SELMANI v. SWITZERLAND

Reclamanții, cetățenii iugoslavi de origine kosovară, sunt mamă și fiica născut în 1974 și 1997, respectiv. Primul reclamant, care lucrează ca femeie de curățenie, este căsătorit cu A.S., un cetățean iugoslav de origine kosovară născut în 1971 și, în prezent, reținut în închisoarea Lenzburg. A.S. este tatăl celui de-al doilea reclamant. A.S. a intrat în Elveția în 1989, unde a obținut un permis de reședință (Aufenthaltsbewilligung) și a lucrat ca muncitor manual și șofer de taxi. La 17 ianuarie 1997, s-a căsătorit cu primul reclamant din Elveția care, de acum în urmă, a obținut un permis de reședință. La 10 octombrie 1997, fiica lor, al doilea reclamant, s-a născut în Elveția. La 14 septembrie 1998, A.S. a fost retras în custodie. La 16 septembrie 1999, Curtea Penală (Straffgericht) din Cantonul Basilei-Landschaft a condamnat A.S. la 8 ani de închisoare și la 15 ani de interdicție de a intra în Elveția din cauza infracțiunilor împotriva Legii privind narcotice (Betäubungsmittelgesetz). La apel, Curtea de Apel Basilei-Landschaft (Obergericht) a redus condamnarea la șase ani de închisoare. La 3 ianuarie 2000, Poliția Alienilor din Basel-Landschaft (Fremdenpolizei) a hotărât să nu prelungească permisele de ședere ale reclamanților și A.S. și a ordonat reclamanților să părăsească Elveția până la 31 mai 2000, în timp ce A.S. a fost ordonat să părăsească la terminarea condamnării la închisoare. Apelul reclamanților împotriva acestei decizii a fost respins de Guvernul Basilei-Landschaft (Regierungsrat) la 6 iunie 2000, din cauza faptului că reclamanții depind de bunăstare publică și ca comportamentul A.S. nu a permis concluzia că el este dispus să se integreze în Elveția. La 11 octombrie 2000, Curtea Administrativă Basilea-Landschaft (Verwaltungsgericht) a respins apelul ulterior al reclamanților. Curtea a remarcat că reclamanții, dacă se întorc în țara lor de origine, ar fi, de fapt, separat de A.S. Cu toate acestea, în opinia instanței, viața lor de familie a fost deja considerabil limitată având în vedere condamnarea la închisoare a A.S. Având în vedere interesul public în punerea în aplicare ordonată a condamnării la închisoare, separarea suplimentară a reclamanților de la A.S. a apărut nesemnificativă (geringfügig), în special deoarece au avut posibilitatea de a comunica cu el prin poștă și prin telefon. Curtea a confirmat, de asemenea, decizia guvernului Basilea-Landschaft conform căreia refuzul de prelungire a permisului de ședere a reclamanților se bazează pe S. 10 § 1 litera (d) din Legea federală a extratereștrilor (Bundesgesetz über Aufenthalt und Niederlassung der Ausländer) care prevedea expulzarea unui străin dacă el sau ea depindea continuu și substanțial de bunăstanța publică. Reclamanții au depus un recurs de drept administrativ (Verwaltungsgerichts-beschwerde) la Curtea Federală pe care aceasta a declarat-o inadmisibilă la 27 martie 2001. În cazurile de separare a familiei, aceaceasta este necesară ca regulă că unul dintre membrii familiei are un “drept consolidat de a rămâne” (gefestigate Anwesenheitsrecht) în Elveția, de exemplu din cauza naționalității elvețiane sau a dreptului de domiciliu (Niederlassungsbewilligung), care nu era cazul pentru actualii solicitanți. Hotărârea a continuat: „Singul motiv pentru un astfel de drept ar putea ... cel mult, este art. 8 § 1 din Convenție și art. 13 § 1 din Constituția Federală (Bundesverfassung), în cazul în care familia reclamanților ar fi separată provizoriu și mai mult în măsura în care soția și copilul ar trebui să părăsească Elveția deja înainte de a fi eliberat soțul și tatăl lor din închisoare. Cu toate acestea, pentru ca reclamanții să trăiască împreună ca familie este, în orice caz, exclusă până la eliberarea din închisoare. Posibilele contacte directe între deținut și familia sa vor fi limitate până la scurtele vizite în închisoare. Cu toate acestea, dreptul familiei (restante) de a rămâne în Elveția doar de a exercita un drept atât de limitat de a vizita reclamantul reținut, nu poate fi a priori derivat din art. 8 din Convenție, o fortiori deoarece această persoană dispune doar de un permis de reședință, mai degrabă de un drept consolidat de a rămâne, motiv pentru care el nu poate transmite nici un drept de reședință asupra soției și copilului său. Reședința (forțată) din cauza deținerii pe cale de încarcerare sau a unei condamnații la închisoare, pe baza unei ordine de procedură penală sau a legii penale, nu poate, în sine, să prevadă un „drept consolidat de ședere” în sensul jurisprudenței de la art. 8 din Convenție.” Ulterior, Oficiul Federal al Extraterestrilor (Bundesamt für Ausländerfragen) a ordonat reclamanților să părăsească Elveția până la 29 iunie 2001, în timp ce A.S. a fost ordonat să părăsească Elveția după ce a fost eliberată de la detenție. La 11 mai 2001, apelul reclamantului împotriva acestei decizii a fost respins de Departamentul Federal de Justiție și Polizeidepartment (Eidgenössisches Justiz- und Polizeidepartment). 13 § 1 din Constituția Federală Elvețiană, „o persoană are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa și comunicațiile sale prin poștă, post și telecomunicații”. 10 § 1 (d) din Legea Federală a Extratereștrilor prevede că un străin poate fi expulzat din Elveția, printre altele, „dacă el sau o persoană pentru care trebuie să aibă grijă, devine în mod continuu și substanțial o povară pentru bunăstarea publică”. 100 § 1 litera (b) (3) din Legea Organizației Justiției prevede că un recurs de drept administrativ este inadmisibil în materie de poliție extraterestră în cazul în care se referă la acordarea sau refuzul autorizațiilor în ceea ce privește care legea federală nu oferă niciun drept.

