AFFAIRE F.R. c. SUISSE

La originea cauzei se află o cerere (nr. 37292/97) depusă împotriva Elveției și de care un cetățean al acestui stat, dl. F.R. ("reclamantul"), a sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului ("Comisia") la 31 iulie 1997 în temeiul fostului articol 25 al Convenției de protecție a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ("Convenția").

Guvernul elvețian ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său substituient, dl. F. Schürmann, șef al Secției drepturi ale omului și Consiliul Europei, Oficiul Federal de Justiție. Președintele camerei a acceptat cererea de nedivulgare a identității formulate de reclamant (art. 47 § 3 din regulament).

Invocând art. 6 § 1 al Convenției, reclamantul a susținut o încălcare a principiului egalității armelor din cauza că Tribunalul Federal al Asigurărilor, în hotărârea sa din 10 iunie 1997, nu a luat în considerare una din declarațiile sale și că anumitor martori nu li s-a permis să fie ascultați și nici el însuși nu a fost corect ascultat în cadrul acestei proceduri.

Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție (art. 5 § 2 al Protocolului nr. 11).

A fost atribuită secțiunii a doua a Curții (art. 52 § 1 din regulament). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 § 1 al Convenției) a fost constituită conform articolului 26 § 1 din regulament.

Printr-o decizie din 11 iulie 2000, Curtea a declarat cererea admisibilă.

După consultarea părților, camera a hotărât că nu era necesar să se țină o ședință consacrată fondului cauzei (art. 59 § 2 in fine din regulament). FAPT

Reclamantul s-a oferit ca garant (Bürge) pentru un credit atunci când fiul său a înființat o societate de construcții, R. SA. De asemenea, i-a ascultat fiul în diverse sarcini administrative privind societatea.

În 1994, R. SA a falimentat. Casa de compensare (Ausgleichskasse) a cantonului Schwyz a suferit pierderi, în special referitor la contribuțiile societății la sistemul de asigurare-vârstă. A considerat pe reclamant director administrativ și comercial al societății și l-a considerat datornic pentru suma de 13.925,05 franci elvețieni (CHF).

După contestația reclamantului, casa de compensare a introdus la 28 ianuarie 1995 și 3 ianuarie 1996 o cerere de compensație împotriva interesatului.

La 11 decembrie 1996, tribunalul administrativ (Verwaltungsgericht) al cantonului Schwyz a confirmat cererea casei de compensare, dar a redus suma la 12.462,15 CHF.

În decizia sa, tribunalul administrativ s-a referit în special la declarația unui anumit R.H., un fost membru al consilului de administrație al societății, conform căreia reclamantul făcuse avansuri de fonduri societății. A examinat apoi dacă reclamantul ocupa în fapt funcții de administrator al societății și dacă, în acest sens, era necesar să se asculte martori Ch.R. și R.H. S-a referit în special la două scrisori ale interesatului către casa de compensare, una din 24 decembrie 1993 referitoare la insolvența societății și alta din 27 iulie 1994 pe care reclamantul a semnat-o în calitate de "reprezentant". Ca urmare, tribunalul a concluzionat că interesatul era în fapt administrator al societății și că, prin urmare, nu era necesar să se asculte alți martori. B. Procedura în fața Tribunalului Federal al Asigurărilor

La 31 ianuarie 1997, reclamantul a sesizat Tribunalul Federal al Asigurărilor (Eidgenössisches Versicherungsgericht) cu un recurs de drept administrativ. A contestat cererea tribunalului administrativ și a cerut audienția unor martori diverși, în special Ch.R. și R.H., precum și tribunalul de district March în fața căruia introdusese o procedură împotriva unui anumit R.H.

Recursul a fost transmis pentru observații tribunalului administrativ și casei de compensare a cantonului Schwyz, precum și Oficiului Federal al Asigurărilor Sociale (Bundesamt für Sozialversicherung).

La 28 februarie 1997, tribunalul administrativ al cantonului Schwyz a depus observații, cuprinzând cinci pagini, privind recursul de drept administrativ al interesatului. A propus în special respingerea recursului. În observații, tribunalul a constatat în calitate "preliminară" că, în cadrul instanței administrative, reclamantul nu menționase procedura separată în fața altui tribunal privind un anumit R.H. Nu a considerat deci necesar să consulte acest dosar și nu putea fi afirmat că nu procedase la un examen suficient al faptelor. Tribunalul a declarat, de asemenea, că reclamantul implicit admisese că era administrator al R. SA prin trimiterea scrisorilor din 24 decembrie 1993 și 27 iulie 1994.

Conform observațiilor tribunalului administrativ, reiese, de asemenea, din proceduri de execuție separate că familia reclamantului efectuase prin intermediul R. SA diverse operațiuni pe valute care au adus 65.989,40 CHF. Or societatea avea ca activitate construcția, și nu operațiuni pe valute. Nu putea fi afirmat că reclamantul nu era în poziție de a lua decizii juridic obligatorii. De fapt, tribunalul administrativ a judecat că nu era necesar să se asculte martori Ch.R. și R.H. Estimase deci în decizia sa că un litigiu opunea cei doi martori și că reclamantul nu demonstrase utilitatea de a-i asculta.

Casa de compensare a depus observații analogice, în timp ce Oficiul Federal al Asigurărilor Sociale nu a prezentat niciuna.

La 2 mai 1997, Tribunalul Federal al Asigurărilor a transmis reclamantului, pentru informare, observațiile tribunalului administrativ al cantonului Schwyz; și-a exprimat regretele că nu le comunicase mai devreme din greșeală.

La 15 mai 1997, reclamantul a răspuns observațiilor tribunalului administrativ datate din 28 februarie 1997. Prima pagină se citește după cum urmează: "Observațiile conțin trei puncte noi importante care nu figurează în decizia tribunalului administrativ. Prin urmare, nu am putut răspunde în recursul de drept administrativ din 31 ianuarie 1997. Prin urmare, trebuie să am la acest stadiu posibilitatea de a formula observațiile de mai jos."

Reclamantul a subliniat apoi că, conform tribunalului administrativ, niciodată nu menționase o procedură distinctă împotriva unui anumit R.H. Era un punct nou. Cunoștea pe R.H. doar din judecata tribunalului administrativ, motiv pentru care nu putuse formula observații în această privință anterior. De asemenea, a susținut că tribunalul administrativ formulase noi acuzații afirmând că, în lumina scrisorilor din 24 decembrie 1993 și 27 iulie 1994, efectiv admisese că era administrator al R. SA.

În sfârșit, reclamantul a explicat că observațiile tribunalului administrativ conțineau un alt element nou privind operațiuni pe valute. Această informație provine din procedura distinctă în fața altui tribunal de district, cel din March, și nu din el însuși. În măsura în care tribunalul administrativ concludea pe baza acestei informații că interesatul ocupase de fapt poziția de administrator, reclamantul consideră că ar fi trebuit să aibă posibilitatea de a discuta acest punct.

Tribunalul Federal al Asigurărilor a respins recursul de drept administrativ al reclamantului la 10 iunie 1997.

În hotărârea sa, Tribunalul Federal al Asigurărilor a reamintit mai întâi procedura în fața sa, constatând în special că reclamantul depusese, din proprie inițiativă, alte observații la 15 mai 1997. A observat apoi că, în conformitate cu art. 110 § 4 din legea federală de organizare judiciară (Organisationsgesetz), al doilea schimb de scrieri nu avea loc decât cu titlu excepțional. Hotărârea continuă după cum urmează: "(Un al doilea schimb de scrieri) este necesar din motive de echitate a procedurii atunci când observațiile conțin noi elemente de fapt de a căror exactitate dosarul nu dezvăluie imediat și care sunt pertinente pentru decizie. Cu privire la posibili noi argumente juridice, Tribunalul Federal al Asigurărilor trebuie să aplice dreptul din oficiu. Simplul fapt că observațiile se referă la argumente care sprijină pe cele deja conținute în decizia atacată nu poate justifica posibilitatea de a răspunde. Ar fi altfel dacă Tribunalul Federal al Asigurărilor estimase că decizia atacată poate fi confirmată, nu pe baza motivelor inițial date, ci pe baza noi motive prezentate în observații (...) În lumina acestor principii, cererea reclamantului de a putea beneficia de un al doilea schimb de scrieri apare neîntemeiat. În această privință, faptul că observațiile tribunalului administrativ au fost transmise reclamantului cu întârziere (nachträglich) este irelevant. Într-adevăr, nici un nou element de fapt sau drept nu a fost ridicat în aceste observații: din contra, faptele pe care reclamantul susține că sunt noi (declarații ale R.H. privind avansuri de fonduri la capitalul societății, beneficii provenind din comerțul cu valute) rezultă deja din documente de sechestru în cadrul procedurilor din fața oficiilor de urmărire Gersau și Lachen și erau deci altfel înscrise în dosar. Ca urmare, reclamantul putea și trebuia să ia toate măsurile utile astfel încât să evite un al doilea schimb de scrieri (...) În plus, argumentul, calificat de reclamant drept nou, al tribunalului administrativ, privitor la poziția de administrator a reclamantului, nu constituie decât un argument complementar care susține pe cele deja dezvoltate în decizia contestată. Aceasta nu justifică încă dreptul de a replica. Ca urmare, observațiile reclamantului, prezentate din proprie mișcare, nu pot fi luate în considerare din punct de vedere legal (aus dem Recht zu weisen)."

În măsura în care reclamantul se plânge că anumitori martori nu au fost ascultați, Tribunalul Federal al Asigurărilor a judecat în special că tribunalul administrativ menționase cu justețe circumstanțele în care un administrator de societate era ținut răspunzător pentru datoriile sociale. Cât privește audienția marturilor Ch.R. și R.H., cerută de reclamant, Tribunalul s-a referit la observațiile precise depuse de tribunalul administrativ la 28 februarie 1997.

Procedura recursului de drept administrativ în fața Tribunalului Federal al Asigurărilor cunoaște în principiu doar un singur schimb de scrieri în care alte părți și instanțe interesate pot depune observații asupra recursului (art. 110 § 4 din legea federală de organizare judiciară). Conform practicii Tribunalului Federal al Asigurărilor, al doilea schimb de scrieri are loc atunci când observațiile conțin noi elemente de fapt a căror exactitate nu reiese din dosar și care sunt pertinente pentru decizia finală. Dacă noi elemente de drept sunt ridicate pentru prima dată în aceste observații, al doilea schimb de scrieri are loc atunci când decizia contestată nu mai este justificată cu motivarea dată de instanța inferioară (ATF, vol. 119 V, p. 323; vol. 114 Ia, p. 314; vol. 111 Ia, p. 3; vol. 94 I, p. 662). DREPT

Curtea a examinat mai întâi greul interesatului privitor la necunoscuta principiului egalității armelor. Reclamantul subliniază că tribunalul administrativ al cantonului Schwyz, în observațiile sale la Tribunalul Federal al Asigurărilor, a ridicat diverse puncte noi. În hotărârea sa din 10 iunie 1997, Tribunalul Federal al Asigurărilor s-a bazat implicit pe aceste observații, în timp ce nu a luat în considerare declarația din 15 mai 1997 pe care reclamantul o depusese la aceasta jurisdicție.

Reclamantul susține că observațiile tribunalului administrativ demonstrează că acesta a fondat într-o mare măsură judecata pe puncte evocate pentru prima dată în acele observații. Ca urmare, nu a putut răspunde în procedura în fața acestei jurisdicții. Conform lui, Tribunalul Federal al Asigurărilor a încălcat principiul egalității armelor în aceea că nu a luat în considerare observațiile sale datate din 15 mai 1997, în timp ce a ținut seama de acelea ale tribunalului administrativ. În principiu, fiecare parte trebuie să aibă dreptul să prezinte teza în condiții care nu o plasează într-o situație dezavantajoasă față de cealaltă parte.

Guvernul contestă că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenției. Susține că dispozițiile legii de organizare judiciară, în special acelea privind competența restrânsă a unei jurisdicții de apel, sunt conforme cerințelor articolului 6 § 1 al Convenției. Susține că chiar dacă Tribunalul Federal al Asigurărilor nu a considerat expresamente răspunsul reclamantului din 15 mai 1997, acesta din urmă a avut în fapt posibilitate largă de a-și expune punctul de vedere. Într-adevăr, interesatul a primit copii ale observațiilor tribunalului administrativ, deși cu întârziere din cauza unei inadvertențe administrative, și a avut posibilitatea să răspundă. Conform Guvernului, prezenta cauză se distinge deci de cauza Nideröst-Huber c. Elveția (hotărâre din 18 februarie 1997, Colecția sentințelor și deciziilor 1997-I, p. 107 și următori), în care observațiile nu fusesseră deloc comunicate reclamantului.

De fapt, Guvernul invocă jurisprudența Curții, conform căreia jurisdicția internă competentă nu este obligată să procedeze la examen detaliat al fiecărui argument ridicat de părți (hotărâre Van de Hurk c. Țările de Jos din 19 aprilie 1994, seria A nr. 288, p. 20, § 61). Ca urmare, reclamantul nu avea drept absolut de a cere Tribunalului Federal al Asigurărilor să expună motivele pentru care respinge argumentele suplimentare ridicate în răspunsul său, cu atât mai mult cu cât aceasta jurisdicție a considerat că observațiile tribunalului administrativ nu conțineau nimic nou nici relevant pentru decizia de luat.

Guvernul reamintește că Tribunalul Federal al Asigurărilor nu doar a luat cunoștință de răspunsul reclamantului din 15 mai 1997, dar s-a pronunțat și asupra acestuia. Desigur, aceasta jurisdicție nu a judecat necesar să procedeze la un al doilea schimb de scrieri, în special cu cât un dublu schimb avusese deja loc în cursul procedurii din prima instanță. Cu toate acestea, Tribunalul Federal a motivat această decizie pe larg în hotărârea sa din 10 iunie 1997. Din această hotărâre reiese că observațiile reclamantului nu conțineau "niciun nou element de fapt sau drept". Tribunalul Federal a examinat apoi circumstanțele menționate de interesatul și a explicat în concluzie de ce elementele, considerate noi de acesta, nu erau de fapt noi. Și în această privință, trebuie să fie considerat, conform Guvernului, că puterea de cognițiune a Tribunalului Federal al Asigurărilor era limitată și că posibilitatea pentru reclamant de a invoca noi fapte era puternic restrânsă. Reclamantul ar fi trebuit deja să invoce motivele susținute în răspunsul din 15 mai 1997 în procedura din prima instanță.

Conform jurisprudenței Curții, principiul egalității armelor – unul dintre elementele mai largi ale noțiunii de proces echitabil – cere ca fiecare parte să fie oferită o posibilitate rezonabilă de a prezenta cauza în condiții care nu o plasează într-o situație net dezavantajoasă față de adversar (v., printre altele, hotărâre Ankerl c. Elveția din 23 octombrie 1996, Colecția 1996-V, pp. 1567-1568, § 38).

Cât privește faptele cazului, tribunalul administrativ al cantonului Schwyz a depus Tribunalului Federal al Asigurărilor observații la care reclamantul nu a fost autorizat să răspundă. Cu toate acestea, tribunalul cantonal, jurisdicție independentă, nu poate fi considerat adversar al reclamantului în această procedură. Nu se constată deci niciun manquement la egalitatea armelor.

Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil implică și în principiu dreptul pentru părțile într-un proces să cunoască orice piesă sau observație prezentată judecătorilor și să o discute (hotărâri Lobo Machado c. Portugalia și Vermeulen c. Belgia din 20 februarie 1996, Colecția 1996-I, respectiv p. 206, § 31, și p. 234, § 33).

În cauza de față, observațiile tribunalului administrativ, care cuprinzeau cinci pagini, propuneau în mod explicit respingerea recursului de drept administrativ formulat de reclamant. Pentru Curte, puțin importă efectul lor real asupra hotărârii Tribunalului Federal al Asigurărilor. Într-adevăr, cum observațiile emană dintr-un tribunal independent care, în plus, cunoștea perfect dosarul pentru a-l fi examinat pe fond, apare puțin probabil că Tribunalul Federal nu le acordase atenție. De fapt, Tribunalul Federal s-a bazat pe aceste observații, în special pentru a respinge greul reclamantului privitor la ne-audienția marturilor Ch.R. și R.H. Era deci cu atât mai potrivit să ofere interesatului o posibilitate de a le comenta dacă dorește (hotărâre Nideröst-Huber c. Elveția din 18 decembrie 1997, Colecția 1997-I, p. 108, § 27).

E adevărat că reclamantul a depus Tribunalului Federal al Asigurărilor la 15 mai 1997 un răspuns la observațiile jurisdicției inferioare. Guvernul pârât subliniază că Tribunalul Federal avea de fapt cunoștință de acest răspuns și l-a discutat chiar în hotărârea sa din 10 iunie 1997. Cu toate acestea, Curtea constată că, în hotărârea sa, aceasta jurisdicție a declarat în mod explicit și fără echivoc că "observațiile reclamantului, prezentate din proprie mișcare, nu [puteau] fi luate în considerare din punct de vedere legal".

De fapt, Tribunalul Federal al Asigurărilor nu a judecat necesar să examineze răspunsul reclamantului, în special din motiv că observațiile prezentate de instanța inferioară nu conțineau niciun nou element de fapt sau drept. Cu toate acestea, într-o asemenea situație, părțile litigiului trebuie să aibă posibilitatea de a aprecia dacă astfel este cazul și dacă un document necesită comentarii. E vorba, în particular, de încrederea justiciabililor în funcționarea justiției: se bazează, printre altele, pe asigurarea de a fi putut se exprima asupra oricărei piese din dosar (v. hotărârea Nideröst-Huber mai sus citată, p. 108, § 29). 40. art. 6 § 1 al Convenției vizează înainte de orice să păstreze interesele părților și pe acelea ale unei bune administrații a justiției (v., mutatis mutandis, hotărâre Acquaviva c. Franța din 21 noiembrie 1995, seria A nr. 333-A, p. 17, § 66). În cauza de față, respectarea dreptului la procesul echitabil, garantat de art. 6 § 1 al Convenției, impunea a acorda reclamantului posibilitatea de a discuta observațiile prezentate de tribunalul administrativ al cantonului Schwyz. Cu toate acestea, interesatul nu a beneficiat de această posibilitate.

De la sine, constatarea aceasta are ca rezultat violare a articolului 6 § 1 al Convenției. Ca urmare, Curtea nu consideră necesar să examineze celălalt greu ridicat de reclamant pe temelia acestei dispoziții, și anume că nu a beneficiat de proces echitabil din cauza că în procedura în fața tribunalului administrativ al cantonului Schwyz anumitorui martori nu li s-a permis să fie ascultați și că nici el însuși nu a fost corect ascultat (v., mutatis mutandis, hotărâre De Haes și Gijsels c. Belgia din 24 februarie 1997, Colecția 1997-I, p. 239, § 59).

Pentru daună materială, reclamantul solicită 9.012,15 franci elvețieni (CHF) din suma de 12.462,15 CHF pe care o datora casei de compensare a cantonului Schwyz. Cere, de fapt, 2.000 CHF pentru predjudicuu moral.

Guvernul invită Curtea să respingă aceste pretenții, estimând că nu există legătură de cauzalitate între violare denunțată și prejudiciul pretins.

Pentru Curte, nu există legătură de cauzalitate între violare denunțată și dauna materială pretinsă. În particular, nu aparține Curții să speculeze asupra rezultatului unei proceduri conforme cerințelor articolului 6 § 1 al Convenției (v. hotărâre Nideröst-Huber mai sus citată, p. 109, § 37).

Cât privește prejudiciul moral, Curtea îl consideră suficient compensat prin constatarea violării articolului 6 § 1 al Convenției. B. Taxe și cheltuieli

Reclamantul cere, de asemenea, suma totală de 4.303,95 CHF pentru taxe și cheltuieli, și anume 1.200 CHF pentru cheltuielile suportate în fața Tribunalului Federal al Asigurărilor și 3.103,95 CHF pentru onorariile avocatului.

Guvernul acceptă rambursarea sumei de 3.103,95 CHF și cere Curții să respingă această pretenție pentru rest.

Curtea constată că, conform jurisprudenței sale, pentru a avea drept la alocarea de taxe și cheltuieli, partea lezată trebuie să le fi suportat pentru a încerca să prevină sau corecteze o violare a Convenției, să-i determine Curții să o constate și să obțină repararea. Trebuie, de asemenea, ca să se stabilească realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (v., printre altele, hotărâre Philis c. Grecia (nr. 1) din 27 august 1991, seria A nr. 209, p. 25, § 74).

Pentru Curte, cheltuielile aferente instanței în fața Tribunalului Federal al Asigurărilor nu puteau fi suportate pentru a preveni sau corecta o violare afectând procedura în fața acestei jurisdicții. Cu Guvernul, consideră deci că trebuie să respingă această parte a cererii.

Cât privește cheltuielile de avocat suportate de reclamant, Curtea alocă suma cerută, și anume 3.103,95 CHF. C. Dobânzi de moratoriu

Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabilă în Elveția la data adoptării prezentei hotărâri este de 5% pe an. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Declară că a existat o violare a articolului 6 § 1 al Convenției; 2. Declară că constatarea violării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral suferit de reclamant; 3. Declară a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamantului, în termen de trei luni, de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform articolului 44 § 2 al Convenției, suma de 3.103 (trei mii o sută trei) franci elvețieni și 95 (nouăzeci și cinci) cenți pentru taxe și cheltuieli; b) că acest montant va fi majorat cu o dobândă simplă de 5% pe an de la expirarea acestui termen și până la plată; 4. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Făcut în limba engleză, apoi comunicat în scris la 28 iunie 2001 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. Erik Fribergh Christos Rozakis Grefier Președinte La prezenta hotărâre se găsește atașat, conform articolelor 45 § 2 al Convenției și 74 § 2 din regulament, expunerea opiniei concordante a d-lui Bonello. C.L.R. E.F.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 37292/97) dirigée contre la Suisse et dont un ressortissant de cet Etat, M. F.R. (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 31 juillet 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).

