibili, jafuri agravate și lovituri intenționate. La 16 august 1983, grupul separatist de basc IPARRRAK, din care face parte reclamantul, a solicitat imediat comisiei de apel din Bordeaux să continue investigația și a ordonat mai multe expertize (de exemplu, expertiză balistică, expertiză în materie de explozivi). La 24 august 1983, judecătorul judecător s-a transportat la locul împușcăturii, în scopul reconstituirii faptelor pe baza mărturiei jandarmului supraviețuitor. La 1 septembrie 1983, judecătorul a eliberat mandate de arestare împotriva reclamantului și a lui L. Doi armurieri experți au fost desemnați de judecător pentru a efectua un studiu balistic și tehnic complet al faptelor, și pentru a asista la reconstituirile care trebuiau organizate. Raportul lor a fost depus la 23 noiembrie 1984. La 2 septembrie 1983, instanța de judecată a emis o expertiză în scris. La 26 septembrie 1983, judecătorul judecător s-a transportat la locul împușcăturii în prezența mai multor martori ai faptelor, pentru a efectua o nouă refacere. Din septembrie până în noiembrie 1983, au fost auzite mai multe persoane apropiate de mediile separatiste basce. La 6 noiembrie 1983, judecătorul a emis două expertize (experți de scriere, expertiză în traducere). J.-G. Mouesca a fost arestat la 1 martie 1984. La 7 martie 1984, judecătorul judecător l-a acuzat și l-a pus sub mandat de depunere. El a fost încarcerat la casa de arestare a lui Pau. La 10 martie 1984, judecătorul a mutat la casa de judecată pentru audierea sa, dar el a refuzat să răspundă la întrebările sale și să semneze procesul-verbal al audierii. La 16 aprilie 1984, a fost ordonată o expertiză grafologică, care a fost depusă la 2 iunie 1984. La 11 mai 1984, judecătorul s-a transportat, în prezența dlui Mouesca și a mai multor martori, mai întâi la secția de poliție din Dax, pentru a organiza o paradă de identificare, apoi la locul împușcăturii, pentru a face o reconstituire a faptelor. Martorii care nu erau prezenți la 11 mai 1984 au fost auziți pe 15 mai. La 25 mai 1984, judecătorul s-a dus din nou la secția de poliție din Dax pentru a viziona filmul confiscat. La 28 mai 1984, el a luat mai multe vederi extrase din film. La 19 septembrie 1984, judecătorul judecător al tribunalului de mare instanță din Dax s-a dus la casa de reținere a lui Tarbes pentru a asculta Dl Mouesca. Cu toate acestea, acesta a refuzat să răspundă la întrebări, și a indicat că el intenționa să conducă o "gojă de liturghie" pentru a protesta împotriva transferului său la Tarbes. O contra-experție de scriere a fost ordonată la 11 octombrie 1984. Raportul de contra-experți a fost depus la 8 ianuarie 1985. La 26 octombrie 1984, judecătorul a emis un mandat de arestare pe numele dlui Bidart. Mouesca, stabilită la 16 ianuarie 1985, a fost anulată din cauza problemelor de sănătate ale acestuia și a avut loc la 9 iulie 1985. Cu această ocazie, dl Mouesca a refuzat din nou să explice faptele reproșate și nu a dorit să facă comentarii cu privire la rezultatele expertizei balistice și grafologice. Aceleași rapoarte de expertiză au fost notificate soției jandarmului decedat, care a fost constituită în calitate de parte civilă. La 16 iulie 1985, judecătorul a ordonat o nouă expertiză balistică, al cărei raport a fost depus la data de 27 iulie. La 5 septembrie 1985, judecătorul a solicitat comunicarea documentelor referitoare la o altă procedură urmată împotriva domnului Mouesca din Bayonne. Raportul de expertiză a explozivilor a fost prezentat judecătorului la data de 30 ianuarie 1986. La 26 martie 1996, judecătorul judecător a eliberat o comisie de recurs la decanul judecătorilor lui Bobigny pentru notificarea rezultatelor de competență a jandarmului supraviețuitor, care a fost adus la cunoștința părții civile. La data de 3 iunie 1986, judecătorul a dat o comisie rogatorie laboratorului de poliție științifică din Toulouse pentru a stabili eventualele compatibilități între armele confiscate în timpul procedurii și proiectilele găsite la locul împușcăturii. La 6 noiembrie 1986, judecătorul a emis noi mandate de arestare împotriva reclamantului, dl Bidart și dl L., la 8 decembrie 1986, prin care a dispus transmiterea dosarului procurorului general lângă curtea din Pau. La 19 iunie 1987, procurorul general a solicitat punerea sub acuzare și exmatricularea reclamantului, precum și a dlui Bidart, dlui Mouesca și L. în fața tribunalului din Landes. Prin hotărârea din 19 august 1987, camera de acuzare a Tribunalului de apel din Pau l-a acuzat pe reclamant de furt cu armă, transport ilegal de arme și muniție, deținere de explozivi și rechiziție de zbor. Ea l-a trimis înapoi, împreună cu co-acuzații acestuia, în fața tribunalului din Landes. Dl Mouesca a formulat un recurs împotriva hotărârii de trimitere la 6 septembrie 1987. Prin Hotărârea din 19 ianuarie 1988, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea pronunțată, în toate dispozițiile sale referitoare la el, și a retrimis cauza în fața camerei de judecată a instanței judecătorești din Toulouse. La 20 februarie 1988, reclamantul a fost arestat în urma unui schimb de focuri, în timpul căruia a fost grav rănit de un glonț tras de poliție. În prezent, el este paraplegic. În aceeași zi, dl Bidart a fost de asemenea interpelat. Ambele au fost întemnițate în cadrul unei proceduri separate de acest caz. Trimiterea reclamantului și a dlui Bidart la curtea din urmă a Landes, pronunțată de camera de acuzare a Pau în hotărârea sa din 19 august 1987, a fost comunicată părților interesate la 19 mai 1988. Acestea au formulat un recurs în Casație împotriva acestei decizii la 22 mai 1988. La 4 octombrie 1988, Camera Omucideri a Curții de Casație a constatat că nu a fost depus un memoriu care să indice mijloacele de casare. În consecință, ea a declarat pe reclamant și pe dl Bidart decăzuți din recurs, în conformitate cu art. 574-1 din Codul de procedură penală. Prin Hotărârea din 7 martie 1989, Camera de Acuzații a lui Toulouse mit Dl Mouesca a fost acuzat și și-a prezentat în fața tribunalului din Landes. În plus, ea a anulat mai multe documente ale procedurii, indicând că aceste documente vor continua să apară în dosar, anularea având ca unic efect de a le face in opozabile domnului Mouesca. În cele din urmă, camera de acuzare a refuzat să mai dea o informație. La data de 11 iulie 1989, Curtea de Casație a spart parțial hotărârea camerei de acuzare din Toulouse și a trimis cauza și părțile în fața camerei de acuzare a tribunalului din Montpellier. La 9 octombrie 1989, procurorul general a fost în apropierea instanței judecătorești din Montpellier, care a solicitat trimiterea cauzei în fața camerei de judecată a instanței judecătorești din Paris, în interesul unei bune administrări a justiției, din cauza a ceea ce dl. Mouesca a fost reținut la Fleury-Merogis în executarea pedepsei și a cinci mandate de depunere emise împotriva sa în cadrul mai multor informații deschise împotriva sa la Paris. La 25 octombrie 1989, Curtea de Casație a demisionat camera de judecată a lui Montpellier în favoarea camerei de judecată din Paris. La 24 aprilie 1990, camera de acuzare a Parisului a anulat o serie de înscrisuri din procedura de judecată, le-a retras din dosar și l-a desemnat pe judecătorul dinculpat R. pentru a urmări informația. În martie 1991 au fost comunicate judecătorului R. La 24 mai 1991, judecătorului R. La 24 mai 1991, judecătorului i s-au prezentat alte documente ale altor proceduri referitoare la membri ai juriului pentru eliberarea comisiei de recurs în scopul transmiterii tuturor sigiliilor. La 8, 13, 14, 18 noiembrie 1991 și la 16 decembrie 1991, judecătorul a dispus reunirea cu dosarul dlui Mouesca a unor înscrisuri din alte