CtEDO 28.06.2001 Auto

SELMANI contre la SUISSE

RESPONDENT
CHE
HOTĂRÂRE
28.06.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SELMANI contre la SUISSE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

[Traducere] (...) Recurentele [Syzane și Aulona Selmani], o mamă și fiica sa, sunt resortisanți Iugoslavi originari din Kosovo, născuți în 1974 și, respectiv, 1997. Prima reclamantă, care lucrează ca menajeră, este căsătorită cu A.S., resortisant Iugoslav originar din Kosovo născut în 1971 și deținut în prezent la închisoarea Lenzburg. A.S. este tatăl celei de-a doua reclamante. În 1989, A.S. a sosit în Elveția, unde a obținut o autorizație de ședere (Aufenthaltsbewilligung) și a lucrat ca muncitor și șofer de taxi. La 17 ianuarie 1997, s-a căsătorit cu prima reclamantă, ceea ce i-a permis acesteia să beneficieze și de o autorizație de ședere. La 10 octombrie 1997, fiica lor, a doua reclamantă, a trăit în Elveția. La 14 septembrie 1998, A.S. a fost reținut provizoriu. La 16 septembrie 1999, tribunalul penal (Strafgericht) din cantonul Basel-Campagne a condamnat A.S. la opt ani de închisoare și 15 ani de interdicție de intrare pe teritoriul Elveției pentru diverse încălcări ale legislației privind drogurile (Betäubungsmittel La 3 ianuarie 2000, poliția străinilor (Fremdenpolizei) din cantonul Basel-Campagne a decis să nu prelungească autorizațiile de ședere de care beneficiau A.S. și recurentele și le-a ordonat acestora să părăsească Elveția înainte de 31 mai 2000, S.A. în fața sa la ieșirea din închisoare. Acțiunea recurentelor împotriva acestei decizii a fost respinsă la 6 iunie 2000 de către guvernul (Regierungsrat) al cantonului Basel-Campagne, pe motiv că părțile interesate se aflau în sarcina asistenței publice și că conduita A.S. nu permitea să se ajungă la concluzia că a avut intenția de a se integra în Elveția. La 11 octombrie 2000, Tribunalul Administrativ (Verwaltungsgericht) ) de la Basel-Campagne a respins o altă acțiune a recurentelor; instanța a constatat că, dacă părțile interesate s-ar întoarce în țara lor de origine, acestea ar fi de fapt separate de A.S., dar a considerat că viața lor de familie era deja foarte limitată din cauza pedepsei cu închisoarea impusă de acesta. Având în vedere interesul general pe care trebuia să-l aplice în mod corespunzător pedeapsa cu închisoarea, separarea de A.S. pe care o implica acest lucru părea nesemnificativă (geringfügig ), întrucât, în special, au avut posibilitatea de a comunica cu el prin mesaje electronice și prin telefon. Tribunalul a confirmat, de asemenea, decizia guvernului cantonului Basel-Campagne de a refuza prelungirea autorizației de ședere a recurentelor în temeiul articolului 10 alineatul (1) litera (d) din Legea federală privind șederea și stabilirea străinilor ( Bundesgesetz über Aufenthalt und Niederlassung der Ausländer ), care a autorizat expulzarea oricărui străin care se află într-un mod continuu și în mare măsură în sarcina statului. Recurentele au prezentat o acțiune de drept administrativ (Verwaltungsgerichtsbeschwerde) ) Tribunalului Federal, care a declarat inadmisibilă la 27 martie 2001. Tribunalul a considerat că art. 100 alineatul (1) litera (b) alineatul (3) din legea de organizare judiciară (organizații dreptul de a locui bine stabilit (gefestigtes Anwesenheitsrecht) în Elveția, de exemplu, dacă are cetățenia elvețiană sau avea o autorizație de stabilire (Nederlassungsbewilligung), ceea ce nu era cazul recurentelor. În cel mai bun caz, s-ar putea baza (...) pe art. 8 alin. (1) din Convenție și art. 13 alin. (1) din Constituția federală [ Bundesverfassung], întrucât familia pe care o formează reclamanții va suferi în mod provizoriu o distanță și mai mare, deoarece mama și copilul vor trebui să părăsească Elveția înainte ca soțul și tatăl lor să fie eliberați din închisoare. Cu toate acestea, este exclus ca reclamanții să trăiască împreună ca familie până la eliberarea [A.S.]