SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 33168/03 prezentate de Abdülkadir USLU împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 7 martie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mes Mularoni, Fura-Sandström, judecători și domnul Naismith, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 26 septembrie 2003, după ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la faptul că reclamantul, dl Uslu, este un resortisant turc, născut în 1968 și rezident la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Potrivit procesului-verbal al arestării din 30 septembrie 1998, reclamantul a fost arestat și pus în custodie de către polițiștii din cadrul Direcției de Securitate din Istanbul în jurul orei 8:40. El a fost acuzat de jaf armat în bandă organizată. În ceea ce privește circumstanțele de arestare, s-a menționat că în momentul în care funcționarii poliției efectuau un control de identitate la etajul al doilea al unui restaurant, M. Uslu, aflat la locul faptei, a început să fugă înapoi pe scări. Cu toate acestea, acesta și tovarășul său au fost arestați la parter al clădirii în urma unei bășici. Acest proces-verbal nu a fost semnat de solicitant. Octombrie 1998, la ora 5:00, reclamantul a fost examinat la spitalul Haseki. Raportul medical întocmit în aceeași zi a evidențiat cinci leziuni liniare echimotice pe regiunea parietala și pe gât, vânătăi pe corp, precum și o leziune la ochi. La 7 octombrie 1998, un medic legist l-a examinat pe reclamant și i-au fost făcute fotografii ale corpului său. În raportul său, medicul a menționat numeroase zone difuze de hiperemie lezionară de 30 x 6 cm și 20 x 5 cm pe diferitele părți ale corpului reclamantului, precum și urme de lovituri și răni. În aceeași zi, recurentul a fost audiat de procurorul Republicii Dahja (atractul procurorului republicii) și apoi a fost sesizat în fața judecătorului în apropierea instanței de securitate din statul Beșiktaș, care a dispus detenția sa provizorie. Din documentele din dosar reiese că, la 28 decembrie 1998, reclamantul a depus o plângere împotriva polițiștilor responsabili de arestarea sa pentru maltratare. La 6 octombrie 2000, procurorul a inițiat o acțiune penală împotriva a 13 funcționari de poliție, responsabili de arestarea reclamantului. La 16 noiembrie 2000, la ordinul procurorului districtual al Republicii, reclamantul a fost examinat de un medic legist din institutul medico-legal al statului de origine. În raportul său din aceeași zi, acesta din urmă indiqua a constatat o cicatrice ștearsă de origine necunoscută și cu o lungime de 1,5 cm la fălcile de la În acest scop, referindu-se la constatările din rapoartele medicale, Comisia a considerat că utilizarea forței de către polițiștii care au efectuat arestarea era justificată și nu depășea limitele stabilite de lege. Această hotărâre a fost adresată reclamantului la 1 mai 2001. La 4 mai 2001, reclamantul a pus la conducerea casei de rejudecare din Inebolu o scrisoare în scopul de a forma un recurs împotriva hotărârii Tribunalului din 5 aprilie 2001. El a solicitat direcției casei de interdicție ca această scrisoare să fie trimisă imediat prin poștă la curtea de judecată competentă. Totuși, la 7 mai 2001, reclamantul a prezentat o scrisoare conducerii casei de judecată din Inebou prin care își va reiniția intenția de a forma un recurs. Totuși, această expediție nu a fost primită de grefa instanței de judecată decât la 15 mai 2001. În cadrul procedurii în fața Curții de Casație, procurorul general al Republicii pe lângă această instanță a prezentat un aviz prin care a solicitat respingerea recursului pentru întârziere. El a constatat că: În consecință, la 9 mai 2001, înregistrarea memoriului de recurs a putut avea loc la o zi după termenul de recurs, respectiv la o săptămână de la data notificării deciziei în cauză (art. 370 din CPP). La 5 decembrie 2001, Curtea de Casație a respins recursul recurentului pentru întârziere. Această hotărâre nu ar fi fost comunicată reclamantului decât la 27 martie 2003. La 3 iulie 2003, reclamantul s-a adresat procurorului Republicii, astfel încât acesta din urmă să formuleze pe lângă ministrul de justiție o acțiune în ordine scrisă (yzz La 15 iulie 2003, procurorul Republicii a respins cererea reclamantului. Din dosar reiese că s-a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului pentru șeful jafului armat. Cu toate acestea, reclamantul nu a furnizat nici un detaliu și nu a produs nici o hotărâre privind desfășurarea procedurii. GRIEFS invocând articolele 2 și 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a suferit abuzuri în timpul custodiei sale. Invocând art. 6 din Convenție, el susține că procedura împotriva funcționarilor de poliție nu a fost desfășurată în detaliu. În special, el susține că nu a fost ascultat niciodată de instanța de judecată și că nu a avut niciodată posibilitatea de a-și prezenta dovezile în sprijinul afirmațiilor sale. În plus, se plânge de faptul că recursul său împotriva deciziei de achitare a acestor polițiști a fost respins din cauza întârzierii administrației. Reclamantul se plânge că a suferit o privare de libertate la 30 septembrie și 7 octombrie 1998 fără a putea beneficia de garanțiile prevăzute în art. 5 din Convenție. Invocând art. 6 alineatul (2) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta prezumția de nevinovăție în cadrul procedurii împotriva sa. În acest sens, susține că a fost prezentat organismelor de presă în calitate de vinovat Înainte de a fi judecat. De asemenea, se plânge că nu a fost informat cu privire la natura și cauza acuzațiilor aduse împotriva lui până la interogatoriu și § 3 (a) din Convenție. În plus, se plânge că nu a beneficiat de asistență în fața procurorului republicii și în fața judecătorului judecător în arest, în sensul art. 6 alin. (3) lit. (c). Reclamantul invocă o încălcare a articolelor 2, 3 și 6 din convenție din cauza relelor tratamente pe care le-ar fi suferit în timpul custodiei sale și a lipsei unei anchete eficiente. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității obiecțiunilor întemeiate pe presupusele rele tratamente în timpul custodiei și al lipsei unei anchete aprofundate, în sensul articolelor 3 și 13 din convenție, și consideră că este necesar să se comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul se plânge că a suferit o privare de libertate la 30 septembrie și 7 octombrie 1998 fără a putea beneficia de garanțiile prevăzute în art. 5 din Convenție. De asemenea, invocă o încălcare a art. 6 din cauza procedurii inițiate împotriva sa. În ceea ce privește reținerea care s-a făcut între 30 și 30 Septembrie și 7 octombrie 1998, Curtea arată că această privare de libertate era conformă cu legislația internă de la data respectivă și că reclamantul nu dispunea, în dreptul turc, de nicio cale de atac pentru a contesta acest lucru (a se vedea, mutatis mutandis, Sakarak și alții c. Turcia, Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec., 1997-VII, § 53). Prin urmare, ar fi trebuit să-și depună cererea în termen de șase luni de la încheierea custodiei sale, și anume la 7 octombrie 1998, în timp ce acest motiv a fost prezentat Curții la 26 septembrie 2003. Prin urmare, acest motiv trebuie respins pentru nerespectarea termenului de șase luni, în conformitate cu art. 1 și 4 din Convenție. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 6 din convenție, cu condiția ca acesta să se refere la procedura inițiată împotriva reclamantului, Curtea constată că acesta nu este în niciun fel întemeiat și consideră că examinarea sa nu permite să se constate nicio aparență de încălcare a articolului în cauză. Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe pretinsele rele tratamente în timpul custodiei și al lipsei unei anchete aprofundate pe această temă Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Naismith J.-P. Costa Grefier Adjunct Președinte
de la requête n
o
33168/03
présentée par Abdülkadir USLU
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 7 mars 2006 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
I.
Cabral Barreto
R.
Türmen
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M
.
S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 26 septembre 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Uslu, est un ressortissant turc, né en 1968 et résidant à Istanbul.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Selon le procès-verbal d’arrestation établi le 30 septembre 1998, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue par les policiers de la direction de la sûreté d’Istanbul aux environs de 8 h 40. Il lui était reproché le délit de vol à main armée en bande organisée. En ce qui concerne les circonstances d’arrestation, il fut mentionné qu’au moment où les fonctionnaires de police procédaient à un contrôle d’identité au deuxième étage d’un restaurant, M.
Uslu, se trouvant sur les lieux, se mit à fuir en regagnant les escaliers. Toutefois, celui-ci et son compagnon furent arrêtés au rez-de-chaussée de l’immeuble à la suite d’une rixe. Ce procès-verbal ne fut pas signé par le requérant.
Le 1
er
octobre 1998, à 5 h 00, le requérant fut examiné à l’hôpital de Haseki. Le rapport médical établi le même jour fit état de cinq lésions linéaires ecchymotiques sur la région pariétale et sur le cou, d’ecchymoses sur le corps, ainsi que d’une lésion à l’œil.
Le 7 octobre 1998, un médecin légiste examina le requérant et des photographies de son corps furent prises. Dans son rapport, le médecin mentionna de nombreuses zones d’hyperémie lésionnaire de 30 x 6 cm et 20
x 5 cm sur les différentes parties du corps du requérant, ainsi que des traces de coups et blessures. L’intéressé déclara avoir été battu et torturé lors de sa garde à vue.
Le même jour, le requérant fut entendu par le procureur de la République d’Istanbul («
le procureur de la République
»). Il fut ensuite déféré devant le juge près la cour de sûreté de l’Etat de Beșiktaș qui ordonna son placement en détention provisoire.
Il ressort des pièces du dossier que le 28 décembre 1998, le requérant déposa une plainte contre les policiers responsables de sa garde à vue pour mauvais traitements.
Le 6 octobre 2000, le procureur de la République engagea une action pénale contre treize fonctionnaires de police, responsables de la garde à vue du requérant.
Le 16 novembre 2000, sur ordre du procureur de la République, le requérant fut examiné par un médecin légiste de l’institut médico-légal d’Istanbul. Dans son rapport du même jour, ce dernier indiqua avoir décelé une cicatrice indélébile d’origine inconnue et mesurant 1,5 cm à la mâchoire de l’intéressé.
Par un arrêt du 5 avril 2001, la cour d’assises d’Istanbul («
la cour d’assises
») acquitta les policiers inculpés. Pour ce faire, se référant aux constatations figurant sur les rapports médicaux, elle considéra que l’usage de la force par les policiers ayant procédé à l’arrestation était justifié et ne dépassait pas les limites fixées par la loi.
Cet arrêt fut signifié au requérant le 1
er
mai 2001.
Le 4 mai 2001, le requérant déposa à la direction de la maison d’arrêt d’Inebolu une lettre aux fins de former un pourvoi contre l’arrêt de la cour d’assises du 5 avril 2001. Il demanda à la direction de la maison d’arrêt que cette lettre soit expédiée immédiatement par la poste à la cour d’assises compétente. Cependant, il ressort du registre de la cour d’assises que le pourvoi du requérant ne fut enregistré que le 9 mai 2001.
De même, le 7 mai 2001, le requérant présenta une lettre à la direction de la maison d’arrêt d’Inebolu par laquelle il réitéra son intention de former un pourvoi. Toutefois, cet envoi ne fut réceptionné par le greffe de la cour d’assisses que le 15 mai 2001.
Dans la procédure devant la Cour de cassation, le procureur général de la République auprès de cette juridiction présenta un avis par lequel il demanda le rejet du pourvoi pour tardiveté. Il constata que l’intéressé avait envoyé son mémoire du 4 mai 2001 par la poste sans obtenir l’aval («
havale
») des autorités pénitentiaires. Par conséquent l’enregistrement du mémoire de pourvoi n’avait pu avoir lieu que le 9
mai 2001, soit un jour après le délai de pourvoi, à savoir une semaine à compter de la date de signification de la décision en question (article 370 du CPP).
Le 5 décembre 2001, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant pour tardiveté. Cet arrêt n’aurait été signifié au requérant que le 27 mars 2003.
Le 3 juillet 2003,
le requérant s’adressa au procureur de la République afin que celui-ci formule auprès du ministre de la Justice un recours en ordre écrit (
yazılı emir
) contre l’arrêt de la Cour de cassation ayant l’autorité de la chose jugée. Le 15 juillet 2003, le procureur de la République rejeta la demande du requérant.
Il ressort du dossier qu’une action pénale a été engagée contre le requérant pour le chef de vol à main armée. Cependant, le requérant n’a fourni aucun détail et n’a produit aucune décision de justice concernant le déroulement de la procédure.
1.
Invoquant les articles
2 et 3 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir subi des mauvais traitements lors de sa garde à vue.
2.
Invoquant l’article 6 de la Convention, il soutient que la procédure dirigée contre les fonctionnaires de police n’a pas été menée de manière approfondie. En particulier, il affirme n’avoir jamais été entendu par la cour d’assises et n’avoir jamais eu la possibilité de présenter ses preuves à l’appui de ses allégations. En outre, il se plaint de ce que son pourvoi formé contre la décision d’acquittement de ces policiers a été rejeté en raison du retard de l’administration.
3.
Le requérant se plaint d’avoir subi une privation de liberté les 30
septembre et 7 octobre 1998 sans pouvoir bénéficier des garanties de l’article 5 de la Convention.
4.
Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit au respect de la présomption d’innocence dans le cadre de la procédure engagée contre lui. Il soutient à cet égard avoir été présenté aux organes de presse en tant que « coupable
» avant d’être jugé. Il se plaint également de n’avoir pas été informé de la nature et de la cause des accusations portées contre lui jusqu’à son interrogatoire et invoque l’article
6
3.a) de la Convention. Il se plaint, en outre, de n’avoir pas bénéficié de l’assistance d’un défenseur devant le procureur de la République et devant le juge d’instruction lors de sa garde à vue, au sens de l’article 6 § 3 c).
1.
Le requérant invoque une violation des articles 2, 3 et 6 de la Convention en raison des mauvais traitements qu’il aurait subis lors de sa garde à vue et du défaut d’une enquête efficace.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité des griefs tirés des prétendus mauvais traitements lors de la garde à vue et du manque d’une enquête approfondie, au sens des articles 3 et 13 de la Convention, et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
2
b) de son règlement.
2.
Le requérant se plaint d’avoir subi une privation de liberté les 30
septembre et 7 octobre 1998 sans pouvoir bénéficier des garanties de l’article 5 de la Convention. De même, il invoque une violation de l’article
6 en raison de la procédure engagée contre lui.
En ce qui concerne le grief tiré de la garde à vue qui s’était déroulée entre les 30
septembre et 7 octobre 1998, la Cour relève que cette privation de liberté était conforme à la législation interne de l’époque et que le requérant ne disposait, en droit turc, d’aucune voie de recours pour en contester (voir,
mutatis mutandis
,
Sakık et autres c. Turquie
, arrêt du 26
novembre 1997,
Recueil des arrêts et décisions
53). Par conséquent, il aurait dû introduire sa requête dans un délai de six mois suivant la fin de sa garde à vue, à savoir le 7 octobre 1998, alors que ce grief a été présenté à la Cour le 26 septembre 2003. Partant, il y a lieu de rejeter ce grief pour non-respect du délai de six mois, conformément à l’article
35
§§
1 et
4 de la Convention.
Quant au grief tiré de l’article 6 de la Convention pour autant qu’il concerne la procédure engagée contre le requérant, la Cour observe que celui-ci n’est aucunement étayé et estime que son examen ne permet de déceler aucune apparence de violation de l’article invoqué.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme manifestement mal fondée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant tirés des prétendus mauvais traitements lors de la garde à vue et du manque d’une enquête approfondie à ce sujet
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
S.
Naismith
J.-P.
Costa
Greffier adjoint
Président