PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARȚIONALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 40663/98 de către ASITO împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 10 iulie 2001 în calitate de Cameră compusă de dna Președintele Palm Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Panțîru Maruste judecători și dna M. O’Boyle având în vedere cererea de mai sus introdusă la 5 februarie 1998 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 6 aprilie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere hotărârea parțială a Secțiunii din 16 martie 1999, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de societatea reclamantă, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Societatea reclamantă este o societate de asigurare încorporată din Moldova, cu ședința sa în Chișinău. Este reprezentată în fața Curții de către avocatul său, dl I. Babei. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează: Circumstanțele cazului La 12 iunie 1991, o comisie guvernamentală a permis societății reclamante să efectueze „operațiuni bancare și de investiții”, în afară de principala sa activitate de asigurare. La 28 noiembrie 1991, societatea reclamantă a obținut de la Banca Națională a Moldovei o licență pentru a participa la operațiuni bancare. În cadrul unei proceduri de audit de rutină, societatea a refuzat să divulge cărțile și cheltuielile, susținând că nu a efectuat nicio activitate bancară. La 13 octombrie 1992, licența societății solicitantă a fost retrasă. Societatea reclamantă nu a contestat această decizie. La 25 noiembrie 1994, societatea reclamantă a încheiat un contract de un an („contract”), cu societatea F., intitulată „Tranzacționarea comercială comună”. Societatea reclamantă a efectuat o contribuție de capital de 330.000 lei moldovenești (MDL) societății F. pentru producția de sticle de brandy și plute, și în schimb a fost de a primi suma de MDL 269.500, plătită în tranșe lunare. A fost, de asemenea, să ramburseze contribuția la capital într-o sumă forfetară până la 25 noiembrie 1995. Nerespectarea condițiilor contractului a acordat o penalizare de 0,5% din suma nerambursată pentru fiecare zi întârziată. Prin contract suplimentar, societatea F. a ipotecat instalația și echipamentul său, ca garanție contractuală. Până la 23 aprilie 1996, societatea F. a plătit societății reclamante MDL 420.750. Datorită încetinirii economiei naționale, societatea F. nu a putut plăti integral soldul și nu a avut nici o perspectiva rezonabilă de a-l putea plăti în conformitate cu termenii contractului. La 24 mai 1996, societatea reclamantă a depus o cerere la Curtea de Arbitraj a Republicii Moldova pentru încălcarea contractului și a solicitat ca societatea F. să plătească MDL 468 472 ca returnare a contribuției la capital și a sancțiunilor contractuale. a argumentat că contractul conține o obligație implicită, care rezultă din natura și scopul contractului, că societatea reclamantă a fost de a contribui la cheltuielile și pierderile întreprinderii comune. Întrucât societatea a experimentat pierderi, în ciuda faptului că a avut o bună credință în performanță, aceasta a solicitat o ajustare sau anulare a datoriei MDL 468 472, invocand dispozițiile Codului Civil privind repartizarea riscurilor în întreprinderile comune. Ca argument subsidiar, a susținut că, în absența acestei obligații implicite, contractul a devenit un credit regulat, pentru care societatea reclamantă nu deține o licență. La 23 iulie 1996, A. P., membru al Parlamentului moldovenesc și reprezentant al unei comisii parlamentare acuzate de controlul „observării legii, prevenirea corupției și a criminalității organizate” (comisia parlamentară), a adresat Curții de Arbitraj o scrisoare. În acest document, el atrage atenția asupra faptului că comisia parlamentară a primit o plângere de la compania F. în ceea ce privește ilegalitățile din contract și a întrebat dacă este posibil, având în vedere gravitatea acuzației, pentru ca cazul să nu fie auzit în absența părților și a procurorului. În hotărârea sa din 1 august 1996, Curtea de Arbitraj a admis în parte cererea societății reclamante. Acesta a constatat o încălcare a contractului și a apărării societății respingute, din cauza faptului că „normele juridice nu permit Curții de Arbitraj să modifice obiectul și cererea unui litigiu”. Cu toate acestea, aceasta a redus sancțiunile contractuale cu 50%, estimarea cererii disproporționate în raport cu daunele reale suportate de societatea reclamantă și a eliberat un ordin de plată pentru o sumă de MDL 327 474,75, din care MDL 315.412.50 a reprezentat datoria și sancțiunile, în timp ce MDL 12.062.25 a reprezentat impozitul de stat. Această decizie a fost executabilă înainte de 1 noiembrie 1996. În iunie - iulie 1996, Procurorul General a solicitat avizul expert în contract. Într-un raport redactat de doi academici, s-a susținut că contractul are toate caracteristicile unei operațiuni de credit. Potrivit Ministerului Finanțelor, contractul a fost legal și nu a produs nicio daune statului. Retragând observațiile referitoare la dispozițiile Legii privind băncile și activitățile bancare, Banca Națională a concluzionat că, deși contractul a fost similar cu o operațiune de credit, „nu a contrazis capitolul 38 din Codul Civil”. Rezultatele acestei cercetări nu au fost făcute publice. La 20 august 1996, Procurorul General a depus un recurs obișnuit (recursuri ) împotriva hotărârii din 1 august 1996, susținând că contractul este o operațiune de credit deghizată. El a subliniat că societatea reclamantă și-a pierdut licența bancară și că practică o rată de dobânzi mult mai mare decât orice bancă din Moldova. Procurorul General a solicitat, de asemenea, o ședere a executării. La 6 septembrie 1996, Curtea de Arbitraj a admis șederea executării. La 28 noiembrie 1996 a intrat în vigoare „Legea privind instanțele economice” care unifica arbitrajul cu instanțele civile într-un „Tribunal Economic”. Reorganizarea justiției a dus la suspendarea ședințelor pe parcursul a câteva luni. În aprilie 1997, societatea reclamantă a solicitat în mai multe ocazii procurorul general să intervină pentru ca instanța să relueze examinarea cazului său. La 14 aprilie 1997, Procurorul general a retras apelul împotriva hotărârii din 1 august 1996 și pentru suspendarea executării. Hotărârea Curții de Arbitraj a devenit astfel finală. La 19 aprilie 1997, A. P. a scris procurorului general o scrisoare pentru a-l informa că doi funcționari au fost delegați de către comisia parlamentară pentru a examina motivele juridice ale retragerii recursului. La 16 iunie 1997, Procurorul general a depus în temeiul articolului 38 § 3 din Legea Curților Economice un recurs de anulare (recurs în annulare ), care este un recurs extraordinar, împotriva hotărârii din 1 august 1997, solicitând ca contractul să fie declarat nul și nul pentru nerespectarea Legii privind băncile și activitățile bancare. La 23 septembrie 1997, camera de apel a Tribunalului Economic a permis apelul pentru anulare, dar a respins reclamația societății reclamante ca fiind nepotrivit. Camera de apel a considerat că contractul este o societate comună și, prin urmare, în temeiul articolului 456 din Codul Civil, cheltuielile și pierderile trebuie împărțite în proporție cu contribuția părților. Camera de apel a constatat că societatea F. a returnat întreaga investiție de capital, plus o sumă globală de 90.750 MDL, în ciuda profiturilor sale, care nu au fost mai mari decât 10.976. Prin urmare, camera de recurs a concluzionat că F. nu a plătit nici o sumă suplimentară. În ceea ce privește sancțiunile contractuale, a considerat că au expirat în conformitate cu statutul. La 3 noiembrie 1997, societatea reclamantă a apelat împotriva deciziei din 23 septembrie 1997, susținând că contractul era de natură privată și că statul nu a demonstrat un interes public care să intervină în îndeplinirea sa. La 24 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul și a constatat că contractul a fost o operațiune de credit deghizată și că societatea reclamantă nu mai posedă o licență bancară, a concluzionat că un astfel de contract este ilegal. La 25 decembrie 1997, societatea reclamantă a depus o cerere de reexaminare (cere de revizuire) ), respins de Curtea Supremă la 21 ianuarie 1998, din cauza faptului că nu s-au îndeplinit condițiile pentru deschiderea cauzei. Procedura de anulare a contractului La 17 iulie 1996, în conformitate cu art. 5 alin. (2) din Codul de Procedura Civilă, Procurorul General a depus o cerere la Curtea de Arbitraj a Moldovei împotriva societății reclamante și societății F., în căutarea anulării contractului. Potrivit procurorului general, contractul a fost o operațiune de credit deghizată sub rezerva unei rate de dobânzi foarte ridicate și societatea reclamantă nu a avut dreptul la acordarea de credit în absența unei licențe. În hotărârea din 26 iulie 1996, Curtea de Arbitraj a respins cererea. Curtea a constatat că, în conformitate cu Legea privind asigurarea, societățile de asigurare au fost autorizate să furnizeze servicii comerciale și financiare și că activitățile de creditare au fost, de asemenea, permise în temeiul Codului Civil. Curtea de arbitraj nu a examinat problema cerinței de licență. Această hotărâre a devenit finală. La 16 iunie 1997, Procurorul General a interzis, în temeiul articolului 38 § 3 din Legea Curților Economice, un recurs de anulare (recurs în Anulare ) împotriva hotărârii din 16 iulie 1997. La 23 septembrie 1997, Camera de apel a Tribunalului Economic a respins recursul. Procurorul General a interzis în temeiul articolului 278/60 din Codul de procedură civilă un recurs extraordinar (recurs) ) împotriva acestei decizii la 17 noiembrie 1997, cerând anularea contractului și confiscarea profitului. La 24 decembrie 1997, Curtea Supremă a anulat decizia din 23 septembrie 1997 și hotărârea din 26 iulie 1996. Acesta a constatat că contractul era o operațiune de credit deghizată pentru care societatea reclamantă nu avea licență și a declarat nul și nul. Cu toate acestea, Curtea Supremă a respins cererea procurorului general de confiscare a profitului. Societatea reclamantă a depus o cerere de reexaminare (cere de revizuire ) împotriva hotărârii din 24 decembrie 1997. La 21 ianuarie 1998, Curtea Supremă a respins petiția. Procedura de confiscare a sumelor privind contractul În urma procedurilor menționate mai sus, la 2 februarie 1998, Procurorul General și Ministerul Finanțelor au depus o cerere comună cu Tribunalul Economic pentru confiscarea sumei MDL 420.570 din partea societății reclamante care reprezintă investiția în și profitul din contract, pe care societatea F. le-a plătit până la 23 aprilie 1996. La 20 mai 1998, Procurorul General a solicitat reducerea sumei de confiscare. În acest sens, Procurorul General a subliniat că, în conformitate cu art. 10 din Legea privind întreprinderile și profesiile de afaceri, o întreprindere care a exercitat o activitate ilegală a fost responsabilă pentru profitul obținut și pentru o amendă egală cu profitul. Deoarece profitul Asito a constituit 90.750 MDL, Procurorul General a solicitat confiscarea sumei de 181.500 MDL. La 11 decembrie 2000, Guvernul respondent a informat Curtea că, prin decizia din 2 februarie 1999, Tribunalul Economic Chișinău a ordonat confiscarea de la societatea reclamantă a 181.500 MDL, precum și a 5 445 MDL reprezentant impozitele judiciare. La 8 februarie 1999, societatea reclamantă a depus un recurs de anulare (recursuri în annulare ), respins de Camera de Apel a Tribunalului Economic la ședința din 25 octombrie 2000. Societatea reclamantă nu a fost prezentă la audiere și nu se menționează în decizia din 25 octombrie 2000 privind notificarea acesteia către părți. Întrucât societatea reclamantă nu a depus apel ( Prin scrisoarea din 17 ianuarie 2001, societatea reclamantă a informat Curtea că nu a fost prezentă în timpul examinării recursului său la 25 octombrie 2000, și că a învățat pentru prima dată în legătură cu rezultatul procedurii de recurs din scrisoarea Curții din 13 decembrie 2000. La 10 aprilie 2001, Guvernul contestat a informat Curtea că decizia Camerei de Apel a Tribunalului Economic Chișinău din 25 octombrie 2000 nu a fost încă pusă în aplicare. „Procurorul General și deputații săi pot depune, în termen de un an, la Camera de apel a Tribunalului Economic al Republicii Moldova un recurs de anulare (recurse în anulare ) a oricărei decizii finale ale Curții de Arbitraj (...) pe motiv că legea materială sau procedurală a fost încălcată (...). De asemenea, acestea pot solicita o suspendare a executării hotărârii Curții de Arbitraj.” art. 42 „La 27 august 1996 se elimină Legea nr. 414 - XII din 18 decembrie 1990 privind arbitrajul Republicii Moldova”. Legea nr. 1550 din 25 februarie 1998 de modificare a anumitor acte legislative Articolul III La art. 38 § 3 din Legea nr. 970 din 24 iulie 1996 privind Curtele Economice trebuie excluse cuvintele „din un an”. Codul de procedură civilă art. 5 (2) e) și f) „Cortele pot începe să examineze o acțiune civilă (...) la cererea procurorului, în cazurile legate (...) de interesul statului și al societății în ceea ce privește (...) (e) (...) nulitatea contractelor care încălcă interesul statului” (; f) (...) și pentru anularea actelor și activităților de corupție și protecționism.” art. 278/60 „Părțile, (...) [și] Procurorul General (...) pot depune la Curtea Supremă un recurs extraordinar împotriva oricărei decizii judiciare finale ale Tribunalului Economic al Republicii, din următoarele motive: (1) în cazul în care hotărârea nu are nicio bază juridică sau este contrară legii sau a fost aplicată în mod nedrept (...).” art. 325 „Hotărârile care au devenit finale (...), precum și cele pronunțate de instanța de casă cu privire la meritul pot fi supuse reexaminării în următoarele cazuri: (...) 11) în cazul în care hotărârile irevocabile care au fost pronunțate de instanțe de același nivel sau de un nivel diferit de jurisdicție sunt contradictorii (...). Aceeași dispoziție ar trebui să se aplice hotărârilor contradictorii pronunțate de instanța de casă.” Codul civil, capitolul 38 art. 455 „(...) participarea părților la o societate comună constă din bani, bunuri sau de muncă. Toate contribuțiile și profiturile sunt bunuri comune. O parte la un astfel de acord nu poate dispune liber de acțiunile sale, în absența consimțământului cealaltă parte.” art. 456 „(...) De fiecare dată când părțile nu au fost de acord cu privire la modul de acoperire a cheltuielilor și pierderilor, acestea trebuie să fie acoperite de proprietatea comună și, dacă acest lucru se dovedește insuficient, acestea trebuie să fie împărtășite între părți, în proporție cu contribuția lor.” Legea nr. 601 din 12 iunie 1991 privind activitățile bancare și bancare „Activitatea bancară în Republica Moldova se desfășoară prin intermediul Băncii Naționale a Moldovei și băncilor comerciale înființate în temeiul prezentei legi.” art. 10 „Persoanele private și morale pot desfășura activități bancare numai după ce a obținut consimțământul Băncii Naționale a Moldovei, după adoptarea statutului de către membrii fondatori și după înregistrarea lor la Băncii Naționale.” jurisprudența privind cererile procurorului în temeiul art. 5 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă Între 1989 și 1999, Procurorul General a făcut puțină utilizare a menționată art. 5 alin. (2) și instanțele l-au interpretat într-un mod restrictiv. O cerere de încheiere a contractului a fost respinsă, pentru că nu se referă nici la categoriile de persoane protejate în temeiul dispoziției, nici la interesul statului (Cortea de apel a Moldovei, hotărârea nr. 2r-523 din 15.01.1998). Într-o cerere de anulare a unei vânzări de apartamente pentru nerespectarea permisului de reședință, Curtea Supremă a recunoscut interesul statului, dar a respins cauza privind fondul (Curtea Supremă de Justiție, hotărârea plenară nr. 4r/a-17/99 din 8.11.1999). COMPLAINTS Societatea reclamantă se plâng, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că cazul său nu a fost hotărât de o instanță independentă. În acest sens, susține că A. P., membru al Parlamentului moldovenesc, a interferat cu activitatea Curții de Arbitraj prin exprimarea punctelor