SELMANI v. SWITZERLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
SELMANI v. SWITZERLAND (CtEDO, 2001)
Reclamanții, cetățenii iugoslavi de origine kosovară, sunt mamă și fiica născut în 1974 și 1997, respectiv. Primul reclamant, care lucrează ca femeie de curățenie, este căsătorit cu A.S., un cetățean iugoslav de origine kosovară născut în 1971 și, în prezent, reținut în închisoarea Lenzburg. A.S. este tatăl celui de-al doilea reclamant. A.S. a intrat în Elveția în 1989, unde a obținut un permis de reședință (Aufenthaltsbewilligung) și a lucrat ca muncitor manual și șofer de taxi. La 17 ianuarie 1997, s-a căsătorit cu primul reclamant din Elveția care, de acum în urmă, a obținut un permis de reședință. La 10 octombrie 1997, fiica lor, al doilea reclamant, s-a născut în Elveția. La 14 septembrie 1998, A.S. a fost retras în custodie. La 16 septembrie 1999, Curtea Penală (Straffgericht) din Cantonul Basilei-Landschaft a condamnat A.S. la 8 ani de închisoare și la 15 ani de interdicție de a intra în Elveția din cauza infracțiunilor împotriva Legii privind narcotice (Betäubungsmittelgesetz). La apel, Curtea de Apel Basilei-Landschaft (Obergericht) a redus condamnarea la șase ani de închisoare. La 3 ianuarie 2000, Poliția Alienilor din Basel-Landschaft (Fremdenpolizei) a hotărât să nu prelungească permisele de ședere ale reclamanților și A.S. și a ordonat reclamanților să părăsească Elveția până la 31 mai 2000, în timp ce A.S. a fost ordonat să părăsească la terminarea condamnării la închisoare. Apelul reclamanților împotriva acestei decizii a fost respins de Guvernul Basilei-Landschaft (Regierungsrat) la 6 iunie 2000, din cauza faptului că reclamanții depind de bunăstare publică și ca comportamentul A.S. nu a permis concluzia că el este dispus să se integreze în Elveția. La 11 octombrie 2000, Curtea Administrativă Basilea-Landschaft (Verwaltungsgericht) a respins apelul ulterior al reclamanților. Curtea a remarcat că reclamanții, dacă se întorc în țara lor de origine, ar fi, de fapt, separat de A.S. Cu toate acestea, în opinia instanței, viața lor de familie a fost deja considerabil limitată având în vedere condamnarea la închisoare a A.S. Având în vedere interesul public în punerea în aplicare ordonată a condamnării la închisoare, separarea suplimentară a reclamanților de la A.S. a apărut nesemnificativă (geringfügig), în special deoarece au avut posibilitatea de a comunica cu el prin poștă și prin telefon. Curtea a confirmat, de asemenea, decizia guvernului Basilea-Landschaft conform căreia refuzul de prelungire a permisului de ședere a reclamanților se bazează pe S. 10 § 1 litera (d) din Legea federală a extratereștrilor (Bundesgesetz über Aufenthalt und Niederlassung der Ausländer) care prevedea expulzarea unui străin dacă el sau ea depindea continuu și substanțial de bunăstanța publică. Reclamanții au depus un recurs de drept administrativ (Verwaltungsgerichts-beschwerde) la Curtea Federală pe care aceasta a declarat-o inadmisibilă la 27 martie 2001. În cazurile de separare a familiei, aceaceasta este necesară ca regulă că unul dintre membrii familiei are un “drept consolidat de a rămâne” (gefestigate Anwesenheitsrecht) în Elveția, de exemplu din cauza naționalității elvețiane sau a dreptului de domiciliu (Niederlassungsbewilligung), care nu era cazul pentru actualii solicitanți. Hotărârea a continuat: „Singul motiv pentru un astfel de drept ar putea ... cel mult, este art. 8 § 1 din Convenție și art. 13 § 1 din Constituția Federală (Bundesverfassung), în cazul în care familia reclamanților ar fi separată provizoriu și mai mult în măsura în care soția și copilul ar trebui să părăsească Elveția deja înainte de a fi eliberat soțul și tatăl lor din închisoare. Cu toate acestea, pentru ca reclamanții să trăiască împreună ca familie este, în orice caz, exclusă până la eliberarea din închisoare. Posibilele contacte directe între deținut și familia sa vor fi limitate până la scurtele vizite în închisoare. Cu toate acestea, dreptul familiei (restante) de a rămâne în Elveția doar de a exercita un drept atât de limitat de a vizita reclamantul reținut, nu poate fi a priori derivat din art. 8 din Convenție, o fortiori deoarece această persoană dispune doar de un permis de reședință, mai degrabă de un drept consolidat de a rămâne, motiv pentru care el nu poate transmite nici un drept de reședință asupra soției și copilului său. Reședința (forțată) din cauza deținerii pe cale de încarcerare sau a unei condamnații la închisoare, pe baza unei ordine de procedură penală sau a legii penale, nu poate, în sine, să prevadă un „drept consolidat de ședere” în sensul jurisprudenței de la art. 8 din Convenție.” Ulterior, Oficiul Federal al Extraterestrilor (Bundesamt für Ausländerfragen) a ordonat reclamanților să părăsească Elveția până la 29 iunie 2001, în timp ce A.S. a fost ordonat să părăsească Elveția după ce a fost eliberată de la detenție. La 11 mai 2001, apelul reclamantului împotriva acestei decizii a fost respins de Departamentul Federal de Justiție și Polizeidepartment (Eidgenössisches Justiz- und Polizeidepartment). 13 § 1 din Constituția Federală Elvețiană, „o persoană are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa și comunicațiile sale prin poștă, post și telecomunicații”. 10 § 1 (d) din Legea Federală a Extratereștrilor prevede că un străin poate fi expulzat din Elveția, printre altele, „dacă el sau o persoană pentru care trebuie să aibă grijă, devine în mod continuu și substanțial o povară pentru bunăstarea publică”. 100 § 1 litera (b) (3) din Legea Organizației Justiției prevede că un recurs de drept administrativ este inadmisibil în materie de poliție extraterestră în cazul în care se referă la acordarea sau refuzul autorizațiilor în ceea ce privește care legea federală nu oferă niciun drept.