Le gouvernement suisse (« le Gouvernement ») était représenté par son agent suppléant, M. F. Schürmann, chef de la Section droits de l’homme et Conseil de l’Europe, Office fédéral de la justice. Le président de la chambre a accédé à la demande de non-divulgation de son identité formulée par le requérant (article 47 § 3 du règlement).

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant alléguait une atteinte au principe de l’égalité des armes du fait que le Tribunal fédéral des assurances, dans son arrêt du 10 juin 1997, n’avait pas pris en compte une de ses déclarations et que certains témoins n’avaient pas été entendus et lui-même n’avait pas été correctement entendu dans le cadre de cette procédure.

La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n° 11).

Elle a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.

Par une décision du 11 juillet 2000, la Cour a déclaré la requête recevable.

Après avoir consulté les parties, la chambre a décidé qu’il n’y avait pas lieu de tenir une audience consacrée au fond de l’affaire (article 59 § 2 in fine du règlement). EN FAIT I.

Le requérant se porta caution ( Bürge ) pour un crédit lorsque son fils fonda une société de construction, la R. SA. Il assista aussi son fils dans diverses tâches administratives concernant la société.

En 1994, la R. SA fit faillite. La caisse de compensation ( Ausgleichskasse ) du canton de Schwyz subit des pertes, en particulier quant aux cotisations de la société au régime d’assurance-vieillesse. Elle considéra le requérant comme le directeur administratif et commercial de la société et le tint donc pour redevable de la somme de 13 925,05 francs suisses (CHF).

A la suite de la contestation du requérant, la caisse de compensation introduisit les 28 janvier 1995 et 3 janvier 1996 une demande en compensation à l’encontre de l’intéressé.

Le 11 décembre 1996, le tribunal administratif ( Verwaltungsgericht ) du canton de Schwyz confirma la demande de la caisse de compensation, mais ramena la somme à 12 462,15 CHF.

Dans sa décision, le tribunal administratif se référa notamment à la déclaration d’un certain R.H., un ancien membre du conseil d’administration de la société, selon laquelle le requérant avait fait des avances de fonds à la société. Il examina ensuite si le requérant occupait en fait les fonctions d’administrateur de la société et si, à cet égard, il y avait lieu d’entendre les témoins Ch.R. et R.H. Il invoqua notamment deux lettres de l’intéressé à la caisse de compensation, l’une du 24 décembre 1993 faisant état de l’insolvabilité de la société et l’autre du 27 juillet 1994 que le requérant avait signée en qualité de « représentant ». En conséquence, le tribunal conclut que l’intéressé était en fait administrateur de la société et qu’il n’y avait donc pas lieu d’entendre d’autres témoins. B. La procédure devant le Tribunal fédéral des assurances

Le 31 janvier 1997, le requérant saisit le Tribunal fédéral des assurances ( Eidgenössisches Versicherungsgericht ) d’un recours de droit administratif. Il contesta la demande du tribunal administratif et sollicita l’audition de divers témoins, notamment, Ch.R. et R.H. ainsi que le tribunal de district de March devant lequel il avait introduit une procédure contre un certain R.H.

Le recours fut transmis pour observations au tribunal administratif et à la caisse de compensation du canton de Schwyz, ainsi qu’à l’Office fédéral des assurances sociales ( Bundesamt für Sozialversicherung ).

Le 28 février 1997, le tribunal administratif du canton de Schwyz soumit des observations, comptant cinq pages, sur le recours de droit administratif de l’intéressé. Il proposa en particulier de rejeter le recours. Dans ses observations, le tribunal constata à titre « préliminaire » que, dans le cadre de l’instance administrative, le requérant n’avait pas mentionné la procédure séparée devant un autre tribunal concernant un certain R.H. Il n’avait donc pas jugé nécessaire de consulter ce dossier et l’on ne pouvait affirmer qu’il n’avait pas procédé à un examen suffisant des faits. Le tribunal déclara en outre que le requérant avait implicitement admis être administrateur de la R. SA en envoyant les lettres des 24 décembre 1993 et 27 juillet 1994.

Selon les observations du tribunal administratif, il ressortait en outre de procédures d’exécution séparées que la famille du requérant avait effectué par le biais de la R. SA diverses opérations sur des devises qui avaient rapporté 65 989,40 CHF. Or la société avait pour activité la construction, et non les opérations sur les devises. L’on ne pouvait affirmer que le requérant n’était pas en position de prendre des décisions juridiquement contraignantes. En outre, le tribunal administratif jugea qu’il n’y avait pas lieu d’entendre les témoins Ch.R. et R.H. Il avait donc estimé dans sa décision qu’un litige opposait les deux témoins et que le requérant n’avait pas démontré l’utilité de les entendre.

La caisse de compensation soumit des observations analogues, alors que l’Office fédéral des assurances sociales n’en présenta pas.

Le 2 mai 1997, le Tribunal fédéral des assurances transmit au requérant, pour information, les observations du tribunal administratif du canton de Schwyz ; il exprima ses regrets de ne pas les avoir, par erreur, communiquées plus tôt.

Le 15 mai 1997, le requérant répondit aux observations du tribunal administratif datées du 28 février 1997. La première page se lit ainsi : « les observations comportent trois nouveaux points importants qui ne figurent pas dans la décision du tribunal administratif. Je n’ai donc pas pu y répondre dans mon recours de droit administratif du 31 janvier 1997. Dès lors, je dois avoir à ce stade la possibilité de formuler les observations ci-après. »

Le requérant souligna ensuite que, selon le tribunal administratif, il n’avait jamais mentionné une procédure distincte contre un certain R.H. Il s’agissait d’un point nouveau. Il n’avait eu connaissance de R.H. que dans le jugement du tribunal administratif, raison pour laquelle il n’avait pas pu formuler d’observations à cet égard auparavant. Il fit valoir en outre que le tribunal administratif avait formulé de nouvelles allégations en affirmant qu’au vu des lettres des 24 décembre 1993 et 27 juillet 1994, il avait effectivement admis être administrateur de la R. SA.

Enfin, le requérant expliqua que les observations du tribunal administratif renfermaient un autre élément nouveau concernant des opérations sur des devises. Cette information provenait de la procédure distincte devant un autre tribunal de district, celui de March, et non de lui-même. Dans la mesure où le tribunal administratif avait conclu à partir de cette information que l’intéressé avait en fait occupé la position d’administrateur, le requérant estima qu’il aurait dû avoir la possibilité de discuter ce point.

Le Tribunal fédéral des assurances rejeta le recours de droit administratif du requérant le 10 juin 1997.

Dans son arrêt, le Tribunal fédéral des assurances rappela d’abord la procédure devant lui, constatant en particulier que le requérant avait soumis, de sa propre initiative, d’autres observations le 15 mai 1997. Il releva ensuite que, conformément à l’article 110 § 4 de la loi fédérale d’organisation judiciaire ( Organisationsgesetz ), un second échange d’écritures n’avait lieu qu’à titre exceptionnel. L’arrêt se poursuit ainsi : « (Un second échange d’écritures) est requis pour des raisons d’équité de la procédure lorsque les observations contiennent de nouveaux éléments de fait dont le dossier ne révèle pas immédiatement l’exactitude et qui sont pertinents pour la décision. En ce qui concerne d’éventuels nouveaux arguments juridiques, le Tribunal fédéral des assurances est tenu d’appliquer d’office le droit. Le simple fait que les observations se réfèrent à des arguments appuyant ceux déjà contenus dans la décision attaquée ne saurait justifier la possibilité d’y répondre. Il en irait autrement si le Tribunal fédéral des assurances estimait que la décision attaquée peut être confirmée, non pas sur la base des motifs donnés originairement, mais sur la base de nouveaux motifs présentés dans les observations (...) A la lumière de ces principes, la demande du requérant de pouvoir bénéficier d’un deuxième échange d’écritures apparaît mal fondée. A cet égard, le fait que les observations du tribunal administratif ont été transmises au requérant avec du retard ( nachträglich) est sans pertinence. En effet, aucun nouvel élément de fait ou de droit n’a été soulevé dans ces observations : bien au contraire, les faits que le requérant prétend être nouveaux (déclarations de R.H. relatives à des avances de fonds au capital de la société, bénéfices provenant du commerce de devises) ressortent déjà des documents de saisie dans le cadre des procédures devant les offices de poursuite de Gersau et Lachen et étaient donc sans autre inscrits dans le dossier. Par conséquent, le requérant aurait pu et dû prendre toutes les mesures utiles de manière à éviter un deuxième échange d’écritures (...) De plus, l’argument, qualifié par le requérant de nouveau, du tribunal administratif, relatif à la position d’administrateur du requérant, ne constitue qu’un argument complémentaire appuyant ceux déjà développés dans la décision contestée. Cela ne justifie pas encore le droit de répliquer. Par conséquent, les observations du requérant, présentées de son propre mouvement, ne peuvent être prises en compte juridiquement ( aus dem Recht zu weisen ). »

Dans la mesure où le requérant se plaignit que certains témoins n’avaient pas été entendus, le Tribunal fédéral des assurances estima notamment que le tribunal administratif avait mentionné avec justesse les circonstances dans lesquelles un administrateur de société était tenu responsable des dettes sociales. Quant à l’audition des témoins Ch.R. et R.H., demandée par le requérant, le Tribunal renvoya aux observations précises soumises par le tribunal administratif le 28 février 1997. II.

La procédure du recours de droit administratif devant le Tribunal fédéral des assurances ne connaît en principe qu’un seul échange d’écritures dans lequel les autres parties et instances intéressées peuvent déposer leurs observations sur le recours (article 110 § 4 de la loi fédérale d’organisation judiciaire). Selon la pratique du Tribunal fédéral des assurances, un second échange d’écritures a lieu lorsque les observations renferment de nouveaux éléments de fait dont l’exactitude ne ressort pas du dossier et qui sont pertinents pour la décision finale. Si de nouveaux éléments de droit sont soulevés pour la première fois dans ces observations, un second échange d’écritures a lieu lorsque la décision contestée ne se justifie plus avec la motivation donnée par la juridiction inférieure (ATF, vol. 119 V, p. 323 ; vol. 114 Ia, p. 314 ; vol.111 Ia, p. 3 ; vol. 94 I, p. 662). EN DROIT I.