de vedere cu privire la litigiul pe care îl așteaptă în fața acestei instanțe. Societatea reclamantă susține că cauza sa nu a fost acuzată de un tribunal imparțial, în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție. Se plânge în acest sens că, în cadrul procedurii de execuție a contractului, același judecător al Curții Supreme a examinat atât recursul la 24 decembrie 1997, cât și petiția de reexaminare la 21 ianuarie 1998. Societatea reclamantă plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 că a fost refuzat dreptul la o audiere echitabilă, deoarece Ministerul Finanțelor nu a fost convocat ca martor în cadrul procedurii a) și b) și că instanța internă a permis procurorului general să intervină într-un litigiu privat. Societatea reclamantă susține în cele din urmă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Se plânge de decizia din 23 septembrie 1997 de Camera de Apel a Tribunalului Economic care permite recursul de anulare împotriva hotărârii finale din 1 august 1996 și a hotărârii din 24 decembrie 1997 a Curții Supreme de Justiție care a anulat hotărârea finală din 26 iulie 1996. În acest sens, societatea reclamantă subliniază cererea procurorului general de confiscare a bunurilor. Societatea reclamantă se plânge, de asemenea, că nu a fost informată cu privire la data examinării recursului său la 25 octombrie 2000, și că, prin urmare, recursul a fost examinat fără a fi prezent. Societatea reclamantă se plâng că cazul său nu a fost hotărât de o instanță independentă, de la A. P., un parlamentar, care a interferat cu activitatea Curții de Arbitraj a Moldovei prin exprimarea opiniilor sale cu privire la litigiul pe care îl așteaptă în fața acestei instanțe. Aceasta presupune o încălcare a articolului 6 § 1 care, în partea sa relevantă, prevede după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” Guvernul consideră că scrisoarea trimisă la 19 aprilie 1997 de A. P. la Procurorul General nu a avut nici o relevanță în ceea ce privește examinarea cazului de către instanțe. Iulie 1996, acest lucru a fost destinat doar să reamintească dispozițiile juridice referitoare la dreptul părților de a fi prezente la audiere. Societatea reclamantă susține că intervenția A. P. a fost prejudicială pentru dreptul său la un tribunal independent. Curtea constată că corespondența în cauză a avut loc la 23 iulie 1996 și, respectiv, 19 aprilie 1997, înainte de ratificarea Convenției de la Moldova la 12 septembrie 1997. Curtea constată, prin urmare, că această plângere este incompatibilă ratione temporis cu dispozițiile Convenției. Societatea reclamantă se plâng, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că cazul său nu a fost auzit de un tribunal imparțial în cadrul procedurii în temeiul a), deoarece același grup de judecători ai Curții Supreme a examinat cazul la 24 decembrie 1997 și apoi la 21 ianuarie 1998. Guvernul susține că faptul că aceiași judecători au examinat cazul la 24 decembrie 1997 și 21 ianuarie 1998 nu au încălcat legislația internă, deoarece recursul examinat la 24 decembrie 1997 a fost pe puncte de fapt și de drept, în timp ce petiția de reexaminare examinată la 21 ianuarie 1998 are legătură cu aspecte simple procedurale. Societatea reclamantă susține că o hotărâre a unui comitet în primul rând în cadrul unui recurs și apoi în cadrul unei proceduri de revizuire încalcă dreptul la un tribunal imparțial. În cazul în cauză, în cadrul procedurii de recurs care au dus la decizia finală din 24 decembrie 1997, Curtea Supremă a respins apelul societății reclamantă, deoarece a constatat că contractul era o operațiune de credit. Prin urmare, drepturile civile ale societății reclamante au fost determinate în sfârșit, dar a depus la aceeași instanță o cerere de reexaminare în vederea deschiderii cauzei. La 21 ianuarie 1998, aceleași judecători ca cei care au luat decizia din 24 decembrie 1997 au respins petiția de reexaminare a acestei decizii, având în vedere faptul că condițiile de reapertura a cauzei nu au fost îndeplinite. Curtea consideră că, în cadrul procedurii de reluare a cauzei, spre deosebire de procedurile de recurs, Curtea Supremă nu a fost solicitată să decidă drepturile civile ale societății reclamante, ci a trebuit să examineze dacă condițiile necesare pentru reluarea cauzei au fost îndeplinite. Curtea reamintește că, în conformitate cu jurisprudența stabilită, Convenția nu garantează, astfel, orice drept de a avea un caz reușit (a se vedea, mutatis mutandis , 32916/96, dec. 2.7.97, D.R. 90-B, p. 168). Prin urmare, Curtea consideră că art. 6 § 1 din Convenție nu se aplică procedurii de revizuire. cu dispozițiile convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 4 din convenție. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, societatea reclamantă plânge că a fost refuzat un drept la o audiere echitabilă deoarece Ministerul Finanțelor nu a fost convocat ca martor și pentru că instanța a permis procurorului general să intervină într-un litigiu privat. Potrivit Guvernului, mărturia Ministerului Finanțelor care se referă la singura chestiune privind daunele asupra proprietății statului nu a fost relevantă, deoarece noțiunea de interes public este mult mai largă. De asemenea, susține că încălcarea normelor care afectează interesul public impune participarea procurorului general la litigiu. Societatea reclamantă susține că prezența Ministerului Finanțelor a fost necesară pentru a depune mărturie că contractul nu a produs niciun prejudiciu statului. De asemenea, susține că inițiativa Procurorului General era ilegală, deoarece contractul era privat. În ceea ce privește absența convocării Ministerului Finanțelor, Curtea constată că societatea reclamantă nu a solicitat convocarea Ministerului Finanțelor în orice etapă a procedurii interne. Curtea constată că, prin urmare, nu este dispusă să se plângă asupra acestei chestiuni. 4 din Convenția privind neepuizarea recoursurilor interne. (b) Curtea constată că, în acest caz, Procurorul General a intervenit în cadrul procedurii prin intermediul unui recurs de anulare în temeiul art. 38 § 3 din Legea Curților Economice, un recurs extraordinar în temeiul art. 278/60 din Codul de procedură civilă și o cerere civilă în temeiul art. 5 alin. (2) e) din Codul de procedură civilă. (i) În ceea ce privește recursul de anulare în temeiul articolului 38 § 3 din Legea Curților Economice, Guvernul susține că aceasta a fost o norma tranzitorie care permite fuziunea sistemului de arbitraj „quasi judiciar” cu instanțe ordinare. Societatea reclamantă negă existența unei perioade tranzitorii privind reorganizarea justiției. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. (ii) În ceea ce privește apelul extraordinar instituit în temeiul articolului 278/60 din Codul de procedură civilă, guvernul subliniază că este disponibil pentru ambele părți, în ceea ce privește principiul „qualității armelor”. Societatea reclamantă consideră că recursul procurorului general nu a fost justificat, deoarece contractul nu a avut legătură cu interesul public. Curtea consideră, în lumina argumentelor părților, că plângerea pune la punct probleme serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror determinare ar trebui să depinde de o examinare a meritelor. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. (iii) În ceea ce privește cererea civilă făcută în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Codul de procedură civilă, Guvernul consideră că aceasta face parte din rolul Procurorului General în supravegherea legalității și asigurarea aspectelor de interes public. Societatea reclamantă subliniază că o astfel de cerere civilă nu are nicio relevanță în acest caz. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Societatea reclamantă se plânge de hotărârile Tribunalului Economic din 23 septembrie 1997 și 25 octombrie 2000 în cadrul procedurii în temeiul a) și c), precum și de hotărârea Curții Supreme din 24 decembrie 1997 în cadrul procedurii în temeiul b). Aceasta presupune o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul subliniază că, la 24 decembrie 1997, contractul a fost declarat nul și nul de către Curtea Supremă și că această decizie trebuie acceptată cu toate consecințele pe care o conține. Societatea reclamantă susține că anularea deciziilor finale care confirmă drepturile sale de proprietate constituie o privare a bunurilor sale, fără a fi în interesul public și fără o compensare echitabilă. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declara admisibil, fără prejudecarea meritelor, plângerea societății reclamante în temeiul articolului 6 § 1 privind recursul procurorului general de anulare, apelul său extraordinar în temeiul Codului de procedură civilă și aplicarea sa civilă în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Codul de procedură civilă, precum și plângerea privind încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, declara inadmisibil restul cererii. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Registry Președintele ANEX CRONOLOGIC TABEL CRONOLOGIC Chronology Procedințe de execuție a contractului Procedințe de anulare a contractului 24 mai 1996 Asito depune o cerere împotriva societății F. 17 iulie 1996 Procuror General (PG) depune o cerere împotriva Asito și a societății F. 26 iulie 1996 Cererea respinsă de Curtea Economică. Hotărârea finală. 1 august 1996 Cererea admisă în parte de Curtea Economică. 20 august 1996 Hotărârea PG. 14 aprilie 1997 PG retrage apelul. Hotărârea din 1 august 1996 devine finală. 16 iunie 1997 PG depune un recurs de anulare a nerespectării Legii băncilor. PG depune un recurs de anulare din cauza faptului că contractul a fost un contract de credit deghizat și contrar Legii băncilor 23 septembrie 1997 Apel de anulare permis, însă camera de recurs constată că Legea băncilor nu era aplicabilă și că contractul a fost o societate comună. Interpretă contractul și respinge cererea originală a Asito. Camera de apel respinge recursul de anulare 3 noiembrie 1997 Asito depune recursul. 17 noiembrie 1997 PG depune recurs extraordinar 24 decembrie 1997 Curtea Supremă respinge recursul din cauza faptului că contractul a fost o operațiune de credit deghizată și contrară Legii băncilor. Curtea Supremă recunoaște recursul extraordinar din cauza faptului că contractul a fost o operație de credit deghizată și contrară Legii privind băncile. 21 ianuarie 1998 Curtea Supremă respinge petiția de reexaminare depusă de Asito. Curtea Supremă respinge petiția de reexaminare depusă de Asito. 25 octombrie 2000 (proceduri în temeiul c) Camera de apel a Tribunalului Economic confirmă confiscarea MDL 181.500 și ordonă, de asemenea, confiscarea MDL 5.445 pentru impozite judiciare
Application no. 40663/98
by ASITO
against Moldova
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 10
July
2001 as a Chamber composed of
Mrs
E.
