SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE SÜNNETÇİ v. TURKEY (Documentul nr. 2863/95) JUSTICIUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 22 iulie 2003 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Sünnetçi v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă de J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucaides Bîrsan Ugrekhelidze judecători Gölcüklü, judecătorul ad hoc și dna Dollé, grefierul secțiunii, care s-a deliberat în privat la 1 iulie 2003, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURUL Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 2863/95) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, Mahmut Sünnetçi („reclamantul”), la 18 iulie 1995. M. Sezgin Tanrıkulu, avocat practicant la Diyarbakır. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamantul a plâns că a fost supus la tortură în timp ce a fost în custodie de poliție. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 28 martie 2000, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 18 martie 2003, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 24 martie 2003 și la 11 iunie 2003, respectiv, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul s-a născut în 1967 și trăiește în Germania. La 22 august 1994, reclamantul a fost luat în custodie în Diyarbakır cu suspiciune de a fi membru al PKK (Particul lucrătorilor din Kurdistan). În aceeași dată, reclamantul a fost văzut de un medic la Spitalul de Stat Diyarbakır care a remarcat în raportul său că nu există semne de bătaie sau leziuni asupra corpului său în conformitate cu utilizarea forței. Într-o scrisoare din 30 august 1994 sediul Poliției Diyarbakır a informat Spitalul de Stat Diyarbakır că reclamantul a fost în stare de sănătate proastă și că trebuie examinat de un medic. 10. Un raport medical elaborat de Dr. Serda Ballı în spitalul de Stat Diyarbakır în aceeași dată a înregistrat că reclamantul suferă de febră și greață. 11. La 31 august 1994, reclamantul a fost interogat de ofițeri de poliție. În timpul interogatoriului său, reclamantul a mărturisit implicarea sa în activitățile PKK, cum ar fi bombardarea, producerea de explozivi și organizarea subcomitetelor organizației. La 31 august 1994, la ora 15.00, trei gardieni care erau responsabili de la ora 7.00 la data de 30 august 1994 la ora 8.00 la data de 31 august 1994, au redactat un raport. Acesta a fost declarat în raport că reclamantul, după ce s-a plâns de căldură în celula sa, și-a scos cămașa și-a frânat spatele la marginea patului cu beton fix. La 1 septembrie 1994, reclamantul a fost transferat la Spitalul Medical Universitatei Dicle din cauza condiției sale grave. 14. La 2 septembrie 1994, reclamantul a dat o declarație în spital la un procuror public atașat de Curtea de Securitate a statului Diyarbakır. Reclamantul a refuzat acuzațiile împotriva lui și a declarat că a fost torturat pentru a semna o declarație redactată de ofițeri de poliție atunci când a fost ochiat. El a declarat mai mult că nu a avut probleme de sănătate înainte de a fi luat în custodie. Procurorul a remarcat, în legătură cu raportul medical al reclamantului, că reclamantul suferă de insuficiență renală acută ( la 2 septembrie 1994, un judecător de la Curtea de Securitate de Stat Diyarbakır a ordonat detenția reclamantului la înaintare. 16. La 13 septembrie 1994, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat Diyarbakır a depus un proiect de acuzație la aceeași instanță. Procurorul a acuzat reclamantul de a furniza explozivi celorlalți membri ai organizației, înființarea comitetului provincial al organizației și bombardarea sediilor băncilor și a unui partid politic. Având în vedere dovezile din dosarul procurorului a solicitat să fie condamnat și condamnat în temeiul articolului 125 din Codul Penal Turc (Türk Ceza Kanunu 17. La două audieri în fața Curții de Securitate de Stat Diyarbakır, la 1 mai 1995 și 6 iulie 1995 avocatul reclamantului a susținut că clientul său a fost supus la tortură în timp ce era în custodie. El a subliniat că instanța ar trebui să aibă în vedere faptul că procurorul public a interogat reclamantul din spital. El a solicitat instanței să inițieze o anchetă privind acuzația reclamantului de tortură în temeiul articolelor 151 și 152 din Codul de Procedură Penală. Curtea a hotărât să examineze acuzația reclamantului în decizia finală. 18. Într-o scrisoare din 12 aprilie 1997 în care se face trimitere la cererea reclamantului la Comisia Europeană a Drepturilor Omului, la Hotărârea Ministerului Justiției, Dreptul Internațional și Relații Externe ( Adalet Bakanlığı, Uluslararası Hukuk ve Dıș İlișkiler Genel Müdürlüğü ), a solicitat procurorului public de la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır să inițieze o anchetă cu privire la afirmația reclamantului de tortură 19. La 26 februarie 1998, Comisia pentru acuzarea funcționarilor civili din provincia Diyarbakır ( Diyarbakır Valiliği Memurin Muhakematı Komisyonu ) a hotărât că nu ar trebui să se întâmple niciun proces împotriva ofițerilor de poliție Mustafa Bölük și Hasan Koçak, care au torturat reclamantul. Se remarcă că nu există dovezi pentru a concluziona că ofițerii de poliție au comis presupusul crimei. 20. La 11 august 1998, reclamantul a depus apel la Curtea Supremă de Administrație (Danıștay) La 22 decembrie 1998, Curtea de Securitate a statului din Diyarbakır a achitat reclamantul. Curtea de Securitate a susținut că nu există dovezi pentru a condamna reclamantul în afară de declarația pe care a dat-o în timp ce era în custodie de poliție. La 11 iunie 2003, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Guvernul regretă apariția, ca în cazul actual, a cazurilor individuale de maltrat de către autoritățile persoanelor deținute în ciuda legislației turce existente și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de acțiuni. Se acceptă faptul că recurgerea la maltratare a deținuților constituie o încălcare a articolului 3 din Convenție. Guvernul se angajează să elibereze instrucțiuni adecvate și să adopte toate măsurile necesare pentru a se asigura că interzicerea acestor acte și obligația de a efectua investigații eficace sunt respectate în viitor. Guvernul se referă în acest sens la angajamentele pe care le-au asumat în Declarația convenită în cererea nr. 34382/97 și își reiterează hotărârea de a da atingere acestor angajamente, observand că au fost adoptate noi măsuri juridice și administrative care au determinat o reducere a apariției maltratului în circumstanțe similare cu cele ale cazului instant, precum și investigații mai eficace. 2. Declar că Guvernul Republicii Turciei propun să plătească exgrația pentru reclamant, dl Mahmut Sünnetçi, o sumă totală de 25 000 EUR (20 000 EUR) [3 500 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile], în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 2863/95. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în Euros unui cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple asupra sumei la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. 3. Guvernul consideră că supravegherea de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei privind executarea hotărârilor Curții referitoare la Turcia în aceste cazuri și în cazuri similare constituie un mecanism adecvat pentru asigurarea continuării îmbunătățirilor în acest context. În acest scop, va continua să se efectueze cooperarea necesară în acest proces. 4. În cele din urmă, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 23. La 24 martie 2003, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „1. În calitate de reprezentant al reclamantului, dl Mahmut Sünnetçi, am luat în considerare termenele declarației făcute de Guvernul Republicii Turciei, precum și angajamentele conținute în această declarație, inclusiv plata reclamantului cu o sumă totală de 25 000 EUR (20-5 mii de euro) [EUR 3500 dintre care, în ceea ce privește costurile și cheltuielile], în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cazului său care a fost originat în cererea nr. 2863/95. După consultarea în mod corespunzător, reclamantul acceptă termenii declarației menționate mai sus și, în consecință, renunțe la toate celelalte cereri împotriva Republicii Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii. Declarăm că cazul a fost rezolvat în cele din urmă și ne angajăm să nu solicităm trimiterea cazului către Marea Camera în conformitate cu art. 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 24. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 25. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 iulie 2003, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa
SECOND SECTION
SÜNNETÇİ v. TURKEY
(Application no. 28632/95)
(Friendly settlement)
STRASBOURG
22 July 2003
This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Sünnetçi v. Turkey,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of
Mr
J.-P.
Costa
,
President
,
Mr
A.B.
Baka
,
Mr
Gaukur
Jörundsson
,
Mr
L.
Loucaides
,
Mr
C.
Bîrsan
,
Mr
M.
Ugrekhelidze
,
judges
,
Mr
F.
Gölcüklü,
ad hoc
judge
,
and Mrs
S.
Dollé
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 1 July 2003,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no.
28632/95) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Mahmut Sünnetçi (“the applicant”), on 18 July 1995.
2.
The applicant, who had been granted legal aid, was represented by Mr
3.
The applicant complained that he was subjected to torture while in police custody.
4.
Following communication of the application to the Government by the Commission, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. On 28
March 2000, having obtained the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
5.
On 18 March 2003, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. On 24 March 2003 and on 11 June 2003, the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.
6.
The applicant was born in 1967 and lives in Germany.
7.
On 22 August 1994 the applicant was taken into custody in Diyarbakır on suspicion of membership of the PKK (Workers’ Party of Kurdistan).
8.
On the same date the applicant was seen by a doctor at the Diyarbakır State Hospital who noted in his report that there were no signs of beating or injuries on his body consistent with the use of force.
9.
In a letter dated 30 August 1994 the Diyarbakır Police Headquarters informed the Diyarbakır State Hospital that the applicant was in bad health and that he needed to be examined by a doctor.
10.
A medical report prepared by Dr Serda Ballı in the Diyarbakır State Hospital on the same date recorded that the applicant was suffering from fever and nausea.
11.
On 31 August 1994 the applicant was interrogated by police officers. During his interrogation, the applicant confessed to his involvement in the activities of the PKK such as bombings, making explosives and organising the sub-committees of the organisation. The applicant alleged that he was severely tortured during the interrogation.
12.
On 31 August 1994 at 3.00 p.m. three warders who were in charge from 7.00 p.m. on 30
August
1994 to 8.00 a.m. on 31 August 1994, drafted a report. It was stated in the report that the applicant, after having complained of the heat in his cell, had taken off his shirt and rubbed his back against the edge of the fixed concrete bed. This had resulted in bruising to his back.
13.
On 1 September 1994 the applicant was transferred to the Dicle University Medical Hospital on account of his serious condition.
14.
On 2 September 1994 the applicant gave a statement in the hospital to a public prosecutor attached to the Diyarbakır State Security Court. The applicant denied the allegations against him and stated that he was tortured into signing a statement drafted by police officers when he was blindfolded. He further stated that he had had no health problems before being taken into custody. The prosecutor noted, with reference to the applicant’s medical report, that the applicant was suffering from acute renal insufficiency (
akut böbrek yetmezliği
).
15.
On 2 September 1994 a judge at the Diyarbakır State Security Court ordered the applicant’s detention on remand.
16.
On 13 September 1994 the public prosecutor at the Diyarbakır State Security Court filed a bill of indictment with the same court. The prosecutor accused the applicant of providing explosives to other members of the organisation, establishing the provincial committee of the organisation and bombing the premises of banks and of a political party. In the light of the evidence in the case-file the prosecutor requested that the applicant be convicted and sentenced under Article 125 of the Turkish Criminal Code (
Türk Ceza Kanunu
).
17.
At two hearings before the Diyarbakır State Security Court on 1
May
1995 and 6
July
1995 the applicant’s lawyer alleged that his client had been subjected to torture while in custody. He pointed out that the court should have regard to the fact that the public prosecutor had questioned the applicant in the hospital. He requested the court to initiate an investigation into the applicant’s allegation of torture pursuant to Articles
151 and 152 of the Code of Criminal Procedure. The court decided that it would examine the applicant’s allegation in its final decision.
18.
In a letter of 12 April 1997 in which reference is made to the applicant’s application to the European Commission of Human Rights, the Ministry of Justice, International Law and Foreign Relations Directorate (
Adalet Bakanlığı, Uluslararası Hukuk ve Dıș İlișkiler Genel Müdürlüğü
), requested the public prosecutor at the Diyarbakır State Security Court to initiate an investigation into the applicant’s allegation of torture.
19.
On 26 February 1998 the Commission for the Prosecution of Civil Servants in the Diyarbakır province (
Diyarbakır Valiliği Memurin Muhakematı Komisyonu
) decided that no prosecution should be brought against the police officers Mustafa Bölük and Hasan Koçak who had allegedly tortured the applicant. It was noted that there was no evidence to conclude that the police officers had committed the alleged crime.
20.
On 11 August 1998 the applicant filed an appeal with the Supreme Administrative Court (
Danıștay
) against the decision of the Commission for the Prosecution of Civil Servants. The applicant reiterated his allegation that he had been tortured.
21.
On 22 December 1998 the Diyarbakır State Security Court acquitted the applicant. The court held that there was no evidence on which to convict the applicant other than the statement he gave while in police custody.
22.
On 11 June 2003 the Court received the following declaration from the Government:
“1. The Government regret the occurrence, as in the present case, of individual cases of ill-treatment by the authorities of persons detained notwithstanding existing Turkish legislation and the resolve of the Government to prevent such actions. It is accepted that the recourse to ill-treatment of detainees constitutes a violation of Article 3 of the Convention. The Government undertake to issue appropriate instructions and adopt all necessary measures to ensure that the prohibition of such acts and the obligation to carry out effective investigations are respected in the future. The Government refer in this connection to the commitments which they undertook in the Declaration agreed on in Application no.
34382/97 and reiterate their resolve to give effect to those commitments. They note that new legal and administrative measures have been adopted which have resulted in a reduction in the occurrence of ill-treatment in circumstances similar to those of the instant case as well as more effective investigations.
2.I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay
ex gratia
to the applicant, Mr Mahmut Sünnetçi, an all-inclusive amount of EUR 25,000 (twenty-five thousand Euros) [EUR 3,500 of which in respect of costs and expenses], with a view to securing a friendly settlement of his application registered under no. 28632/95. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in Euros to a bank account named by the applicant and/or his duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article
39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
3.The Government consider that the supervision by the Committee of Ministers of the Council of Europe of the execution of Court judgments concerning Turkey in this and similar cases is an appropriate mechanism for ensuring that improvements will continue to be made in this context. To this end, necessary co-operation in this process will continue to take place.
4.Finally, the Government undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
23.
On 24 March 2003 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative:
“1. In my capacity as the representative of the applicant, Mr Mahmut Sünnetçi, I have taken cognisance of the terms of the declaration made by the Government of the Republic of Turkey as well as the undertakings contained in that declaration, including the payment to the applicant of an all-inclusive amount of EUR 25,000 (twenty-five thousand Euros) [EUR
3,500 of which in respect of costs and expenses] with a view to concluding a friendly settlement of his case that originated in application no.
28632/95.
2.Having been duly consulted, the applicant accepts the terms of the above-mentioned declaration and, in consequence, waives all other claims against the Republic of Turkey in respect of the matters that were at the origin of the application. We declare that the case has been settled finally and we undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
24.
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1
in fine
of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
25.
Accordingly, the case should be struck out of the list.
1.
Decides
to strike the case out of the list;
2.
Takes note
of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.
Done in English, and notified in writing on 22 July 2003, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Registrar
President