. Posibilitățile de contact direct între deținuți și familia sa vor fi limitate până atunci la vizite scurte în închisoare. Cu toate acestea, dreptul [de restul] familiei de a rămâne în Elveția doar pentru a exercita un drept la fel de limitat ca cel de a vizita reclamantul în prezent în închisoare nu poate fi întemeiat a priori pe art. 8 din convenție, fortiori în cazul în care persoana respectivă nu dispune decât (...) de un permis de ședere și nu de un drept de ședere bine stabilit, astfel încât nu poate conferi niciun drept de reședință soției și copilului său. În sensul jurisprudenței generate de art. 8 din convenție. Ulterior, Oficiul Federal al Străinilor ( Bundesamt für Ausländerfragen) a dispus recurentelor să părăsească Elveția înainte de 29 iunie 2001 și A.S. să facă același lucru la ieșirea din închisoare. Eidgenössisches Justiz- und Polizeidepartment) la 11 mai 2001. Dreptul și practica internă relevante În conformitate cu art. 13 alineatul (1) din Constituția federală elvețiană, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului său, a corespondenței sale și a relațiilor pe care le stabilește prin poștă și telecomunicații. La art. 10 alineatul (1) litera (d) din Legea federală privind șederea și stabilirea străinilor, un străin poate fi expulzat din Elveția, în special, dacă el însuși, sau o persoană care are obligația de a presta, cade în mod continuu și în mare măsură în sarcina asistenței publice La art. 100 alineatul (1) litera (b) punctul 3 din Legea privind organizarea judiciară prevede că Õ o cale de atac în materie de drept administrativ este inadmisibilă în materie de poliție a străinilor, în cazul în care se referă la acordarea sau refuzul de a autoriza un drept la care dreptul federal nu conferă un drept. GRIFS Recurentele susțin încălcarea dreptului lor la respectarea vieții private și de familie, astfel cum este protejat prin art. 8 din Convenție. Ele subliniază că A.S., soțul și tatăl lor, probabil nu va ieși din închisoare înainte de noiembrie 2002. Dacă sunt obligate să părăsească Elveția încă de pe acum, nu vor putea să se întâlnească cu A.S. pentru o perioadă de cel puțin un an și jumătate. Recurentele susțin că este imposibil din punct de vedere financiar să călătorească din Iugoslavia în Elveția pentru a vizita A.S. în închisoare. Nimic nu justifică expulzarea primei reclamante, care nu a prezentat niciodată un pericol pentru ordinea publică elvețiană. Recurentele recunosc că viața lor de familie cu A.S. este în prezent limitată. Prima recurentă își vizitează soțul ori de câte ori este posibil; ulterior, el poate petrece weekendurile acasă. Aceste vizite regulate permit, de asemenea, celei de-a doua reclamante să rămână aproape de tatăl său. Prima reclamantă susține că beneficiază de un contract de muncă regulat și că nu este dependentă de asistența publică. Recurentele se plâng din punctul de vedere al articolului 14 din convenție că au fost victime ale discriminării ca urmare a legăturilor lor familiale cu A.S. EN Recurentele se plâng de o încălcare a articolului 8 din Convenție în măsura în care sunt obligate să părăsească Elveția și, prin urmare, nu vor avea posibilitatea de a vizita A.S., soțul și tatăl lor, în timp ce acesta își ispășește pedeapsa cu închisoarea. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale personale și de familie (...) O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări. Curtea amintește că Convenția nu garantează, ca atare, niciun drept pentru un resortisant străin al unei anumite țări. Cu toate acestea, excluderea unei persoane dintr-o țară în care locuiesc rudele sale apropiate poate constitui o interferență în dreptul la respectarea vieții de familie, astfel cum este protejat prin art. 8 alineatul (1) din Convenție (Moustaquim c. Belgia , Hotărârea din 18 februarie 1991, seria A n 193, p. 18 § 16). În speță, A.S. execută o pedeapsă cu închisoarea, însă recurentele au posibilitatea de a-l vizita regulat. Curtea arată că recurentele nu s-au plâns în această privință de nicio ingerință în dreptul lor la respectarea vieții lor private și familiale, în sensul articolului 8 din convenție. În plus, recurentele nu contestă decizia în sine a autorităților elvețiene de a le trimite înapoi împreună cu A.S., ca familie, în Iugoslavia, însă susțin că, dacă sunt obligate să părăsească Elveția înaintea sa, atunci când se vor întoarce în Iugoslavia, nu vor avea mijloacele de a vizita A.S. în închisoare până la eliberarea acestuia în noiembrie 2002. Prin urmare, se pune întrebarea dacă art. 8 din Convenție obligă un stat membru să vegheze în mod activ asupra faptului că o familie poate vizita în mod regulat, fie de pe teritoriul statului respectiv, fie de pe teritoriul unei alte țări, într-unul dintre membrii săi aflați în închisoare. Curtea reamintește că art. 8 tinde în esență să premieze persoana împotriva interferențelor arbitrare ale autorităților publice. În plus, acesta poate genera obligații pozitive inerente respectării Cu toate acestea, granița dintre obligațiile pozitive și obligațiile negative ale statului în temeiul acestei dispoziții nu este pregătită pentru o definiție precisă. Cu toate acestea, principiile aplicabile sunt comparabile. În ambele cazuri, trebuie să se țină seama de echilibrul corect care trebuie între interesele concurente ale individului și ale societății în ansamblu. ; de asemenea, în cele două ipoteze, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . că Convenția nu acordă deținuților dreptul de a-și alege locul de încarcerare și că separarea și detașarea deținutului familiei sale constituie consecințe inevitabile ale detenției. Cu toate acestea, faptul de a deține o persoană într-o închisoare îndepărtată de familia sa atât de mult încât orice vizită se dovedește de fapt foarte dificilă sau chiar imposibilă, poate constitui, în circumstanțe excepționale, o interferență în viața de familie, posibilitatea ca membrii familiei să viziteze deținutul fiind un factor esențial pentru menținerea vieții de familie ( Ospina Vargas c. Italia (dec.), n 40550/98, 14 mai 2002, nepublicată. În speță, Curtea se referă, pe de o parte, la problemele de organizare considerabile pe care le-ar implica pentru statele membre acest drept pentru o familie de a vizita unul dintre membrii săi care se află în închisoare. Pe de altă parte, aceasta arată că autoritățile elvețiene permit recurentelor să viziteze în mod regulat A.S. și să comunice cu el în scris și prin telefon și că A.S. va fi, aparent, eliberat în noiembrie 2002. Dificultățile cu care se pot confrunta recurentele nu sunt, prin urmare, excesive și nu fac imposibilă viața de familie (Hac 23241/94, Decizia Comisiei din 20 octombrie 1994, Deciziile și rapoartele 79-A, p. 121, cu alte referințe. Având în vedere diferitele interese prezente, Curtea consideră că, în circumstanțele cauzei, art. 8 nu impune autorităților elvețiene obligația de a se asigura activ că recurentele pot vizita A.S. în închisoare. În consecință, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4). În măsura în care recurentele se plâng din unghiul art. 14 din Convenția de a fi supus unei discriminări ca urmare a legăturilor lor familiale cu A.S., Curtea consideră că nu se ridică nicio întrebare în ceea ce privește această dispoziție. Prin urmare, cererea, pentru surplus, este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4). Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi Declare cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă