Ihasniouan împotriva Spaniei

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50755/99 prezentate de Mimunt IHASNIOUAN împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 28 iunie 2001 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonp Agha judecători domnul V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 31 octombrie 1996 și înregistrată la 3 septembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și e-mailul adresat de reclamant grefei Curții, După ce intenționați, decideți să separați prezenta cerere de cererea nr. 49881/99 și faceți următoarea decizie CU FAPT, recurenta este un cetățean marocan, născut în 1945 și rezident în Segangan (Nador, Maroc).

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este văduva unui fost militar marocan (primul caporal), membru al armatei spaniole din 1936 până în 1968, anul în care a trecut la situația de pensionare. Până la moartea sa la 1 aprilie 1996, soțul reclamantei a primit o pensie militară pentru limită de vârstă din Spania. La 31 mai 1996, recurenta a adresat serviciilor consulatului general al Spaniei din Tetouan o cerere de despăgubire în calitate de văduvă a unui fost militar pensionat din armata spaniolă și a prezentat, de asemenea, o cerere de pensie sau despăgubire Ministerului Apărării din Spania. Prin două decizii ale Ministerului Apărării din 18 octombrie 1996 și 4 aprilie 1997, cererea a fost respinsă pe motiv că, în conformitate cu legislația aplicabilă, reclamanta nu avea dreptul la o astfel de pensie.

Decizia nota că reclamanta primise, printr-o decizie a Ministerului Apărării din 10 februarie 1997, o despăgubire în calitate de văduvă a unui caporal, care îi fusese acordată în temeiul articolului 1 din Legea din 4 mai 1948. recurenta susține că nu a primit această sumă. În plus, în ceea ce privește plângerea sa de pensie, decizia a precizat că, în conformitate cu Legea nr. 172/65 din 21 decembrie 1965, modificată prin Legea din 28 decembrie 1965 În decembrie 1966, pensia pentru văduva în cauză era acordată văduvelor de soldați morți în campanie, în timp ce soțul ei murise de boală comună; reclamanta era informată că, împotriva deciziei de respingere a cererii sale, putea introduce o acțiune administrativă în fața Tribunalului Suprem de Justiție din Madrid.

La 2 iulie 1997, recurenta a adresat Tribunalului Suprem de Justiție o acțiune administrativă împotriva deciziei ministrului Apărării din 4 aprilie 1997. Aceasta a informat Tribunalul că nu putea, personal, nici să preia apărarea sa, nici să desemneze un apărător și, în consecință, solicita beneficiul ajutorului judiciar. August 1997, baroul de la Madrid a informat, fără a-și justifica decizia, că cererea de asistență judiciară a recurentei nu îndeplinește condițiile impuse de legea 1/1996 privind ajutorul judiciar. La 27 octombrie 1997, Tribunalul a solicitat recurentei să desemneze, în termen de 30 de zile, un avocat sau să mărturisească pentru reprezentarea sa. Împotriva acestei hotărâri, recurenta a prezentat o acțiune de súplicare în fața aceluiași Tribunal.

Prin decizia din 12 martie 1998, Tribunalul Superior de Justiție de la Madrid, constatând că reclamanta nu a desemnat un apărător, a dispus eliminarea acțiunii. În continuare, printr-o decizie din 27 iulie 2000, Tribunalul Superior de Justiție de la Madrid, luând în considerare Convenția de cooperare judiciară dintre mai 2009 și Maroc din 30 mai 1997, și-a anulat decizia de eliminare a acțiunii și a comunicat cererea de ajutor judiciar comisiei de asistență juridică gratuită. Printr-o decizie din 21 decembrie 2000, comisia de asistență juridică gratuită, care pune în aplicare Convenția de cooperare judiciară dintre Parlamentul European și Maroc din 30 mai 1997, a acordat recurentei dreptul la ajutor judiciar pentru litigiul pe care îl introducese în fața Tribunalului Superior de Justiție din Madrid și i-a desemnat un avocat din oficiu.

Informată de acest nou fapt, recurenta și-a exprimat dorința de a-și menține cererea în fața Curții. Dreptul intern relevant Legea 1/1996 din 10 ianuarie 1996 privind ajutorul judiciar gratuit art. 2 Domeniul de aplicare personal . (...) va avea dreptul la asistență judiciară gratuită (a) Cetățenii spanioli, resortisanții altor state membre ale Uniunii Europene și străinii care își au reședința legală în Spania, în cazul în care există o lipsă de resurse pentru a pleda în justiție. (...) f) În materie de contencioasă-administrativă (...) cetățenii străini care se confruntă cu o lipsă de resurse pentru a pleda vor avea dreptul la asistență judiciară și la apărare și reprezentare gratuită în toate procedurile privind cererea lor de azil, chiar dacă aceștia nu își au reședința legală pe teritoriul spaniol.

Convenția de cooperare judiciară în materie civilă, comercială și administrativă între Regatul d . Spania și Regatul Maroc din 30 mai 1997 În cazul în care un resortisant al unei părți are dreptul la asistență judiciară în fața instanțelor celeilalte părți, precum și la plata în avans a taxelor și a cheltuielilor judiciare recunoscute resortisanților acestei părți, luând în considerare situația lor personală, materială și familială în aceleași condiții. (...) GRIFS În esență, recurenta se plânge de respingerea cererii sale de pensie și de faptul că, din lipsă de resurse suficiente, nu a putut solicita examinarea recursului său împotriva deciziei administrative de respingere a cererii sale de pensie de către instanțele spaniole.

În esență, recurenta se plânge de respingerea cererii sale de pensie și de faptul că, în lipsa unor resurse suficiente, nu a putut solicita examinarea recursului său împotriva deciziei administrative de respingere a cererii sale de pensie de către instanțele spaniole. Curtea a examinat cauza recurentei sub aspectul dreptului de acces la o instanță, astfel cum este garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție, luată în mod individual sau combinat cu art. 14 din convenție. Cu toate acestea, înainte de a examina temeinicia obiecțiunilor formulate de recurentă, Curtea consideră că trebuie să se pronunțe în prealabil cu privire la problema dacă, având în vedere schimbările de situație intervenite de la decizia sa din 11 iulie 2000 de a comunica cererea guvernului, recurenta are încă dreptul de a se pretinde victimă a încălcării convenției de care se plânge.

În această privință, Curtea constată că, în observațiile sale din 6 octombrie 2000, guvernul a informat Curtea cu privire la faptul că, în aplicarea Convenției de cooperare judiciară dintre Õ Spania și Maroc, subscrisă la 30 mai 1997, recurenta putea beneficia de asistență judiciară gratuită în Spania. Pe de altă parte, printr-o scrisoare din 30 aprilie 2001, guvernul a informat Curtea că, printr-o decizie din 21 decembrie 2000, comisia de asistență juridică gratuită, în temeiul Convenției de cooperare judiciară dintre Parlamentul European și Maroc din 30 mai 1997, a acordat recurentei beneficiul ajutorului judiciar pentru litigiul pe care l-a introdus în fața Tribunalului Superior de Justiție din Madrid și i-a desemnat un avocat din oficiu.

Curtea amintește că, pentru ca un reclamant să poată pretinde că este victima unei încălcări, în sensul articolului 34 din convenție, nu numai că are calitatea de victimă în momentul introducerii cererii, ci și că aceasta rămâne în cursul procedurii în fața Curții (a se vedea Preikhzas c. Germania, Raportul Comm. 13.12.78, §§ 78-80, D.R. 16 p. ; nr. 13420/87, dec. 7.9.89, D.R. 62, p. 258). În acest caz, Curtea consideră că măsura adoptată de autoritățile spaniole poate fi considerată în mod rezonabil ca ștearsă consecințele cauzei recurentei privind accesul la instanțele spaniole. În plus, Curtea constată că, deși recurenta a dorit să mențină cererea, aceasta nu formulează nicio mențiune cu privire la prejudiciile care ar putea persista pentru aceasta, după acordarea ajutorului judiciar gratuit de către autoritățile spaniole.

Este adevărat că reclamanta se plânge și de respingerea cererii sale de pensie. Cu toate acestea, în măsura în care instanțele interne nu s-au pronunțat încă cu privire la acest aspect, ceea ce ar trebui să facă în urma acordării ajutorului judiciar recurentei, acest aspect poate fi considerat prematur. Curtea este de părere că, în cazul de față, acordarea de asistență judiciară gratuită recurentei constituie o despăgubire suficientă care se referă în esență la obiecțiunile pe care reclamanta le-a invocat în temeiul convenției.

Prin urmare, aceasta consideră că reclamanta nu poate fi considerată ca având încă un interes în acțiune și, prin urmare, nu mai are dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-și exercita dreptul de a-l de a-a-așa-l-l-a-a-a-a-a-a-a-a-a-l-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-așa-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-așa-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-așa-așa-așa-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a-a Victima, în sensul articolului 34 din încălcarea convenției.

În consecință, cererea trebuie respinsă în conformitate cu articolele 34 și 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ressciner Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 50755/99 présentée par Mimount IHASNIOUAN contre l’Espagne La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 28 juin 2001 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , J. Makarczyk , I. Cabral Barreto , M me N. Vajić , M. M. Pellonpää , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 31 octobre 1996 et enregistrée le 3 septembre 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et le courrier électronique adressé par la requérante au greffe de la Cour, Après en avoir délibéré, décide de disjoindre la présente requête de la requête n° 49881/99 et rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une ressortissante marocaine, née en 1945 et résidant à Segangan (Nador, Maroc).

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. A. Les circonstances de l’espèce La requérante est la veuve d’un ex-militaire (premier caporal) marocain, membre de l’armée espagnole de 1936 à 1968, année où il passa à la situation de retraite. Jusqu’à son décès le 1 er avril 1996, le mari de la requérante perçut une pension militaire de vieillesse de l’Espagne. Le 31 mai 1996, la requérante adressa aux services du consulat général d’Espagne à Tétouan une demande d’indemnisation lui revenant en sa qualité de veuve d’un ancien militaire à la retraite de l’armée espagnole. Elle présenta aussi une demande de pension ou indemnisation au ministère de la Défense espagnol.

Par deux décisions du ministère de la Défense, des 18 octobre 1996 et 4 avril 1997, la demande fut rejetée, au motif que, d’après la législation applicable, la requérante n’avait pas droit à une telle pension. La décision nota que la requérante avait perçu, par une décision du ministère de la Défense du 10 février 1997, une indemnisation en tant que veuve d’un caporal, qui lui avait été octroyée en vertu de l’article 1 de la loi du 4 mai 1948. La requérante soutient ne pas avoir reçu cette somme. Par ailleurs, et concernant sa réclamation de pension, la décision précisait que, conformément à la loi 172/65 du 21 décembre 1965, modifiée par la loi du 28 décembre 1966, la pension de veuve n’était accordée qu’aux veuves de soldats morts en campagne, alors que son mari était décédé de maladie commune.

La requérante était informée que, contre la décision de rejet de sa demande, elle pouvait introduire un recours contentieux-administratif devant le Tribunal supérieur de justice de Madrid. Le 2 juillet 1997, la requérante adressa un recours contentieux-administratif au Tribunal supérieur de justice contre la décision du ministre de la Défense du 4 avril 1997. Elle informa le Tribunal qu’elle ne pouvait, personnellement, ni prendre en charge sa défense ni désigner un défenseur, et sollicitait en conséquence le bénéfice de l’aide judiciaire. Le 5 août 1997, le barreau de Madrid fit savoir, sans motiver sa décision, que la demande d’aide judiciaire de la requérante ne remplissait pas les conditions requises par la loi 1/1996 sur l’aide judiciaire.

Le 27 octobre 1997, le Tribunal demanda à la requérante de désigner, dans le délai de 30 jours, un avocat ou avoué pour la représenter. Contre cette ordonnance, la requérante présenta un recours de súplica devant le même Tribunal. Par une décision du 12 mars 1998, le Tribunal supérieur de justice de Madrid, constatant que la requérante n’avait pas désigné de défenseur, ordonna la radiation du recours. Postérieurement, par une décision du 27 juillet 2000, le Tribunal supérieur de justice de Madrid, prenant en considération la Convention de coopération judiciaire entre l’Espagne et le Maroc du 30 mai 1997, annula sa décision de radiation du recours et communiqua la demande d’aide judiciaire à la commission d’assistance juridique gratuite.

Par une décision du 21 décembre 2000, la commission d’assistance juridique gratuite, faisant application de la Convention de coopération judiciaire entre l’Espagne et le Maroc du 30 mai 1997, a accordé à la requérante le bénéfice de l’aide judiciaire pour le litige qu’elle avait introduit devant le Tribunal supérieur de justice de Madrid et lui a désigné un avocat d’office. Informée de ce nouveau fait, la requérante a exprimé le souhait de maintenir sa requête devant la Cour. B. Le droit interne pertinent 1. Loi 1/1996 du 10 janvier 1996 sur l’aide judiciaire gratuite « Article 2 : Champ d’application personnel . (...) auront droit à l’aide judiciaire gratuite : a) Les citoyens espagnols, les ressortissants des autres États membres de l’Union européenne et les étrangers résidant légalement en Espagne, lorsqu’ils justifient d’une insuffisance de ressources pour plaider en justice.

(...) f) En matière contentieuse-administrative (...) les citoyens étrangers justifiant d’une insuffisance de ressources pour plaider auront droit à l’aide judiciaire et à la défense et représentation gratuites dans toutes les procédures concernant leur demande d’asile et ce, même s’ils ne résident pas légalement sur le territoire espagnol. » 2. Convention de coopération judiciaire en matière civile, commerciale et administrative entre le Royaume d’Espagne et le Royaume du Maroc du 30 mai 1997 « Les ressortissants de l’une des Parties bénéficieront de l’aide judiciaire devant les tribunaux de l’autre Partie ainsi que de l’exonération du paiement à l’avance des taxes et frais judiciaires reconnue aux ressortissants de cette Partie, en prenant en considération leur situation personnelle, matérielle et familiale dans les mêmes conditions.

(...) » GRIEFS La requérante se plaint en substance du rejet de sa demande de pension et du fait que, faute de ressources suffisantes, elle n’a pas pu faire examiner son recours contre la décision administrative rejetant sa demande de pension par les juridictions espagnoles. Elle n’invoque aucune disposition spécifique de la Convention. EN DROIT La requérante se plaint en substance du rejet de sa demande de pension et du fait que, faute de ressources suffisantes, elle n’a pas pu faire examiner son recours contre la décision administrative rejetant sa demande de pension par les juridictions espagnoles. Elle n’invoque aucune disposition spécifique de la Convention. La Cour a examiné le grief de la requérante sous l’angle du droit d’accès à un tribunal tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, pris isolément ou combiné avec l’article 14 de la Convention.

Toutefois, avant d’examiner le bien-fondé des griefs formulés par la requérante, la Cour estime devoir se prononcer au préalable sur la question de savoir si, au vu des changements de situation intervenus depuis sa décision du 11 juillet 2000 de communiquer la requête au Gouvernement, la requérante est toujours en droit de se prétendre victime des violations de la Convention dont elle se plaint. A cet égard, la Cour observe que, dans ses observations du 6 octobre 2000, le Gouvernement a informé la Cour qu’en application de la Convention de coopération judiciaire entre l’Espagne et le Maroc souscrite le 30 mai 1997, la requérante pouvait bénéficier de l’aide judiciaire gratuite en Espagne.

Par ailleurs, par une lettre du 30 avril 2001, le Gouvernement a informé la Cour que, par une décision du 21 décembre 2000, la commission d’assistance juridique gratuite, en application de la Convention de coopération judiciaire entre l’Espagne et le Maroc du 30 mai 1997, avait accordé à la requérante le bénéfice de l’aide judiciaire pour le litige qu’elle avait introduit devant le Tribunal supérieur de justice de Madrid, et lui avait désigné un avocat d’office. La Cour rappelle que pour qu’un requérant puisse se prétendre victime d’une violation, au sens de l’article 34 de la Convention, il faut non seulement qu’il ait la qualité de victime au moment de l’introduction de la requête mais que celle-ci subsiste au cours de la procédure devant la Cour (cf. Preikhzas c. Allemagne, rapport Comm.

13.12.78, §§ 78-80, D.R. 16 p. 5 ; n° 13420/87, déc. 7.9.89, D.R. 62, p. 258). En l’espèce, la Cour estime que la mesure adoptée par les autorités espagnoles peut raisonnablement être considérée comme ayant effacé les conséquences du grief de la requérante concernant l’accès aux tribunaux espagnols. Au demeurant, la Cour constate que, même si la requérante a souhaité maintenir la requête, elle ne formule aucune allégation quant à d’éventuels préjudices qui pourraient subsister pour elle, après l’octroi de l’aide judiciaire gratuite par les autorités espagnoles. Il est vrai que la requérante se plaint également du rejet de sa demande de pension. Toutefois, dans la mesure où les juridictions internes ne se sont pas encore prononcées sur ce grief, ce qu’elles devraient faire à la suite de l’attribution de l’aide judiciaire à la requérante, ce grief peut être considéré comme étant prématuré.

La Cour est d’avis que dans le cas d’espèce, l’octroi de l’aide judiciaire gratuite à la requérante constitue une réparation suffisante qui se rattache en substance aux griefs que la requérante a fait valoir au titre de la Convention. De ce fait, elle estime que la requérante ne peut être considérée comme ayant encore un intérêt à agir, et n’est donc plus en droit de se prétendre « victime », au sens de l’article 34, de la violation de la Convention. Il s’ensuit que la requête doit être rejetée en application des articles 34 et 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président