The applicants, Yugoslav citizens of Kosovo origin, are mother and daughter born in 1974 and 1997, respectively. The first applicant, who works as a cleaning lady, is married to A.S., a Yugoslav citizen of Kosovo origin born in 1971 and currently detained in Lenzburg prison. A.S. is the father of the second applicant. A.S. entered Switzerland in 1989 where he obtained a residence permit (Aufenthaltsbewilligung) and worked as a manual worker and taxi driver. On 17 January 1997 he married the first applicant in Switzerland who henceforth also obtained a residence permit. On 10 October 1997, their daughter, the second applicant, was born in Switzerland. On 14 September 1998, A.S. was remanded in custody. On 16 September 1999 the Criminal Court (Strafgericht) of the Canton of Basel-Landschaft sentenced A.S. to 8 years’ imprisonment and 15 years’ prohibition to enter Switzerland on account of offences against the Narcotics Act (Betäubungsmittelgesetz). Upon, appeal, the Basel-Landschaft Court of Appeal (Obergericht) reduced the sentence to six years’ imprisonment. On 3 January 2000 the Basel-Landschaft Aliens’ Police (Fremdenpolizei) decided not to prolong the residence permits of the applicants and A.S. and ordered the applicants to leave Switzerland by 31 May 2000, whereas A.S. was ordered to leave upon termination of his prison sentence. The applicants’ appeal against this decision was dismissed by the Basel-Landschaft Government (Regierungsrat) on 6 June 2000 on the grounds that the applicants depended on public welfare, and as the conduct of A.S. did not permit the conclusion that he was willing to integrate in Switzerland. On 11 October 2000 the Basel-Landschaft Administrative Court (Verwaltungsgericht) dismissed the applicants’ further appeal. The court noted that the applicants, if they returned to their home country, would in fact be separated from A.S. However, in the court’s opinion, their family life was already considerably limited in view of the prison sentence of A.S. Given the public interest in an orderly implementation of the prison sentence, the applicants’ additional separation from A.S. appeared insignificant (geringfügig), particularly as they had the possibility of communicating by mail and telephone with him. The court furthermore confirmed the decision of the Basel-Landschaft Government according to which the refusal to prolong the applicants’ residence permit was based on S. 10 § 1 (d) of the Federal Aliens’ Act (Bundesgesetz über Aufenthalt und Niederlassung der Ausländer) which envisaged a foreigner’s expulsion if he or she depended continuously and substantially on public welfare. The applicants filed an administrative law appeal (Verwaltungsgerichts-beschwerde) with the Federal Court which the latter declared inadmissible on 27 March 2001. It noted that S. 100 § 1 (b)(3) of the Organisation of Justice Act (Organisationsgesetz) only permitted administrative law appeals if the complainant could invoke an “entitlement”. In cases of family separation this required as a rule that one of the family members had a “consolidated right to stay” (gefestigtes Anwesenheitsrecht) in Switzerland, for instance on account of Swiss nationality or of a right to domicile (Niederlassungsbewilligung), which was not the case for the present applicants. The judgment continued: “The only basis for such a right could ... at most, be Article 8 § 1 of the Convention and Article 13 § 1 of the Federal Constitution (Bundesverfassung), in that the family of applicants would provisionally be separated even more insofar as wife and child would have to leave Switzerland already before their husband and father is released from prison. However, for the applicants to live together as a family is in any event excluded until release from prison. The possible direct contacts between the detainee and his family will be limited until then to short visits in prison. Nevertheless, a right of the (remaining) family to stay in Switzerland merely to exercise such a limited right to visit the detained applicant, cannot a priori be derived from Article 8 of the Convention, a fortiori as this person only disposes of a ... residence permit rather than a consolidated right to stay, for which reason he cannot convey any rights to residence upon his wife and child. The (enforced) stay due to detention on remand or a prison sentence, based on an order of criminal procedure or penal law, cannot in itself provide a ‘consolidated right to stay’ within the meaning of the case-law to Article 8 of the Convention.” Subsequently, the Federal Aliens’ Office (Bundesamt für Ausländerfragen) ordered the applicants to leave Switzerland by 29 June 2001, whereas A.S. was ordered to leave Switzerland upon release from detention. The applicant’s appeal against this decision was dismissed by the Federal Department of Justice and Police (Eidgenössisches Justiz- und Polizeidepartment) on 11 May 2001. According to S. 13 § 1 of the Swiss Federal Constitution, “everyone has the right to respect for his private and family life, his home and his communications by mail, post and telecommunications”. S. 10 § 1 (d) of the Federal Aliens’ Act provides that a foreigner may be expelled from Switzerland, inter alia, “if he, or a person for whom he has to care, continuously and substantially becomes a burden for public welfare”. S. 100 § 1 (b) (3) of the Organisation of Justice Act states that an administrative law appeal shall be inadmissible in matters of the aliens’ police if it concerns the granting or the refusal of authorisations in respect of which federal law offers no entitlement.