CtEDO 29.05.2001 Auto

VALLAR contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
29.05.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
VALLAR contre la FRANCE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 42406/98 prezentate de Robert VALLAR împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 29 mai 2001 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte J.-P. Costa Kūris Tulkens Jungwiert H.S. Greve Ugrekhelidze judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 6 aprilie 1998 și înregistrată la 24 iulie 1998, după ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, Robert Vallar, este un resortisant francez, născut în 1946 și rezident la Aix în Provence. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 11 ianuarie 1989, societatea C, angajatorul reclamantului, subscrie la compania de asigurare P. un contract de asigurare de grup având ca scop garantarea cadrelor împotriva, printre altele, a riscului de muncă totală. Reclamantul a fost arestat pentru depresie nervoasă în perioada 29 aprilie - 15 mai 1989, apoi de la 26 iunie 1989 și i s-au acordat prelungiri de către mai mulți medici până în august 1993, unde a fost pus în incapacitate de către fondul primar de asigurări de sănătate. La 28 iulie 1989, reclamantul a fost concediat pentru pierderea încrederii. În iunie 1990 și 8 februarie 1991, reclamantul a atribuit societăților P. și C. în fața Tribunalului de Mare Instanță din Provence pe motivul că, prin lipsa angajatorului, la Prin hotărârea din 8 aprilie 1993, tribunalul a condamnat societatea P. să plătească reclamantului suma de 5 692 FRF pentru incapacitatea temporară de muncă de la 18 la 30 octombrie 1989 și societatea C. să îi plătească suma de 36 782 FRF pentru că nu a declarat în termen de 26 de zile de lucru. În plus, instanța a ordonat, înainte de a se pronunța drept, o expertiză cu privire la durata de după 30 octombrie 1989. La 30 aprilie și 27 mai 1993, societatea C. și reclamantul au intentat recurs la judecată. La 10 august 1993, societatea C. a prezentat concluzii. La 13 septembrie 1993, expertul și-a prezentat raportul. La 23 decembrie 1993, 18 august și 30 septembrie 1994, reclamantul a prezentat raportul. Societatea P. a făcut același lucru la 17 martie și 13 septembrie 1994. Prin concluziile depuse la 15 februarie 1994, reclamantul sesizează judecătorul cu privire la o cerere de desemnare a unui nou expert. Prin ordonanța din 8 aprilie 1994, judecătorul s-a declarat incompetent să se pronunțe cu privire la cerere pe motiv că instanța de apel era învestită cu informații despre litigiu prin intermediul efectului evolutiv al cererii. Prin hotărârea din 30 martie 1995, Curtea de apel din Provence a confirmat hotărârea din 8 aprilie 1993. În urma depunerii raportului de expertiză, Tribunalul a invocat litigiul pe fond cu privire la noile cereri depuse de reclamant, aceasta l-a decăzut din cererile sale de încuviințare totală după 30 octombrie 1989 și de acordare a unui loc de muncă începând cu 1 octombrie 1989. august 1993, motivele pentru care, pe de o parte, încetarea bolii în cauză a fost cauzată de o operațiune a șoldului său, afecțiune raportată societății de asigurare și care nu este acoperită de contractul încheiat și, pe de altă parte, faptul că rata de decădere a reclamantului, pentru perioada ulterioară, nu era totală, ci de 66 %, ceea ce nu a fost nici luat în considerare de contractul menționat. La 19 decembrie 1995, reclamantul a formulat un recurs în casation. La 6 ianuarie 1998, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului în mai 1996. (...) care a analizat conținutul raportului de expertiză, a ajuns la concluzia că reclamantul nu a fost întemeiat să susțină faptul că sindromul depresiv cauzat de concedierea acestuia a generat poliartrita la data de 30. octombrie 1989, care desfășoară o afecțiune congenitală deja tratată și efectuată în 1975 și care este exclusă de la garanția din contractul ÎN DREPT Hotărârea reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 1 Iunie 1990 de la arestul societății P. în fața instanței de mare instanță din Provence și sa încheiat la 6 ianuarie 1998 cu hotărârea Curții de Casație. Prin urmare, aceasta a durat șapte ani, șapte luni și cinci zile pentru trei instanțe. (a) Cu excepția faptului că nu s-au epuizat căile de atac interne Guvernul susține că reclamantul ar fi trebuit să sesizeze instanțele franceze cu privire la o acțiune în răspundere împotriva statului și întemeiată pe articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară. Guvernul subliniază că această acțiune se bazează acum pe o jurisprudență consolidată. Într-adevăr, o hotărâre a instanței de mari instanțe din Paris din 5 noiembrie 1997 vizează în mod expres art. 6 din Convenție și a fost confirmat printr-o hotărâre a instanței judecătorești din Paris din 20 ianuarie 1999, care, potrivit guvernului, constituie o hotărâre de principiu pe scară largă urmată de instanțele interne. Astfel, Tribunalul de Mare Instanță din Paris a confirmat această jurisprudență la 9 iunie și 22 septembrie 1999. Recurentul consideră că articolul L.781-1 din Codul privind organizarea judiciară nu este de natură să-l priveze să se plângă de încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În plus, acesta susține că nu cunoștea jurisprudența citată de guvern în momentul prezentării cererii sale. Curtea observă că articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară a făcut obiectul unei utilizări din ce în ce mai frecvente în ultimii ani, în special în ceea ce privește nerespectarea termenului rezonabil, instanțele competente din statul membru în care se face referire la art. 6 alineatul (1) din convenție. Cu toate acestea, în ceea ce privește art. 6 alineatul (1), Curtea constată că hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Paris din 20 ianuarie 1999, precum și celelalte hotărâri menționate de guvern, sunt legate de introducerea cererii în fața Curții, și anume la 6 aprilie 1998. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu răspunde la cerința termenului rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție. În afară de durata procedurii în fața Curții de Casație - de care nu se poate ține cu rigurozitate având în vedere durata generală a procedurii - (hotărârea Gergouil c. Franța din 21 martie 2000, n 401/98, punctul 20), guvernul consideră că autoritățile judiciare au acționat cu prudență. Curtea consideră că, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-04-28
0,98
VALLAR contre la FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 42406/98 présentée par Robert VALLAR contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 27 avril 2000 en une chambre composée
CtEDO 2002-03-19
0,95
AFFAIRE VALLAR c. FRANCE
requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n° 11). 5. La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article 52 § 1 du règl
CtEDO 2007-04-10
0,93
VAILLANT c. FRANCE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 30609/04 présentée par Philippe VAILLANT contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 avril 2007 en une chambre comp
CtEDO 2001-05-03
0,93
ROUARD contre la BELGIQUE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 52230/99 présentée par Marie-Jeanne ROUARD contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 3 mai 2001 en une chambre composée de MM
CtEDO 2001-05-03
0,93
AUQUIER contre la BELGIQUE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50131/99 présentée par AUQUIER contre la Belgique La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 3 mai 2001 en une chambre composée de MM. J.-P. Cost
Sursă