TURCIA Cererea nr. 35849/97 HOTĂRÂREA (regulament amiabil) STRASBURG 10 iulie 2001 În lacul Ertu Electroluxrul c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnul Palm Președinte Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Zupančič Panțiru Maruste judecători F. Gölcüklü judecător ad-hoc, O După deliberarea sa în camera Consiliului la 14 decembrie 1999 și 19 iunie 2001, Hotărârea sa a fost adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 35849/97) îndreptată împotriva Republicii Turcia și a cărei resortisantă a acestui stat, Șerife Ertu La 27 februarie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( T. Uluçevik, precum și de domnul H.K.
Gür, ministrul plenipotențiar, director general adjunct pentru Consiliul Europei și drepturile de la mai aproape de Ministerul Afacerilor Externe din Ankara. Cererea are ca obiect să obțină o decizie pe punctul de a afla dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. La 20 mai 1998, Comisia (Camera a doua) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitând la prezentarea în scris a observațiilor privind admisibilitatea și temeinicia sa. În urma intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la 1 noiembrie 1998, examinarea cauzei a fost încredințată, în conformitate cu art. 5 alin. 2 din protocolul menționat anterior, noii Curți. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].
În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 1 din Regulamentul de procedură. În urma deportării dlui R (b) Convenției. La 29 aprilie 2000 și, respectiv, 2 martie 2001, reprezentanții reclamanților și guvernul au prezentat declarații oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. În decembrie 1990, a fost expropriat un teren deținut de reclamanta din Izmir de către Hotărârea Generală Drumuri Naționale (Karayollar La 5 iunie 1991, recurenta a sesizat instanța în instanță de mare instanță din D.Izmir cu o acțiune în creștere a dreptului de proprietate. 10. Prin hotărârea din 30 decembrie 1991, instanța a acordat reclamantei o creștere de 329 940 824 de lire turce (TRL), plus un interes moratoriu de 30%, începând cu 22 decembrie 1990, data de expropriere.
11. Prin hotărârea din 15 mai 1992, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 12. La 27 septembrie 1996, reclamanta a primit suma de 910 544 000 TRL cu titlu suplimentar plus o rată de 30 % laan. 13. La inflație în Turcia, măsurată de indicele prețurilor cu amănuntul a fost, în 1992-1996, de 83,68% laan în medie. La 28 martie 2001, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, semnată la 2 martie 2001 declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei, care are ca origine cererea nr. 35849/97 formulată de M. Șerife Ertu.Rul, guvernul turc oferă acesteia suma de 50 687 (cinci mii șase sute nouăzeci și șapte) dolari americani pentru daune și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. Această declarație ține cont de pierderea pecuniară datorată plății întârziate de către instanță a indemnizațiilor suplimentare de expropriere, dar nu include nici o evaluare a motivelor care pot justifica această pierdere în dreptul intern. Mai mult decât atât, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 15. Prin scrisorile din 7 februarie și 6 iunie 2001, guvernul a indicat că sumele menționate în regulamentele amiabile nu ar fi supuse nici unei taxe.
16. La 3 mai 2000, Curtea primise deja următoarea declarație, semnată de unul dintre reprezentanții recurentei la 29 aprilie 2000 pe baza proiectului de declarație a guvernului, care fusese adus la cunoștința sa și care a fost, în cele din urmă, aprobat ca atare Am luat cunoștință de declarația guvernului turc conform căreia este dispus să-mi plătească suma de 50 687 (cinci mii șase sute nouăzeci și șapte) de dolari americani pentru daune și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei având ca origine cererea nr. 35849/97 introdusă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această propunere este acceptată și, de asemenea, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri.
Declar că această declarație a fost soluționată definitiv. Această declarație se referă la soluționarea pe cale amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt dispus să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 17. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție) și de scrisorile guvernului din 7 februarie și 6 iunie 2001 menționate anterior. De asemenea, se asigură că regulamentul menționat se bazează pe respectarea drepturilor omului, așa cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) din Convenție și art. 62 alineatul (1) din Convenție].
