CtEDO 22.04.2003 Auto

CASE OF YILDIZ v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
22.04.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF YILDIZ v. TURKEY (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE YILDIZ v. TURKEY (Declarare nr. 28308/95) JUGUL (Resoluție în limba francă) STRASBOURG 22 aprilie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Yıldız v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința ca Camera compusă din: J.-P. Președintele Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych Doamna Mularoni judecător Gölcüklü, judecătorul ad hoc și dl T.L. Grefierul adjunct al secțiunii inițiale care s-a deliberat în privat la 2 iulie 2002 și la 1 aprilie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 28308/95) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de patru resortisanți turci, dl Zeki Yıldız, dl Medini Yanat, dl Mehmet Bidav și dl Gülșen Akbulut („reclamanții”), la 27 iulie 1995. Reclamanții au fost reprezentați de dna Hülya Üçpınar, avocat practicant la İzmir. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii dinaintea Curții. Reclamanții au plâns, printre altele, că acestea au fost supuse unui tratament interzis în temeiul articolului 3 din convenție. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curtei la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 2 iulie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat că cererea dlui Zeki Yıldız este admisibilă în măsura în care aceaceasta a fost comunicată guvernului. Curtea a hotărât să excludă cererea din lista cazurilor cu privire la celelalte reclamante. La 29 octombrie 2002, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 27 noiembrie 2002 și, respectiv, 5 februarie 2003, reclamantul și guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul s-a născut în 1956 și trăiește în Germania. La momentul evenimentelor în cauză, reclamantul a fost reținut în închisoarea Buca din Izmir. El a fost acuzat de a fi membru al PKK. La 26 aprilie 1994, gardienii de închisoare, instruit de directorii lor, au atacat prizonieri în timp ce reclamantul aștepta rudele sale împreună cu alți prizonieri în sala de vizită a închisoarei. Într-un raport redactat și semnat de 14 polițiști și directori de închisoare la 26 aprilie 1994, se afirmă că 11 deținuți care au fost condamnați pentru a fi membri ai PKK au solicitat să fie mutați din aripă pentru că se temeau că vor fi atacați de alți prizonieri. De îndată ce au fost mutați într-o altă aripă, unii dintre prizonierii au protestat împotriva deciziei administrației și au cerut ca prizonierii să fie returnați în fosta aripă. Când cererea lor a fost respinsă de administrație, prizonierii au început să cânte sloganuri în camera de vizitare și au declarat că nu vor părăsi camera până când prizonierii au fost returnați în fosta aripă. În 27 aprilie 1994, reprezentantul reclamantului a vizitat reclamantul în închisoare. A observat că reclamantul suferă de răni și vânătăi în brațe, față și ochi cauzate de lovituri. 11. La 29 aprilie 1994, reclamantul a semnat o cerere împreună cu alți prizonieri care se plângeau că au fost atacați de către polițiștii de închisoare, susținând că directorul șef al închisoarei, Ahmet Ayhan, i-a instruit pe polițiști să le atace. 12. Într-o dată neespecificată, reclamantul a solicitat procurorul public İzmir, plângându-se de malturile pe care le-a suferit în mâinile gardienilor din închisoare. El a afirmat că a fost bătut grav de către gardienii și a suferit răni și vânătăi ca urmare. Reclamantul a solicitat procurorului să inițieze o anchetă și să ordone o examinare medicală care să fie efectuată de Institutul Forensei de Medicină. 13. La 11 mai 1994, reclamantul a fost examinat la Institutul de Medicină Forensică İzmir. Într-un raport medical elaborat de un medic la Institut, se afirmă că reclamantul a avut o cicatrice de 2 cm pe partea corectă a supravegherii, două cicatrici de 1 cm pe crurista și un hematom pe cel de-al treilea deget al mâinii dreapte. Raportul a concluzionat că reclamantul ar fi incapabil să lucreze timp de două zile. 14. La 29 septembrie 1994, procurorul public İzmir a decis că nu ar trebui să se impună urmărire penală ( takipsizlik kararı ) împotriva administrației de închisoare și a gardienilor. Potrivit procurorului, administrația de închisoare a fost autorizată să utilizeze forța necesară pentru a menține pacea și ordinea în închisoare în temeiul Directivei privind executarea pedepselor ( Ceza İnfaz Yönetmeliği ). Utilizarea forței aplicate în incident a fost în conformitate cu dispozițiile directivei. 15. La 14 decembrie 1994, reclamantul a depus o cerere la biroul Procurorului Public Izmir. A solicitat o copie a dosarului investigației nr. 1994/24153. 16. În aceeași zi procurorul public Izmir a respins cererea reclamantului. 17. La 21 decembrie 1994, reclamantul a depus o obiecție la Curtea din Izmir împotriva hotărârii procurorului public Izmir din 29 septembrie 1994. El s-a plâns că procurorul a acceptat contul de gardieni acuzați fără a da nicio greutate la găsirea în raportul medical. El a declarat, de asemenea, că a fost refuzat accesul la dosarul investigației. 18. La 13 ianuarie 1995, Curtea İzmir Karșıyaka a respins obiecția reclamantului. La 31 ianuarie 1995, reclamantul a fost notificat decizia instanței de mărime. Guvernul regretă apariția, ca în acest caz, a cazurilor individuale de tratament de către autoritățile persoanelor deținute în ciuda legislației turce și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de acțiuni. Se acceptă faptul că recurgerea la tratamentele deținute constituie o încălcare a art. 3 din Convenție. Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că interzicerea acestor acte și obligația de a efectua investigații efective sunt respectate în viitor. Guvernul se referă în acest sens la angajamentele pe care le-au asumat în Declarația convenită în cererea nr. 34382/97 și își reiterează hotărârea de a da atingere acestor angajamente, observand că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au dus la o reducere a apariției maltratului în circumstanțe similare cu cele ale cazului instant, precum și investigații mai eficace. Declar că Guvernul Republicii Turciei propun să plătească exgrația la solicitant, dl Zeki Yıldız, o sumă totală de 30 500 EUR (de treizeci mii cinci sute de euro), în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 28308/95. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro unui cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de miniștri al Consiliului Europei privind executarea hotărârilor Curții referitoare la Turcia în aceste cazuri și în cazuri similare constituie un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în acest context. În acest scop, va continua să se efectueze cooperarea necesară în acest proces. În sfârșit, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 20. La 27 noiembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților: „1. În calitate de reprezentant al reclamantului, dl Zeki Yıldız, am luat în considerare termenele declarației făcute de Guvernul Republicii Turciei, precum și întreprinderile conținute în această declarație, inclusiv să plătesc reclamantului o sumă totală de 30 500 EUR (trezeci de mii cinci sute de euro) în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cazului său care a fost originat în cererea nr. 28308/95. După consultarea în mod corespunzător, reclamantul acceptă termenii declarației menționate mai sus și, în consecință, renunță la toate celelalte cereri împotriva Republicii Turciei în ceea ce privește chestiunile de la originea cererii. Declarăm că cazul a fost rezolvat în cele din urmă și ne angajăm să nu solicităm trimiterea cazului către Marea Camera în conformitate cu art. 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 21. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 22. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 22 aprilie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. T.L. Early J.-P. Președintele secretar adjunct Costa

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-07-10
0,96
CASE OF MUTLU AND YILDIZ v. TURKEY
FIRST SECTION CASE OF MUTLU and YILDIZ v. TURKEY (Application no. 30495/96) JUDGMENT (Friendly Settlement) STRASBOURG 10 July 2001 In the case of Mutlu v. Turkey, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber comp
CtEDO 2003-07-22
0,95
CASE OF SUNNETCI v. TURKEY
SECOND SECTION CASE OF SÜNNETÇİ v. TURKEY (Application no. 28632/95) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 22 July 2003 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Sünnetçi v. Turkey, The European
CtEDO 2005-01-25
0,95
CASE OF ÇAKMAK AND OTHERS v. TURKEY
SECOND SECTION CASE OF ÇAKMAK AND OTHERS v. TURKEY (Application no. 53672/00) JUDGMENT STRASBOURG 25 January 2005 FINAL 25/04/2005 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be s
CtEDO 2004-10-07
0,95
CASE OF MEHMET BULENT YILMAZ AND SAHIN YILMAZ v. TURKEY
THIRD SECTION CASE OF MEHMET BÜLENT YILMAZ AND ŞAHİN YILMAZ v. TURKEY (Application no. 42552/98) JUDGMENT STRASBOURG 7 October 2004 FINAL 07/01/2005 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Conve
CtEDO 2006-12-05
0,95
CASE OF EMIRHAN YILDIZ AND OTHERS v. TURKEY
SECOND SECTION CASE OF EMİRHAN YILDIZ AND OTHERS v. TURKEY (Application no. 61898/00) JUDGMENT STRASBOURG 5 December 2006 FINAL 05/03/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It
Sursă