cererii nr. 46640/99
prezentată de Beniamin JIAN
împotriva Roumăniei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima secție), sesizată la 22 mai 2001 într-o cameră compusă din
D-na E. Palm, președintă,
D-na W. Thomassen,
Dlor. Gaukur Jörundsson,
și de Dl. M. O'Boyle, grefier de secție,
Având în vedere cererea sus-menționată introdusă în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 17
februarie
1998 și înregistrată la 8
martie
1999,
Având în vedere art. 5 § 2 al Protocolului nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea,
După deliberare, pronunță următoarea decizie:
Reclamantul, Beniamin Jian, este un cetățean român, născut în 1954 și domiciliat la Timișoara. Este inginer și este în prezent deținut la spitalul penitenciar din Dej.
Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.
Procedura inițiată împotriva reclamantului
La 7 martie 1995, reclamantul, acuzat de uciderea a cinci persoane, a fost plasat sub mandat de arestare preventivă și încarcerat la penitenciarul Bîrcea-Mare din Deva.
La 24 mai 1995, a fost adus în fața tribunalului județean Hunedoara. Printr-o sentință din 5 aprilie 1996, a fost condamnat la o pedeapsă de închisoare pe viață pentru ucidere, privare ilegală de libertate și nerespectarea legislației asupra armelor și muniției.
La 19 aprilie 1996, reclamantul a atacat această sentință. A susținut că nu a primit permisiunea de a asista la interogatoriile martorilor de acuzare și că nu a putut le adresa întrebări. A invocat de asemenea o încălcare a drepturilor apărării, judecata cauzei sale desfășurându-se în absența sa, în urma expulzării sale din sala instanței pentru injurii aduse magistraților. El s-a plâns de asemenea că administrația penitenciară refuzase să trimită tribunalului numeroasele memorii redactate de el pentru apărarea sa.
La 5 iulie 1996, reclamantul a cerut curții de apel Alba-Iulia renvierea dosarului pentru examinare într-un alt județ, pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procesului. El s-a plâns de asemenea că suferise tratamente rele în penitenciar, fiind izolat la cachot de mai multe ori, pentru perioade de 10 zile, pe motiv că adresase injurii gardienilor, sau pentru a redacta memorii și plângeri adresate diverselor autorități.
În special, el s-a plâns că șeful gardienilor B. din penitenciarul Deva l-ar fi supus, cu ajutorul medicului T.A., la un "regim de exterminare". Potrivit reclamantului, gardianul B. ar fi refuzat să trimită cererea prin care informase Liga pentru Protecția Drepturilor Omului din București de maltratările suferite în detenție, precum și diverse scrisori personale.
De asemenea, ar fi fost împiedicat de gardianul B. să răspundă la o scrisoare a tribunalului care-i cerea dacă acceptă actele de procedură redactate în numele său de avocatul din oficiu. El a susținut în acest sens că gardianul B. l-a injuriat și a rupt depozițiunea sa în care indica că nu era de acord cu actele avocatului său și i-a interzis să scrie altceva. În fața refuzului reclamantului de a se conforma, B. l-a amenințat că va informa tribunalul că reclamantul refuzase să răspundă la cererea sa.
În sfârșit, reclamantul a declarat că în ziua în care va fi eliberat, va se răzbune, împușcând familia polițistului L.N. precum și zeci de persoane care s-au făcut vinovate de nedreptățile pe care le suferise.
La 20 februarie 1997, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea reclamantului și a ordonat renvierea dosarului la curtea de apel Craiova.
Printr-o decizie din 22 mai 1997, curtea de apel Craiova a respins apelul său.
Reclamantul a făcut o casație împotriva acestei decizii. El a susținut că comandantul penitenciarului Deva A.D. nu i-a permis să-și întâlnească avocatul, pe motiv că era un criminal extrem de periculos, și că acesta nu trimisese tribunalului memoriul redactat de el pentru apărare. A cerut rejudecarea cauzei sale, pentru a se stabili partea sa de responsabilitate și cea a poliției pentru crimele pe care le comisese.
La o dată neprecizată, Curtea Supremă de Justiție pronunță o decizie definitivă prin care a respins casația formată de reclamant.
2.Detenția reclamantului și maltratările pe care le suferise
La 7 iulie 1996, reclamantul, deținut la penitenciarul Deva, a fost trimis la cachot pentru zece zile pentru injurii aduse magistraților. Potrivit reclamantului, pe toată durata detenției sale la Deva, gardieni au legat-o în mod regulat picioarele și i-au atașat mâinile cu catuse.
La 4 martie 1997, reclamantul a fost transferat la penitenciarul Craiova, specializat din 1990 pentru deținuții condamnați la închisoare pe viață. Potrivit reclamantului, clădirea penitenciarului a fost construită cu 105 ani în urmă. Dispune de celule cu dimensiuni foarte reduse (3,50m/1,60m), și de ferestre foarte înguste.
Reclamantul a fost plasat în celula nr. 22, foarte mică, care nu dispunea de lumină naturală, deoarece fereastra, măsurând 50cm/50cm, era acoperită permanent cu o bucată de tablă găurită. Celula conținea patru paturi. Deși reclamantul măsura 1,78m, patul lui era mult mai mic decât dimensiunea sa. Nu exista masă, scaune sau televizor. În timpul nopții, șoarecii pătrundeau în celulă prin țevi. La început, a împărțit celula cu alți trei deținuți, condamnați la închisoare pe viață, dar, în urma multor conflicte intervenii între ei, a fost izolat.
Potrivit reclamantului, gardieni și administrația penitenciară din Craiova l-ar fi supus, cu consimțământul Direcției Generale a Penitenciarelor și al Corpului de Inspecție Penitenciară, la un regim de tortură și la tratamente similare cu cele folosite în perioada regimului comunist pentru ca moartea să urmeze. Astfel, a fost forțat să se îmbrace cu hainele furnizate de administrație penitenciară, și anume o cămașă militară cachi și pantaloni albastri, fabricați, în ciuda iernii, dintr-un material foarte ușor. Apoi, a fost privat constant de mâncare și apă, a fost bătut de gardieni penitenciari, nu a putut beneficia de plimbări în curtea penitenciarului, nu a putut urmări nici o emisiune de televizor, nu a avut acces la bibliotecă și nu a participat la nici o activitate sportivă sau culturală, deși în registrul penitenciarului apare că efectuase asemenea activități.
