Sari la conținut
CtEDO 22.05.2001 AI

JIAN contre la ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
22.05.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
  • Partiellement irrecevable
conform formulării originale HUDOC
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
JIAN contre la ROUMANIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

cererii nr. 46640/99 prezentată de Beniamin JIAN împotriva Roumăniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima secție), sesizată la 22 mai 2001 într-o cameră compusă din D-na E. Palm, președintă, D-na W. Thomassen, Dlor. Gaukur Jörundsson, R. Türmen, C. Bîrsan, J. Casadevall, R. Maruste, judecători, și de Dl. M. O'Boyle, grefier de secție, Având în vedere cererea sus-menționată introdusă în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 17 februarie 1998 și înregistrată la 8 martie 1999, Având în vedere art. 5 § 2 al Protocolului nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După deliberare, pronunță următoarea decizie: PE FAPT Reclamantul, Beniamin Jian, este un cetățean român, născut în 1954 și domiciliat la Timișoara.

Este inginer și este în prezent deținut la spitalul penitenciar din Dej. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura inițiată împotriva reclamantului La 7 martie 1995, reclamantul, acuzat de uciderea a cinci persoane, a fost plasat sub mandat de arestare preventivă și încarcerat la penitenciarul Bîrcea-Mare din Deva. La 24 mai 1995, a fost adus în fața tribunalului județean Hunedoara. Printr-o sentință din 5 aprilie 1996, a fost condamnat la o pedeapsă de închisoare pe viață pentru ucidere, privare ilegală de libertate și nerespectarea legislației asupra armelor și muniției. La 19 aprilie 1996, reclamantul a atacat această sentință.

A susținut că nu a primit permisiunea de a asista la interogatoriile martorilor de acuzare și că nu a putut le adresa întrebări. A invocat de asemenea o încălcare a drepturilor apărării, judecata cauzei sale desfășurându-se în absența sa, în urma expulzării sale din sala instanței pentru injurii aduse magistraților. El s-a plâns de asemenea că administrația penitenciară refuzase să trimită tribunalului numeroasele memorii redactate de el pentru apărarea sa. La 5 iulie 1996, reclamantul a cerut curții de apel Alba-Iulia renvierea dosarului pentru examinare într-un alt județ, pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procesului. El s-a plâns de asemenea că suferise tratamente rele în penitenciar, fiind izolat la cachot de mai multe ori, pentru perioade de 10 zile, pe motiv că adresase injurii gardienilor, sau pentru a redacta memorii și plângeri adresate diverselor autorități.

În special, el s-a plâns că șeful gardienilor B. din penitenciarul Deva l-ar fi supus, cu ajutorul medicului T.A., la un "regim de exterminare". Potrivit reclamantului, gardianul B. ar fi refuzat să trimită cererea prin care informase Liga pentru Protecția Drepturilor Omului din București de maltratările suferite în detenție, precum și diverse scrisori personale. De asemenea, ar fi fost împiedicat de gardianul B. să răspundă la o scrisoare a tribunalului care-i cerea dacă acceptă actele de procedură redactate în numele său de avocatul din oficiu. El a susținut în acest sens că gardianul B. l-a injuriat și a rupt depozițiunea sa în care indica că nu era de acord cu actele avocatului său și i-a interzis să scrie altceva.

În fața refuzului reclamantului de a se conforma, B. l-a amenințat că va informa tribunalul că reclamantul refuzase să răspundă la cererea sa. În sfârșit, reclamantul a declarat că în ziua în care va fi eliberat, va se răzbune, împușcând familia polițistului L.N. precum și zeci de persoane care s-au făcut vinovate de nedreptățile pe care le suferise. La 20 februarie 1997, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea reclamantului și a ordonat renvierea dosarului la curtea de apel Craiova. Printr-o decizie din 22 mai 1997, curtea de apel Craiova a respins apelul său. Reclamantul a făcut o casație împotriva acestei decizii. El a susținut că comandantul penitenciarului Deva A.D. nu i-a permis să-și întâlnească avocatul, pe motiv că era un criminal extrem de periculos, și că acesta nu trimisese tribunalului memoriul redactat de el pentru apărare.

A cerut rejudecarea cauzei sale, pentru a se stabili partea sa de responsabilitate și cea a poliției pentru crimele pe care le comisese. La o dată neprecizată, Curtea Supremă de Justiție pronunță o decizie definitivă prin care a respins casația formată de reclamant.

1. Reclamantul se plânge de maltratamentele suferite în detenție, de restricții la dreptul lui de acces la tribunal, de încălcarea dreptului la respectarea corespondenței și a libertății de conștiință și religie, a absenței unei căi de atac efective împotriva maltratamentelor, împotriva restricțiilor la accesul la tribunal și împotriva ingerințelor în corespondență, precum și de piedica la dreptul cale de atac individuală. El invocă articolele 3, 8, 9 și 13 ale Convenției. În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor pretenții și apreciază necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât conform articolului 54 § 3 b) din regulament.

2. Reclamantul se plânge de o discriminare în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de articolele 3, 6, 8 și 9 ale Convenției din cauza credințelor baptiste și opiniilor politice. El invocă art. 14, redactat după cum urmează: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenție trebuie asigurată fără nici o discriminare, în special pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, convingerii politice sau a oricăror alte convingeri, originii naționale sau sociale, apartenenței la o minoritate națională, averii, nașterii sau oricărei alte situații." Curtea observă că afirmațiile reclamantului potrivit cărora ar fi existat o ingerință a autorităților române în dreptul lui de a nu suferi discriminări în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție nu au fost în nici un fel probate.

Rezultă că această parte a cererii este în mod clar nefondată și trebuie respinsă în aplicarea articolului 35 § 3 al Convenției. 3. Reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 17 al Convenției, potrivit căruia: "Nici o dispoziție din Convenție nu poate fi interpretată ca implicând pentru un stat, un grupament sau un individ, nici un drept de a se dedica la o activitate sau a comite un act vizând distrugerea drepturilor sau libertăților recunoscute în (...) Convenție, sau restricții mai ample ale acestor drepturi și libertăți decât cele prevăzute în Convenție." Ea observă că în caz, reclamantul nu a dovedit afirmațiile potrivit cărora autoritățile ar fi încercat să-și deturneze vocația drepturile și libertățile prevăzute de Convenție, folosindu-le în scopuri contrare textului și spiritului Convenției.

Rezultă că această parte a cererii este în mod clar nefondată și trebuie respinsă conform articolului 35 § 3 al Convenției. Din aceste motive, Curtea, Hotărăște să comunice Guvernului pretențiile reclamantului privind maltratamentele suferite în detenție, restricțiile la dreptul de acces la tribunal, încălcarea dreptului la respectarea corespondenței și libertății de conștiință și religie, absența unei căi de atac efective împotriva maltratamentelor, împotriva restricțiilor la acces la tribunal și împotriva ingerințelor în corespondență și piedica în calea dreptului cale de atac individuală. Declară cererea inadmisibilă pentru restul. Michael O'Boyle Elisabeth Palm Grefier Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă