TURCIA Cererea nr. 25724/94 HOTĂRÂREA ÎN MATERIE DE STRASBURG 30 ianuarie 2001 În litigiul Cihan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor L'pei (secțiunea I), care se află într-o cameră compusă din E. Palm președinta dnii L. Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson B. Zupančič T. Pantiru R. Maruste judecători F. Gölcüklü judecător ad-hoc, O După deliberarea sa în camera Consiliului la 26 octombrie 1999 și 9 ianuarie 2001, înmânarea hotărârii în cauza respectivă, adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o rejudecare (nr. 25724/94) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Ahmet Cihan ( La 27 august 1994, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Scopul cererii este de a obține o decizie pe punctul de a afla dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. (c), 2, 3, 4 și 5 din Convenție.
La 27 noiembrie 1996, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitând la prezentarea în scris a observațiilor privind admisibilitatea și temeinicia sa. Guvernul și-a prezentat observațiile la 27 noiembrie 1996, iar reclamanta a răspuns la aceasta la 4 aprilie 1997. Ca urmare a comunicării cererii adresate guvernului de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Regulamentul de procedură).
1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 1 din regulament. În urma deportării dlui R La 19 și, respectiv, 27 octombrie 2000, reprezentantul reclamantului și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluionări pe cale amiabilă a cauzei. Cetățean turc născut în 1954, dl Cihan, la momentul faptelor cauzei, era membru al Comitetului Administrativ al DEP (Partea Democrației), dizolvat de Curtea Constituțională la 16 iunie 1994 din cauza așa-numitelor activități separatiste. 10. La 8 martie 1994, potrivit declarațiilor sale, reclamantul a fost arestat de poliție la Ankara fără mandat de arestare, în timp ce vizita anumite asociații și sindicate în cadrul activităților sale politice în cadrul DEP.
El a fost reținut la sediul secției antiterorism a conducerii securității din Ankara. În aceeași zi, Hotărârea de Securitate a informat Secțiunea antiterorism că reclamantul a fost căutat de către Hotărârea de Securitate din Istanbul pentru o încălcare menționată la articolele 141 și 142 [din Codul Penal] și de Legea privind asociațiile, precum și de jandarmeria din Tunceli pentru o încălcare prevăzută de Legea nr. 6136. 12. La 10 martie 1994, conducerea securităii a informat Parchetul în apropierea Curii de Securitate de la … La 11 martie 1994, Consiliul reclamantului a prezentat un recurs la procurorul Republicii în care pretindea că a fost informat că clientul său fusese arestat pe motiv că încălcase legea privind asociațiile, precum și articolele 141 și 142 din Codul Penal și că acesta era căutat de către conducerea securității din Tunceli.
Cu toate acestea, prima presupusă încălcare ar fi trebuit, pe de o parte, să fie prescrisă, având în vedere faptul că 18 ani s-au scurs deja și, pe de altă parte, că articolele 141 și 142 din Codul Penal au fost abrogate. În plus, acesta sprijină pe deplin nici un motiv care ar putea justifica căutarea clientului său de către conducerea securității din Tunceli. În orice caz, având în vedere progresul tehnic în materie de comunicare, situația clientului său ar fi trebuit să fie clarificată deja. El a fost informat cu privire la extinderea clientului său. Potrivit reclamantului, această cerere a rămas fără răspuns din partea autorităților. 14. În aceeași zi, procurorul republicii a dispus prelungirea custodei reclamantului până la 16 martie 1994 printr-un mandat de arestare.
Acest mandat nu a fost semnat de solicitant. 15. Tot la 11 martie 1994, conducerea securității din Istanbul a informat conducerea securității că dl Cihan fusese arestat la 5 februarie 1981 în timpul unei operațiuni împotriva unei organizații ilegale înarmate și eliberat la 6 februarie 1981. Septembrie 1983. Prin hotărârea din 22 martie 1988, el fusese condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de șase ani și opt luni. După ce și - a ispășit pedeapsa, el nu mai era printre persoanele căutate. 16. La o dată necunoscută, conducerea securității din Tunceli a informat conducerea securității pe care le-a văzut în arhive, au existat două înregistrări cu privire la ; potrivit celui de-al doilea, a fost arestat, iar mandatul de arestare pronunțat împotriva sa a rămas fără obiect.
În cele din urmă, el a arătat că a fost mai căutat. 17. La 15 martie 1994, reclamantul a fost examinat de un medic legist, membru al institutului medico-legal al lui Ankara, care nu a demascat nici o urmă de violență. Apoi a fost eliberat, fără să fi fost adus în fața unui judecător sau a unui magistrat. 18. La 10 mai 1994, la cererea reclamantului, procurorul Republicii i-a eliberat un certificat prin care să indice că nu a fost pronunțată nici o declarație împotriva sa.
LA 10 noiembrie 2000, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, semnată la 27 octombrie 2000: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 25724/94, introdusă de dl Ahmet Cihan, guvernul turc oferă acestuia suma de 50 000 de franci francezi, dintre care 30 000 de franci pentru daune și 20 000 de franci pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, imediat după notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Mai mult decât atât, după pronunțarea hotărârii, persoana în cauză trebuie să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție.
20. La 26 octombrie 2000, Curtea primise deja următoarea declarație, semnată în aceeași zi de către reprezentantul reclamantului, pe baza proiectului de declarație a guvernului, care fusese adus la cunoștința sa și care, în cele din urmă, a fost aprobat ca atare: I a luat cunoștință de declarația guvernului turc potrivit căreia este dispus să-mi plătească suma de 50 000 de franci francezi, dintre care 30 000 de franci pentru daune și 20 000 de franci pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări a cauzei pe cale amiabilă, având ca origine cererea nr. 25724/94 pe care am înaintat-o în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului pe cale amiabilă la care am ajuns eu și guvernul.
În plus, sunt obligat să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din convenție). Aceasta se asigură că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale (articolele fine din convenție și 3 din regulament). să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 30 ianuarie 2001 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Michael O
c. TURQUIE ( Requête n° 25724/94 ) ARRÊT ( Règlement amiable ) STRASBOURG 30 janvier 2001 En l’affaire Cihan c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm , présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , B. Zupančič , T. Panțîru , R. Maruste , juges , F. Gölcüklü , juge ad hoc, et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 26 octobre 1999 et 9 janvier 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 25724/94) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Ahmet Cihan (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 27 août 1994 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant est représenté par M e Aydın Erdoğan, avocat au barreau d’Ankara. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné un agent pour la procédure devant la Cour.
3.La requête a pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l’Etat défendeur aux exigences de l’article 5 §§ 1 c), 2, 3, 4 et 5 de la Convention.
4.Le 27 novembre 1996, la Commission (deuxième chambre) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur sa recevabilité et son bien-fondé. Le Gouvernement a présenté ses observations le 27 novembre 1996, et la partie requérante y a répondu le 4 avril 1997.
5.A la suite de la communication de la requête au Gouvernement par la Commission, l’affaire a été transférée à la Cour le 1 er novembre 1998 en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention.
6.La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement. A la suite du déport de M. Rıza Türmen, juge élu au titre de la Turquie (article 28), le Gouvernement a désigné M. F. Gölcüklü pour siéger en qualité de juge ad hoc (articles 27 § 2 de la Convention et 29 § 1 du règlement).
7.Le 26 octobre 1999, la Cour a déclaré la requête recevable.
8.Les 19 et 27 octobre 2000 respectivement, le représentant du requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT
9.Citoyen turc né en 1954, M. Cihan, à l’époque des faits de la cause, était membre du comité administratif du DEP (Parti de la Démocratie), dissous par la Cour constitutionnelle le 16 juin 1994 en raison d’activités dites séparatistes.