3 din regulament. 18. Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza de la rol. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L.UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza din rolul Lund act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 10 iulie 2001 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Michael O.Boyle Elizabeth Palm Modulator președinte
c. TURQUIE ( Requête n° 35849/97 ) ARRÊT (règlement amiable) STRASBOURG 10 juillet 2001 En l’affaire Ertuğrul c. la Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me E. Palm , présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , B. Zupančič , T. Panțîru , R. Maruste , juges , F. Gölcüklü , juge ad hoc, et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 14 décembre 1999 et 19 juin 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n° 35849/97) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, Șerife Ertuğrul (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 27 février 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.La requérante est représentée par M es Emine Nurdan Anlı et Rıfat Bülent Anlı, avocats au barreau d’Izmir. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. T. Uluçevik, ainsi que par M. H.K. Gür, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l’Europe et les Droits de l’Homme près le ministère des affaires étrangères à Ankara.
3.La requête a pour objet d’obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l’Etat défendeur aux exigences de l’article 1 er du Protocole n° 1 à la Convention. Le 20 mai 1998, la Commission (deuxième chambre) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement, en l’invitant à présenter par écrit des observations sur sa recevabilité et son bien-fondé.
4.A la suite de l’entrée en vigueur du Protocole n° 11 le 1 er novembre 1998, l’examen de l’affaire a été confié, en application de l’article 5 § 2 dudit Protocole, à la nouvelle Cour.
5.La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement. A la suite du déport de M. Rıza Türmen, juge élu au titre de la Turquie (article 28), le Gouvernement a désigné M. F. Gölcüklü pour siéger en qualité de juge ad hoc (articles 27 § 2 de la Convention et 29 § 1 du règlement).
6.Le 4 avril 2000, après un échange de correspondance, le greffier de section a proposé aux parties la conclusion d’un règlement amiable au sens de l’article 38 § 1 b) de la Convention. Les 29 avril 2000 et 2 mars 2001 respectivement, les représentants des requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire. EN FAIT I.
7. Citoyenne turque née en 1933, la requérante réside à Izmir.
8.En décembre 1990, un terrain appartenant à la requérante sis à Izmir fut exproprié par la Direction générale des routes nationales ( Karayolları Genel Müdürlüğü , « la Direction ») pour la construction d’une voie périphérique. Une indemnité fixée par la Direction fut versée à la requérante à la date d’expropriation.
9.Le 5 juin 1991, la requérante saisit le tribunal de grande instance d’Izmir d’un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
10.Par un jugement du 30 décembre 1991, le tribunal accorda à la requérante une augmentation de 329 940 824 livres turques (TRL), majorée d’un intérêt moratoire de 30 %, à compter du 22 décembre 1990, date de l’expropriation.
11.Par un arrêt du 15 mai 1992, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
12.Le 27 septembre 1996, la requérante perçut la somme de 910 544 000 TRL à titre d’indemnité complémentaire majorée d’un taux de 30 % l’an.
13.L’inflation en Turquie, mesurée par l’indice des prix du détail était, en 1992-1996, de 83,68 % l’an en moyenne. EN DROIT
14.Le 28 mars 2001, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement, signée le 2 mars 2001 : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 35849/97, introduite par M me Șerife Ertuğrul, le gouvernement turc offre de verser à celle-ci la somme de 50 687 (cinquante mille six cent quatre-vingt-sept) dollars américains au titre du dommage et au titre des frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire. La présente déclaration tient compte de la perte pécuniaire due au paiement tardif par l’Etat des indemnités complémentaires d’expropriation mais ne comporte aucune évaluation sur les raisons qui peuvent justifier cette perte en droit interne. En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
15.Par lettres des 7 février et 6 juin 2001, le Gouvernement a indiqué que les sommes mentionnées dans les règlements amiables ne seraient soumises à aucune taxe.
16.Le 3 mai 2000, la Cour avait déjà reçu la déclaration suivante, signée par un des représentants de la requérante le 29 avril 2000 sur la base du projet de déclaration du Gouvernement, qui avait été porté à sa connaissance et qui a finalement été entériné en tant que tel : « J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement turc selon laquelle il est prêt à me verser la somme de 50 687 (cinquante mille six cent quatre-vingt-sept) dollars américains au titre du dommage et au titre des frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 35849/97 introduite devant la Cour européenne des Droits de l’Homme. J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de ladite requête. Je déclare l’affaire définitivement réglée. La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention. »
17.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention) ainsi que des lettres du Gouvernement en date des 7 février et 6 juin 2001 mentionnées ci-dessus. Elle est assurée en outre que ledit règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
18.Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer l’affaire du rôle ; 2. Prend acte de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 juillet 2001 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente