CASE OF S.B.C. v. THE UNITED KINGDOM

La 14 noiembrie 1978, reclamantul a fost condamnat pentru omorât și condamnat la trei ani de închisoare. El a fost eliberat la eliberare condiționată la 14 aprilie 1980. La 17 decembrie 1996 el a fost arestat pe suspect de incest și agresiune indecentă care a implicat două dintre fiicele sale. La 18 decembrie 1996 el a fost arestat pe suspiciune de alte infracțiuni de viol și agresiune în raport cu două dintre fiicele sale. La 19 decembrie 1996, Curtea judecătorilor a aprobat în continuare retragerea reclamantului și la 20 decembrie 1996 a fost acuzat de două infracțiuni de viol și o infracțiune de agresiune indecentă cu privire la două dintre fiicele sale. În cele din urmă, acuzația preferată împotriva lui conține trei conturi de viol, trei conturi de agresiune indecentă și unul de indecizie cu un copil. La 21 decembrie 1996, reclamantul a solicitat cauțiunea Curții de Magistraturi. Curtea nu a apreciat faptul că art. 25 din Legea privind justiția penală și ordinea publică de 1994 („Legea 1994”) a aplicat și a fost auzită o cerere de cauțiune deplină. Curtea a refuzat cauțiunea pe baza că se teme că ar putea comite alte infracțiuni și că ar putea interfera cu martorii sau să obstrucționeze justiția având în vedere natura și gravitatea acuzațiilor. La 24 decembrie 1996, el a apărut din nou în fața Curții Magistraților și a fost retras în custodie. Nu s-a făcut nici o cerere de cauțiune. 10. O nouă dată a fost stabilită pentru o cerere de cauțiune la 14 ianuarie 1997, reclamantul care a obținut o asigurare de la un căpitan din armata teritorială cu care ar putea rezista în timpul procesului său. În acea dată, Curtea de Magistrați a fost informată cu privire la aplicabilitatea art. 25 din Legea 1994 și audierea nu a avut loc. La 15 sau 16, 21 și 28 ianuarie și la 25 februarie 1997, reclamantul a apărut în fața Curții Magistrate. Curtea de judecată pentru audiere din 25 februarie 1997 a remarcat, în programul privind derogarea dreptului la cauțiune, „nu are dreptul de a acorda cauțiunea s25 CJPEA 94”. Reclamantul a fost judecat la 20 iunie 1997, când a fost achitat pe toate acuzațiile și eliberat. 11. Secțiunea 4 din Legea din 1976, astfel cum a fost modificată („Legea din 1976”), cu condiția ca o persoană acuzată de o infracțiune să fie acordată cauțiune, cu excepția cazului în care se menționează în anexa 1 la Legea. Punctul 2 din anexa 1 prevede că un inculpat nu trebuie să fie acordat cauțiunea dacă instanța este satisfăcută că există motive substanțiale pentru a crede că, dacă este eliberat pe cauțiune, incapacitatea de a se preda în custodie, comite o infracțiune în timp ce este pe cauțiune sau interzice martorii sau obstaculizează cursul justiției, fie în legătură cu el, fie cu orice altă persoană. 12. În conformitate cu punctul 9 din anexa 1 la Legea din 1976, în adoptarea deciziei de mai sus, instanța trebuia să aibă în vedere astfel de considerații, precum și orice alte considerații, astfel cum s-a dovedit instanței respective să fie relevante: – natura și gravitatea infracțiunii sau a nerespectării (și metoda probabilă de a face față a inculpatului pentru aceasta); – caracterul, antecedentele, asociațiile și legăturile comunitare ale inculpatului; – dosarul pârâtului în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor sale în temeiul grantărilor anterioare de cauțiune în cadrul procedurilor penale; și – cu excepția cazului unui inculpat al cărui caz a fost suspendat pentru anchete sau un raport, dovada faptului că a comis o infracțiune sau a fost nejustată. 13. În conformitate cu punctul 9A din anexa 1 la Legea din 1976, în cazul în care un inculpat (care a fost acuzat de crimă, ucidere, viol, tentativă de crimă sau de viol) a fost acordat cauțiune și au fost făcute reprezentări în ceea ce privește chestiunile menționate la punctul 2 din Alineatul 1, instanța a trebuit să-și declare motivele pentru acordarea cauțiunii și să facă ca aceste motive să fie incluse în dosarul procedurii. 14. Secțiunea 25 din Legea privind justiția penală și ordinea publică din 1994 („Legea din 1994”) a intrat în vigoare la 10 aprilie 1995 și prevede următoarele: „1. O persoană care, în orice procedură, a fost acuzată sau condamnată pentru o infracțiune la care se aplică această secțiune și în circumstanțe la care se aplică, nu va fi acordată cauțiune în aceste proceduri. Prezenta secțiune se aplică, sub rezerva subsecțiunea 3 de mai jos, următoarele infracțiuni, ... – (a) crimă; (b) tentativă de crimă; (c) asasinare; (d) viol; și (e) tentată de viol. Prezenta secțiune se aplică unei persoane acuzate sau condamnate pentru o astfel de infracțiune numai dacă a fost condamnat anterior de către sau în fața unei instanțe din orice parte a Regatului Unit pentru o astfel de infracțiune sau pentru omucidere vinovată și, în cazul unei condamnații anterioare de omucidere sau omucidere vinovată, dacă a fost condamnat la închisoare sau, dacă a fost atunci un copil sau un tânăr, la detenție pe termen lung în temeiul oricărei promulgații relevante.” 15. Secțiunea 25 din Legea din 1994 a fost modificată prin art. 56 din Legea privind crimele și tulburările 1998, care a intrat în vigoare la 30 septembrie 1998. Secțiunea 56 din Legea din 1998 se citește după cum urmează: „În subsecțiunea (1) din art. 25 din Legea din 1994 (nu există cauțiune pentru inculpați acuzați sau condamnați pentru omucidere sau viol după condamnarea anterioară a unor astfel de infracțiuni), deoarece cuvintele „nu trebuie acordată cauțiunea în aceste proceduri” se înlocuiesc cu cuvintele „nu trebuie acordată cauțiunea în aceste proceduri decât în cazul în care instanța sau, după caz, consiliul care ia în considerare acordarea cauțiunii este satisfăcut că există circumstanțe excepționale care justifică acest lucru”.”