SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE Z.E. ȘI ALTE CUZE v. TURKIE (Depunerea nr. 35980/97) HOTĂRÂREA (Resoluție franceză) STRASBOURG 7 iunie 2001 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Z.E. și alții v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de Chamber compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka G. B onello R. Türmen, Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Judecătorii Levits și grefierul secțiunii Fribergh, deliberat în privat la 14 decembrie 2000 și la 17 mai 2001, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 35980/97) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de cinci cetățeni turci, Z.E., Z.A., G.S., A.S. și U.S.S. („reclamanții”), la 1 martie 1997. Reclamanții au fost reprezentați de dl S. Çetinkaya, avocat care practică în İzmir (Turcia). La 28 august 2000, unul dintre reclamanți, dl. Guvernul Turciei (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl Tugay Uluçevik. Reclamanții s-au plâns în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție că nu au fost aduse prompt în fața unui judecător după detenția lor. De asemenea, au susținut încălcări ale articolelor 6 și 14 din Convenție. În urma comunicării cauzei către Guvern de către Comisie, cazul a fost transmis Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiune a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (articolul) 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. La 14 decembrie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în ceea ce privește art. 5 § 3 din Convenție. Alte plângeri ale reclamanților au fost declarate inadmisibile. La 30 martie 2001, Curtea a primit declarația oficială, datată 23 Martie 2001, de la reprezentantul reclamanților care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. La 2 aprilie 2001, Curtea a primit, de asemenea, declarația oficială a Guvernului turc, datată 22 martie 2001, acceptarea unei soluții prietenoase a cauzei. În legătură cu o anchetă efectuată de procurorul public atașat Curtea de Securitate de Stat de la Izmir împotriva activităților unei organizații ilegale, numită Uniunea Comunistă Revoluționară Turcă („TİKB”), polițiștii de la Departamentul Antiterrorism al Departamentului de Securitate de Izmir au atacat mai multe case între 7 și 10 septembrie 1996. Cei trei reclamanți, Z.E., Z.A. și A.S., au fost reținuți la 7 septembrie 1996 în timp ce au participat la un seminar despre „TİKB”. Al patrulea solicitant, G.S., a fost reținut în aceeași zi într-o altă casă care aparține organizației. În cele din urmă, ultimul solicitant, U.Ș. a fost reținut la 10 septembrie 1996. Toți reclamanții au fost acuzați de a fi membri ai organizației ilegale, TİKB. În aceeași zi, judecătorul investigator al Curții de Securitate de Stat Izmir a hotărât să pună reclamanții în închisoare și, prin urmare, a trimis primii patru solicitanți la închisoarea Bergama și ultimul reclamant la închisoarea Ușak. 10. La 22 octombrie 1996, procurorul public a inițiat proceduri penale la Curtea de Securitate de Stat de la İzmir împotriva reclamanților. În acuzația sa, procurorul public a acuzat Z.E., Z.A., A.S. și U.S. pentru a fi membri și G.S. pentru a fi unul dintre liderii unei organizații ilegale ale căror scop era să submineze ordinea constituțională. 11. La 24 noiembrie 1998, Curtea de Casație a susținut condamnările Z.E., Z.A. și G.S. Procedura penală împotriva A.S. și U.S. sunt încă în așteptare în fața Curții de Securitate de Stat Istanbul și, respectiv, Curtea de Securitate de Stat Izmir. LEI 12. La 2 aprilie 2001, Curtea a primit următoarea declarație, din 22 martie 2001, de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească, ex gratie, 140.000 franci francezi doamnei Z.E., A.S., Z.A., G.S. și U.Ș. în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 35980/97. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile suportate fără impozite sau taxe care pot fi imputabile și această sumă va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. La 30 martie 2001, Curtea a primit următoarea declarație din 23 martie 2001, de la reprezentantul reclamanților: „Not că Guvernul Turciei este pregătit să plătească, ex grația, , o sumă totală de 140.000 franci francezi care acoperă prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile suportate, fără impozite sau taxe care pot fi imputabile doamnei Z.E., Dnei A.S., Z.A., Dnei G.S. și dlui U.Ș., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 35980/97 în așteptare în fața Curții. După consultarea reclamanților, în calitate de reprezentant al acestora accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Turcia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că acest caz este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 14. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii Convenția și art. 3 din Regulamentul Curții). 15. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Erik Fribergh Christos L. Rozakis Președintele grefierului
SECOND SECTION
Z.E. AND OTHERS v. TURKEY
(Application no. 35980/97)
(Friendly settlement)
STRASBOURG
7 June 2001
This judgment may be subject to editorial revision.
In the case of Z.E. and Others v. Turkey,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
C.L.
Rozakis
,
President
,
Mr
A.B.
Baka
,
Mr
onello
,
Mr
ürmen,
Mr
P.
Lorenzen
,
Mrs
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
Mr
E.
Levits
,
judges
,
and
Mr
E.
Fribergh
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 14 December 2000 and on 17
May
2001,
Delivers the following judgment, which was adopted on the last
‑
mentioned date:
1.
The case originated in an application (no.
35980/97) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article
25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by five Turkish nationals, Z.E., Z.A., G.S., A.S. and U.Ș. (“the applicants”), on 1 March 1997.
2.
The applicants were represented by Mr S. Çetinkaya, a lawyer practising in İzmir (Turkey). On 28 August 2000 one of the applicants, Mr
U.Ș., was granted legal aid. The Government of Turkey (“the Government”) were represented by their Agent, Mr
Tugay Uluçevik.
3.
The applicants complained under Article 5 § 3 of the Convention that they were not brought promptly before a judge after their detention. They also alleged violations of Articles 6 and 14 of the Convention.
4.
Following communication of the case to the Government by the Commission, the case was transmitted to the Court on 1
November 1998, when Protocol No.
11 to the Convention came into force (Article
5
§
2 of Protocol No.
11).
5.
The application was allocated to the Second Section of the Court (Rule
52
§
1 of the Rules of Court). Within that Section, the Chamber that would consider the case (Article
27
§
1 of the Convention) was constituted as provided in Rule
26
§
1 of the Rules of Court.
6.
On 14 December 2000, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible in so far as it concerned Article 5 § 3 of the Convention. The applicants’ further complaints were declared inadmissible.
7.
On 30 March 2001 the Court received the formal declaration, dated 23
March 2001, from the applicants’ representative accepting a friendly settlement of the case. On 2 April 2001 the Court also received the Turkish Government’s formal declaration, dated 22 March 2001, accepting a friendly settlement of the case.
8.
In connection with an investigation carried out by the Public Prosecutor attached to the İzmir State Security Court against the activities of an illegal organisation, called the Turkish Revolutionary Communist Union (“TİKB”), policemen from the Anti-Terrorism Department of the İzmir Security Department raided several houses between 7 and 10 September 1996. The three applicants, Z.E., Z.A. and A.S., were detained on 7
September 1996 while attending a seminar about “TİKB”. The fourth applicant, G.S., was also detained on the same day in another house that belonged to the organisation. Finally, the last applicant, U.Ș. was detained on 10 September 1996. All of the applicants were accused of being members of the illegal organisation, TİKB.
9.
On 19 September 1996 the applicants were brought before the Public Prosecutor attached to the İzmir State Security Court. The same day, the investigating judge of the İzmir State Security Court decided to place the applicants in detention on remand and consequently sent the first four applicants to the Bergama Prison, and the last applicant to the Ușak Prison.
10.
On 22 October 1996 the Public Prosecutor initiated criminal proceedings in the İzmir State Security Court against the applicants. In his indictment, the Public Prosecutor charged Z.E., Z.A., A.S. and U.Ș. for being members and G.S. for being one of the leaders of an illegal organisation whose aim was to undermine the constitutional order.
11.
On 24 November 1998 the Court of Cassation upheld the convictions of Z.E., Z.A. and G.S. The criminal proceedings against A.S. and U.Ș. are still pending before the İstanbul State Security Court and İzmir State Security Court respectively.
12.
On 2 April 2001 the Court received the following declaration, dated 22 March 2001, from the Government:
“I declare that the Government of Turkey offer to pay,
ex gratia
, 140,000 French Francs to Ms Z.E., Ms A.S., Ms Z.A., Ms G.S. and Mr U.Ș. with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 35980/97. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses incurred free of any tax or duty that may be chargeable and this amount will be payable immediately after the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to the Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
13.
On 30 March 2001 the Court received the following declaration, dated 23 March 2001, from the applicants’ representative:
“I note that the Government of Turkey are prepared to pay,
ex gratia
, a sum totalling 140,000 French Francs covering both pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses incurred, free of any tax or duty that may be chargeable to Ms Z.E., Ms A.S., Ms Z.A., Ms G.S. and Mr U.Ș. with a view to securing a friendly settlement of application no. 35980/97 pending before the Court.
Having consulted the applicants, as their representative I accept the proposal and waive any further claims in respect of Turkey relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached.
I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
14.
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article
37
§
1
in
fine
of the Convention and Rule
62
§
3 of the Rules of Court).
15.
Accordingly, the case should be struck out of the list.
1.
Decides
to strike the case out of the list;
2.
Takes note
of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.
Done in English, and notified in writing on 7 June 2001, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of the Court.
Erik
Fribergh
Christos L.
Rozakis
Registrar
President