CASE OF MUTLU AND YILDIZ v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

10.07.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Struck out of the list (friendly settlement)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF MUTLU AND YILDIZ v. TURKEY (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE MUTLU și YILDIZ c. TURKIE (depunerea nr. 30495/96) JUGUGUL (Decontare a francezului) STRASBOURG 10 iulie 2001 În cazul Mutlu c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în primă secțiune), ședința ca Cameră compusă din: dna Ferrari Președinte Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțîru Maruste judecător F. Gölcüklü, judecător ad hoc și dl M. O’Boyle După deliberarea în particular la 17 octombrie 2000 și la 19 iunie 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 30495/96) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți turci, Abdullah Mutlu și Necmettin Yıldız („reclamanții”), la 9 februarie 1996. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dl Kemal Bilgiç, avocat practicant la İzmir. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii dinaintea Curții. Reclamanții au plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că au fost reținuți în custodie de poliție timp de 8 zile fără a fi adus în fața unui judecător sau a unui alt ofițer autorizat prin lege să exercite competența judiciară. În urma comunicării plângerilor către Guvern și a respingerii restului cererii de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 17 octombrie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat că cererea este admisibilă în ceea ce privește această plângere. O nouă plângere a reclamanților a fost declarată inadmisibilă la aceeași dată. La 10 aprilie 2001, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 19 aprilie 2001 și la 25 aprilie 2001 reprezentantul reclamanților și, respectiv, guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. La 21 octombrie 1995, ofițerii de poliție ai filialei anti-terroriste ale Direcției de Securitate Manisa au arestat reclamanții în suspectul de aderare la PKK. La 30 octombrie 1995, Curtea de Magistrați Manisa a ordonat detenția reclamantului în reținere. La 22 noiembrie 1995, procurorul public șef a depus o acuzație la Curtea de Securitate de Stat de la Izmir, acuzând reclamanții de aderare la PKK. La 5 noiembrie 1996 Curtea de Securitate de Stat Izmir a condamnat reclamanții de aderare la PKK, precum și a sprijini și adăpostirea membrilor acestei organizații. Acesta a condamnat dl Abdullah Mutlu la 3 la 12 octombrie 1997, Curtea de Casație a susținut condamnarea reclamanților. La 25 aprilie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de guvern: „Declar că guvernul Turciei oferă să plătească suma de 40.000 de franci francezi pe o ex-grație. baza către dl Abdullah Mutlu și Necmettin Yıldız în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 30495/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și va fi plătită, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. În plus, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 12. La 19 aprilie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să-mi plătească, fără taxe care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o sumă totală de 40 000 (50 000) franci francezi cu privire la o exgrație baza care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 30495/96 pe care le aștept în fața Curții. Accept propunerea și renunțe la orice alte cereri referitoare la Turcia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este cu siguranță soluționat. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns. Mă angajam în continuare să nu solicit trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 13. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 14. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 10 iulie 2001, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Președintele grefierului Palm Michael O’Boyle Elisabeth