SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49881/99 prezentate de Fadma BOUDRAHAM împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 13 septembrie 2001 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonp Agha Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 5 martie 1997 și înregistrată la data de 27 iulie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și e-mailul adresat de recurentă grefei Curții, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Recurenta este o resortisantă marocană, născută în 1912 și rezidentă în Segangan (Nador, Maroc). Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul El Moussati. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este văduva unui fost soldat de carieră marocan, membru al armatei spaniole din 1937 până în 1954, anul în care a trecut la situația de pensionare. Până în 1965, soțul recurentei a primit o pensie militară pentru limită de vârstă din Spania. La 30 noiembrie 1988, recurenta a adresat serviciilor consulatului general din Tetouan o cerere de pensie sau orice altă prestaie corespunzătoare acestuia în calitate de văduvă a unui fost soldat pensionat din armata spaniolă. Printr-o scrisoare din 12 decembrie 1988, consulatul a informat recurenta că legislația în vigoare nu prevedea transmiterea pensiilor către titularii de drepturi; prin urmare, recurenta și-a prezentat cererea de pensie sau despăgubire Ministerului Apărării din Spania. Prin două decizii din 6 noiembrie 1996 și 20 februarie 1997, Ministerul Apărării a respins cererea pe motiv că, în conformitate cu legislația aplicabilă, recurenta nu avea dreptul la o astfel de pensie. Recurenta a prezentat o acțiune administrativă care a fost respinsă printr-o decizie a ministrului Apărării din 8 mai 1997 pe motiv că, în conformitate cu Legea nr. 172/65 din 21 În decembrie 1965, astfel cum a fost modificată prin Legea din 28 decembrie 1966, pensia pentru văduva na a fost acordată numai soldaților care au murit în timpul campaniei, în timp ce soțul ei murise de boală comună. Pe de altă parte, conform articolului 1 din Legea din 4 mai 1948, aceasta nu avea nici dreptul la despăgubiri din moment ce legea prevedea acest drept numai pentru moștenitorii militari marocani care aveau gradul de ofițer, sergent sau caporal. Recurenta a fost informată că, împotriva deciziei de respingere a cererii sale, ea putea introduce o cale de atac judiciară-administrativă în fața Tribunalului Superior de Justiție din Madrid. La o dată nespecificată, recurenta a adresat Tribunalului Suprem de Justiție din Madrid o acțiune contencioasă-administrativă împotriva deciziei ministrului Apărării din 8 mai 1997. La 15 octombrie 1997, Tribunalul Superior de Justiție de la Madrid a solicitat recurentei să desemneze avocatul său sau să depună mărturie pentru a o reprezenta în procedură sau, în cazul în care aceasta nu dispunea de resurse suficiente, să solicite beneficiul ajutorului judiciar. Octombrie 1997, recurenta a informat instanța că are 86 de ani, fiind bolnavă și săracă, ea nu putea să-și asume personal apărarea și nici să desemneze un apărător și, în consecință, solicita beneficiul ajutorului judiciar. 17 martie 1998, Tribunalul Superior de Justiie avertizeaz-o pe reclamantă că legea 1/1996 privind ajutorul judiciar nu recunoaste dreptul la ajutor judiciar gratuit străinilor care nu sunt rezidenti în Spania, cu excepia în materie de azil. Instana solicită în consecină reclamantei să desemneze, în termen de 30 de zile, un avocat sau să marturisească pentru a o reprezenta. Împotriva acestei ordonanțe, recurenta a prezentat o acțiune de súplicare în fața aceleiași instanțe. printr-o decizie din 17 noiembrie 1998, Tribunalul Superior de Justiție, constatând că reclamanta nu a desemnat un apărător, a dispus radierea acțiunii. La 27 iulie 2000, Tribunalul Suprem de Justiție, ținând cont de Convenția de cooperare judiciară dintre mai 2009 și Maroc din 30 mai 1997, și-a lăsat fără efect decizia de eliminare a acțiunii și a comunicat cererea de ajutor judiciar comisiei de asistență juridică gratuită. Printr-o decizie din 29 iunie 2001, comisia de asistență juridică gratuită, care a pus în aplicare Convenția de cooperare judiciară dintre Spania și Maroc din 30 mai 1997, a acordat recurentei beneficiul ajutorului judiciar pentru litigiul pe care îl introducese în fața Tribunalului Superior de Justiție din Madrid și i-a desemnat un avocat din oficiu. Informată de acest nou fapt, recurenta și-a exprimat dorința de a-și menține cererea în fața Curții. Dreptul intern relevant Legea 1/1996 din 10 ianuarie 1996 privind ajutorul judiciar gratuit art. 2 Domeniul de aplicare personal . (...) va avea dreptul la asistență judiciară gratuită (a) Cetățenii spanioli, resortisanții altor state membre ale Uniunii Europene și străinii care își au reședința legală în Spania, în cazul în care există o lipsă de resurse pentru a pleda în justiție. (...) f) În materie de contencioasă-administrativă (...) cetățenii străini care se confruntă cu o lipsă de resurse pentru a pleda vor avea dreptul la asistență judiciară și la apărare și reprezentare gratuită în toate procedurile privind cererea lor de azil, chiar dacă aceștia nu își au reședința legală pe teritoriul spaniol. Convenția de cooperare judiciară în materie civilă, comercială și administrativă între Regatul d . Spania și Regatul Maroc din 30 mai 1997 În cazul în care un resortisant al unei părți are dreptul la asistență judiciară în fața instanțelor celeilalte părți, precum și la plata în avans a taxelor și a cheltuielilor judiciare recunoscute resortisanților acestei părți, luând în considerare situația lor personală, materială și familială în aceleași condiții. (...) GRIFS În esență, recurenta se plânge de respingerea cererii sale de pensie și de faptul că, din lipsă de resurse suficiente, nu a putut solicita examinarea acțiunii sale împotriva deciziei administrative prin care își respinge cererea de pensie de către instanțele spaniole și susține că este foarte în vârstă, analfabetă și săracă astfel încât nu este în măsură să se apere. Aceasta nu invocă nicio dispoziție specifică a Convenției. ÎN   Recurenta se plânge, în esență, de respingerea cererii sale de pensie și de faptul că, din lipsă de resurse suficiente, nu a putut cere examinarea recursului împotriva deciziei administrative de respingere a cererii sale de pensie de către instanțele spaniole. Curtea a examinat cauza recurentei sub aspectul dreptului de acces la o instanță, astfel cum este garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție, luată în mod individual sau combinat cu art. 14 din convenție. Cu toate acestea, înainte de a examina temeinicia obiecțiunilor formulate de recurentă, Curtea consideră că trebuie să se pronunțe cu privire la problema dacă, având în vedere schimbările de situație intervenite de la decizia sa din 15 iunie 2000 de a comunica cererea guvernului, recurenta are încă dreptul de a se pretinde victimă a încălcării convenției de care se plânge. În această privință, Curtea constată că, în observațiile sale din 29 august 2000, guvernul a informat Curtea cu privire la faptul că, în aplicarea Convenției de cooperare judiciară dintre Õ Spania și Maroc, semnată la 30 mai 1997, recurenta putea beneficia de ajutorul judiciar gratuit în Spania. În plus, printr-o scrisoare din 6 iulie 2001, guvernul a informat Curtea că, printr-o decizie din 29 iunie 2001, comisia de asistență juridică gratuită a acordat reclamantului, în temeiul Convenției în cauză, beneficiul ajutorului judiciar pentru litigiul pe care l-a introdus în fața Tribunalului Superior de Justiție din Madrid și i-a desemnat un avocat din oficiu. Curtea amintește că, pentru ca un reclamant să poată pretinde că este victima unei încălcări, în sensul articolului 34 din convenție, nu numai că are calitatea de victimă în momentul introducerii cererii, ci și că aceasta rămâne în cursul procedurii în fața Curții (a se vedea Preikhzas c. Germania, Raportul Comm. 13.12.78, §§ 78-80, D.R. 16 p. ; nr. 13420/87, dec. 7.9.89, D.R. 62, p. 258). În acest caz, Curtea consideră că măsura adoptată de autoritățile spaniole poate fi considerată în mod rezonabil ca ștearsă consecințele cauzei recurentei privind accesul la instanțele spaniole. În plus, Curtea constată că, deși recurenta a dorit să mențină cererea, aceasta nu formulează nicio mențiune cu privire la prejudiciile care ar putea persista pentru aceasta, după acordarea ajutorului judiciar gratuit de către autoritățile spaniole. Este adevărat că reclamanta se plânge și de respingerea cererii sale de pensie. Cu toate acestea, în măsura în care instanțele interne nu s-au pronunțat încă cu privire la acest aspect, ceea ce ar trebui să facă în urma acordării ajutorului judiciar recurentei, acest aspect poate fi considerat prematur. Curtea este de părere că, în cazul de față, acordarea de asistență judiciară gratuită recurentei constituie o despăgubire suficientă care se referă în esență la obiecțiunile pe care reclamanta le-a invocat în temeiul convenției. Prin urmare, aceasta consideră că reclamanta nu poate fi considerată ca având încă un interes în a acționa și, prin urmare, nu mai are dreptul de a-și exercita dreptul de a-și asuma răspunderea. În sensul articolului 34, din încălcarea Convenției. În consecință, cererea trebuie respinsă în conformitate cu art. 34 și 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ressciner Președinte
de la requête n° 49881/99
présentée par Fadma BOUDRAHAM
contre l’Espagne
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 13 septembre 2001 en une chambre composée de
MM.
G.
Ress
,
président
,
A.
Pastor Ridruejo
,
L.
Caflisch
,
J.
Makarczyk
,
I.
Cabral Barreto
,
M
me
N.
Vajić
,
M.
M.
Pellonpää
,
juges
,
et
de
M.
V.
Berger
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 5 mars 1997 et enregistrée le 27
juillet 1999,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et le courrier électronique adressé par la requérante au greffe de la Cour,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante est une ressortissante marocaine, née en 1912 et résidant à Segangan (Nador, Maroc). Elle est représentée devant la Cour par
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
A.
Les circonstances de l’espèce
La requérante est la veuve d’un ex-soldat de carrière marocain, membre de l’armée espagnole de 1937 à 1954, année où il passa à la situation de retraite. Jusqu’à son décès en 1965, le mari de la requérante perçut une pension militaire de vieillesse de l’Espagne.
Le 30 novembre 1988, la requérante adressa aux services du consulat général d’Espagne à Tétouan une demande de pension ou toute autre prestation lui correspondant en sa qualité de veuve d’un ancien soldat à la retraite de l’armée espagnole. Par un courrier du 12 décembre 1988, le consulat informa la requérante que la législation en vigueur ne prévoyait pas la transmission des pensions aux ayants droit. La requérante présenta alors sa demande de pension ou indemnisation au ministère de la Défense espagnol. Par deux décisions des 6 novembre 1996 et 20 février 1997, le ministère de la Défense rejeta la demande au motif que, d’après la législation applicable, la requérante n’avait pas droit à une telle pension. La requérante présenta un recours administratif qui fut rejeté par une décision du ministre de la Défense du 8 mai 1997 au motif que, conformément à la loi 172/65 du 21
décembre 1965 modifiée par la loi du 28 décembre 1966, la pension de veuve n’était accordée qu’aux soldats morts en campagne alors que son mari était décédé de maladie commune. Par ailleurs, d’après l’article 1 de la loi du 4 mai 1948, elle n’avait pas non plus droit à une indemnisation dès lors que la loi ne prévoyait ce droit que pour les héritiers des militaires marocains ayant le grade d’officier, sergent ou caporal. La requérante était informée que, contre la décision de rejet de sa demande, elle pouvait introduire un recours contentieux-administratif devant le Tribunal supérieur de justice de Madrid.
A une date non précisée, la requérante adressa un recours contententieux-administratif au Tribunal supérieur de justice de Madrid contre la décision du ministre de la Défense du 8 mai 1997. Le 15 octobre 1997, le Tribunal supérieur de justice de Madrid enjoignit à la requérante de désigner son avocat ou avoué pour la représenter dans la procédure ou, si elle n’avait pas de ressources suffisantes, de demander le bénéfice de l’aide judiciaire. Par une lettre du 17
octobre 1997, la requérante informa le tribunal qu’âgée de 86 ans, étant malade et pauvre, elle ne pouvait prendre en charge personnellement sa défense ni désigner un défenseur et sollicitait en conséquence le bénéfice de l’aide judiciaire. Par une ordonnance du
17 mars 1998, le Tribunal supérieur de justice avertit la requérante que la loi 1/1996 sur l’aide judiciaire ne reconnaissait pas le droit à l’aide judiciaire gratuite aux étrangers non résidents en Espagne sauf en matière d’asile. Le tribunal demande en conséquence à la requérante de désigner, dans un délai de 30 jours, un avocat ou avoué pour la représenter. Contre cette ordonnance, la requérante présenta un recours de
súplica
devant le même tribunal. Par une décision du 17 novembre 1998, le Tribunal supérieur de justice, constatant que la requérante n’avait pas désigné de défenseur, ordonna la radiation du recours.
Postérieurement, le 27 juillet 2000, le Tribunal supérieur de justice, prenant en considération la Convention de coopération judiciaire entre l’Espagne et le Maroc du 30 mai 1997, laissa sans effet sa décision de radiation du recours et communiqua la demande d’aide judiciaire à la commission d’assistance juridique gratuite.
Par une décision du 29 juin 2001, la commission d’assistance juridique gratuite, faisant application de la Convention de coopération judiciaire entre l’Espagne et le Maroc du 30 mai 1997, accorda à la requérante le bénéfice de l’aide judiciaire pour le litige qu’elle avait introduit devant le Tribunal supérieur de justice de Madrid et lui a désigné un avocat d’office.
Informée de ce nouveau fait, la requérante a exprimé le souhait de maintenir sa requête devant la Cour.
B.
Le droit interne pertinent
1.
