Altan împotriva Turciei

FORMER PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE ALTAN c. TURKEY (declararea nr. 32985/96) JUDGMENTUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 14 mai 2002 În cazul Altan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în primă secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: dna Thomassen Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevall Maruste judecători și dl O'Boyle După ce a deliberat în particular la 30 ianuarie 2001 și 23 aprilie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menționată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 32985/96) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (nr. 32985/96) de către un cetățen turc, dl Ahmet Hüsrev Alten (nr. „reclamantul”), la 15 august 1996. Reclamantul a fost reprezentat în fața Curții de către dna G. Çaylıgil, avocat care practică la Istanbul.

Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de dl H.K. Gür, ministrul Plenipotenciar și director general adjunct al Consiliului Europei și Drepturilor Omului. Obiectivul cererii a fost de a obține o decizie privind dacă faptele cazului au dezvăluit o încălcare de către Statul pârât a obligațiilor sale în temeiul articolului 10 din convenție. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, în conformitate cu art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. A fost alocată Primei Secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din Regulamentul Curții). La 30 ianuarie 2001, după primirea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă [Notă a Registrului La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1), dar acest caz a rămas în cadrul Camerei constituite în fosta primă secțiune.

La 6 decembrie 2001 și, respectiv, 3 ianuarie 2002, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul este un național turc născut în 1950 și trăiește în Istanbul. El este un scriitor și jurnalist. CIRCUMSTANCES DE CAUZĂ La 17 aprilie 1995 un articol al reclamantului, intitulat „Atakürt”, a fost publicat în ziarul național Milliyet 10. Într-un acuzat preferat la 3 mai 1995, procurorul public din Istanbul a instituit o procedură penală împotriva reclamantului din Curtea Națională de Securitate din Istanbul („Tribuna Națională de Securitate”), în conformitate cu art. 312 din Codul Penal. Referindu-se la articolul din ziar, el a acuzat reclamantul de a încerca să incite poporul la ură și ostilitate pe baza unei distincții între rase și între regiuni.

11. În declarațiile sale din 12 octombrie 1995, reclamantul a susținut, în special, că, în articolul încurcat, a descris evenimentele experimentate de curzi ca și cum au fost experimentate de turci, scopul său este de a transmite ideea unei soluții pașnice la problema curdă. 12. La 18 octombrie 1995, Curtea Națională de Securitate a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la un an și la opt luni de închisoare și la o amendă de 500.000 de lira turcă, suspendată. Acesta a remarcat faptul că articolul în cauză a afirmat, pe baza supozițiilor, că populația de origine kurdă din est și sud-estul țării a fost supusă la maltraturi din cauza identitatii lor. Acesta a susținut că articolul, luat în ansamblu, a urmărit obiectivele de a incita public populația de origine kurdă la ură și ostilitate și de a crea discriminare între rase și între regiuni.

De asemenea, acesta a atras o atenție deosebită asupra caracterului și celebrității reclamantului.

13. În sprijinul concluziei sale, Curtea Națională de Securitate a citat următorul pasaj din articolul neprevăzut: „... Dacă Mustafa Kemal ar fi fost o pasha otomană [generală] născută în Mosul și nu în Salonika, dacă ar fi ales "Republica Kurdistanului" [Kürdiye Cumhuriyet ] ca numele republicii proclamate după războiul independenței prin decizia Adunării, dacă ar fi adoptat numele "Atakürt", atunci noi, turcii, am fi fost aruncați în închisoare arbitrar; dacă am fi spus că suntem turci și că am fi avut propria noastră istorie și limbă, am fi fost urmăriți în mod constant de poliție în Istanbul, Ankara, Itzmir, Bursa, Edirne ...” 14. La 27 noiembrie 1995, reclamantul a interzis Curtea de Casație împotriva hotărârii din 18 octombrie 1995. În avizul său de recurs, el a susținut că și-a exprimat avizele în contextul unei dezbateri deschise cu privire la chestiunile de interes public și a declarat, de asemenea, că expresia ideilor pașnice este protejată de libertatea de exprimare garantată în Constituție.

