BOCA contre la BELGIQUE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50615/99 prezentate de Stavroula BOCA împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 12 iunie 2001 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Kūris Tulkens Jungwiert H.S. Greve Ugrekhelidze judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 11 iunie 1999 și înregistrată la 27 august 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie FACE recurenta, resortisantă greacă născută în 1959 și rezidentă la Bruxelles, este reprezentată în fața Curții de către domnul F. Legros, avocat în baroul Bruxelles. Faptele, așa cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: procedura de divorț: fond La 17 martie 1998, soțul reclamantei a inițiat împotriva acesteia din urmă o acțiune de divorț pentru cauză determinată. În urma ședinței din 20 octombrie 1998, cauza a fost pronunțată în mod deliberat. Prin hotărârea din 4 noiembrie 1998, tribunalul de primă instanță din Bruxelles a pronunțat divorțul în faă culpelor recurentei și a compensat cheltuielile de judecată. La 22 decembrie 1998, la data de 22 decembrie 1998, lavous interjeta apel cu privire la problema cheltuielilor de judecată. În la ță r ii de introducere din 26 ianuarie 1999, părțile au declarat că cauza era în stare de stare. La 7 mai 1999, ca răspuns la o scrisoare de la avocata reclamantei, grefa instanței judecătorești din Bruxelles la .. ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Cu ocazia acestei audieri, soțul reclamantei a declarat că renunță la apelul său. Prin hotărârea din 16 martie 2000, Curtea a admis dezmințirea în instanță. Hotărârea de divorț a fost transcrisă la 24 octombrie 2000. La 17 martie 1998, recurenta a fost citată în fața Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, care a făcut trimitere la regulamentul privind măsurile provizorii referitoare la cererea de divorț și, în special, la măsurile referitoare la cei doi copii minori, născuți în 1984 și 1988, care fuseseră încredințați tatălui lor de la separarea cuplului în 1995. Părțile au încheiat, în principal, înainte de data de 17 iunie 1998. În cadrul acestei ședințe, reclamanta a prezentat concluzii suplimentare. Printr-o ordonanță din 26 iunie 1998, președintele Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, hotărând cu titlu provizoriu, a organizat în special reluarea contactelor copiilor cu mama lor și a stabilit contribuția alimentară pe care tatăl copiilor trebuia să o plătească reclamantei pe copil și pe lună. La 31 iulie 1998, soțul reclamantei a primit apelul la această ordonanță. A la que que la que la que que la que la que que que déciété en de l'a que l'a que l'a que l'a que l'a que l'a que l'a que l'a que la que l'a que l'a l'a l'a l'a l'a céque l'a l'a l'a céque l'a l'a l'a décument et la 24 noiembrie 1998, cauza a fost rejucată la que que la que la que la que la que du le 12 În cursul acestei audieri, părțile și-au retras concluziile și un calendar al concluziilor. La 21 ianuarie 1999, reclamanta și-a comunicat concluziile suplimentare și un inventar. Ianuarie 1999. La 28 ianuarie 1999, cauza, care se afla în stare, a fost atribuită listei de așteptare a unei camere obișnuite. La 6 mai 1999, ca răspuns la o scrisoare de la avocata reclamantei, grefa instanței de judecată din Bruxelles a răspuns că cauza se afla pe o listă de așteptare și că a trebuit să se prevadă un termen de aproximativ opt luni. În decembrie 1999, grefa a trimis un aviz prin care se stabilise sonda la 24 martie 2000, audierea a cărei desfășurare nu a fost precizată. La 16 mai 2000, părțile au renunțat la grefa instanței de apel a concluziilor comune prin care solicitau instanței de apel să ia act de faptul că intenționau să se retragă din instanță. După ce a ținut audierea la 23 iunie 2000, instanța de apel, printr-o hotărâre din 27 iunie 2000, a dat act părților de dezmințire a acestora. În hotărârea sa, aceasta a arătat că, în timpul luării în custodie publică, consiliile părților au precizat că părțile intenționau să țină seama de măsurile provizorii soluționate prin ordonanța întreprinderilor din 26 iunie 1998. Acuzarea recurentei se referă la durata procedurilor pe fond și pendinte, care au început fiecare la 17 martie 1998. Prima procedură a fost încheiată prin Hotărârea din 16 martie 2000 și, prin urmare, a durat doi ani pentru două instanțe. Cea de-a doua, la sfârșitul căreia s-a luat o hotărâre cu privire la problema îngrijirii copiilor, s-a încheiat la 27 iunie 2000 cu o hotărâre prin care părțile au fost dezlegate de instanță și, prin urmare, a acoperit o perioadă de peste doi ani și trei luni pentru două instanțe. Potrivit recurentei, durata procedurilor în litigiu nu corespunde cerinței termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, Curtea consideră că, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente, precum și natura litigiului) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, stabilește cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 50615/99

présentée par Stavroula BOCA

contre la Belgique

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 12 juin 2001 en une chambre composée de

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

L.

