- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 iulie 2001
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Yesiltepe împotriva Turciei
Traducere în română Auto
TURCIA (solicitarea nr. 28011/95) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 10 iulie 2001 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Yeșiltepe c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă dintr-o președintă a dlui Palmari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțar Maruste judecători Gölcüklü judecător la 13 februarie și 19 iunie 2001, Tribunalul de Primă Instanță, adoptat la această ultimă dată, la data inițială a cauzei, se află o cerere (nr. 28011/95) îndreptată împotriva Turciei, printre care și un resortisant al acestui stat, dl Mehmet Yeșiltepe ( La 3 iulie 1995, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamantul este reprezentat de domnul A. Erdoćan, avocat în baroul din Ankara.
Nu a desemnat un agent pentru procedură în fața Curții. Reclamantul a declarat că este victima unei încălcări a articolului 5 Õ§ 2, 3, 4 și 5 din convenție în acest sens nu a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa, pe care nu a fost imediat adus în fața unui judecător și pe care l-a refuzat nici o cale de atac care să-i permită să pună în discuție legalitatea custodiei sale și nici un drept la despăgubire întemeiat pe durata custodiei sale. Ca urmare a comunicării cererii adresate guvernului de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție.
În februarie 2001, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat admisibile obiecțiile reclamantului cu privire la durata detenției sale, absența unei căi de atac care să îi permită să pună în discuție legalitatea detenției sale și a unui drept la despăgubire întemeiat pe durata detenției sale și a declarat cererea inadmisibilă pentru surplus. La 16 februarie 2001, grefierul secțiunii a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul art. 38 alin. La 14 ianuarie 1995, reclamantul a fost arestat și reținut de poliție și i s-a reproșat că este membru al unei organizații ilegale, Dev-Yol (Voia revoluționară).
La cererea conducerii securităii, la 16 ianuarie 1995, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara a dispus prelungirea custodiei reclamantului până la 26 ianuarie 1995. La 26 ianuarie 1995, reclamantul a fost adus în faa instanei care a stat lângă curtea de securitate a statului Ankara, care a dispus arestarea sa provizorie. Prin actul de punere sub acuzare prezentat la 20 februarie 1995 în temeiul articolului 168 alineatul (2) din Codul penal, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Ankara a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului. 11. Prin Hotărârea din 17 noiembrie 1995, în conformitate cu art. 168 alineatul (2) din Codul penal, Curtea de Securitate a Uniunii Europene l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și 6 luni.
12. Prin Hotărârea din 27 iunie 1996, pronunțată la 3 iulie 1996, Curtea de Casație a conchis hotărârea atacată. Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei care are ca origine cererea nr. 28011/95, introdusă de M. Mehmet Yeșiltepe, guvernul turc oferă acestuia să plătească suma de 37 000 (treizeci și șapte de mii) de franci francezi pentru prejudicii materiale și morale, precum și pe cheltuiala și cheltuielile de judecată, imediat după notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Această plată va însemna soluționarea definitivă a cauzei. Mai mult decât atât, în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție.
14. Prin scrisorile din 7 februarie și 6 iunie 2001, guvernul a indicat că sumele menționate în regulamentele amiabile nu ar fi supuse nici unei taxe. 15. La 28 martie 2001, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentantul reclamantului, observ că guvernul turc este pregătit să-mi plătească suma de 37 000 (trente-7 mii) de franci francezi pentru prejudiciul material și moral, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări a cauzei în scris, având ca origine cererea nr. 28011/95, pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. J a acceptat această propunere și, în plus, a renunțat la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri.
Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație a fost soluționată în cadrul regulamentului amiabil la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt dispus să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 16. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție) și de scrisorile guvernului din 7 februarie și 6 iunie 2001 menționate mai sus. Curtea se asigură că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele 37 § in fine ale Convenției și 62 § 3 din regulament. 17. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza de la rol.
PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L.UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza din rolul Lund act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 10 iulie 2001 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Michael O.Boyle Elizabeth Palm Modulator președinte
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE YEȘILTEPE
c. TURQUIE (Requête n° 28011/95) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 10 juillet 2001 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Yeșiltepe c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm , présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , B. Zupančič , T. Panțîru , R. Maruste , juges , F. Gölcüklü , juge ad hoc, et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 13 février et 19 juin 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 28011/95) dirigée contre la Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Mehmet Yeșiltepe (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 3 juillet 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par M e A. Erdoğan, avocat au barreau d’Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent pour la procédure devant la Cour.
Le requérant allègue qu’il est victime d’une violation de l’article 5 §§ 2, 3, 4 et 5 de la Convention en ce qu’il n’a pas été informé des accusations portées à son encontre, qu’il n’a pas été aussitôt traduit devant un juge, et qu’il n’a disposé ni d’une voie de recours lui permettant de mettre en cause la légalité de sa garde à vue ni d’un droit à réparation fondé sur la durée de sa garde à vue .
A la suite de la communication de la requête au Gouvernement par la Commission, l’affaire a été transférée à la Cour le 1 er novembre 1998 en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. Le 13 février 2001, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré recevables les griefs du requérant concernant la durée de sa garde à vue, l’absence d’une voie de recours lui permettant de mettre en cause la légalité de sa garde à vue et d’un droit à réparation fondé sur la durée de sa garde à vue. Elle a déclaré la requête irrecevable pour le surplus.
Le 16 février 2001, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 17 avril 2001 et 15 mars 2001 respectivement, le Gouvernement et le représentant du requérant ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
Le 14 janvier 1995, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue par la police. Il lui fut reproché d’être membre d’une organisation illégale, Dev-Yol (Voie révolutionnaire).
Le procès-verbal d’arrestation dressé le même jour par la police fit état des chefs d’accusation à son encontre. Le requérant signa ledit procès-verbal.
Sur demande de la direction de la sûreté, en date du 16 janvier 1995, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara ordonna la prolongation de la garde à vue du requérant jusqu’au 26 janvier 1995.
Le 26 janvier 1995, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara, qui ordonna sa mise en détention provisoire.
Par acte d’accusation présenté le 20 février 1995, en application de l’article 168 § 2 du code pénal, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara intenta une action pénale contre le requérant.
Par arrêt du 17 novembre 1995, en application de l’article 168 § 2 du code pénal, la cour de sûreté de l’Etat condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de douze ans et six mois.
Par arrêt du 27 juin 1996, prononcé le 3 juillet 1996, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué. EN DROIT
Le 4 mai 2001, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 28011/95, introduite par M. Mehmet Yeșiltepe, le gouvernement turc offre de verser à celui-ci la somme de 37 000 (trente-sept mille) francs français au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens, dès la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
Par lettres des 7 février et 6 juin 2001, le Gouvernement a indiqué que les sommes mentionnées dans les règlements amiables ne seraient soumises à aucune taxe.
Le 28 mars 2001, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par le représentant du requérant : « Je note que le gouvernement turc est prêt à me verser la somme de 37 000 (trente-sept mille) francs français au titre du préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 28011/95 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention) ainsi que des lettres du Gouvernement en date des 7 février et 6 juin 2001 mentionnées ci-dessus. Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 juillet 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente