KARABAS contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 52691/99 prezentate de Mehmet Nezir KARABAȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 15 mai 2001 într-o cameră compusă din președintele meu Palm Thomassen dnii Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevell Maruste judecători M. O Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 11 septembrie 1999 și înregistrată la 18 noiembrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie: "Faptul că reclamantul, resortisantul turc, născut în 1966, este în prezent deținut în închisoarea Mardin (Turcia) ." Acesta este reprezentat în fața Curții de către Maestrul Suat Étetinkaya, avocat în barou al uizmirului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 26 iunie1995, reclamantul a fost reținut în Manisa de către jandarmi și apoi transferat la comanda jandarmeriei Mardin. El era suspectat că a comis acte de violență în numele organizației ilegale, PKK. În timpul arestării sale, reclamantul, interogat de jandarmi, a făcut o mărturisire conform căreia ar fi participat la două jafuri armate și i-ar fi găzduit pe activiștii PKK. La 3 iulie 1995, reclamantul a fost mai întâi ascultat de procurorul Republicii Mardin și apoi adus în fața judecătorului de pace Mardin, care a ordonat ca În fața procurorului, precum și a judecătorului, reclamantul va recita o parte din mărturisirea pe care a făcut-o în fața jandarmilor. Prin actul de acuzare prezentat la 16 septembrie 1995, procurorul aflat în apropierea Curții de Securitate a statului Diyarbakar (atractul la integritatea statului) l-a acuzat pe reclamant de separatism și de încălcare a integrității statului. El a cerut condamnarea în temeiul articolului 125 din Codul penal. În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul a respins declarațiile sale făcute în timpul procesului preliminar. El a susținut că, în timpul detenției sale, jandarmii l-au obligat să mărturisească și, ulterior, l-au amenințat pentru a-i mustra pe aceștia în fața procurorului, precum și în fața judecătorului de pace. De șapte ori, Curtea de Securitate a statului și-a amânat audierile în așteptarea complementului de expertiză privind arma confiscată în cadrul reclamantului. Prin hotărârea din 18 iunie 1998, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat că a adus atingere integrității statului și l-a condamnat la pedeapsa capitală (în conformitate cu art. 125 din Codul Penal), combătută la condamnare pe viață. Curtea a constatat că reclamantul fusese membru al Comitetului local al PKK, că a participat la un control efectuat pe drumul național de către activiștii înarmați ai PKK și la distrugerea unui camion aparținând PTT. Comisia a considerat că, în pofida negării reclamantului în fața Curții, elementele de probă conținute în dosar, cum ar fi documentele interne ale PKK sesizate de forțele de ordine, declarațiile celorlalți membri ai PKK efectuate în cadrul altor proceduri penale, arma introdusă în fața reclamantului și declarațiile acestuia din urmă în fața procurorului și a judecătorului de pace, confirmă versiunea faptelor propuse de acuzare. Curtea a remarcat, de asemenea, că, în urma pronunțării hotărârii, sloganurile lansate de reclamant în sala de judecată și-au dovedit loialitatea față de PKK. În memoria sa de Casație din 19 octombrie 1998, reclamantul susține că mărturia sa colectată sub constrângerea jandarmilor constituia baza condamnării sale. La cererea reclamantului, Curtea de Casație a stabilit o dată de încuviințare. Cu toate acestea, din cauza absenței consiliului reclamantului în ziua în care a avut loc ședința, Curtea de Casație a examinat cauza cu privire la dosar. Potrivit reclamantului, cererea sa de amânare a ședinței a ajuns la grefa Curții de Casație după data înștiințării ca urmare a unei probleme legate de oficiul poștal. Prin hotărârea din 8 martie 1999, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului și a considerat că prima instanță primise cu atenție dovezile, a respins motivele apărării prin argumente convingătoare și-a motivat în mod corespunzător hotărârea. La 11 martie 1999, textul hotărârii din 8 martie 1999 a fost pus la dispoziția părților la grefa Curții de Securitate a Uniunii Europene. Convenția, în primul rând, se plânge că independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului Diyarbakr, care l-a judecat și condamnat, erau compromise din cauza judecătorului militar care se afla acolo. Pe de altă parte, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil, în măsura în care procedura penală împotriva sa a durat aproape trei ani și nouă luni în fața a două instanțe. ÎN Instanță independentă și imparțială și că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil de instanțele penale. În stadiul actual al dosarului Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecții și consideră necesar să se poarte această parte a cererii în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. în unanimitate, AJURNE la examinarea obiecțiunilor reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, privind independența și imparțialitatea Curții de Securitate a L . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 52691/99

présentée par Mehmet Nezir KARABAȘ

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le

15 mai 2001 en une chambre composée de

M

mes

E.

Palm

,

présidente

,

W.

Thomassen

,

MM.

Gaukur

Jörundsson

,

R.

Türmen

,

C.

Bîrsan

,

J.

Casadevall

,

R.

Maruste

,

juges

,

et

de

M.

M. O’Boyle

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 11 septembre 1999 et enregistrée le 18 novembre 1999,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant,

ressortissant turc, né en 1966, est actuellement détenu à la prison de Mardin (Turquie) .

Il est représenté devant la Cour par Maître Suat Çetinkaya, avocat au barreau d'İzmir.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la partie requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 26 juin1995, le requérant fut appréhendé à Manisa par les gendarmes et ensuite transféré au commandement de la gendarmerie de Mardin. Il était soupçonné d’avoir commis des actes de violence au nom de l’organisation illégale, le PKK.

Lors de sa garde à vue, le requérant, interrogé par les gendarmes, fit des aveux selon lesquels il aurait participé à deux vols à main armée et

aurait hébergé les activistes du PKK.

Le 3 juillet

1995, le requérant fut d’abord entendu par le procureur de la République de Mardin puis traduit devant le juge de paix de Mardin, lequel ordonna sa

mise en détention provisoire. Devant le procureur ainsi que le juge, le requérant réitéra une partie des aveux qu’il avait fait devant les gendarmes.

Par acte d'accusation présenté le 16 septembre 1995, le procureur près la cour de sûreté de l'Etat de Diyarbakır (« le procureur » – «

la cour de sûreté de l’Etat

») accusa le requérant de séparatisme et d'atteinte à l'intégrité de l'Etat.

Il requit sa condamnation en vertu de l’article 125 du code pénal.

Devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant réfuta ses dépositions faites lors de l’instruction préliminaire. Il soutint que lors de sa garde à vue, les gendarmes l'avait contraint à faire des aveux et que par la suite, ils

l'avaient

menacé afin qu’il réitère ceux-ci devant le procureur ainsi que devant le juge de paix.

A sept reprises, la cour de sûreté de l'Etat

reporta ses audiences dans l’attente du complément d'expertise concernant l’arme saisie chez le requérant.

Par arrêt du 18 juin 1998, la cour de sûreté de l’Etat déclara le requérant coupable d’avoir porté atteinte à l’intégrité de l’Etat et le condamna à la peine capitale (en application de l’article 125 du Code pénal) commuée à la réclusion à perpétuité. La cour constata que le requérant avait été membre du comité local du PKK, qu’il avait participé à un contrôle effectué sur la route nationale par les militants armés du PKK et à la destruction d’un camion appartenant au PTT. Elle considéra que, nonobstant les démentis du requérant devant la cour, les éléments de preuve contenus dans le dossier, tels que les documents internes du PKK saisis par les forces de l’ordre, les dépositions des autres membres du PKK faites dans le cadre des autres procédures pénales, l’arme saisie chez le requérant et les dépositions de ce dernier devant le procureur et le juge de paix, confirmaient la version des faits proposée par l'accusation. La cour nota également que suite au prononcé du jugement, les slogans lancés par le requérant dans la salle d’audience montraient bien sa loyauté envers le PKK.

Dans son mémoire de cassation du 19 octobre 1998, le requérant soutint que sa déposition recueillie sous la contrainte par les gendarmes avait constitué la base de sa condamnation.

Sur demande du requérant, la Cour de cassation fixa une date d’audience. Cependant en raison de l’absence du conseil du requérant le jour de l’audience, la Cour de cassation procéda à l’examen de l’affaire sur dossier. Selon le requérant, sa demande tendant à faire ajourner l’audience arriva au greffe de la Cour de cassation après la date de l’audience suite à un problème survenu à la poste.

Par arrêt du 8 mars 1999, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant. Elle estima que la première instance avait soigneusement recueilli les éléments de preuve, avait rejeté les moyens de la défense par des arguments convaincants et avait correctement motivé son arrêt.

Le 11 mars 1999, le texte de l’arrêt du 8 mars 1999 fut mis à la disposition des parties au greffe de la cour de sûreté de l’Etat.

GRIEFS

Sous l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant allègue que sa détention provisoire s’est prolongée au-delà du «

délai raisonnable

».

Le requérant, invoquant l’article 6 § 1 de la

Convention, se plaint en premier lieu que l’indépendance et l’impartialité de la Cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır qui l’a jugé et condamné se trouvaient compromises du fait du juge militaire qui y siégeait.

Le requérant se plaint par ailleurs que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable dans la mesure où la procédure pénale engagée contre lui a duré près de trois ans et neuf mois devant deux instances.

EN DROIT

1.

Le requérant, invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, se plaint que la Cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır qui l’a jugé et condamné ne constituait pas un «

tribunal indépendant et impartial

» et que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable par les juridictions pénales.

En l’état actuel du dossier la Cour n’est pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de porter cette partie de la requête

à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement intérieur.

2.

La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont présentés dans sa requête et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs . Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n‘a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35§ 4 de la Convention.

Par ces motifs , la Cour

à l’unanimité,

AJOURNE

l’examen des griefs du requérant au regard de l’article 6

pénale

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

Michael

O’Boyle

Elisabeth

Palm

Greffier

Présidente