La Cour a d’abord examiné le grief de l’intéressé relatif à la méconnaissance du principe de l’égalité des armes. Le requérant souligne que le tribunal administratif du canton Schwyz, dans ses observations au Tribunal fédéral des assurances, a soulevé divers points nouveaux. Dans son arrêt de 10 juin 1997, le Tribunal fédéral des assurances s’est implicitement appuyé sur ces observations, alors qu’il n’a pas pris en compte la déclaration du 15 mai 1997 que le requérant avait déposée auprès de cette juridiction.

Le requérant affirme que les observations du tribunal administratif démontrent que celui-ci a dans une large mesure fondé son jugement sur des points évoqués pour la première fois dans lesdites observations. Par conséquent, il n’a pas pu y répondre dans la procédure devant cette juridiction. Selon lui, le Tribunal fédéral des assurances a méconnu le principe de l’égalité des armes en ce qu’il n’a pas pris en considération ses observations datées du 15 mai 1997, alors qu’il a tenu compte de celles du tribunal administratif. En principe, chaque partie doit avoir le droit de présenter sa thèse dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de désavantage par rapport à la partie adverse.

Le Gouvernement conteste qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Il soutient que les dispositions de la loi d’organisation judiciaire, en particulier celles qui concernent la compétence restreinte d’une juridiction d’appel, sont conformes aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention. Il soutient que même si le Tribunal fédéral des assurances n’a pas expressément considéré la réponse du requérant du 15 mai 1997, ce dernier a en fait largement eu la possibilité d’exposer son point de vue. En effet, l’intéressé a reçu des copies des observations du tribunal administratif, bien que tardivement en raison d’une inadvertance administrative, et a eu la possibilité d’y répondre. Selon le Gouvernement, la présente affaire se distingue donc de l’affaire Nideröst-Huber c. Suisse (arrêt du 18 février 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-I, p. 107 et suiv.), dans laquelle les observations n’avaient pas du tout été communiquées au requérant.

En outre, le Gouvernement invoque la jurisprudence de la Cour, selon laquelle la juridiction interne compétente n’est pas tenue de procéder à un examen détaillé de chaque argument soulevé par les parties (arrêt Van de Hurk c. Pays-Bas du 19 avril 1994, série A n° 288, p. 20, § 61). Par conséquent, le requérant n’avait pas de droit absolu d’exiger du Tribunal fédéral des assurances qu’il expose les motifs qu’il avait de rejeter les arguments supplémentaires soulevés dans sa réponse, ce d’autant plus que cette juridiction a considéré que les observations du tribunal administratif ne contenaient rien de nouveau ni de pertinent pour la décision à rendre.

Le Gouvernement rappelle que le Tribunal fédéral des assurances a en fait non seulement pris connaissance de la réponse du requérant datée du 15 mai 1997, mais s’est également prononcée sur celle-ci. Certes, cette juridiction n’a pas jugé nécessaire de procéder à un deuxième échange d’écritures, en particulier puisqu’un double échange avait déjà eu lieu au cours de la procédure de première instance. Toutefois, le Tribunal fédéral a motivé cette décision de manière circonstanciée dans son arrêt du 10 juin 1997. Il ressort de cet arrêt que les observations du requérant ne contenaient « aucun nouvel élément de fait ou de droit ». Le Tribunal fédéral a ensuite examiné les circonstances mentionnées par l’intéressé et expliqué dans sa conclusion pourquoi les éléments, considérés comme nouveaux par celui-ci, ne l’étaient en fait pas. A cet égard aussi, il y a lieu de considérer, selon le Gouvernement, que le pouvoir de cognition du Tribunal fédéral des assurances était limité et que la possibilité pour le requérant d’exposer de nouveaux faits était fortement restreinte. Le requérant aurait déjà dû invoquer les motifs avancés dans sa réponse du 15 mai 1997 dans la procédure de première instance.

Conformément à la jurisprudence de la Cour, le principe de l’égalité des armes – l’un des éléments plus large de la notion du procès équitable – requiert que chaque partie se voit offrir une possibilité raisonnable de présenter sa cause dans des conditions qui ne la placent pas dans une situation de net désavantage par rapport à son adversaire (voir, parmi d’autres, l’arrêt Ankerl c. Suisse du 23 octobre 1996, Recueil 1996-V, pp. 1567-1568, § 38).

Quant aux faits de l’espèce, le tribunal administratif du canton de Schwyz a soumis au Tribunal fédéral des assurances des observations auxquelles le requérant n’a pas été autorisé à répondre. Cependant, le tribunal cantonal, juridiction indépendante, ne saurait passer pour l’adversaire du requérant dans cette procédure. Aucun manquement à l’égalité des armes ne se trouve donc établi.

Toutefois, la notion de procès équitable implique aussi en principe le droit pour les parties à un procès de prendre connaissance de toute pièce ou observation présentée aux juges et de la discuter (arrêts Lobo Machado c. Portugal et Vermeulen c. Belgique du 20 février 1996, Recueil 1996-I, respectivement p. 206, § 31, et p. 234, § 33).

En l’espèce, les observations du tribunal administratif, qui comptaient cinq pages, proposaient explicitement le rejet du recours de droit administratif formé par le requérant. Pour la Cour, peu importe leur effet réel sur l’arrêt du Tribunal fédéral des assurances. En effet, comme les observations émanaient d’un tribunal indépendant qui, de surcroît, connaissait parfaitement le dossier pour l’avoir examiné au fond, il paraît peu vraisemblable que le Tribunal fédéral ne leur ait pas prêté attention. En fait, le Tribunal fédéral s’est fondé sur ces observations, notamment pour rejeter le grief du requérant relatif à la non-audition des témoins Ch.R. et R.H. Il convenait donc d’autant plus d’offrir à l’intéressé une possibilité de les commenter s’il le désirait (arrêt Nideröst-Huber c. Suisse du 18 décembre 1997, Recueil 1997-I, p. 108, § 27).

