Aslan împotriva Turciei

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48063/99 prezentate de Orhan ASLAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se întrunește la 17 mai 2001 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Türmen, Butkevych Vajić dnii Hedigan Pellonpääjjéres V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 februarie 1999 și înregistrată la 11 mai 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFICIENTUL este un resortisant turc, născut în 1969. El este în prezent deținut la casa de judecată Bergama (Izmir). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Ercan Demir, avocat în barou d .Izmir.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 14 octombrie 1997, în timp ce .. a distribuit tracte, reclamantul a fost arestat și reținut, împreună cu alte două persoane, de către polițiști din cadrul Direcției de Securitate a lui Izmir, secțiunea de combatere a terorismului, în cadrul unei măsuri luate împotriva membrilor organizației Ekim (octombrie). El a fost reproșat de această organizație. La 20 octombrie 1997, reclamantul a fost adus în fața judecătorului aproape de curtea de securitate a statului .Izmir, care a ordonat arestarea sa provizorie. La 20 octombrie 1997, reclamantul a fost examinat de un medic legist. În raportul său, acesta a menționat o vânătaie sub ochi drept, al cărui mediu a fost deschis și conturul de culoare verde fistic; pe cotul stâng și genunchiul drept a fost o leziune cu crustă de 2 cm.

Medicul a considerat că sechele constatate nu pun în pericol viața reclamantului și a ordonat o pauză de muncă de o zi. Printr-un act de punere sub acuzare prezentat la 18 noiembrie 1997, în temeiul articolelor 169 din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate de la … mai cu o pancartă intitulată Tineretul lui Ekim , și să fi exprimat fără autorizație. Printr-o hotărâre din 16 aprilie 1998, Curtea de Securitate de la … 3713 privind lupta împotriva terorismului. Apoi, ținând cont de circumstanțele atenuante, Curtea și-a redus pedeapsa cu un al șaselea an și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea cu trei ani și nouă luni.

Prin Hotărârea din 16 decembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul declară că a fost supus unor tratamente inumane și degradante în timpul reținerii sale. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. În acest sens, el arată că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Siguranță a statului . În plus, el a declarat că nu și-a cunoscut dreptul la un proces echitabil, în măsura în care nu a beneficiat de asistență juridică în cadrul procedurii preliminare.

Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială. În această privință, el expune că un judecător militar, a cărui independență față de superiorii săi militari nu este asigurată în mod corespunzător, se afla în cadrul Curții de Securitate a statului d .Izmir. În plus, acesta a declarat necunoașterea dreptului său la un proces echitabil în măsura în care nu a beneficiat de asistență juridică în timpul procesului preliminar. Invocând art. 3 din convenție, reclamantul a declarat că a fost supus unor tratamente inumane și degradante în timpul custodiei sale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (b) din Regulamentul său de procedură.

Invocând art. 5 alineatul (3) din convenție, reclamantul se plânge de durata custodiei sale. Cu toate acestea, Curtea nu este chemată să se pronunțe cu privire la dacă faptele invocate de reclamant indică aspectul unei încălcări a acestei dispoziții.

Într-adevăr, art. 35 alineatul (1) din Convenție prevede că Curtea nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la adoptarea deciziei interne definitive Curtea arată că reținerea reclamantului fiind conformă cu legislația internă, reclamantul nu dispunea, la momentul respectiv, de faptele cauzei, de nici o cale de atac pentru a contesta durata detenției sale (a se vedea Hotărârea Sakćk și alții c. Turcia din 26 noiembrie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-VII, punctul 53. Curtea face trimitere la jurisprudența bine stabilită potrivit căreia, în lipsa unor căi de atac interne, termenul de șase luni începe din actul incriminat în cerere (a se vedea, de exemplu, Laçin c. Turcia, cererea nr. 23654/94, Decizia Comisiei din 15 iunie 1995, Deciziile și rapoartele (DR) 81, p. 76). În speță, Curtea constată că reținerea reclamantului s-a încheiat la 20 octombrie 1997 în timp ce cererea a fost introdusă la 26 februarie 1999. În plus, examinarea cauzei nu permite identificarea niciunei circumstanțe speciale care ar fi putut întrerupe sau suspenda cursul acestui termen.

Această parte a cererii este, prin urmare, întârziată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la presupusele tratamente inumane și degradante (art. 3) și lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului membru (art. 6 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). Vincent Berger Georg Ressflector Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 48063/99 présentée par Orhan ASLAN contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 17 mai 2001 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , R. Türmen, V. Butkevych , M me N. Vajić , MM. J. Hedigan , M. Pellonpää , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 26 février 1999 et enregistrée le 11 mai 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant turc, né en 1969. Il est actuellement détenu à la maison d’arrêt de Bergama (Izmir). Il est représenté devant la Cour par M e Ercan Demir, avocat au barreau d’Izmir.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 14 octobre 1997, alors qu’il distribuait des tracts, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue, avec deux autres personnes, par des policiers de la direction de la sûreté d’Izmir, section de la lutte contre le terrorisme, dans le cadre d’une mesure menée contre les membres de l’organisation Ekim (octobre). Il lui était reproché d’appartenir à cette organisation. Le 20 octobre 1997, le requérant fut traduit devant le juge près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, qui ordonna sa mise en détention provisoire. Le 20 octobre 1997, le requérant fut examiné par un médecin légiste. Dans son rapport, celui-ci mentionna une ecchymose sous l’œil droit, dont le milieu était ouvert et le contour de couleur vert pistache ; sur le coude gauche et le genoux droit se trouvait une lésion avec croûte de 2 x 1 cm.

Le médecin considéra que les séquelles constatées ne mettaient pas en danger la vie du requérant et ordonna un arrêt de travail d’un jour. Par un acte d’accusation présenté le 18 novembre 1997, en application des articles 169 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir inculpa le requérant du chef d’aide et soutien à une organisation illégale. Il reprocha au requérant d’avoir participé à la manifestation du 1 er mai avec une pancarte intitulée la jeunesse d’ Ekim , et d’avoir manifesté sans autorisation.

Par un arrêt du 16 avril 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir, composée de deux juges civils et d’un juge militaire ayant le grade de lieutenant-colonel, reconnut le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna à une peine d’emprisonnement de quatre ans et six mois, en application des articles 169 du code pénal et 5 de la loi n° 3713 relative à la lutte contre le terrorisme. Puis, tenant compte de circonstances atténuantes, la cour réduisit sa peine d’un sixième et le condamna à une peine d’emprisonnement de trois ans et neuf mois. Par un arrêt du 16 décembre 1998, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’il a subi des traitements inhumains et dégradants pendant sa garde à vue.

Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial. Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir. Il allègue en outre la méconnaissance de son droit à un procès équitable dans la mesure où il n’a pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de l’instruction préliminaire. EN DROIT 1. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal indépendant et impartial.

Il expose à cet égard qu’un juge militaire, dont l’indépendance à l’égard de ses supérieurs militaires n’est pas dûment assurée, siégeait au sein de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir. Il allègue en outre la méconnaissance de son droit à un procès équitable dans la mesure où il n’a pas bénéficié de l’assistance d’un avocat lors de l’instruction préliminaire. Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue qu’il a subi des traitements inhumains et dégradants pendant sa garde à vue. En l’état actuel du dossier, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et estime nécessaire de les porter à la connaissance du gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son règlement.

2. Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue. Toutefois, la Cour n’est pas appelée à se prononcer sur le point de savoir si les faits allégués par le requérant révèlent l’apparence d’une violation de cette disposition.

En effet, l’article 35 § 1 de la Convention prévoit que la Cour ne peut être saisie que « dans un délai de six mois à partir de la décision interne définitive ». La Cour relève que la garde à vue du requérant étant conforme à la législation interne, le requérant ne disposait en droit turc, à l’époque des faits de la cause, d’aucune voie de recours pour contester la durée de sa garde à vue (voir arrêt Sakık et autres c. Turquie du 26 novembre 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-VII, § 53). La Cour se réfère à la jurisprudence bien établie selon laquelle, en l’absence de voies de recours internes, le délai de six mois court à partir de l’acte incriminé dans la requête (voir, par exemple, Laçin c. Turquie, requête n° 23654/94, décision de la Commission du 15 juin 1995, Décisions et rapports (DR) 81, p. 76). En l’espèce, la Cour constate que la garde à vue du requérant a pris fin le 20 octobre 1997 alors que la requête a été introduite le 26 février 1999. En outre, l’examen de l’affaire ne permet de discerner aucune circonstance particulière qui ait pu interrompre ou suspendre le cours de ce délai.

Cette partie de la requête est donc tardive et doit être rejetée conformément à l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant concernant les prétendus traitements inhumains et dégradants (article 3) et le manque allégué d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’Izmir (article 6 § 1) ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président