Adept al religiei baptiste, reclamantul a fost împiedicat de autoritățile penitenciarului să practice credința, prin interzicerea participării periodice la serviciul religios baptist sau de a se întâlni cu alți deținuți care împărtășeau aceeași credință religioasă. Mai mult, preotul ortodox al penitenciarului a încercat să-l convertească la religia ortodoxă, ceea ce a refuzat.
În timpul detenției la Craiova, autoritățile refuzaseră să-i administreze tratamentul medical corespunzător. Atunci când a fost dus la cabinetul medical al penitenciarului, medicul doar a certificat că era apt să suporte maltratamentele infligate de autoritățile penitenciarului.
La o dată neprecizată, reclamantul a depus o plângere la Hotărârea Generală a Penitenciarelor cu privire la condițiile proaste de detenție. Printr-o scrisoare din 6 martie 1998, Hotărârea Generală a Penitenciarelor i-a comunicat că în urma verificărilor întreprinse, plângerea sa s-a dovedit nefondată. Reclamantul a fost de asemenea informat că, ca persoană condamnată la închisoare pe viață, avea obligația de a purta uniforma penitenciară.
La o dată neprecizată, reclamantul s-a plâns președintelui României de maltratamentele la care fusese supus. Consilierul președintelui l-a informat că plângerea sa fusese trimisă ministerului justiției, pentru a fi examinată. Prin scrisoare din 10 iunie 1998, Hotărârea Generală a Penitenciarelor l-a informat că plângerea sa era nefondată și că risca să fie supus măsurilor disciplinare prevăzute de lege dacă nu respecta regulamentul intern al penitenciarului.
Reclamantul a depus de asemenea o plângere la procuratura militară Craiova împotriva ofițerului O.M. al penitenciarului Craiova, alegând maltratamente pe care acesta i le-ar fi infligit.
La o dată neprecizată, reclamantul a fost transferat la penitenciarul Jilava.
La 2 februarie 1998, a fost
adus din nou la penitenciarul Craiova.
La 3 februarie 1998, reclamantul s-a întâlnit cu comandantul penitenciarului, care l-a informat că va putea păstra propriile haine, cu condiția acceptării să dea o interviu unui canal de televiziune local, și cu condiția recunoașterii crimelor și a faptului că beneficia în penitenciar de o reeducație corespunzătoare. Comandantul i-a promis de asemenea că va ușura vizitele familiei, cu condiția să-i furnizeze în viitor informații despre deținuți și gardieni penitenciari.
La 10 februarie 1998, atunci când echipa televiziunii a venit să
intervieveze reclamantul, acesta a declarat că nu regreta faptele comise și, mai mult, a anunțat în fața camerelor că, de îndată ce va fi eliberat, va ucide pe toți cei care s-au făcut vinovați de maltratamente la adresa lui.
La 16 februarie 1998, un gardian penitenciar l-a informat că nu mai avea dreptul să se plimbe în curtea penitenciarului dacă nu accepta purtarea uniformei reglementare a penitenciarului. A fost astfel forțat să accepte hainele dungrate și sfâșiate furnizate de penitenciar.
Invocând maltratamentele pretins suferite, reclamantul a cerut în mai multe rânduri transferul la penitenciarul Arad. Prin scrisori din 13 aprilie 1999 și 4 august 1999, ministerul justiției l-a informat că cererea sa nu fusese admisă, și i-a recomandat să se obișnuiască cu modul de funcționare al penitenciarului Craiova, deoarece singura sa șansă era reîntoarcerea la religia creștină și speranța în iertarea lui Dumnezeu. Scrisoarea din 13 aprilie 1999 purta ștampila penitenciarului Craiova și un număr de înregistrare.
La 26 iulie 1999, prieteni de religie baptiste ai reclamantului i-au trimis o scrisoare pentru a-i aduce sprijin pentru a trăi mai bine detenția, și i-au citat fragmente dintr-o carte care proslăvea credința în Dumnezeu. Această scrisoare ajunsese la reclamant descacinatâ și purând ștampila penitenciarului.
În iarna anului 1999, reclamantul a fost scos de gardieni în curtea penitenciarului, mâinile atașate cu catuse, și a fost bătut violent până ce a cădut într-o stare de inconștiență. După aceea, gardenii i-au aruncat apă rece deasupra. L-au amenințat să-l ucidă dacă ar denunța la ONU sau la Curtea Europeană. I-au spus de asemenea:
"N-ai auzit de Craiova, nu știi că cine intră aici nu mai iese viu? O să-ți arătăm noi, cine suntem!"
Reclamantul a depus o plângere la procuratura militară Craiova împotriva gardienilor care l-au maltratat. La o dată neprecizată, aceasta a fost respinsă.
Timp de mai multe luni, reclamantul s-a văzut refuzat dreptul de a primi vizite ale membrilor familiei și pachete pe motiv că corespundea cu Curtea Europeană.
Prin scrisoare din 22 mai 2000, reclamantul a informat Curtea că fusese transferat provizoriu la penitenciarul Arad. Acolo a fost forțat să păstreze uniforma dungratâ și sfâșiată pe care o primise la Craiova și nu a fost autorizat să se bărbierească, administrația penitenciară confiscând-i toți ustensile de barbierit, inclusiv loțiuni după barbierit. Comandantul penitenciarului Arad, colonelul B.M., l-a pedepsit des în mod sever, trimitândun-lo la cachot și zicând-i că ar trebui ucis pentru ceea ce făcuse.
Reclamantul s-a văzut interzis dreptul de a trimite plângeri privind maltratamentele suferite în penitenciar, precum și dreptul de a sesiza instanțele de orice acțiune civilă sau penală.
La 8 iunie 2000, reclamantul a redactat o plângere penală împotriva unui gardian penitenciar din Arad pe motiv că violase corespondența sa. El a susținut că, prin scrisoare din 5 iunie 2000, tribunalul militar Timișoara l-a informat că plângerea sa împotriva ofițerului O.M. al penitenciarului Craiova fusese trimisă la procuratura militară Craiova. Deși această scrisoare i fusese adresată personal, fusese deschisă mai întâi de administrația penitenciară care aplicase ștampila de intrare, după ce ruptusese plicul original. Potrivit reclamantului, administrația penitenciarului refuzase să trimită această plângere la procuratură.
La o dată neprecizată, reclamantul a fost bătut de gardieni penitenciari din Arad cu lovituri de picioare și pumnuri și dus în curtea penitenciarului. Sub o căldură de 37 °-38 ° C, a rămas acolo patru-cinci ore, mâinile atașate cu catuse și fără a primi apă de bere.
La 11 iulie 2000, în jurul orei 19, comandantul B.M., ajutat de gardieni, l-au lovit violent cu picioare, în timp ce avea mâinile catusate, apoi l-au atașat de picioare în vârful grilajului din cachot, la o înălțime de 2,2m, cu capul în jos. A fost menținut în această poziție până la ora 5 dimineața. A doua zi, când a fost eliberat, a fost forțat să declare că doriseși să se spânzure.
De la 12 iulie 2000, reclamantul a făcut grevă foamei, pe motiv că comandantul B. dorea să-l elimine, torturând-ul. Atașat zi și noapte la pat, gardieni l-au forțat să se alimenteze artificial, cu ajutorul unui tub. Unul dintre gardieni care-l hrănea era aproape constant beat, și lua obiceiul să-i introducă țigarete aprinse în gură, zicând-i că va fi ca în paradis.
La 18 iulie 2000, reclamantul s-a plâns la procuratura din tribunal Arad de maltratamentele pe care i le infligera în penitenciar cu scopul de a renunța la cererea sa la Curte. A cerut ca o comisie medicală specială să-l examineze, pentru a constata consecințele torturii suferite.
La 18 iulie 2000, reclamantul a cerut serviciului medical independent lângă penitenciarul Arad să fie consultat de un medic oftalmolog, deoarece acuza dureri oculare și o scădere a vederii în urma tratamentelor infligate în penitenciar la 11 februarie 2000.
La 30 august 2000, reclamantul a fost examinat de un medic specialist la cabinetul de oftalmologie al policlinicii Arad. Acesta a constatat că reclamantul suferea de prezbitie și prezenta sensibilitate la lumina soarelui și a zăpezii. I-a recomandat deci purtarea ochelarilor de soare. Potrivit reclamantului, medicul ar fi fost influențat de medicul militar al penitenciarului, care l-a însoțit la controlul medical, și care ar fi dictat specialistului diagnosticul. Reclamantul a fost forțat să facă o nouă grevă foamei până ce a cădut în comă, pentru a obține copii ale certificatelor sale medicale.
La o dată neprecizată, un medic legist a examinat reclamantul. În certificatul medical emis cu această ocazie, a raportat că reclamantul prezenta leziuni post-traumatice, care puteau data din 12 iulie 2000, și care fusesera produse cu un corp dur. A concluzionat că leziunile sus-menționate necesitaseră 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Prin scrisoare din 26 aprilie 2000, directorul departamentului de siguranța detenției a comunicat penitenciarului Arad că cererea reclamantului de a putea beneficia de ochelari de soare nu fusese aprobată, deoarece recomandarea medicului specialist nu avea caracter imperativ.
La 18 mai 2000, reclamantul a cerut comandantului penitenciarului Arad aprobarea accesului în penitenciar al preotului baptist P.P. A anexat o adresă purtând ștampila Bisericii Creștine Baptiste "Bănia", prin care preotul baptist care oficia la această biserică ceruse comandantului penitenciarului să-i permită să viziteze reclamantul, pentru a-i acorda asistență religioasă conform credințelor baptiste.
Prin scrisoare din 8 septembrie 2000, preotul P.P. a informat reclamantul că în ciuda numeroaselor demersuri întreprinse, administrația penitenciarului nu i-a permis să-l vadă. În aceeași scrisoare, preotul l-a informat că nu primise scrisoarea trimisă de reclamant la 2 iunie 2000.
La o dată neprecizată, două familii ale credincioșilor baptiști au informat reclamantul că i-au trimis un pachet cu mâncare cântărind 7-8 kg, dar că administrația penitenciarului l-a retras, pe motiv că depășea greutatea pe care reclamantul era autorizat să o primească.
Prin scrisoare din 22 ianuarie 2001, reclamantul a informat Curtea că în urma grevei foamei, a căzut grav bolnav de oxiurie, fără a primi medicamente. În plus, autoritățile i-au legat picioarele și i-au atașat mâinile cu catuse de fiecare dată când trebuia să comparaie în fața unui tribunal sau în fața unui medic.
În februarie 2001, reclamantul, aflandu-se într-o stare critică din cauza refuzului de a se alimenta din 12 iulie 2000, a fost transportat cu o ambulanță la spitalul penitenciar din Dej. În timpul transportului, avea picioarele legate.
Prin scrisoare din 22 februarie 2001, reclamantul a informat Curtea că era într-o stare fizică și psihică foarte gravă. A cerut transferul la penitenciarul Timișoara, pentru a nu mai suferi maltratamentele infligate de administrația penitenciarului Arad.
1.Invocând art. 3 al Convenției, reclamantul se plânge că a fost supus unor tratamente inumane și degradante și torturat în timp ce era deținut.
Se plânge mai întâi că a fost forțat să poarte uniforma penitenciară, dungratâ și sfâșiată în plus, și că a fost forțat să se deplaseze în afara penitenciarului (vizite medicale, proceduri în fața autorităților judecătorești) cu picioarele legate și mâinile catusate.
El se plânge de asemenea de condițiile proaste de detenție. În particular, se plânge că a fost supus unui regim de izolare, într-o celulă foarte îngustă, unde nu exista lumină naturală, și în care nu exista mobilier.
Se plânge de asemenea de neacces la biblioteca penitenciară, la emisiuni de televiziune și la diverse activități socioculturale organizate în penitenciar.
Apoi, se plânge că a fost constant bătut de gardieni penitenciari.
În sfârșit, susține o încălcare a articolului 3 al Convenției în măsura în care a fost privat de îngrijiri medicale în timp ce era deținut. În acest sens, se plânge mai întâi că nu a primit tratamentul corespunzător în urma loviturilor și rănilor infligate de gardieni în timp ce era deținut la Deva, Craiova, Jilava și Arad.
El se plânge apoi de refuzul administrației penitenciare Arad de a-i furniza o pereche de ochelari de soare, totuși prescriei de medicul specialist în urma unui control oftalmologic.
În sfârșit, se plânge că nu a primit tratament corespunzător la spitalul penitenciar din Dej, unde a fost transportat în urma agravării stării de sănătate în urma refuzului prelungit de a se alimenta.
2.Invocând în esență o încălcare a articolului 6 al Convenției, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului lui de acces la tribunal ținând seama de refuzul administrației penitenciarului Deva, Craiova și Arad de a trimite o parte din plângerile redactate de el adresate procuraturii sau instanțelor, prin care se plângea de maltratamentele suferite în detenție.
El se plânge de asemenea de interdicția generală impusă la penitenciarul Arad de a depune plângeri la procuratură sau de a sesiza instanțe de orice acțiune civilă sau penală.
În sfârșit, el se plânge de asemenea de o încălcare a dreptului apărării, ținând seama de refuzul administrațiilor penitenciare Deva și Craiova de a trimite instanțelor memoriile redactate de el pentru apărare, și prin care informează că nu accepta actele de procedură efectuate pentru el de avocatul din oficiu.
3.Invocând o încălcare a articolului 8 al Convenției, reclamantul se plânge de o ingerință din partea administrației locurilor de detenție în dreptul lui la respectarea corespondenței. În acest sens, el susține că de fiecare dată când încărcaseîncărcase gardieni penitenciari să trimită corespondenža, aceștia rupuseseră mai întâi plicul, apoi aruncaseseră conținutul într-un alt plic, și redactaseseră ei înșiși adresa și numele destinatarului.
Pe de altă parte, reclamantul susține că orice scrisoare primită este mai întâi deschisă și înregistrată de serviciul de corespondență al penitenciarului.
În sfârșit, el se plânge că o parte din corespondența sa personală nu fusese niciodată trimisă destinatarilor.
4.Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului lui de a fi credinciosul baptist și de a practica această religie. El invocă art. 9 al Convenției.
5.Reclamantul susține absența unei căi de atac efective împotriva maltratamentelor suferite în detenție, împotriva restricțiilor la accesul lui la tribunal și împotriva ingerințelor în corespondenža. El invocă articolul
13, coroborat cu articolele 3, 6 și 8 ale Convenției.
6.Reclamantul susține de asemenea că maltratamentele infligate în penitenciar, precum și încălcarea dreptului lui de acces la tribunal, la respectarea secretului corespondenței și a credințelor religioase au fost datorite faptului că era credinciosul baptist și că avea opinii politice diferite de cele ale administrației locurilor de detenție, fiind din partea occidentală a României. El invocă art. 14 al Convenției, coroborat cu articolele 3, 6, 8 și 9 ale Convenției.
7.Reclamantul invocă o încălcare a articolului 17 al Convenției. El nu face precizări în acest sens.
8.Reclamantul se plânge în sfârșit că maltratamentele infligate în detenție cu scopul de a retrage cererea depusă în fața Comisiei constituie o piedică în calea dreptului lui la cale de atac individuală. El invocă în esență art. 34 al Convenției.
1.Reclamantul se plânge de maltratamentele suferite în detenție, de restricții la dreptul lui de acces la tribunal, de încălcarea dreptului la respectarea corespondenței și a libertății de conștiință și religie, a absenței unei căi de atac efective împotriva maltratamentelor, împotriva restricțiilor la accesul la tribunal și împotriva ingerințelor în corespondență, precum și de piedica la dreptul cale de atac individuală. El invocă articolele 3, 8, 9 și 13 ale Convenției.
În starea actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor pretenții și apreciază necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât conform articolului
54
§
3
b) din regulament.
2.Reclamantul se plânge de o discriminare în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de articolele 3, 6, 8 și 9 ale Convenției din cauza credințelor baptiste și opiniilor politice. El invocă art. 14, redactat după cum urmează:
"Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenție trebuie asigurată fără nici o discriminare, în special pe baza sexului, rasei, culorii, limbii, religiei, convingerii politice sau a oricăror alte convingeri, originii naționale sau sociale, apartenenței la o minoritate națională, averii, nașterii sau oricărei alte situații."
Curtea observă că afirmațiile reclamantului potrivit cărora ar fi existat o ingerință a autorităților române în dreptul lui de a nu suferi discriminări în exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție nu au fost în nici un fel probate. Rezultă că această parte a cererii este în mod clar nefondată și trebuie respinsă în aplicarea articolului
35
§
3 al Convenției.
3.Reclamantul se plânge de o încălcare a articolului 17 al Convenției, potrivit căruia:
"Nici o dispoziție din Convenție nu poate fi interpretată ca implicând pentru un stat, un grupament sau un individ, nici un drept de a se dedica la o activitate sau a comite un act vizând distrugerea drepturilor sau libertăților recunoscute în (...) Convenție, sau restricții mai ample ale acestor drepturi și libertăți decât cele prevăzute în Convenție."
Ea observă că în caz, reclamantul nu a dovedit afirmațiile potrivit cărora autoritățile ar fi încercat să-și deturneze vocația drepturile și libertățile prevăzute de Convenție, folosindu-le în scopuri contrare textului și spiritului Convenției. Rezultă că această parte a cererii este în mod clar nefondată și trebuie respinsă conform articolului
35
§
3 al Convenției.
Din aceste motive, Curtea,
Hotărăște
să comunice Guvernului pretențiile reclamantului privind maltratamentele suferite în detenție, restricțiile la dreptul de acces la tribunal, încălcarea dreptului la respectarea corespondenței și libertății de conștiință și religie, absența unei căi de atac efective împotriva maltratamentelor, împotriva restricțiilor la acces la tribunal și împotriva ingerințelor în corespondență și
piedica în calea dreptului cale de atac individuală.
Declară
cererea inadmisibilă pentru restul.
Michael O'Boyle
Elisabeth Palm
Grefier
Președintă
de la requête n° 46640/99
présentée par Beniamin JIAN
contre la Roumanie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le
22
mai
2001 en une chambre composée de
M
mes
E.
Palm
,
présidente
,
W.
Thomassen
,
MM.
Gaukur
Jörundsson
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
J.
Casadevall
,
R.
Maruste
,
juges
,
et
de
M.
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 17
février
1998 et enregistrée le 8
mars
1999,
Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, Beniamin Jian, est un ressortissant roumain, né en 1954 et résidant à Timișoara. Il est ingénieur et il est actuellement détenu à l'hôpital pénitentiaire de Dej.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
La procédure engagée à l'encontre du requérant
Le 7 mars 1995, le requérant, accusé du meurtre de cinq personnes, fut placé sous mandat de dépôt et incarcéré à la prison Bîrcea-Mare de Deva.
Le 24 mai 1995, il fut traduit devant le tribunal départemental de Hunedoara. Par un jugement du 5 avril 1996, il fut condamné à une peine de réclusion à perpétuité pour meurtre, privation illégale de liberté et non-respect de la législation sur les armes et les munitions.
Le 19 avril 1996, le requérant fit appel contre ce jugement. Il fit valoir qu'il n'avait pas eu la permission d'assister à l'interrogatoire des témoins à charge et qu'il n'avait pas pu leur poser des questions. Il invoqua également une atteinte aux droits de la défense, le jugement de sa cause s'étant déroulé en son absence, suite à son expulsion du tribunal pour injures à magistrats. Il se plaignit aussi que l'administration pénitentiaire avait refusé d'envoyer au tribunal ses nombreux mémoires rédigés en sa défense.
Le 5 juillet 1996, le requérant sollicita auprès de la cour d'appel de Alba-Iulia le renvoi de son dossier pour examen dans un autre département, afin d'assurer le bon déroulement du procès. Il se plaignit également d'avoir subi des mauvais traitements en prison, ayant été à plusieurs reprises isolé au cachot, pour des périodes de 10 jours, au motif qu'il avait proféré des injures à l'adresse des gardiens, ou pour avoir rédigé des mémoires et des plaintes à l'attention de diverses autorités.
En particulier, il se plaignit que le gardien en chef B. de la prison de Deva l'avait soumis, avec l'aide du médecin T.A., à un "régime d'extermination". Selon le requérant, le gardien B. aurait refusé d'envoyer la requête par laquelle il avait informé la Ligue pour la protection des droits de l'homme de Bucarest des mauvais traitements subis en détention, ainsi que diverses lettres personnelles.
En outre, il aurait été empêché par le gardien B. de répondre à une lettre du tribunal lui demandant s'il acquiesçait aux actes de procédure rédigés en son nom par l'avocat d'office. Il fit valoir à cet égard que le gardien B. l'avait injurié et déchiré sa déposition dans laquelle il indiquait qu'il n'était pas d'accord avec les actes de son avocat et lui avait intimé d'écrire autre chose. Devant le refus du requérant de s'y conformer, B. le menaça d’informer le tribunal de ce que le requérant avait refusé de répondre à sa demande.
Enfin, le requérant déclara que le jour où il serait libéré, il allait se venger, en fusillant la famille du policier L.N. ainsi que des dizaines des personnes qui s'étaient rendues coupables des injustices qu'il avait subies.
Le 20 février 1997, la Cour suprême de justice accueillit la demande du requérant et ordonna le renvoi du dossier à la cour d'appel de Craiova.
Par une décision du 22 mai 1997, la cour d'appel de Craiova rejeta son appel.
Le requérant fit un recours contre cette décision. Il fit valoir que le commandant de prison de Deva A.D. ne lui avait pas permis de rencontrer son avocat, au motif qu'il était un criminel extrêmement dangereux, et que celui-ci n'avait pas envoyé au tribunal le mémoire qu'il avait rédigée pour sa défense. Il sollicita le rejugement de sa cause, afin de faire établir sa part de responsabilité et celle de la police pour les crimes qu'il avait commis.
A une date qui n'a pas été précisée, la Cour suprême de justice prononça une décision définitive par laquelle elle rejeta le recours formé par le requérant.
2.La détention du requérant et les mauvais traitement qu'il a subis
Le 7 juillet 1996, le requérant, détenu à la prison de Deva, fut mis au cachot pour dix jours pour injures à magistrats. Selon le requérant, pendant toute la durée de sa détention à Deva, les gardiens lui enchaînèrent régulièrement les jambes et lui attachèrent les mains avec des menottes.
Le 4 mars 1997, le requérant fut transféré à la prison de Craiova, spécialisée depuis 1990 pour les détenus condamnés à réclusion à perpétuité. Selon le requérant, le bâtiment de la prison avait été construit il y a 105 ans. Il dispose de cellules de dimensions très réduites (3,50m/1,60m), et de fenêtres très étroites.
Le requérant fut placé dans la cellule n° 22, très petite, qui ne disposait pas de lumière naturelle, car la fenêtre, mesurant 50cm/50cm, était couverte en permanence avec un morceau de tôle percée. La cellule contenait quatre lits. Bien que le requérant mesurait 1,78m, son lit était beaucoup plus petit que sa taille. Il n'y avait pas de table, de chaises ou de télé. Pendant la nuit, des rats pénétraient dans la cellule par des tuyaux. Au début, il partagea cette cellule avec trois autres détenus, condamnés à réclusion à perpétuité, mais, à la suite de nombreux conflits intervenus entre eux, il fut isolé.
Selon le requérant, les gardiens et l'administration pénitentiaire de Craiova l'auraient soumis, avec le consentement de la Direction générale des prisons et du Corps d'inspection pénitentiaire, à un régime de torture et à des traitements similaires à ceux employés pendant le régime communiste afin que mort s'en suive. Ainsi, il fut obligé de s'habiller avec les vêtements fournis par l'administration pénitentiaire, en l'espèce une chemise militaire kaki et un pantalon bleu, fabriqués, en dépit de l'hiver, dans une matière très légère. Ensuite, il fut privé constamment d'aliments et d'eau, il fut battu par les gardiens du prison, il ne put bénéficier de promenades dans la cour du pénitencier, il ne put suivre aucune émission de télé, il n'eut pas accès à la bibliothèque et ne participa à aucune activité sportive ou culturelle, bien que, dans le registre du pénitencier, il apparaît qu'il avait effectué de telles activités.
Adepte de la religion baptiste, le requérant se vit empêché par les autorités du pénitencier de pratiquer sa croyance, en lui interdisant de participer périodiquement au service religieux baptiste ou de rencontrer d'autres détenus partageant les mêmes croyances religieuses que lui. Plus encore, le prêtre orthodoxe de la prison essaya de le convertir à la religion orthodoxe, ce qu'il refusa.
Pendant sa détention à Craiova, les autorités refusèrent de lui faire administrer le traitement médical adéquat. Lorsqu'il fut amené au cabinet médical de la prison, le médecin ne fit que certifier qu'il était apte à supporter le mauvais traitement infligé par les autorités du pénitencier.
A une date non-précisée, le requérant déposa une plainte à la Direction générale des prisons concernant les mauvaises conditions de détention. Par une lettre du 6 mars 1998, la Direction générale des prisons lui communiqua qu'à la suite des vérifications entreprises, sa plainte s'était avérée non-fondée. Le requérant fut également informé qu'en tant que condamné à la réclusion à perpétuité, il avait l'obligation du port de l'uniforme de la prison.
A une date non-précisée, le requérant se plaignit au président de la Roumanie des mauvais traitements auxquels il avait été soumis. Le conseiller du président l'informa que sa plainte avait été envoyée au ministère de la Justice, afin qu'elle soit examinée. Par lettre du 10 juin 1998, la Direction générale des prisons l'informa que sa plainte était non-fondée et qu'il risquait d'être soumis aux mesures disciplinaires prévues par la loi s'il ne respectait pas le règlement intérieur de la prison.
Le requérant déposa également une plainte au parquet militaire de Craiova contre l'officier O.M. de la prison de Craiova, alléguant des mauvais traitements que celui-ci lui aurait infligés.
A une date non-précisée, le requérant fut transféré à la prison de Jilava.
Le 2 février 1998, il fut
ramené à nouveau à la prison de Craiova.
Le 3 février 1998, le requérant rencontra le commandant de prison, qui l'informa qu'il allait pouvoir garder ses propres habits, à condition d'accepter de donner une interview à une chaîne de télévision locale, et à condition de reconnaître ses crimes et le fait qu'il bénéficiait en prison d'une rééducation appropriée. Le commandant lui promit également qu'il allait faciliter les visites de sa famille, à condition qu'il lui fournisse à l'avenir des renseignements sur les détenus et les gardiens de la prison.
Le 10 février 1998, lorsque l'équipe de la télévision est venue pour
interviewer le requérant, celui-ci déclara qu'il ne regrettait pas les faits commis et, plus encore, il annonça devant les caméras que, dès qu'il serait mis en liberté, il allait tuer tous ceux qui s'étaient rendus coupables de mauvais traitements à son encontre.
Le 16 février 1998, un gardien de prison l'informa qu'il n'avait plus le droit de se promener dans la cour de la prison s'il n'acceptait pas de porter l'uniforme réglementaire de la prison. Il fut ainsi obligé d'accepter les habits rayés et déchirés fournis par la prison.
Invoquant les mauvais traitements prétendument subis, le requérant sollicita à plusieurs reprises son transfert au pénitencier d'Arad. Par lettres des 13 avril 1999 et 4 août 1999, le ministère de la Justice l'informa que sa demande n'avait pas été accueillie, et lui recommanda de s'habituer au mode de fonctionnement de la prison de Craiova, car sa seule chance était le retour à la religion chrétienne et l'espoir dans le pardon du Dieu. La lettre du 13 avril 1999 portait le tampon de la prison de Craiova et un numéro d'enregistrement.
Le 26 juillet 1999, des amis de religion baptiste du requérant lui envoyèrent une lettre afin de lui apporter un soutien lui permettant de mieux vivre sa détention, et lui citèrent des extraits d'un livre qui prônait la foi dans Dieu. Cette lettre parvint au requérant décachetée et portant le tampon de la prison.
Pendant l'hiver 1999, le requérant fut sorti par les gardiens dans la cour de la prison, les mains attachées par des menottes, et il fut battu violemment jusqu'à ce qu'il tomba dans un état d'inconscience. Ensuite, les gardiens lui jetèrent par dessus de l'eau froide. Ils le menacèrent de le tuer s'il allait les dénoncer à l'ONU ou à la Cour européenne. Ils lui dirent aussi
: «
N'as-tu pas entendu parler de Craiova, ne sais-tu pas que celui qui rentre ici ne sort plus vivant ? Nous allons te montrer, nous, qui nous sommes
!
».
Le requérant déposa une plainte au parquet militaire de Craiova contre les gardiens qui l'avaient maltraité. A une date non-précisée, celle-ci fut rejetée.
Pendant plusieurs mois, le requérant se vit supprimer le droit de recevoir les visites des membres de sa famille et des colis au motif qu'il avait correspondu avec la Cour européenne.
Par une lettre du 22 mai 2000, le requérant informa la Cour qu'il avait été transféré provisoirement à la prison de Arad. Il y fut obligé de garder l'uniforme rayé et déchiré qu'il avait reçu à Craiova et il ne fut pas autorisé à se raser, l'administration pénitentiaire lui confisquant tous les ustensiles de rasage, y compris les lotions après rasage. Le commandant de la prison d'Arad, le colonel B.M., le punit souvent d'une façon sévère, en l'envoyant au cachot et en lui disant qu'il devrait être tué pour ce qu'il avait fait.
Le requérant se vit interdire le droit d'envoyer des plaintes concernant les mauvais traitements subis en prison, ainsi que le droit de saisir les tribunaux de toute action civile ou pénale.
Le 8 juin 2000, le requérant rédigea une plainte pénale à l'encontre d'un gardien de la prison d'Arad au motif qu'il avait violé sa correspondance. Il fit valoir que, par lettre du 5 juin 2000, le tribunal militaire de Timișoara l'avait informé que sa plainte contre l'officier O.M. de la prison de Craiova avait été envoyée au parquet militaire de Craiova. Bien que cette lettre lui ait été adressée personnellement, elle avait été ouverte d'abord par l'administration pénitentiaire qui en avait appliqué le tampon d'entrée, après avoir déchiré l'enveloppe d'origine. Selon le requérant, l'administration de la prison aurait refusé d'envoyer cette plainte au parquet.
A une date non-précisée, le requérant fut battu par les gardiens de la prison d'Arad avec des coups de pieds et de poings et conduit dans la cour de la prison. Sous une chaleur de 37°-38° C, il y resta pendant quatre à cinq heures, les mains attachées avec des menottes et sans recevoir de l'eau à boire.
Le 11 juillet 2000, vers 19 heures, le commandant B.M., aidé par des gardiens, le frappèrent violemment avec des coups de pieds, alors qu'il avait les mains menottées, ensuite ils l'attachèrent par les pieds en haut du grillage de son cachot, à une hauteur de 2,2m, la tête en bas. Il fut maintenu dans cette position jusqu'à 5 heures du matin. Le lendemain, lorsqu'il fut détaché, il fut obligé de déclarer qu'il avait souhaité se pendre.
A compter du 12 juillet 2000, le requérant fit une grève de la faim, au motif que le commandant B. désirait le supprimer, en le torturant. Attaché jour et nuit au lit, les gardiens le forcèrent à s'alimenter artificiellement, à l'aide d'une sonde. L'un des gardiens qui le nourrissait était presque constamment ivre, et il prit l'habitude de lui introduire des cigarettes allumées dans la bouche, en lui disant que ce sera pareil au paradis.
Le 18 juillet 2000, le requérant s'est plaint au parquet près le tribunal d'Arad des mauvais traitements qui lui avait été infligés en prison dans le but de renoncer à sa requête auprès de la Cour. Il sollicita qu'une commission médicale spéciale l'examine, afin de faire constater les conséquences de la torture subie.
Le 18 juillet 2000, le requérant sollicita au service médical indépendant près la prison d'Arad d'être consulté par un médecin ophtalmologue, car il accusait des douleurs oculaires et une diminution de la vue à la suite des traitements qui lui avaient été infligés en prison le 11 février 2000.
Le 30 août 2000, le requérant fut examiné par un médecin spécialiste au cabinet d'ophtalmologie de la polyclinique d'Arad. Celui-ci constata que le requérant souffrait de presbytie et qu'il présentait une sensibilité à la lumière du soleil et de la neige. Il lui recommanda dès lors le port de lunettes de soleil. Selon le requérant, le médecin aurait été influencé par le médecin militaire de la prison, qui l'avait accompagné lors du contrôle médical, et qui aurait dicté au spécialiste le diagnostic. Le requérant se vit obligé de faire une nouvelle grève de la faim jusqu'à ce qu'il tomba dans le coma, afin d'obtenir des copies de ses certificats médicaux.
A une date qui n'a pas été précisée, un médecin légiste examina le requérant. Dans le certificat médical établi à cette occasion, il fit état de ce que le requérant présentait des lésions post traumatiques, qui pouvaient dater du 12 juillet 2000, et qui avait été produites avec un corps dur. Il conclut que lesdites lésions avaient nécessité 3-4 jours de soins médicaux.
Par une lettre du 26 avril 2000, le directeur du département de la sûreté de la détention communiqua à la prison d'Arad que la demande du requérant de pouvoir bénéficier de lunettes de soleil n'avait pas été approuvée, car la recommandation du médecin spécialiste n'avait pas un caractère impératif.
Le 18 mai 2000, le requérant sollicita du commandant de la prison d'Arad l'approbation de l'accès à la prison du prêtre baptiste P.P. Il annexa une adresse ayant le tampon de l'Eglise chrétienne baptiste "Bănia", par laquelle le prêtre baptiste qui officiait à cette église avait sollicité du comandant de prison de lui permettre de rendre visite au requérant, afin de lui accorder l'assistance religieuse selon sa croyance baptiste.
Par une lettre du 8 septembre 2000, le prêtre P.P. informa le requérant que malgré les nombreuses démarches qu'il avait entreprises, l'administration du pénitencier ne lui avait pas permis de le voir. Dans la même lettre, le prêtre l'informa qu'il n'avait pas reçu la lettre envoyée par le requérant le 2 juin 2000.
A une date non-précisée, deux familles des croyants baptistes informèrent le requérant qu'elles lui avaient envoyé un colis avec des aliments pesant 7-8 kg, mais que l'administration de la prison le leur avait retourné, au motif qu'il dépassait le poids que le requérant était autorisé à recevoir.
Par une lettre du 22 janvier 2001, le requérant informa la Cour qu'à la suite de sa grève de la faim, il est tombé gravement malade d'oxiuriaze, sans qu'il reçoive de médicaments. En outre, les autorités lui enchaînèrent les jambes et lui attachèrent les mains avec des menottes chaque fois lorsqu'il devait comparaître devant un tribunal ou devant un médecin.
En février 2001, le requérant, se trouvant dans un état critique à force d'avoir refusé de s'alimenter depuis le 12 juillet 2000, fut transporté avec une ambulance à l'hôpital pénitencier de Dej. Lors du trajet, il avait les jambes enchaînées.
Par une lettre du 22 février 2001, le requérant informa la Cour qu'il était dans un très grave état physique et psychique. Il sollicita le transfert à la prison de Timișoara, afin qu'il ne subisse plus les mauvais traitements infligés par l'administration de la prison d'Arad.
1.Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ce qu'il a été soumis à des traitements inhumains et dégradants et torturé pendant sa détention.
Il se plaint d'abord d'avoir été obligé de porter l'uniforme de la prison, à rayures et déchiré de surcroît, et d'avoir été obligé de se déplacer à l'extérieur de la prison (visites médicales, procédures devant les autorités judiciaires) avec les jambes enchaînées et les mains menottées.
Il se plaint aussi des mauvaises conditions de détention. En particulier, il se plaint d'avoir été soumis à un régime d'isolation, dans une cellule très étroite, où il n'y avait pas de lumière naturelle, et dans laquelle il n'y avait pas de mobilier.
Il se plaint également de ne pas avoir eu accès à la bibliothèque de la prison, aux émissions de télévision et aux diverses activités socioculturelles organisées en prison.
Ensuite, il se plaint d'avoir été constamment battu par les gardiens de prison.
Enfin, il allègue une atteinte à l'article 3 de la Convention dans la mesure où il a été privé des soins médicaux pendant sa détention. A cet égard, il se plaint d'abord de n'avoir pas reçu le traitement adéquat à la suite des coups et des blessures que les gardiens lui avaient infligés pendant sa détention à Deva, Craiova, Jilava et Arad.
Il se plaint ensuite du refus de l'administration pénitentiaire d'Arad de lui fournir une paire de lunette de soleil, pourtant prescrite par le médecin spécialiste lors d'un contrôle ophtalmologique.
Enfin, il se plaint de n'avoir pas reçu un traitement adéquat à l'hôpital pénitentiaire de Dej, où il a été transporté à la suite de l'aggravation de son état de santé suite à son refus prolongé de s'alimenter.
2.Invoquant en substance une atteinte à l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint d'une atteinte à son droit d'accès à un tribunal eu égard au refus de l'administration de la prison de Deva, de Craiova et de Arad d'envoyer une partie des plaintes qu'il avait rédigées à l'attention du parquet ou des tribunaux, par lesquelles il se plaignait des mauvais traitements subis en détention.
Il se plaint aussi de l'interdiction générale qu'il s'est vu imposer à la prison d'Arad de faire des plaintes au parquet où de saisir les instances de toute action civile ou pénale.
Enfin, il se plaint également d'une atteinte à son droit de la défense, eu égard au refus des administrations pénitentiaires de Deva et de Craiova d'envoyer à l'instance de jugement les mémoires qu'il avait rédigés pour sa défense, et par lesquels il l'informait qu'il n'acquiesçait pas aux actes de procédure accomplis pour lui par l'avocat d'office.
3.Invoquant une atteinte à l'article 8 de la Convention, le requérant se plaint d'une ingérence de la part de l'administration des lieux de détention dans son droit au respect de sa correspondance. A cet égard, il fait valoir que chaque fois qu'il avait chargé les gardiens de prison d'envoyer son courrier, ceux-ci avaient d'abord déchiré son enveloppe, puis avaient versé le contenu dans une autre enveloppe, et rédigé eux-mêmes l'adresse et le nom du destinataire.
D'autre part, le requérant allègue le fait que toute lettre qu'il reçoit est d'abord ouverte et enregistrée par le service de correspondance de la prison.
Enfin, il se plaint qu'une partie de son courrier personnel n'a jamais été envoyée aux destinataires.
4.Le requérant se plaint d'une atteinte à son droit d'être croyant baptiste et de pratiquer cette religion. Il invoque l'article 9 de la Convention.
5.Le requérant allègue l'absence d'un recours effectif contre les mauvais traitements subis en détention, contre les restrictions à son accès à un tribunal et contre les ingérences dans sa correspondance. Il invoque l'article
13, corroboré avec les articles 3, 6 et 8 de la Convention.
6.Le requérant allègue aussi que les mauvais traitements qui lui ont été infligés en prison, ainsi que l'atteinte à son droit d'accès à un tribunal, au respect au secret de la correspondance et de sa croyance religieuse étaient dus au fait qu'il était croyant baptiste et qu'il avait des opinions politiques différentes de celle de l'administration des lieux de détention, étant originaire de la partie occidentale de la Roumanie. Il invoque l'article 14 de la Convention, corroboré avec les articles 3, 6, 8 et 9 de la Convention.
7.Le requérant invoque une atteinte à l'article 17 de la Convention. Il ne fait pas des précisions à cet égard.
8.Le requérant se plaint enfin que les mauvais traitements qui lui avaient été infligés en détention dans le but de retirer la requête qu'il avait déposée devant la Commission constitue une entrave à son droit au recours individuel. Il invoque en substance l’article 34 de la Convention.
1.Le requérant se plaint des mauvais traitements subis pendant sa détention, des restrictions à son droit d’accès à un tribunal, de l'atteinte à son droit au respect de la correspondance et à sa liberté de conscience et de religion, de l'absence d'un recours effectif contre les mauvais traitements, contre les restrictions à son accès à un tribunal et contre les ingérences dans sa correspondance, ainsi que de l'entrave à son droit de recours individuel. Il invoque les articles 3, 8, 9 et 13 de la Convention.En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
3
b) de son règlement.
2.Le requérant se plaint d'une discrimination dans la jouissance des droits et libertés reconnues par les articles 3, 6, 8 et 9 de la Convention en raison de sa croyance baptiste et de ses opinions politiques. Il invoque l'article 14, libellé comme suit
:
«
La jouissance des droits et libertés reconnus dans la «
(…)
»
[Note1]
Convention doit être assurée, sans distinction aucune, fondée notamment sur le sexe, la race, la couleur, la langue, la religion, les opinions politiques ou toutes autres opinions, l’origine nationale ou sociale, l’appartenance à une minorité nationale, la fortune, la naissance ou toute autre situation.
»
La Cour note que les allégations du requérant selon lesquelles il y aurait eu ingérence des autorités roumaines dans son droit de ne pas subir des discriminations dans la jouissance des droits et libertés reconnus par la Convention n'ont été nullement étayées. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article
35
§
3 de la Convention.
3.Le requérant se plaint d'une atteinte à l'article 17 de la Convention, aux termes duquel
:
«
Aucune des dispositions de la Convention ne peut être interprétée comme impliquant pour un Etat, un groupement ou un individu, un droit quelconque de se livrer à une activité ou d’accomplir un acte visant à la destruction des droits ou libertés reconnus dans la «
(…)
»
[Note2]
Convention ou à des limitations plus amples de ces droits et libertés que celles prévues à la Convention.
»
Elle note qu'en l'espèce, le requérant n'a pas étayé ses allégations selon lesquelles les autorités auraient essayé de détourner de leur vocation les droits et libertés prévues par la Convention, en les utilisant à des fins contraires au texte et à l'esprit de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée conformément à de l’article
35
§
3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, [à l’unanimité,] [à la majorité,]
Décide
de communiquer au Gouvernement les griefs du requérant concernant les mauvais traitements subis pendant sa détention, les restrictions à son droit d'accès à un tribunal, l'atteinte à son droit au respect de la correspondance et à sa liberté de conscience et de religion, l'absence d'un recours effectif contre les mauvais traitements, contre les restrictions à son accès à un tribunal et contre les ingérences dans sa correspondance et
l'entrave à son droit de recours individuel.
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Greffier
Présidente
[Note1]
Remplacer «
présente
» par «
(…)
» pour les décisions et arrêts de la Cour.
[Note2]
Remplacer «
présente
» par «
(…)
» pour les décisions et arrêts de la Cour.