dosare referitoare la membri ai Tribunalului Penal din Paris din 4 martie 1991, care îl condamnă pe domnul Bidart și Mouesca, pentru fapte comise în 1987 după evaziunea acestuia din urmă. La 15 și 19 noiembrie și la 17 decembrie 1991, judecătorul a ordonat sechestrarea de arme și muniție. La 18 noiembrie 1991, reclamantul a fost acuzat de faptele menționate la deschiderea de informații de către Parchetul lui Dax, la 9 august 1983. La 19 decembrie 1991, judecătorul a ordonat o nouă expertiză a armelor și muniției confiscate în timpul procedurii, care a fost predată la 11 mai 1992, și a concluzionat că arma descoperită în posesia dlui Bidart a tras câteva gloanțe găsite la locul împușcăturii. La 20 decembrie 1991, judecătorul a informat judecătorul cu privire la amprentele prelevate în timpul procedurii, al cărui raport a fost depus la 15 martie 1992. La 26 decembrie 1991, dl Mouesca, interogat de instanța de judecată, a refuzat să răspundă la întrebările adresate. La 8 ianuarie 1992, judecătorul a întocmit un dosar fotografic complet care cuprinde fotografii ale reclamantului, precum și ale dlui Bidart, dlui Mouesca și dlui L. Acest dosar i-a fost adresat la 5 mai 1992. La 1 iunie 1992, rapoartele de expertiză balistică și amprentele au fost comunicate dlui Mouesca. La 12 iunie 1992, judecătorul a ordonat joncțiunea cu dosarul documentelor care figurează într-un dosar informativ referitor la domnul Bidart. La 10 decembrie 1992, audierea părților civile, prevăzută inițial la 15 decembrie, a fost amânată. Agentul judiciar al Trezoreriei a avut loc la 2 septembrie 1993. La 9 decembrie 1993, văduva jandarmului ucis în timpul împușcăturii și jandarmul supraviețuitor, părți civile, au fost ascultate de judecător care, la 21 decembrie, au fost ascultate rapoartele de experiență. La 25 ianuarie 1994, judecătorul a transmis dosarul președintelui camerei de judecată a tribunalului de apel din Paris. La 22 februarie 1994, camera de acuzare a constatat că judecătorul R. era împiedicat din motive de sănătate și a desemnat, pentru a-l înlocui, judecătorul L.V. la 15 iulie 1994, judecătorul a avizat părțile cu privire la ceea ce se încheiase. La 3 august 1994, avocatul dlui Mouesca i-a cerut judecătorului să-i reprezinte toate sigilările. La 23 noiembrie 1995, dl Mouesca a fost interogat de judecătorul din oficiu, care i-a prezentat o parte din sigiliul care îl privea, precum și sigiliul constituit în alte cauze privind faptele comise de militanții d PERRETAK. La 26 ianuarie 1996, judecătorul judecător a informat din nou părțile cu privire la ceea ce se încheiase. La 14 februarie 1996, domnul Mouesca a sesizat camera de acuzare cu privire la o cale de atac în nulitate. El invoca, pe de o parte, la data desemnării judecătorului L.V. și, pe de altă parte, la data de declarare a nulității tuturor sigiliilor care conțin anomalii, precum și la nulitatea expertizei pe care o primiseră. Prin hotărârea din 16 octombrie 1996, camera de acuzare a declarat greșit întemeiat cererea domnului Mouesca. În schimb, aceasta a luat din oficiu nulitatea actelor de injumătățire cu privire la recurentul realizat de primul judecător din partea Parisului desemnat în această cauză. La 8 aprilie 1997, președintele tribunalului din Landes a dispus o informare suplimentară în scopul examinării reclamantului și a dlui Bidart. Dl Bidart a fost pus în discuție la 19 septembrie 1997. Reclamantul a fost examinat la 14 noiembrie 1997. Judecătorul l-a interogat pe dl Bidart la 28 noiembrie 1997, iar pe reclamant la 18 decembrie 1997. La 17 martie 1998, camera de acuzare a instanței de judecată din Paris a pronunțat trimiterea dlui Mouesca în fața instanței de judecată din Landes. La 31 martie 1998, dl Bidart a formulat un recurs în casație împotriva hotărârii pronunțate la 19 august 1987 de către camera de acuzare a instanței de apel din