Loucaides

,

P.

Kūris

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

K.

Jungwiert

,

M

me

H.S.

Greve

,

M.

M.

Ugrekhelidze

,

juges

,

et

de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 11 juin 1999 et enregistrée le 27 août 1999,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, ressortissante grecque née en 1959 et résidant à Bruxelles, est représentée devant la Cour par M

e

F. Legros, avocate au barreau de Bruxelles.

Les faits, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

A.

Procédure de divorce

: fond

Le 17 mars 1998, le mari de la requérante engagea à l’encontre de cette dernière une action en divorce pour cause déterminée.

Après l’audience du 20 octobre 1998, la cause fut tenue en délibéré. Par un jugement du 4 novembre 1998, le tribunal de première instance de Bruxelles prononça le divorce aux torts de la requérante et compensa les dépens.

Le 22 décembre 1998, l’époux interjeta appel sur la question des dépens.

A l’audience d’introduction du 26 janvier 1999, les parties ont déclaré que l’affaire était en état. L’affaire a aussitôt été attribuée à la liste d’attente de la chambre ordinaire compétente en la matière. Le 7 mai 1999, en réponse à une lettre de l’avocate de la requérante, le greffe de la cour d’appel de Bruxelles l’informa qu’il fallait prévoir un délai de 8 mois pour plaider. Le 25 novembre 1999, le greffe fixa l’audience au 24 février 2000. Lors de cette audience, le mari de la requérante déclara se désister de son appel. Par un arrêt du 16 mars 2000, la cour admit le désistement d’instance.

Le jugement de divorce fut transcrit le 24 octobre 2000.

B.

Procédure en référé

Le 17 mars 1998, la requérante a été citée devant le tribunal de première instance de Bruxelles, siégeant en référé, en vue du règlement des mesures provisoires relatives à la demande en divorce et plus particulièrement des mesures concernant les deux enfants mineurs, nés en 1984 et 1988, qui avaient été confiés à leur père depuis la séparation du couple en 1995. Les parties conclurent principalement avant l’audience du 17 juin 1998. A l’occasion de cette audience, la requérante déposa des conclusions additionnelles. Par une ordonnance du 26 juin 1998, le président du tribunal de première instance de Bruxelles, statuant au provisoire, organisa notamment la reprise de contacts des enfants avec leur mère et fixa la contribution alimentaire que le père des enfants devait payer à la requérante par enfant et par mois.

Le 31 juillet 1998, le mari de la requérante releva appel de cette ordonnance. A l’audience d’introduction du 11 août 1998, personne n’a comparu et l’affaire a été renvoyée au rôle. Le 21 octobre 1998, l’appelant demanda la fixation de l’affaire par pli judiciaire. Lors de l’audience qui avait été fixée au 24

novembre 1998, l’affaire fut remise à l’audience du 12

janvier 1999 afin d’en contrôler la mise en état. Lors de cette audience, les parties déposèrent leurs conclusions d’appel et un calendrier des conclusions. Le 21 janvier 1999, la requérante communiqua ses conclusions additionnelles et un inventaire. La partie adverse déposa ses conclusions additionnelles le 27

janvier 1999. Le 28 janvier 1999, l’affaire, qui se trouvait en état, a été attribuée à la liste d’attente d’une chambre ordinaire.

Le 6 mai 1999, en réponse à une lettre de l’avocate de la requérante, le greffe de la cour d’appel de Bruxelles répondit que l’affaire se trouvait sur une liste d’attente et qu’il fallait prévoir un délai d’environ huit mois. Le 14

décembre 1999, le greffe envoya un avis fixant l’audience au 24 mars 2000, audience dont le déroulement n’a pas été précisé.

Le 16 mai 2000, les parties déposèrent au greffe de la cour d’appel des conclusions conjointes par lesquelles elles demandaient à la cour d’appel de prendre acte qu’elles entendaient se désister de l’instance. Après avoir tenu audience le 23 juin 2000, la cour d’appel, par un arrêt du 27 juin 2000, donna acte aux parties de leur désistement. Dans son arrêt, elle releva que lors de l’audience, les conseils des parties avaient précisé que les parties entendaient s’en tenir aux mesures provisoires réglées par l’ordonnance entreprise du 26 juin 1998.

EN DROIT

Le grief de la requérante porte sur la durée des procédures au fond et en référé qui ont chacune débuté le 17 mars 1998. La première procédure s’est terminée par l’arrêt du 16 mars 2000 et a donc duré deux ans pour deux instances. La seconde, au terme de laquelle il a été statué sur la question relative à la garde des enfants, a pris fin le 27 juin 2000 avec l’arrêt actant le désistement d’instance des parties. Elle a donc couvert une période de plus de deux ans et trois mois pour deux instances.

Selon la requérante, la durée des procédures litigieuses ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime qu’à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête recevable, tous moyens de fond réservés.

S.

Dollé

J.-P. Costa

Greffière

Président