15. La 1 martie 1996, Curtea de Casație a susținut hotărârea dată în primă instanță. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 16. La momentul material, art. 312 din Codul Penal turc prevedea: „Instigarea nepublică la comiterea unei infracțiuni. O persoană care lăudează sau tolerează în mod expres un act pedepsit de lege ca infracțiune sau incită populația să încalce legea este responsabilă cu închisoarea între șase luni și doi ani și cu o amendă grea între șase mii și treizeci de mii de lira turcă. O persoană care incită poporul la ură sau ostilitate pe baza unei distincții între clasele sociale, rasele, religiile, confesiunile sau regiunile, este responsabilă cu închisoarea între un an și trei ani și cu o amendă între nouă mii și treizeci și șase mii de lira.

Dacă acest stimulent pune în pericol siguranța publică, sentința se ridică cu o treime până la jumătate. Sancțiunile care urmează să fie impuse celor care au comis infracțiunile definite în paragraful anterior se dublează atunci când au fost comise prin mijloacele enumerate la art. 311 § 2.” III.

DISPOZIȚII RELEVANTE DE RESOLUȚIE INTERIMĂ (2001)106 A COMITETULUI MINISTERILOR PRIVIND VIOLAȚIILE LIBERTĂȚIEI DE EXPREZIE ÎN TURCHIE 17. Într-o rezoluție provizorie adoptată la 23 iulie 2001, având în vedere hotărârile emise de Curte [A se vedea Hotărârea Incal v. Turcia , Hotărârea din 9 iunie 1998 , Raporturile hotărârilor și deciziilor 1998-IV; Arslan v. Turcia [CG], nr. 23462/94, 8 iulie 1999; Bașkaya și Okçuoğlu v. Turcia [GC], nr. 235336/94 și 24408/94, ECHR 1999-IV; Ceylan v. Turcia [GC], nr. 23556/94, ECHR 1999-IV; Erdoğdu și İnce v. Turcia [GC], nr. 25067/94 și nr. 25068/94, CEDH 1999-IV; Gerger v. Turcia [GC], nr. 24919/94, 8 iulie 1999; Karataș v. Turcia [GC], nr. 23168/94, CEDH 1999-IV; Okçuoğlu v. Turcia [GC], nr. 24246/94, 8 iulie 1999; Polat v. Turcia [GC], nr. 23500/94, 8 iulie 1999; Sürek și Özdemir v. Turcia [GC], nr. 23927/94 și 24277/94, 8 iulie 1999; Sürek v. Turcia (n. 2) [GC], nr. 24122/94, 8 iulie 1999; Sürek v. Turcia (n. 4) [GC], nr. 24762/94, 8 iulie 1999; Öztürk c. Turcia [GC], nr. 222479/93, ECHR 1999-VI; Özgür Gündem c. Turcia , nr. 23144/93, ECHR 2000-III; Erdoğdu c. Turcia , nr. 25723/94, ECHR 2000-VI; Șener c. Turcia , nr. 26680/95, 18 iulie 2000; și İbrahim Aksoy c. Turcia , nr. 28635/95, 30171/96 și 34535/97, 10 octombrie 2000] și Rezoluția provizorie ResDH(99)560 din 8 octombrie 1999,

adoptată în legătură cu raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului privind cererea nr. 25658/94, toate care se referă la libertatea de exprimare în Turcia, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a remarcat: „... în toate aceste cazuri, Curtea sau Comitetul de Miniștri au constatat în special că condamnările penale ale reclamanților, din cauza declarațiilor care figurează în articole, cărți, prospecte sau mesaje adresate publicului sau pregătite pentru public, au încălcat libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Convenție; Având în vedere faptul că a fost elaborat un program cuprinzător de reforme în vedere alinierea, pe termen scurt, a dreptului și practicii turcilor cu cerințele Convenției în domeniul libertății de exprimare, pentru a preveni noi încălcări similare cu cele constatate în aceste cazuri; ...” În rezoluția sa, observand că, în majoritatea cazurilor în cauză, condamnările reclamanților au apărut încă în dosarele lor penale și că restricțiile drepturilor lor civile și politice au rămas în vigoare, Comitetul de miniștri a cerut din nou guvernului turc să respecte hotărârile Curții – o obligație care include adoptarea de măsuri individuale care pun capăt încălcării încălcărilor constatate și îndepărtând, pe cât posibil, efectele acestora,

în conformitate cu art. 46 § 1 din Convenție – și a încurajat autoritățile turce să aducă o concluzie cu succes reforme cuprinzătoare, în vederea punerii în aplicare a legislației turcești în conformitate cu cerințele articolului 10 din Convenție. La 7 ianuarie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „1. Declar că Guvernul Republicii Turciei oferă să plătească ex-grația reclamantului, suma de 30.000 de franci francezi [4.573,47 euro] în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 32985/96. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în franci francezi [euros], care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de solicitant.

Suma este plătită, fără impozite care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. Hotărârile Curții împotriva Turciei în cazurile care implică urmăriri judiciare în temeiul articolului 312 din Codul Penal sau în conformitate cu dispozițiile Legii privind prevenirea terorismului demonstrează în mod clar că legislația și practica turcă trebuie să se alinieze cu urgență cerințele Convenției în temeiul art. 10 din Convenție, ceea ce se reflectă, de asemenea, în interferența care se bazează pe faptele prezentului caz.

Guvernul se angajează în acest scop să pună în aplicare toate reformele necesare ale dreptului și practicilor interne în acest domeniu, astfel cum s-a descris deja în Programul Național din 24 martie 2001. Guvernul se referă, de asemenea, la măsurile individuale prevăzute în Rezoluția interimar adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 23 Iulie 2001 (ResDH(2001)106), pe care le vor aplica în circumstanțele cazurilor, cum ar fi cel instant. În cele din urmă, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în conformitate cu art. 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 19. La 13 decembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamantului, care a luat în considerare proiectul de declarație al Guvernului: „1.

Remarc că Guvernul Turciei sunt dispus să-mi plătească ex gratie suma de 30.000 (treizeci de mii) franci francezi [4.573,47 euro] în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii mele înregistrate în temeiul nr. 32985/96. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în franci francezi [euros], care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Suma este plătibilă, fără impozite care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Accept propunerea și renunțe la orice alte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care am ajuns cu mine și guvernul. Mă angajam, în continuare, să nu solicit ca cazul să fie înaintat către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 20. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă de părți (art. 39 din Convenție).

Guvernul s-a angajat să plătească reclamantului o sumă de bani, pentru a face toate modificările necesare la legislația și practicile interne pentru a aduce legislația turcă în conformitate cu cerințele Convenției privind libertatea de exprimare și, în vederea remediării imediate și pe deplin a efectelor condamnării reclamantului, pentru a adopta măsurile individuale prevăzute în Rezoluția provizorie adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 23 iulie 2001 (ResDH(2001)106). 21. Având în vedere cele de mai sus, Curtea este convinsă că soluționarea prietenoasă atinsă se bazează pe respectul drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții).

22. În consecință, cazul ar trebui eliminat din listă. ia act de faptul că părțile se angajează să nu ceară ca cazul să fie înaintat Marei Camere. Efectuat în limba franceză și notificat în scris la 14 mai 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Michael O'Boyle Elisabeth Palm Grefier Președinte

FORMER FIRST SECTION

CASE OF ALTAN v. TURKEY (Application no. 32985/96) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 14 May 2002 In the case of Altan v. Turkey, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mrs E. Palm , President , Mrs W. Thomassen , Mr Gaukur Jörundsson , Mr R. Türmen , Mr C. Bîrsan , Mr J. Casadevall , Mr R. Maruste , judges , and Mr M. O'Boyle , Section Registrar , Having deliberated in private on 30 January 2001 and 23 April 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on the last-mentioned date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

9. On 17 April 1995 an article by the applicant, entitled “Atakürt”, was published in the national daily Milliyet .

RELEVANT DOMESTIC LAW

16. At the material time Article 312 of the Turkish Criminal Code provided: “Non-public incitement to commit an offence A person who expressly praises or condones an act punishable by law as an offence or incites the population to break the law shall be liable to between six months' and two years' imprisonment and a heavy fine of between six thousand and thirty thousand Turkish liras. A person who incites the people to hatred or hostility on the basis of a distinction between social classes, races, religions, denominations or regions, shall be liable to between one and three years' imprisonment and a fine of between nine thousand and thirty-six thousand liras. If this incitement endangers public safety, the sentence shall be increased by one-third to one-half.

The penalties to be imposed on those who have committed the offences defined in the previous paragraph shall be doubled when they have been committed by the means listed in Article 311 § 2.” III. RELEVANT PROVISIONS OF INTERIM RESOLUTION ResDH(2001)106 OF THE COMMITTEE OF MINISTERS ON VIOLATIONS OF FREEDOM OF EXPRESSION IN TURKEY

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request that the case be referred to the Grand Chamber. Done in French, and notified in writing on 14 May 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Michael O'Boyle Elisabeth Palm Registrar President