MOULLET contre la FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement recevable;Partiellement irrecevable
MOULLET contre la FRANCE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 44858/98 prezentate de Jean MOULLET împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 19 iunie 2001 într-o cameră compusă din dnii Fuhrmann președinte J.-P. Costa Loucaide Sir Nicholas Bratza H.S. Greve dnii Traja Ugrekhelidze judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 18 mai 1998 și înregistrată la 13 noiembrie 1998, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂCÂND că reclamantul, Jean Moullet, este un resortisant francez, născut în 1940 și rezident în Marsilia. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. (1) Prin Hotărârea din 3 august 1984, al cărei efect a fost prelungit de o a doua arestare din 4 august 1984 În decembrie, reclamantul, inginerul, a fost suspendat din funcție în cadrul Direcției de Servicii Tehnice a orașului Marsilia din cauza urmăririi penale împotriva sa. Prin arestarea camerei de judecată a Tribunalului din Dijon din 5 noiembrie 1987, reclamantul a fost respins din cauza faptului că faptele incriminate erau acoperite de prescripție penală de trei ani. La 9 februarie 1988, reclamantul a solicitat reintegrarea sa la primar și a sesizat instanța administrativă din Marsilia cu o rejudecare - înregistrată la 19 iulie 1988 - în vederea anulării deciziei implicite de respingere a acestuia din urmă. Prin hotărârea din 13 noiembrie 1990, instanța l-a decăzut pe reclamant. La 28 ianuarie 1991, reclamantul a formulat un recurs în fața Consiliului de Stat. Prin hotărârea din 3 mai 1995, Consiliul a respins hotărârea pe motiv că decizia implicită a primarului era pătată d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ianuarie 1990, cu întârziere a pensiei la 12 decembrie 2000. La 25 mai 1990, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Marsilia cu privire la o cerere de anulare a acestui decret. Prin hotărârea din 13 decembrie 1993, tribunalul a închis la În temeiul articolului 19 din Legea din 13 iulie 1983, orice decizie prin care se pronunță o sancțiune disciplinară trebuie să fie motivată ;că prin această dispoziție, legiuitorul a intenționat să impună autorității care pronunță o sancțiune, obligația de a preciza ea însăși, în decizia sa, motivele pe care intenționează să le rețină împotriva funcționarului interesat, astfel încât acesta din urmă să poată, numai la citirea deciziei care i-a fost notificată, să cunoască motivele sancțiunii care îl afectează ; că voința legiuitorului nu este respectată atunci când decizia de pronunțare a sancțiunii nu conține, prin ea însăși, nici un motiv și se limitează la a face referire la avizul, chiar și conform, al unui organism pur consultativ, având în vedere că la ; că, în cazul în care hotărârea menționată vizează procesul verbal al consiliului de disciplină de recurs din regiunea Provence-Alpes-Côte d acu data de 23 februarie 1990, rezultă din ceea ce s-a spus mai sus că această simplă viză nu poate acoperi viciul de formă pe care îl are în cauză; (...) (3) La 26 martie 1996, reclamantul sesizează Consiliul cu privire la o cerere de condamnare a orașului Marsilia la o penalitate în vederea asigurării executării sentinței din 13 decembrie 1993 și a deciziei din 3 mai 1995 pronunțate de Consiliul de Stat. Prin Hotărârea din 7 iulie 1999, Consiliul de Stat pronunțat împotriva orașului Marsilia o penalitate de 1 500 FRF pe zi până la data la care se va executa hotărârea din 13 decembrie 1993 : Evaluarea prejudiciului suferit de solicitant ca urmare a excluderii sale ilegale a constituit un litigiu distinct, însă hotărârea vizată implica în mod necesar reintegrarea reclamantului la data eschivării sale și refacerea carierei sale. Consiliul a respins în schimb concluziile referitoare la executarea deciziei sale din 3 mai (4) La 21 ianuarie 1993, reclamantul a prezentat o plângere primarului din Marsilia solicitând revizuirea sancțiunii pronunțate la 26 martie. 1990 și reintegrarea sa în funcțiile sale anterioare. Reclamantul sesizează instanța administrativă din Marsilia cu privire la o cerere de anulare a deciziei implicite prin care primarul a respins plângerea sa, precum și cu privire la întreaga procedură disciplinară. Prin hotărârea din 5 ianuarie 1995, instanța l-a pronunțat pe reclamant. La 8 martie 1995, reclamantul a făcut apel la această hotărâre. Prin Hotărârea din 3 aprilie 1998, Curtea Administrativă din Lyon a reformulat hotărârea și laannula ca atare respingea concluziile îndreptate împotriva refuzului de a reintegra pe reclamant, această decizie fiind pătată de putere. La 4 iunie 1998, orașul Marsilia a introdus un recurs în fața Consiliului de Stat. Prin Hotărârea din 31 ianuarie 2000, notificată la 18 februarie 2000, Consiliul de Stat a respins recursul. 5. Prin Hotărârea din 17 ianuarie 1994, primarul a pronunțat retragerea din oficiu a reclamantului (aceeași sancțiune ca și cea care fusese anulată prin hotărârea din 13 decembrie 1993) începând cu 1 februarie 1994 pe motiv că persoana în cauză ar fi perceput în mod legal în exercitarea funcțiilor sale o sumă de 10 La 20 martie 1978 și o altă sumă de 22 800 FRF la 6 aprilie 1978, primarul sa bazat pe constatările care rezultă din hotărârea din 5 noiembrie 1987. La 25 iulie 1994, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Marsilia cu privire la o cerere de anulare a acestui decret. La 23 noiembrie 1995 (nr. 94/4466) a fost stabilită o dată de încuviințare a hotărârii. Prin hotărârea din 11 februarie 1999, tribunalul a anulat hotărârea din 17 ianuarie 1994 pe motiv că, în ceea ce privește instanța administrativă, autoritatea de lucru judecat în materie penală nu poate fi considerată decât de hotărârile instanțelor de judecată care se pronunță pe fondul acțiunii publice și că materia faptelor imputate reclamantului nu putea fi privită ca fiind stabilită. Având în vedere că executarea prezentei hotărâri implică în mod necesar reintegrarea orașului Marsilia [reclamantului] în funcțiile sale echivalente cu cele pe care le-a ocupat anterior eschivarii sale, precum și refacerea carierei sale începând cu 1 februarie 1994, având în vedere drepturile sale la pensie ; întrucât este necesar, prin urmare, să se prevadă orașului Marsilia d a executa prezenta hotărâre în condițiile menționate anterior, în termen de patru luni de la notificarea sa (...) Ö Õ că Õ Ö Õ Õ de către orașul Marsilia în lat [reclamantului] este Õ o abatere de natură să deschidă dreptul la despăgubire a prejudiciilor care sunt consecința acestora Õ În ceea ce privește pagubele materiale: în lipsa unui serviciu efectuat, [reclamantul] nu poate pretinde plata salariilor, ci, în schimb, are dreptul la plata unei despăgubiri reprezentative pe care ar fi trebuit să o plătească în mod neregulamentar din partea serviciului începând cu 1 februarie 1994 până la data reintegrarii definitive (...) Este necesar să se prevadă o informație suplimentară în contradictoriu, astfel încât orașul Marsilia să comunice instanței o situație detaliată a remunerațiilor datorate astfel reclamantului și ca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La data de 22 aprilie 1999, municipalitatea Marsilia a făcut apel la judecată (solicitarea nr. 99MA00727). La 26 aprilie 1999, municipalitatea Marsilia a solicitat, de asemenea, suspendarea executării hotărârii. La 12 iulie 1999, reclamantul a prezentat un memoriu la care municipalitatea a răspuns la 5 octombrie. La 2 noiembrie 1999, reclamantul a răspuns la acesta. La 27 ianuarie și 24 februarie 2000, părțile au depus fiecare câte un memoriu. Pe baza motivelor enunțate în hotărârea din 11 februarie 1999, Tribunalul a condamnat orașul Marsilia, prin hotărârea din 16 decembrie 1999, notificată la 24 ianuarie 2000, să plătească reclamantului suma de 1 167 725 FRF pentru perioada cuprinsă între 1 februarie 1994 și 31 decembrie 1998. Instanța a precizat, de asemenea, că statul în care se află dosarul nu permitea stabilirea sumei la care se face referire în perioada cuprinsă între 1 februarie 1994 și 31 decembrie 1998. ianuarie, 24 iunie 1999, data reintegrării efective a reclamantului în serviciile orașului și l-a trimis în fața orașului Marsilia pentru lichidarea sumei aferente acestei perioade. 6. La 8 iulie 1994, reclamantul a anulat decizia implicită prin care primarul și-a respins cererea de reintegrare și refacere a carierei din data de 2 februarie 1994 pentru perioada cuprinsă între iunie 1984 și sfârșitul lunii ianuarie 1994 (nr. 95/6956). La 23 noiembrie 1995, a anulat decizia implicită prin care primarul Marseillei și-a respins cererea de reintegrare și refacere a carierei la 2 iunie 1995 pentru aceeași perioadă (nr. 95/6956). Prin hotărârea din 11 februarie 1999, Tribunalul a adoptat ambele proceduri. El a anulat cele două decizii implicite în cauză, considerând că orașul Marsilia nu a tras toate consecințele hotărârii Consiliului din 3 mai 1995 pentru perioada cuprinsă între 1 octombrie 1984 și 31 decembrie 1989, nici cele ale hotărârii pronunțate la 13 decembrie 1993 de Tribunalul Administrativ din Marsilia pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1990 și 31 ianuarie 1994. Cu privire la concluziile la sfârșitul anului, Tribunalul a prevăzut o informare suplimentară pentru perioada 1 octombrie 1984-31 decembrie 1989 și a condamnat orașul să plătească reclamantului suma de 1 160 000 FRF pentru perioada 1 decembrie 1989 1 ianuarie 1990 la 31 ianuarie 1994. La 19 aprilie și 22 aprilie 1999, reclamantul și municipalitatea au făcut apel la judecată (nr. cereri 99 MA00711 și 99MA00728). 99MA00727, 99 MA00711 și 99MA00728. Ea a decis că suma de 1 160 000 de franci pe care municipalitatea Marsilia a fost obligată să o plătească pentru plata prejudiciului material pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 1990 și 31 ianuarie 1994 trebuie redusă la 743 416 franci, a confirmat suma alocată pentru prejudiciul moral pentru aceeași perioadă și a respins concluziile părților pentru surplus. La recurs împotriva sentinței în despăgubire din 16 decembrie 1999 ar fi în continuare în fața aceleiași instanțe administrative. La 6 octombrie 2000, reclamantul a fost informat cu privire la înregistrarea de către Consiliu a unui recurs în casare introdus de orașul Marsilia împotriva hotărârii din 27 iunie 2000: Laque este în prezent pendinte în fața Consiliului de Õ . GRIFS 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. (2) Reclamantul declară o încălcare a art. 6 alin. (2) din Convenție, deoarece prezumția de nevinovăție ar fi încălcată ca urmare a menționării în hotărârile administrative a unei vinovății întemeiate pe fapte pentru care a beneficiat de un non-loc. § 1 din Convenție, ale cărei dispoziții relevante se citesc astfel: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În principal, guvernul consideră că motivul inadmisibil pentru nerespectarea termenului de șase luni. El consideră că a fost interogat numai cu privire la singura procedură inițiată în 1988 în fața instanțelor administrative și care s-ar fi încheiat prin hotărârea Consiliului de la Ö Õ din 3 mai 1995. Reclamantul care și-a introdus cererea la 18 mai 1998, termenul de șase luni nu ar fi fost respectat. Prin urmare, procedura de executare inițiată de solicitant ar fi fost încălcată. ulterior, fie la 26 martie 1996, ar fi distinctă de obiectul său și sa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Recurentul contestă teza guvernului și susține că cererea se referă la toate procedurile care urmează logicii precedentei. Întrucât procedurile de executare nu au fost încă finalizate, reclamantul solicită respingerea excepției de întârzieri prezentate de guvern. Curtea amintește că, în cauzele referitoare la durata procedurii, Curtea a recunoscut deja că executarea unei hotărâri face parte integrantă din art. 6 din convenție și că procedura de executare poate fi considerată a doua etapă a procedurii principale (hotărârile Di Pede și Zappia c. Italia din 26 septembrie 1996, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1996-IV și hotărârea Decizia internă definitivă în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție este cea a realizării efective a dreptului revendicat. În acest caz, reclamantul a fost suspendat din funcție