Pau. La 30 aprilie 1998, dosarul procedurii, după executarea suplimentului de informare ordonat la 8 aprilie 1997, a fost depus la grefa tribunalului din Landes. La 24 iunie 1998, camera penală a declarat inadmisibil recursul formulat de dl Bidart împotriva hotărârii din 19 august 1987. La 4 decembrie 1998, procurorul general a solicitat, în temeiul articolului 665 din Codul de procedură penală, trimiterea procedurii privind reclamantul, dl Mouesca și dl Bidart în fața tribunalului din Paris. Prin hotărârea din 6 ianuarie 1999, Curtea de Casație a retrimis cunoașterea cauzei la tribunalul din Paris, în interesul unei bune administrări a justiției. Prin Hotărârea din 31 martie 2000, reclamantul a fost condamnat la 4 ani de închisoare, dl Mouesca la 15 ani de reținere criminală și dl Bidart la 20 de ani de reținere criminală. Această decizie nu a făcut obiectul niciunei acțiuni. Articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară L . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul se plânge de durata procedurii și consideră că o perioadă de 16 ani și șapte luni, în opinia sa, nu este rezonabilă în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, care este redactat după cum urmează: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) În primul rând, guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. În opinia sa, la 781-1 din Codul Organizației Judiciare. El consideră că această cale de atac există într-adevăr într-un grad suficient de certitudine, pe motiv că se bazează în prezent pe o jurisprudență consolidată. În ceea ce privește temeinicia cererii, guvernul arată că primul act care a fost adus în fața justiției În consecință, acesta consideră că punctul de plecare al procedurii trebuie stabilit în ziua în care reclamantul a fost informat în această hotărâre, adică la 19 mai 1988. Pentru a evalua durata procedurii, se referă la raportul Comisiei din 14 ianuarie 1998 în cadrul cererii Mouesca c. Franța. Cu toate acestea, admite că comportamentul reclamantului nu a fost de natură să prelungească procedura. În consecință, intenționează să dea înțelepciune Curții. Recurentul contestă faptul că nu a epuizat căile de atac interne. El se opune jurisprudenței constante a organelor Convenției, potrivit căreia acțiunea prevăzută la articolul L 781-1 nu ar fi o cale de atac eficientă de epuizare în sensul articolului 35. Acesta subliniază faptul că: în orice caz, cererea sa este precedată de hotărârile judecătorești interne invocate de guvern. În ceea ce privește temeinicia cererii, reclamantul consideră dimpotrivă că procedura are un impact semnificativ asupra sa de la 1 septembrie 1983, data mandatului de arestare emis împotriva sa de către instanța judecătorească. În consecință, consideră că punctul de plecare al procedurii trebuie stabilit la această dată. Reclamantul declară că nu i se poate reproșa nici o răspundere pe durata procedurii. În ceea ce privește acțiunea prevăzută la articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară, Curtea ia notă că a făcut obiectul unei utilizări din ce în ce mai frecvente în ultimii ani, în special în ceea ce privește nerespectarea termenului rezonabil, instanțele competente din statul membru în care se face referire la art. 6 alineatul (1) din Convenție. Cu toate acestea, în ceea ce privește art. 6 alineatul (1), Curtea ia notă de faptul că hotărârea Curții de Justiție din Paris din 20 ianuarie 1999, precum și celelalte hotărâri menționate de guvern, sunt legate de introducerea cererii în fața Curții, și anume la 20 februarie 1998. Prin urmare, excepția de neobosire a guvernului nu poate fi reținută. Curtea apreciază, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente), și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declare cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle Loucles Module Președinte