Loi 1/1996 du 10 janvier 1996 sur l’aide judiciaire gratuite
«
Article 2
:
Champ d’application personnel
. (...) auront droit à l’aide judiciaire gratuite
:
a) Les citoyens espagnols, les ressortissants des autres États membres de l’Union européenne et les étrangers résidant légalement en Espagne, lorsqu’ils justifient d’une insuffisance de ressources pour plaider en justice.
(...)
f) En matière contentieuse-administrative (...) les citoyens étrangers justifiant d’une insuffisance de ressources pour plaider auront droit à l’aide judiciaire et à la défense et représentation gratuites dans toutes les procédures concernant leur demande d’asile et ce, même s’ils ne résident pas légalement sur le territoire espagnol.
»
2.
Convention de coopération judiciaire en matière civile, commerciale et administrative entre le Royaume d’Espagne et le Royaume du Maroc du 30 mai 1997
«
Les ressortissants de l’une des Parties bénéficieront de l’aide judiciaire devant les tribunaux de l’autre Partie ainsi que de l’exonération du paiement à l’avance des taxes et frais judiciaires reconnue aux ressortissants de cette Partie, en prenant en considération leur situation personnelle, matérielle et familiale dans les mêmes conditions.
(...)
»
La requérante se plaint en substance du rejet de sa demande de pension et du fait que, faute de ressources suffisantes, elle n’a pas pu faire examiner son recours contre la décision administrative rejetant sa demande de pension par les juridictions espagnoles. Elle fait valoir qu’elle est très âgée, analphabète et pauvre de sorte qu’elle n’est pas en mesure de se défendre. Elle n’invoque aucune disposition spécifique de la Convention.
La requérante se plaint en substance du rejet de sa demande de pension et du fait que, faute de ressources suffisantes, elle n’a pas pu faire examiner son recours contre la décision administrative rejetant sa demande de pension par les juridictions espagnoles. Elle n’invoque aucune disposition spécifique de la Convention.
La Cour a examiné le grief de la requérante sous l’angle du droit d’accès à un tribunal tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, pris isolément ou combiné avec l’article 14 de la Convention.
Toutefois, avant d’examiner le bien-fondé des griefs formulés par la requérante, la Cour estime devoir se prononcer sur la question de savoir si, au vu des changements de situation intervenus depuis sa décision du 15 juin 2000 de communiquer la requête au Gouvernement, la requérante est toujours en droit de se prétendre victime des violations de la Convention dont elle se plaint.
A cet égard, la Cour observe que, dans ses observations du 29 août 2000, le Gouvernement a informé la Cour qu’en application de la Convention de coopération judiciaire entre l’Espagne et le Maroc signée le 30 mai 1997, la requérante pouvait bénéficier de l’aide judiciaire gratuite en Espagne. Par ailleurs, par une lettre du 6 juillet 2001, le Gouvernement a informé la Cour que, par une décision du 29 juin 2001, la commission d’assistance juridique gratuite avait, en application de la Convention en question, accordé à la requérante le bénéfice de l’aide judiciaire pour le litige qu’elle avait introduit devant le Tribunal supérieur de justice de Madrid, et lui avait désigné un avocat d’office.
La Cour rappelle que pour qu’un requérant puisse se prétendre victime d’une violation, au sens de l’article 34 de la Convention, il faut non seulement qu’il ait la qualité de victime au moment de l’introduction de la requête mais que celle-ci subsiste au cours de la procédure devant la Cour (cf. Preikhzas c. Allemagne, rapport Comm. 13.12.78, §§ 78-80, D.R. 16 p.
5
; n° 13420/87, déc. 7.9.89, D.R. 62, p. 258). En l’espèce, la Cour estime que la mesure adoptée par les autorités espagnoles peut raisonnablement être considérée comme ayant effacé les conséquences du grief de la requérante concernant l’accès aux tribunaux espagnols.
Au demeurant, la Cour constate que, même si la requérante a souhaité maintenir la requête, elle ne formule aucune allégation quant à d’éventuels préjudices qui pourraient subsister pour elle, après l’octroi de l’aide judiciaire gratuite par les autorités espagnoles. Il est vrai que la requérante se plaint également du rejet de sa demande de pension. Toutefois, dans la mesure où les juridictions internes ne se sont pas encore prononcées sur ce grief, ce qu’elles devraient faire à la suite de l’attribution de l’aide judiciaire à la requérante, ce grief peut être considéré comme étant prématuré.
La Cour est d’avis que dans le cas d’espèce, l’octroi de l’aide judiciaire gratuite à la requérante constitue une réparation suffisante qui se rattache en substance aux griefs que la requérante a fait valoir au titre de la Convention. De ce fait, elle estime que la requérante ne peut être considérée comme ayant encore un intérêt à agir, et n’est donc plus en droit de se prétendre «
victime
», au sens de l’article 34, de la violation de la Convention.
Il s’ensuit que la requête doit être rejetée en application des articles 34 et 35 §
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président