din cauza urmăririi penale împotriva sa și a solicitat reintegrarea sa ca urmare a refuzului pronunțat al instanței penale. În fața refuzului orașului de a-l reintegra și a diverselor sancțiuni pronunțate împotriva acestuia - inclusiv retragerea din oficiu, reclamantul a inițiat o procedură în fața Tribunalului Administrativ din Marsilia la 19 iulie 1988, urmată de mai multe altele, inclusiv în vederea asigurării executării hotărârilor pronunțate în favoarea sa. Prin două hotărâri din 11 februarie 1999 (a se vedea punctele 5 și 6 din partea de mai sus), Tribunalul Administrativ din Marsilia a considerat că municipalitatea nu a tras consecințele acestor decizii, în timp ce, deja la 18 mai 1998, reclamantul sesizase Comisia Europeană pentru Drepturile Omului pentru a se plânge de întârzierea procedurii. Curtea subliniază că, până în prezent, nu s-a pronunțat nicio decizie internă definitivă, în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție (a se vedea punctul 7 din partea de fapt). În subsidiar, guvernul consideră că motivul întemeiat în urma examinării procedurilor inițiate în 1988 (punctul 1 din partea de fapt) și 1996 (punctul 3 din partea de fapt). Prima a durat aproape șapte ani și, respectiv, trei luni pentru două instanțe. Termenul acordat de Consiliu pentru luarea unei hotărâri (patru ani și trei luni) ar explica prin cererea din 8 luni de asistență judiciară tratată și ar rezulta din numeroasele schimburi de memorii. În plus, reclamantul ar fi furnizat noi documente la 28 noiembrie 1994. A doua procedură prin care reclamantul a încercat să obțină executarea deciziei din 3 mai 1995 a început la 26 martie 1996 și se încheie cu rejudecarea consiliului de administrație din 7 martie 1995 Iulie 1999, adică trei ani și trei luni mai târziu. Guvernul consideră că cererea reclamantului a fost lipsită de obiect din moment ce s-au luat măsuri pentru executarea hotărârii Consiliului din 3 mai 1995 și consideră că durata și durata explicată de comportamentul reclamantului care a înmulțit acțiunile și a prezentat înscrisuri importante instanței sesizate. Reclamantul reamintește că procedura este pendinte, atât în fața instanței administrative, cât și în fața instanței administrative, în ceea ce privește hotărârea în despăgubire din 16 iulie 2007. Decembrie 1999 (solicitarea nr. 00MA 00576) și în fața Consiliului de Stat care a fost sesizat cu recurs împotriva hotărârii Tribunalului Administrativ din 27 iunie 2000. El reamintește, de asemenea, că a avut 44 de ani atunci când procedura penală a început în 1984 și că el are acum mai mult de 60 de ani și denunță haosul creat de lenta justiție care i-a distrus cariera de funcționar. Curtea apreciază, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente), și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. (2) Reclamantul declară o încălcare a art. 6 alin. (2) din Convenție, întrucât prezumția de nevinovăție ar fi încălcată ca urmare a menționării în hotărârile administrative a unei vinovății întemeiate pe fapte pentru care a beneficiat de un non-loc. Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. În măsura în care Tribunalul administrativ din Marsilia, în hotărârea sa din 11 februarie 1999 (punctul 5 din partea de fapt), a fost invocat în fața instanțelor administrative, Curtea constată că Tribunalul administrativ din Marsilia nu este considerat obligat de către autoritatea de drept în materie penală. Astfel, judecătorul administrativ a decis în mod suveran că materia faptelor imputate reclamantului nu poate fi privită ca fiind stabilită, oferindu-i câștig de cauză prin anularea sancțiunii de retragere din oficiu și prin solicitarea ca orașul să îl reintegreze în funcțiile sale. 6 alin. (2) din Convenție. Această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată prin aplicarea art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate, motivul reclamantului întemeiat pe durata excesivă a procedurii inițiate la 19 iulie 1988 în fața Tribunalului Administrativ din Marsilia Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dollé W Fourmann Modululer Președinte