10.Le 8 mars 1994, selon ses dires, le requérant fut arrêté par la police à Ankara sans mandat d’arrestation alors qu’il rendait visite à certaines associations et syndicats dans le cadre de ses activités politiques au sein du DEP. Il fut placé en garde à vue dans les locaux de la section anti-terrorisme de la direction de la sûreté d’Ankara (« la direction de la sûreté »).
11.Le même jour, la direction de la sûreté informa la section anti-terrorisme que le requérant était recherché par la direction de la sûreté d’Istanbul pour une infraction visée aux articles 141 et 142 [du code pénal] et à la loi sur les associations ainsi que par la gendarmerie de Tunceli pour une infraction prévue à la loi n° 6136.
12.Le 10 mars 1994, la direction de la sûreté informa le parquet près la cour de sûreté de l’Etat d’Ankara du placement en garde à vue du requérant et lui en demanda la prolongation.
13.Le 11 mars 1994, le conseil du requérant présenta un recours au procureur de la République dans lequel il affirma avoir été informé que son client avait été arrêté au motif qu’il avait enfreint la loi sur les associations ainsi que les articles 141 et 142 du code pénal et qu’il était recherché par la direction de la sûreté de Tunceli. Toutefois, la première prétendue infraction aurait dû, d’une part, être prescrite, vu le fait que dix-huit ans s’étaient déjà écoulés, et d’autre part, que les articles 141 et 142 du code pénal avaient été abrogés. Il soutint en outre qu’il n’existait aucune raison qui pourrait justifier la recherche de son client par la direction de la sûreté de Tunceli. De toute façon, vu le progrès technique en matière de communication, la situation de son client aurait dû être déjà éclaircie. Il demanda l’élargissement de son client. Selon le requérant, cette demande resta sans réponse de la part des autorités.
14.Le même jour, le procureur de la République ordonna la prolongation de la garde à vue du requérant jusqu’au 16 mars 1994 par un mandat de garde à vue. Ce mandat ne portait pas la signature du requérant.
15.Toujours le 11 mars 1994, la direction de la sûreté d’Istanbul informa la direction de la sûreté que M. Cihan avait été arrêté le 5 février 1981 lors d’une opération dirigée contre une organisation illégale armée et relâché le 6 septembre 1983. Par un jugement du 22 mars 1988, il avait été condamné à une peine d’emprisonnement de six ans et huit mois. Ayant purgé sa peine, il ne figurait plus parmi les personnes recherchées.
16.A une date indéterminée, la direction de la sûreté de Tunceli informa la direction de la sûreté qu’au vu des archives, il existait deux enregistrements concernant l’intéressé. Selon le premier, l’intéressé figurait parmi les personnes recherchées ; selon le deuxième, il avait été arrêté et le mandat d’arrêt rendu à son encontre était donc resté sans objet. Enfin, il releva que l’intéressé n’était plus recherché.
17.Le 15 mars 1994, le requérant fut examiné par un médecin légiste, membre de l’institut médico-légal d’Ankara, qui ne décela aucun trace de violence. Ensuite, il fut mis en liberté, sans avoir été traduit devant un juge ou un magistrat.
18.Le 10 mai 1994, à la demande du requérant, le procureur de la République lui délivra une attestation indiquant qu’aucune instruction n’avait été entamée à son encontre. EN DROIT
19.Le 10 novembre 2000, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement, signée le 27 octobre 2000 : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 25724/94, introduite par M. Ahmet Cihan, le gouvernement turc offre de verser à celui-ci la somme de 50 000 francs français, dont 30 000 francs au titre du dommage et 20 000 francs au titre des frais et dépens, dès la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
20.Le 26 octobre 2000, la Cour avait déjà reçu la déclaration suivante, signée le même jour par le représentant du requérant, sur la base du projet de déclaration du Gouvernement, qui avait été porté à sa connaissance et qui finalement a été entériné en tant que tel : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement turc selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 50 000 francs français, dont 30 000 francs au titre du dommage et 20 000 francs au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 25724/94 que j’ai introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Etat turc à propos des faits à l’origine de ladite requête jusqu’au prononcé de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
21.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
22.Partant, il échet de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 janvier 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente