CtEDO 29.05.2001 Auto

P.P. contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
29.05.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
P.P. contre la FRANCE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 55003/00 prezentate de P.P. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se înscrie la 29 mai 2001 într-o cameră compusă din Thomassen președinte J.-P. Costa dnii Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevall Maruste judecători T.L. Early grefier adjunct de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 ianuarie 1999 și înregistrată la 21 februarie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând ca reclamantul, P.P., să fie un cetățean francez, născut, în 1939 și rezident la Change. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Din cauza stării sale de sănătate, P.P., fiul reclamantului, a primit din 1982 perfuzii la centrul de departament de transfuzie de sânge dalangers. Produsele antihemofilice care i-au fost administrate, au fost furnizate de centrul național de transfuzie de sânge din Paris. La 4 decembrie 1985, laboratorul departamentului de transfuzie de sânge din Maine și Loire a scos în evidență seropozitivitatea P.P., lucru despre care părinții săi au fost informați la 26 ianuarie 1986. Analiza de eșantionare anterioară a arătat că contaminarea avea loc între 16 noiembrie 1983 și 7 noiembrie 1984. Din 30 martie 1990, P.P. a declarat că optează pentru regimul propus de Fondul privat de solidaritate cu transfuzii de sânge hemofilice și a renunțat la orice acțiune în răspundere împotriva centrelor și organismelor de transfuzie de sânge și a asigurătorilor acestora în contrapartida sumei de 100 000 franci. Ajuns la mai multe boli oportuniste, P.P. a murit la 28 aprilie 1991 la vârsta de 20 de ani. Ca urmare a morții sale, Fondul de Recuperare a hemofilelor și a transfuziilor de sânge a acordat 200 000 de franci fiecărui părinte și 100 000 de franci surorii sale în despăgubirea prejudiciilor lor morale și, de asemenea, a compensat cu 1 450 000 de franci daunele personale suferite de P.P. Prin scrisoarea adresată la 10 noiembrie 1994 Comisiei pentru cererile Curții a Republicii, reclamantul și soția sa au depus o plângere împotriva dlui Laurent Fabius, a dnei Georgina Dufoix și a dlui Dufoix. Edmond Herve, prim-ministru, ministru al sănătății și, respectiv, ministru al sănătății, și secretar al sănătății în momentul faptelor, în special al șefului complictății la otrăvire. În plus, ei s-au constituit părți civile în procedura urmată la Paris de șeful otrăvirii împotriva în special domnului Michel Garretta. Prin Decizia din 12 ianuarie 1995, Comisia pentru cererile Curții a Republicii dispune transmiterea procedurii către procurorul general în apropierea Curții de Casație în scopul sesizării Curții a Republicii. În plus, comisia a emis un aviz conform căruia faptele denunțate păreau susceptibile să constituie complicitate la infracțiuni de administrare a substanțelor dăunătoare sănătății. La 2 februarie 1995, procurorul general de lângă Curtea de Casație a luat rechiziții supleante de la șeful complictății la infracțiunea de administrare a substanțelor dăunătoare sănătății. La 23 februarie 1995, reclamantul a fost audiat în calitate de martor de către comisia de judecată a Curții a Republicii. Prin hotărârea din 17 iulie 1998, comisia de judecată a Curții a Republicii, care a clasat cazul șefului omucidere involuntară asupra persoanei P.P., a înaintat în fața Curții a Republicii, domnul Laurent Fabius, doamna Georgina Dufoix și dl Edmond Herve de la șefi, printre care și de la șefi involuntari la viață sau integritatea fizică împotriva altor persoane decât P.P. Reclamantul și soția sa au adresat la 11 ianuarie 1999 o scrisoare președintelui Curții a Republicii pentru contestarea refuzului pronunțat. Ei au solicitat înălțarea acestei decizii și revizuirea obiectivă a plângerii lor de către Curtea a Republicii. Ei au invocat, printre altele, cauza în care au fost puse să-și exercite drepturile în fața Tribunalului de Justiție al Republicii. Gunehec, le-a răspuns într-o scrisoare datată 15 ianuarie 1999. Hotărârea din 17 iulie 1998 a devenit definitivă și stabilește în mod iremediabil limitele sesizării Curții a Republicii, atât în ceea ce privește data faptelor urmărite, cât și în ceea ce privește natura acestor fapte, condițiile în care au fost săvârșite și persoanele care au fost victime ale acestora. Deciziile de nejudiciare pronunțate au dobândit autoritatea de lucru judecat și nu pot, în nici un caz, să fie puse în discuție în fața judecătorilor din fond. Acestea sunt norme imperative, la care legea nu face excepții, și care, fiind aplicabile în fața tuturor instanțelor penale, sunt, de asemenea, impuse Curții a Republicii. Reclamantul nu a formulat nicio altă acțiune împotriva hotărârii din 17 iulie 1998. art. 13 din Legea organică nr. 93-1252 din 23 noiembrie 1993 privind Curtea a Republicii nu este admisibilă în fața Curții a Republicii. Acțiunile în despăgubire pentru prejudicii care au rezultat din infracțiuni și infracțiuni urmărite în fața Curții a Republicii nu pot fi aduse decât în fața instanțelor de drept comun. În cazul în care art. 13 din legea organică din 23 noiembrie 1993 exclude orice constituție a părții civile, acesta rezervă victimelor posibilitatea de a aduce acțiunea în despăgubire pentru prejudiciile suferite în fața instanțelor de drept comun și de a pune capăt oricărei contestații privind drepturile lor civile. În condițiile și formele stabilite de titlul I din Cartea III a Codului de procedură penală, hotărârile Tribunalului pot face obiectul unor recursuri în cassare care sunt aduse în fața adunării plenare a Curții de Casație. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a putut fi asistat de un avocat în timpul fazei în care a fost audiat ca martor. Comitetul consideră încă că nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil în măsura în care art. 13 din Legea organică din 23 noiembrie 1993 interzice orice constituție a părții civile în fața Curții a Republicii. În plus, acesta susține că victimele și familiile victimelor nu și-au putut face auzite cauza în mod echitabil și într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială, în măsura în care Curtea a Republicii este o instanță de excepție dobândită din cauza miniștrilor urmăriți. Reclamantul se plânge de o încălcare a articolelor 13 și 14 din Convenție fără a preciza conținutul acestor încălcări. INVOCÂND art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de interdicția de a se constitui parte civilă în fața Curții a Republicii, în temeiul art. 13 din Legea organică din 23 noiembrie 1993. Invocând art. 13 din Convenție, se plânge în esență de lipsa unei căi de atac efective în dreptul intern care să permită să se obțină reformularea deciziei de nejudiciare pronunțate de comisia de judecată a Curții a Republicii. În părțile relevante ale acesteia, art. 6 alineatul (1) din Convenție este astfel redactat. * Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide, fie (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). mai mult decât atât, art. 13 din Convenție este formulată astfel: În cazul în care, în temeiul prezentului acord, o persoană are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, în pofida faptului că încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale, aceasta are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale. În primul rând, Curtea amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia nici art. 6 alineatul (1) și nici art. 13 din convenție nu au dreptul de a provoca împotriva unei părți terțe exercitarea unei urmăriri penale sau a dreptului la o astfel de condamnare a unei proceduri penale (a se vedea în special nr. 2299/93, Danini c. Italiac. 14.10.96, D.R. 87). Cu toate acestea, în speță, reclamantul a intentat să se plângă de la: pe de o parte să se constituie parte civilă în fața Curții a Republicii și, pe de altă parte, să obțină condamnarea penală a persoanelor vizate în plângerea sa în fața Curții a Republicii. În al doilea rând, Curtea constată că, în cadrul procedurilor penale cu constituirea de părți civile, aplicabilitatea articolului 6 nu a fost reținută decât în măsura în care victima înculpării putea, în dreptul intern, să exercite un drept la despăgubiri de natură civilă (a se vedea în special Hotărârea Acquaviva c. Franța din 21 noiembrie 1995, seria A n 333-A; Hotărârea Hamer c. Franța din 7 august 1996, Rec. hotărâri și decizii 1996-XIII) în temeiul articolului 2 din Codul de procedură penală. Or, în speță, constituțiile părților civile nu sunt admise în fața Curții a Republicii, în conformitate cu art. 13 din Legea organică din 23 noiembrie 1993, astfel încât procedura în fața Curții nu viza să se pronunțe un drept cu caracter civil în sensul articolului 6 din convenție. În orice caz, Curtea constată că persoanele care pretind că sunt vătămate de o infracțiune sau de un delict comis de un membru al guvernului în exercitarea funcțiilor sale nu sunt reduse la ..L.E.: În temeiul aceluiași articol 13, acestea pot, pe de o parte, să depună o plângere în fața comisiei pentru soluționarea hotărârilor Curții a Republicii; pe de altă parte, pot aduce în fața instanțelor civile acțiunile în despăgubire pentru prejudicii care au avut ca rezultat infracțiuni și infracțiuni în fața Curții. cu dispozițiile Convenției, acestea sunt în orice caz vădit nefondate în sensul art. 35 3 și trebuie respinse în conformitate cu art. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, Comitetul consideră că victimele și familiile victimelor prezente în fața Curții a Republicii nu au beneficiat de dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe independente și imparțiale care acționează într-un mod contradictoriu și într-un termen rezonabil. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide, (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale civile (...). Curtea reamintește că, în temeiul articolului 34 din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât cu acțiuni ale persoanelor care pretind că sunt victime ale unei încălcări de către una dintre părțile înalte contractante a drepturilor recunoscute în Convenție. Or, în speță, Curtea constată că cauza recurentului nu a fost audiată prin formarea de judecată a Curții a Republicii, în măsura în care comisia de judecată a Curții a Curții a Uniunii ajunge la concluzia că nu este cazul. Prin urmare, reclamantul nu poate pretinde că este victimă în sensul articolului 34 din Convenție, nici nu poate pretinde că este victimă în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, nici personal, nici direct. Prin urmare, cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 1 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 1. Pentru aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă. Lawrence Early Wilhelmina Thomassen Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-05-29
0,95
ROUY contre la FRANCE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 55013/00 présentée par Sylvie ROUY contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 29 mai 2001 en une chambre composée de M me W. Thoma
CtEDO 2002-04-25
0,94
MARIONNEAU et l'ASSOCIATION FRANCAISE DES HEMOPHILES contre la FRANCE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 77654/01 présentée par Patrick MARIONNEAU et L’ASSOCIATION FRANCAISE DES HEMOPHILES contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siége
CtEDO 2004-09-07
0,94
CASALIS AND OTHERS v. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 55589/00 présentée par Marie-Thérèse CASALIS et autres contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 7 septembre 2004 en une chambre
CtEDO 2000-03-28
0,93
LES CONSORTS LEMORT contre la FRANCE
TROISIEME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITE Requête n° 47631/99 présentée par les consorts LEMORT contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme, siégeant [Note1] le 28 mars 2000 en une chambre composée de Sir Nicolas Bratza,
CtEDO 2002-03-19
0,93
AFFAIRE C.K. c. FRANCE
ment ») est représenté par son agent, M. Ronny Abraham, Directeur des Affaires juridiques au Ministère des Affaires étrangères. 3. La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-
Sursă