PLUMEY AGAINST SWITZERLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the judgment.
PLUMEY AGAINST SWITZERLAND (CtEDO, 2001)
CONSILIUL EUROPEI MINISTERII Rezoluția finală ResDH(2001)69 Aplicarea Drepturilor Omului nr. 23857/94 Plumei împotriva Elveției (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 26 iunie 2001 la ședința 757 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de Miniștri, în conformitate cu articolul anterior 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), având în vedere Rezoluția provizorie DH (97) 517, adoptată la 29 octombrie 1997 în cazul Plumey împotriva Elveției, în care Comitetul de miniștri a hotărât să publice raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului și a hotărât, de asemenea, că a existat o încălcare a articolului 5 alineatul (1) 3 din Convenția, având în vedere faptul că Procurorul public care a ordonat detenția în reținere a reclamantului nu are calitatea „un judecător sau alt ofițer autorizat prin lege să exercite competența judiciară” în sensul acestei dispoziții, după cum ar putea, mai târziu, să efectueze urmărirea în judecată în fața instanței, ceea ce, de fapt, a făcut; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 18 noiembrie 1998; întrucât în cea de-a 709-a ședință a Deputaților Miniștri, Comitetul de Miniștri, de acord cu propunerile Comisiei, deținute prin decizia adoptată la 29 mai 2000, în conformitate cu art. 32 alin. 2, din Convenția, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului ca o satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, o sumă totală de 4 000 de franci elvețieni și că dobânzile ar trebui să fie plătite pentru orice sumă nerambursată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere integrale, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile ar fi acumulate de la expirarea termenului până la plata integrală a fost pusă la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 29 octombrie 1997 și 29 mai 2000, având în vedere obligația Elveția în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a respecta acestea; întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a informat Comitetul că noi încălcări similare vor fi evitate pentru viitor din cauza revizuirii Codului de Procedură Penală a Cantonului Basel-Stadt, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993, (a se vedea informațiile din apendicele); întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 26 septembrie 2000, după ce a fost informat de numărul său de cont, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 4 000 de franci elvețieni ca satisfacție, în termen de o lună de la termenul stabilit și, prin urmare, nu s-a dobândit niciun interes implicit în conformitate cu decizia menționată mai sus a Comitetului de Miniștri, Declară, după luarea în considerare a măsurilor adoptate, că Guvernul Elveției și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenția în acest caz. Apendicele la Rezoluția Finală ResDH(2001)69 Informații furnizate de Guvernul Elveției în cursul examinării cazului Plumey de către Comitetul de Miniștri Revizuirea Codului de Procedură Penală a Cantonului Basel-Stadt, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993, a instituit postul de „judecător de detenție”, un magistrat care exercită funcțiile de „judecător” în sensul articolului 5 alineatul (3) din Convenție și prevede că procurorii nu mai acționează în calitate de „magistrat” în sensul articolului 5 alineatul (3) din Convenție. Hotărârea Curții Federale din 23 septembrie 1998, publicată în recueil oficial (ATF 124 274), a modificat jurisprudența anterioară a acestei instanțe, în cazul în care înființarea unui nou proiect de pronunțare, precum și desemnarea unui nou procuror, nu pot rezolva incompatibilitatea cu art. 5 alineatul (3) din Convenția privind detenția în reținere ordonată de un membru al Curții, care elaborează ulterior proiectul de pronunțare. Guvernul consideră că aceste măsuri vor preveni în viitor riscul unor noi încălcări similare cu cele constatate în acest caz și că Elveția și-a îndeplinit astfel obligațiile în temeiul articolului 32 anterior în acest caz.