CIFTCI contre la TURQUIE

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 59640/00 prezentate de Evrim § FTçço versus Turcia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se întrunește la 7 iunie 2001 într-o cameră compusă din președintele meu Palm Thomassen dnii Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevell Maruste judecători M. O Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 iunie 2000 și înregistrată la august 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Evrim egiptçi, resortisant turc, născută în 1976 și rezidentă la Istanbul. Ea este reprezentată în fața Curții de către Maestrul Özcan K Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, se pot rezuma după cum urmează. La 15 ianuarie 1997, recurenta a fost arestată de membrii secției antiteroriste din cadrul conducerii securității d Partidul Revoluționar al Poporului mai mare decât Devrimci Halk Partsi). În timpul interogatoriului său în custodie, în urma refuzului său de a recunoaște reproșurile, polițiștii ar fi maltratat-o pe reclamantă și ar fi obligat-o să semneze o declarație pregătită în avans, al cărei conținut era inexact. În declarația sa făcută la 29 ianuarie 1997 în fața procurorului general al Republicii, reclamanta a fost supusă unor presiuni în timpul interogatoriului și a respins conținutul declarației sale către poliție. În aceeași zi, recurenta a prezentat în fața judecătorului care se ocupă de Curtea de Securitate a statului, care a dispus arestarea sa provizorie. În fața judecătorului, recurenta își va reiniția declarațiile conform cărora ar fi fost supusă unor presiuni în timpul custodiei sale. Prin actul de acuze prezentat la 3 aprilie 1997, procurorul Republicii aproape de Curtea de Securitate a În conformitate cu art. 169 din Codul penal care reprimă asistența acordată unei bande armate, precum și cu art. 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului, care dispune de circumstanțe agravante. Prin hotărârea din 19 octombrie 1998, Curtea de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea a considerat că aceasta fusese stabilită, pe baza dovezilor din dosar, că aceasta furnizase materiale medicale organizației menționate și păstrase materialele de propagandă. Prin Hotărârea din 28 februarie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 19 octombrie 1998. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta denunță în primul rând că instanța de securitate a statului Ö Õ Õ , care a fost judecată și condamnată, nu poate fi considerată o instanță independentă și imparțială care asigura un proces echitabil în sensul acestei dispoziții, de îndată ce unul dintre cei trei judecători care se afla acolo era un ofițer al armatei. În plus, recurenta susține că, din cauza faptului că a fost acuzată de infracțiuni care intră în sfera de competență a cursurilor de securitate de la Ö ï , ar fi fost supusă unor norme procedurale deosebit de coercitive în raport cu procedura penală prevăzută pentru infracțiunile de drept comun, în special în ceea ce privește absența de a avea acces la un avocat în timpul custodiei sale. În această privință, recurenta Õ art. 14 din Convenție coroborat cu art. 6 alineatul (1) din Convenție. ÎN Țările de Jos, reclamanta se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către În statul în care se află dosarul în fața sa, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni, cum ar fi cele prezentate de reclamant, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale recurentei, astfel cum au fost prezentate în cererea sa și a constatat că recurenta a fost informată cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. El precizează că această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea ui reclamantei, întemeiat pe lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Siguranță a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 59640/00

présentée par Evrim ÇİFTÇİ

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le

7 juin 2001 en une chambre composée de

M

mes

E.

Palm

,

présidente

,

W.

Thomassen

,

MM.

Gaukur

Jörundsson

,

R.

Türmen

,

C.

Bîrsan

,

J.

Casadevall

,

R.

Maruste

,

juges

,

et

de

M.

M. O’Boyle

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 2 juin 2000 et enregistrée le

7

août 2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, Evrim Çiftçi, ressortissante turque, née en 1976 et résidant à Istanbul est étudiante. Elle est représentée devant la Cour par Maître Özcan Kılıç avocat à Istabul.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 15 janvier 1997, la requérante fût arrêtée par les membres de la section anti-terroriste de la direction de la sûreté d’Istanbul. Elle était soupçonnée d’appartenir à la section de jeunesse («

Jeunesse Révolutionnaire Alternative

» - «

Devrimci Alternatif Gençlik

») de l’organisation illégale «

Le Parti Révolutionnaire Du Peuple

»( Devrimci Halk Partisi).

Lors de son interrogatoire en garde à vue, suite à son refus d’admettre les reproches, les policiers auraient maltraité la requérante et l’auraient contrainte à signer une déclaration préparée à l’avance, dont le contenu était inexact.

Dans sa déposition faite le 29 janvier 1997 devant le procureur de la République, la requérante allégua avoir subi des pressions lors de son interrogatoire, et rejeta le contenu de sa déposition faite à la police.

Le même jour, la requérante comparut devant le juge assesseur de la cour de sûreté de l’Etat, lequel ordonna sa mise en détention provisoire. Devant le juge, la requérante réitéra ses déclarations selon lesquelles elle aurait subi des pressions lors de sa garde à vue.

Par acte d’accusation présenté le 3 avril 1997, le procureur de la République près la cour de sûreté de

l’Etat d’Istanbul accusa la requérante

d’avoir porté assistance à une bande armée. Il requit sa condamnation, en vertu de l’article 169 du code pénal réprimant l’assistance à une bande armée ainsi que de l’article 5 de la loi ° 3713 sur la lutte contre le terrorisme, disposant des circonstances aggravantes.

Par jugement du 19 octobre 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul, composée de trois magistrats de carrière dont l’un relevant de la magistrature militaire, déclara la requérante coupable des faits reprochés et la condamna à trois ans et neuf mois d’emprisonnement. La cour considéra qu’il était établi, sur la base des éléments de preuve figurant au dossier, que celle-ci avait procuré du matériel médical à ladite organisation et avait conservé le matériel de propagande.

Par arrêt du 28 février 2000, la Cour de cassation confirma le jugement du 19 octobre 1998.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante dénonce en premier lieu que la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul qui l’a jugée et condamnée, ne saurait passer pour un tribunal indépendant et impartial qui garantissait un procès équitable au sens de cette disposition, dés lors que l’un des trois juges qui y siégeait était un officier de l’armée.

La requérante allègue en outre que du fait d’être accusée de délits relevant de la compétence des cours de sûreté de l’Etat, elle aurait été soumise à des règles de procédure particulièrement coercitives par rapport à la procédure pénale prévue pour les infractions de droit commun notamment en ce qui concerne l’absence d’assistance d’un avocat durant sa garde à vue. A cet égard, la requérante invoque l’article 14 de la Convention combiné avec son article 6 § 1.

EN DROIT

La requérante se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement par «

un tribunal indépendant et impartial

» et dénonce une violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

En l’état du dossier devant elle, la Cour n’estime pas être en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par la partie requérante, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54

La Cour a examiné les autres griefs de la requérante, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête et a constaté que la requérante a été informée des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’en suit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief de la requérante, tiré du manque d’indépendance et d’impartialité de la Cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul ainsi que de l’absence de l’équité de la procédure devant cette juridiction (article 6 de la Convention)

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Michael

O’Boyle

Elisabeth

Palm

Greffier

Présidente