Il est vrai que le requérant a soumis au Tribunal fédéral des assurances le 15 mai 1997 une réponse aux observations de la juridiction inférieure. Le gouvernement défendeur souligne que le Tribunal fédéral avait en fait connaissance de cette réponse et l’a même discutée dans son arrêt du 10 juin 1997. Toutefois, la Cour constate que, dans son arrêt, cette juridiction a explicitement et sans équivoque déclaré que « les observations du requérant, présentées de son propre mouvement, ne [pouvaient] être prises en compte juridiquement ».

De fait, le Tribunal fédéral des assurances n’a pas jugé nécessaire d’examiner la réponse du requérant, au motif notamment que les observations présentées par la juridiction inférieure ne renfermaient aucun nouvel élément de fait ou de droit. Cependant, en pareille situation, les parties au litige doivent avoir la possibilité d’apprécier si tel est le cas et si un document appelle des commentaires. Il y va notamment de la confiance des justiciables dans le fonctionnement de la justice : elle se fonde, entre autres, sur l’assurance d’avoir pu s’exprimer sur toute pièce au dossier (voir l’arrêt Nideröst-Huber précité, p. 108, § 29).

L’article 6 § 1 de la Convention vise avant tout à préserver les intérêts des parties et ceux d’une bonne administration de la justice (voir, mutatis mutandis , l’arrêt Acquaviva c. France du 21 novembre 1995, série A n° 333-A, p. 17, § 66). En l’espèce, le respect du droit à un procès équitable, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, exigeait de donner au requérant la faculté de discuter les observations présentées par le tribunal administratif du canton de Schwyz. Toutefois, l’intéressé n’a pas bénéficié de cette possibilité.

A lui seul, ce constat emporte violation de l’article 6 § 1 de la Convention. En conséquence, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner l’autre grief soulevé par le requérant sur le terrain de cette disposition, à savoir qu’il n’a pas bénéficié d’un procès équitable du fait que dans la procédure devant le tribunal administratif du canton de Schwyz certains témoins n’ont pas été entendus et que lui-même n’a pas été correctement entendu (voir, mutatis mutandis , l’arrêt De Haes et Gijsels c. Belgique du 24 février 1997, Recueil 1997-I, p. 239, § 59). II.

Pour dommage matériel, le requérant sollicite 9 012,15 francs suisses (CHF) sur la somme de 12 462,15 CHF qu’il devait à la caisse de compensation du canton de Schwyz. Il réclame en outre 2 000 CHF pour préjudice moral.

Le Gouvernement invite la Cour à rejeter ces prétentions, estimant qu’il n’existe aucun lien de causalité entre la violation dénoncée et le préjudice allégué.

Pour la Cour, il n’existe aucun lien de causalité entre la violation dénoncée et le dommage matériel allégué. En particulier, il n’appartient pas à la Cour de spéculer sur l’issue d’une procédure conforme aux exigences de l’article 6 § 1 de la Convention (voir l’arrêt Nideröst-Huber précité, p. 109, § 37).

Quant au préjudice moral, la Cour l’estime suffisamment compensé par le constat de violation de l’article 6 § 1 de la Convention. B. Frais et dépens

Le requérant demande aussi la somme totale de 4 303,95 CHF pour frais et dépens, soit 1 200 CHF pour les frais exposés devant le Tribunal fédéral des assurances et 3 103,95 CHF pour les honoraires de son avocat.

Le Gouvernement accepte de rembourser la somme de 3 103,95 CHF et demande à la Cour de rejeter cette prétention pour surplus.

La Cour relève que d’après sa jurisprudence, pour avoir droit à l’allocation de frais et dépens, la partie lésée doit les avoir supportés afin d’essayer de prévenir ou faire corriger une violation de la Convention, d’amener la Cour à la constater et d’en obtenir l’effacement. Il faut aussi que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, parmi d’autres, l’arrêt Philis c. Grèce (n° 1) du 27 août 1991, série A n° 209, p. 25, § 74).

Pour la Cour, les frais afférents à l’instance devant le Tribunal fédéral des assurances ne sauraient avoir été engagés pour prévenir ou faire corriger une violation affectant la procédure devant cette même juridiction. Avec le Gouvernement, elle estime donc devoir rejeter cette partie de la demande.

Quant aux frais d’avocat exposés par le requérant, la Cour alloue la somme demandée, soit 3 103,95 CHF. C. Intérêts moratoires

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Suisse à la date d ’ adoption du présent arrêt est de 5 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit que le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour tout préjudice moral subi par le requérant ; 3. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, la somme de 3 103 (trois mille cent trois) francs suisses et 95 (quatre-vingt-quinze) centimes pour frais et dépens ; b) que ce montant sera à majorer d ’ un intérêt simple de 5 % l ’ an à compter de l ’ expiration dudit délai et jusqu ’ au versement ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en anglais, puis communiqué par écrit le 28 juin 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Erik F ribergh Christos Rozakis Greffier Président Au présent arrêt se trouve joint, conformément aux articles 45 § 2 de la Convention et 74 § 2 du règlement, l’exposé de l’opinion concordante de M. Bonello. C.L.R. E.F.