CASE OF Z.E. AND OTHERS v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE Z.E. ȘI ALTE CUZE v. TURKIE (Depunerea nr. 35980/97) HOTĂRÂREA (Resoluție franceză) STRASBOURG 7 iunie 2001 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Z.E. și alții v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de Chamber compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka G. B onello R. Türmen, Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Judecătorii Levits și grefierul secțiunii Fribergh, deliberat în privat la 14 decembrie 2000 și la 17 mai 2001, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 35980/97) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de cinci cetățeni turci, Z.E., Z.A., G.S., A.S.

și U.S.S. („reclamanții”), la 1 martie 1997. Reclamanții au fost reprezentați de dl S. Çetinkaya, avocat care practică în İzmir (Turcia). La 28 august 2000, unul dintre reclamanți, dl. Guvernul Turciei (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl Tugay Uluçevik. Reclamanții s-au plâns în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție că nu au fost aduse prompt în fața unui judecător după detenția lor. De asemenea, au susținut încălcări ale articolelor 6 și 14 din Convenție. În urma comunicării cauzei către Guvern de către Comisie, cazul a fost transmis Curții la 1 noiembrie 1998, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 11 la Convenție (art. 2 din Protocolul nr. 11). Cererea a fost alocată celui de-al doilea secțiune a Curții (art. 1 din Regulamentul Curții).

În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (articolul) 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din Regulamentul Curții. La 14 decembrie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în ceea ce privește art. 5 § 3 din Convenție. Alte plângeri ale reclamanților au fost declarate inadmisibile. La 30 martie 2001, Curtea a primit declarația oficială, datată 23 Martie 2001, de la reprezentantul reclamanților care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. La 2 aprilie 2001, Curtea a primit, de asemenea, declarația oficială a Guvernului turc, datată 22 martie 2001, acceptarea unei soluții prietenoase a cauzei.

În legătură cu o anchetă efectuată de procurorul public atașat Curtea de Securitate de Stat de la Izmir împotriva activităților unei organizații ilegale, numită Uniunea Comunistă Revoluționară Turcă („TİKB”), polițiștii de la Departamentul Antiterrorism al Departamentului de Securitate de Izmir au atacat mai multe case între 7 și 10 septembrie 1996. Cei trei reclamanți, Z.E., Z.A. și A.S., au fost reținuți la 7 septembrie 1996 în timp ce au participat la un seminar despre „TİKB”. Al patrulea solicitant, G.S., a fost reținut în aceeași zi într-o altă casă care aparține organizației. În cele din urmă, ultimul solicitant, U.Ș. a fost reținut la 10 septembrie 1996. Toți reclamanții au fost acuzați de a fi membri ai organizației ilegale, TİKB.

În aceeași zi, judecătorul investigator al Curții de Securitate de Stat Izmir a hotărât să pună reclamanții în închisoare și, prin urmare, a trimis primii patru solicitanți la închisoarea Bergama și ultimul reclamant la închisoarea Ușak. 10. La 22 octombrie 1996, procurorul public a inițiat proceduri penale la Curtea de Securitate de Stat de la İzmir împotriva reclamanților. În acuzația sa, procurorul public a acuzat Z.E., Z.A., A.S. și U.S. pentru a fi membri și G.S. pentru a fi unul dintre liderii unei organizații ilegale ale căror scop era să submineze ordinea constituțională. 11. La 24 noiembrie 1998, Curtea de Casație a susținut condamnările Z.E., Z.A. și G.S. Procedura penală împotriva A.S.

și U.S. sunt încă în așteptare în fața Curții de Securitate de Stat Istanbul și, respectiv, Curtea de Securitate de Stat Izmir. LEI 12. La 2 aprilie 2001, Curtea a primit următoarea declarație, din 22 martie 2001, de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească, ex gratie, 140.000 franci francezi doamnei Z.E., A.S., Z.A., G.S. și U.Ș. în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 35980/97. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile suportate fără impozite sau taxe care pot fi imputabile și această sumă va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. La 30 martie 2001, Curtea a primit următoarea declarație din 23 martie 2001, de la reprezentantul reclamanților: „Not că Guvernul Turciei este pregătit să plătească, ex grația, , o sumă totală de 140.000 franci francezi care acoperă prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile suportate, fără impozite sau taxe care pot fi imputabile doamnei Z.E., Dnei A.S., Z.A., Dnei G.S. și dlui U.Ș., în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 35980/97 în așteptare în fața Curții. După consultarea reclamanților, în calitate de reprezentant al acestora accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Turcia în ceea ce privește faptele prezentei cereri.

Declar că acest caz este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 14. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii Convenția și art. 3 din Regulamentul Curții). 15. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere.

Erik Fribergh Christos L. Rozakis Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF Z.E. AND OTHERS v. TURKEY (Application no. 35980/97) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 7 June 2001 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Z.E. and Others v. Turkey, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr A.B. Baka , Mr G. B onello , Mr R. T ürmen, Mr P. Lorenzen , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr E. Levits , judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having deliberated in private on 14 December 2000 and on 17 May 2001, Delivers the following judgment, which was adopted on the last ‑ mentioned date: PROCEDURE

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 7 June 2001, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of the Court. Erik Fribergh Christos L. Rozakis Registrar President