Palm
,
President
,
Mr
L.
Ferrari Bravo
,
Mr
Gaukur
Jörundsson
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
C.
Bîrsan
,
Mr
T.
Panțîru
,
Mr
R.
Maruste
,
judges
,
and
Mr
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 5
February
1998 and registered on 6
April
1998,
Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,
Having regard to the Section’s partial decision of 16
March
1999,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant company,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant company is a Moldovan incorporated insurance company, with its seat in Chișinău. It is represented before the Court by its lawyer, Mr
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows:
A.
The circumstances of the case
On 12 June 1991, a governmental order allowed the applicant company to enter “banking and investments operations”, apart from its main insurance activity.
On 28 November 1991, the applicant company obtained from the National Bank of Moldova a licence to engage in banking operations. During a routine audit procedure, the company refused to disclose the books and expenditures, claiming it did not perform any banking activities. On 13
October
1992, the applicant company’s licence was withdrawn. The applicant company did not challenge this decision.
On 25 November 1994, the applicant company concluded a one-year contract (“the contract”), with company F., entitled “Joint Commercial Transaction”. The applicant company made a capital contribution of 330,000 Moldovan lei (MDL) to company F. for the production of brandy bottles and corks, and in exchange it was to receive the sum of MDL 269,500, payable in monthly instalments. Company F. was also to reimburse the capital contribution in a lump sum by 25 November 1995. Non compliance with the terms of the contract gave raise to a penalty of 0,50% of the unpaid sum for each overdue day. By an additional contract, company F. mortgaged its plant and equipment, as a contract security.
By 23 April 1996, company F. had paid the applicant company MDL
420,750. Due to a slowdown in the national economy, company F. was, as of that date, unable to pay the balance in full and had no reasonable prospect to be able to pay it under the terms of the contract.
1.
Proceedings for the execution of the contract
On 24 May 1996 the applicant company filed an application with the Arbitration Court of the Republic of Moldova for breach of contract and requested that company F. be ordered to pay MDL 468,472 as return of the capital contribution and contractual penalties.
Company F. argued that the contract contained an implied obligation, arising from the nature and purpose of the contract, that the applicant company was to contribute to the expenses and losses of the joint venture. As the company experienced losses, in spite of its good faith in performance, it asked for an adjustment or cancellation of the MDL 468,472 debt, invoking the Civil Code provisions on risk sharing in joint ventures. As a subsidiary argument, it submitted that, in absence of this implied obligation, the contract became a regular credit one, for which the applicant company did not possess a licence.
On 23 July 1996, A. P., a member of the Moldovan Parliament and representative of a parliamentary commission charged with the control of the “observance of the law, prevention of corruption and organised crime” (the parliamentary commission), addressed a letter to the Arbitration Court. In this document, he drew attention to the fact that the parliamentary commission had received a complaint from company F. regarding illegalities in the contract, and asked if it was possible, in view of the gravity of the allegation, for the case not to be heard in the absence of the parties and the prosecutor.
In its judgment of 1 August 1996, the Arbitration Court admitted in part the applicant company’s demand. It found a breach of contract and rebuffed company’s F. defence, on the ground that “legal norms do not allow the Arbitration Court to change the object and the claim of a litigation”. It nevertheless reduced the contractual penalties by 50%, estimating the claim disproportionate in relation to the actual damage experienced by the applicant company, and issued an order of payment for an amount of MDL
327,474.75, out of which
MDL 315,412.50 represented the debt and the penalty, while MDL 12,062.25 represented the state duty tax. This decision was enforceable prior to 1 November 1996.
In June - July 1996, the Prosecutor General asked for expert opinion on the contract.
In a report drafted by two academics, it was argued that the contract had all the characteristics of a credit operation. According to the Ministry of Finance, the contract was lawful and produced no damages to the State. Refraining from comments regarding the provisions of the Law on Banks and Banking Activity, the National Bank concluded that, although the contract was similar to a credit operation, “it did not contradict chapter 38 of the Civil Code”. The results of this research were not made public.
On 20 August 1996, the Prosecutor General lodged an ordinary appeal (
recurs
) against the judgment of 1 August 1996, claiming the contract was a disguised credit operation. It pointed out that the applicant company had lost its banking licence and that it practised an interest rate much higher than any bank in Moldova. The Prosecutor General also requested a stay of execution.
On 6 September 1996, the Arbitration Court admitted the stay of execution.
On 28 November 1996 entered into force the “Law on Economic Courts” unifying the Arbitration with civil courts in an “Economic Tribunal”. The reorganisation of the judiciary resulted in a suspension of the hearings over a few months period.
In April 1997 the applicant company requested on several occasions the Prosecutor General to intervene so that the court would resume the examination of its case.
On 14 April 1997 the Prosecutor General withdrew his appeal against the judgment of 1 August 1996 and for the stay of execution. The judgment of the Arbitration Court thus became final.
On 19 April 1997, A. P. wrote a letter to the Prosecutor General, to inform him that two civil servants were delegated by the parliamentary commission to examine the legal reasons for the withdrawal of the appeal.
On 16 June 1997 the Prosecutor General lodged under Article 38 § 3 of the Law on Economic Courts an appeal for annulment (
recurs în
anulare
), which is an extraordinary appeal, against the judgement of 1 August 1997, requesting that the contract be declared null and void for non-compliance with the Law on Banks and Banking Activities.
On 23 September 1997 the Appeal Chamber of the Economic Tribunal allowed the appeal for annulment, but dismissed the applicant company’s claim as ill founded.
The Appeal Chamber considered that the contract was a joint venture and therefore, under Article 456 of the Civil Code, expenses and losses were to be divided proportionally with parties’ contribution. The Appeal Chamber found that company F. had returned the entire capital investment, plus a global sum of MDL 90,750 despite its profits, which were no higher than MDL 10,976. The Appeal Chamber thus concluded that F. was not to pay any additional sum. As for the contractual penalties, it deemed they had lapsed according to the statute.
On 3 November 1997, the applicant company appealed against the decision of 23
September 1997, alleging that the contract was of a private nature, and that the State did not demonstrate a public interest to interfere with its fulfilment.
On 24 December 1997, the Supreme Court of Justice rejected the appeal. It found that the contract was a disguised credit operation and since the applicant company no longer possessed a banking licence, concluded that such a contract was illegal.
On 25 December 1997 the applicant company lodged a petition for review (
cerere de revizuire
), which was rejected by the Supreme Court on 21 January 1998 on the ground that the conditions for the re-opening of the case were not fulfilled.
2.
Proceedings for the annulment of the contract
On 17 July 1996, pursuant to Article 5 (2) of the Code of Civil Procedure, the Prosecutor General filed an application with the Arbitration Court of Moldova against the applicant company and company F., seeking to have the contract annulled. According to the Prosecutor General, the contract was a disguised credit operation subject to a very high interest rate and the applicant company was not entitled to grant credit in absence of a licence.
In a judgment of 26 July 1996, the Arbitration Court dismissed the application. The court found that, according to the Law on Insurance, insurance companies were allowed to provide commercial and financial services and that crediting activities were also permitted under the Civil Code. The Arbitration Court did not examine the question of the licence requirement. This judgment became final.
On 16 June 1997 the Prosecutor General lodged under Article 38 § 3 of the Law on Economic Courts an appeal for annulment (
recurs în
anulare
) against the judgement of 16 July 1997. On 23 September 1997 the Appeal Chamber of the Economic Tribunal rejected the appeal.
The Prosecutor General lodged under Article 278/60 of the Civil Procedure Code an extraordinary appeal
(recurs
) against this decision on 17
November
1997, asking for the annulment of the contract and for the confiscation of the profit.
On 24 December 1997, the Supreme Court quashed the decision of 23
September
1997 and the judgment of 26 July 1996. It found that the contract was a disguised credit operation for which the applicant company had no license and declared it null and void. However, the Supreme Court rejected the Prosecutor General’s request for confiscation of the profit.
The applicant company lodged a petition for review (
cerere de revizuire
) against the decision of 24 December 1997.
On 21 January 1998 the Supreme Court rejected the petition.
3.
Proceedings for confiscation of the sums concerning the contract
Following the above mentioned procedures, on 2 February 1998 the Prosecutor General and the Ministry of Finance filed a joint application with the Economic Tribunal for the confiscation of the sum of MDL 420,570 from the applicant company representing the investment in and the profit from the contract, which company F. had paid until 23 April 1996.
On 20 May 1998 the Prosecutor General requested that the amount to be confiscated be diminished. In this respect, the Prosecutor General pointed out that according to Article 10 of Law on enterprises and business professions, an enterprise having exercised an illegal activity was accountable of the profit obtained and of a fine equal to the profit. Since Asito’s profit amounted to MDL 90,750, the Prosecutor General requested that the amount of MDL 181,500 be confiscated.
On 11 December 2000, the respondent Government informed the Court that by a decision of 2 February 1999, the Chișinău Economic Tribunal had ordered that MDL 181,500 be confiscated from the applicant company, as well as MDL 5,445 representing the judicial taxes.
On 8 February 1999, the applicant company filed an appeal for annulment (
recurs în
anulare
), which was rejected by the Appeal Chamber of the Economic Tribunal at its hearing on 25 October 2000. The applicant company was not present at the hearing and no mention is made in the decision of 25 October 2000 about its notification to the parties. As the applicant company did not file an appeal (
recurs
), the decision of 25
October
2000 became final.
By a letter of 17 January 2001, the applicant company informed the Court that it had not been present during the examination of its appeal on 25 October 2000, and that it had learned for the first time about the result of the appeal proceedings from the Court’s letter of 13 December 2000.
On 10 April 2001, the respondent Government informed the Court that the decision of the Appeal Chamber of the Chișinău Economic Tribunal of 25 October 2000 had not yet been enforced.
B.
Relevant domestic law and practice
Law No. 970 of 24 July 1996 on Economic Courts
Article 38 § 3
“The Prosecutor General and his deputies may lodge, within one year, with the Appeal Chamber of the Economic Tribunal of the Republic of Moldova an appeal for annulment (
recurs în anulare
) of any final decision of the Arbitration Court (...) on the ground that the material or procedural law was violated (...).
They may also request a stay of execution of the decision of the Arbitration Court.”
Article 42
“On 27 August 1996 it is abolished the Law no 414 - XII of 18 December 1990 regarding the Arbitration of the Republic Moldova.”
Law No. 1550 of 25 February 1998 amending certain legislative acts
Article III
In Article 38 § 3 of the Law No. 970 of 24 July 1996 on Economic Courts the words “within one year” should be excluded.
Code of Civil Procedure
Article 5 (2) e) and f)
“Courts may commence to examine a civil action (…) at the prosecutor’s request, in cases relating to (...) the State’s and the society’s interest regarding (…)
(...)
e) (…) the nullity of contracts infringing the State’s interest” (…) ;
f) (…) and for the annulment of acts and activities of corruption and protectionism.”
Article 278/60
“The parties, (…) [and] the Prosecutor General (…) may, either on their own motion or on an application by one of the parties, lodge with the Supreme Court an extraordinary appeal (
recurs
) against any final judicial decision of the Economic Tribunal of the Republic, on the following grounds:
(1) where the judgment has no legal basis or is contrary to the law or the law was wrongly applied (...)”.
Article 325
“The judgments which became final (...) as well as those delivered by the court of cassation on the merits can be subject to review in the following cases:
(...)
11) in the case when the irrevocable judgments which were delivered by courts of the same or different level of jurisdiction are contradictory (...). The same provision should apply to the contradictory judgments delivered by the court of cassation.”
Civil Code, Chapter 38
Article 455
“(...) the participation of parties to a joint venture consists of money, goods or work. All contributions and profits are common property. A party to such agreement May not dispose freely of its shares, in absence of the other party’s consent.”
Article 456
“(...) Whenever parties did not agree on how to cover expenses and losses, they are to be covered by the common property and if this proves insufficient, they are to be shared among the parties, proportionally to their contribution.”
Law No. 601 of 12 June 1991 on Banks and Banking Activities
“Banking activity in the Republic of Moldova is carried out through the National Bank of Moldova and the commercial banks established under the present Law.”
Article 10
“Private individuals and moral persons can carry out banking activities only after having obtained the consent of the National Bank of Moldova, after the adoption of the statutes by the founding members and after their registration with the National Bank.”
Case-law on prosecutor’s applications under Article 5 (2)of the Civil Procedure Code
Between 1989 - 1999, the Prosecutor General made little use of the above mentioned Article 5(2), and the courts interpreted it in a restrictive manner.
An application in a contract termination was rejected, as relating neither to the categories of persons protected under the provision, nor to the State’s interest (Court of Appeal of Moldova, judgement n° 2r-523 of 15.01.1998). In a demand for the annulment of an apartment sale for non compliance with the residence permit, the Supreme Court acknowledged the State’s interest, but rejected the case on the merits (The Supreme Court of Justice, plenary judgement n° 4r/a-17/99 of 8.11.1999).
1.
The applicant company complains under Article 6 § 1 of the Convention that its case has not been decided by an independent court. In this respect, it alleges that A. P., member of the Moldovan Parliament, interfered with the activity of the Arbitration Court by expressing his views on the litigation pending before this court.
2.
The applicant company alleges that its case was not heard by an impartial tribunal, in breach of Article 6 § 1 of the Convention.
It complains in this respect that in the proceedings for the execution of the contract, the same Supreme Court judges examined both the appeal on 24 December 1997 and the petition for review on 21 January 1998.
3.
The applicant company complains also under Article 6 § 1 that it had been denied the right to a fair hearing because the Ministry of Finance was not summoned as witness in proceedings a) and b) and that the domestic courts allowed the Prosecutor General to intervene in a private litigation.
4.
The applicant company finally alleges a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. It complains about the decision of 23
September
1997 of Appeal Chamber of the Economic Tribunal allowing the appeal for annulment against the final judgment of 1 August 1996 and about the decision of 24 December 1997 of the Supreme Court of Justice which quashed the final judgment of 26 July 1996. In this respect, the applicant company points out to the Prosecutor General’s application for the confiscation of goods.
The applicant company also complains that it was not informed about the date of the examination of its appeal on 25 October 2000, and that therefore, the appeal was examined without it being present.
1.
The applicant company complains that its case has not been decided by an independent court, since A. P., a parliamentarian, interfered with the activity of the Arbitration Court of Moldova by expressing his views on the litigation pending before this court.
It alleges a violation of Article 6 § 1 which, in its relevant part, provides as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... by an independent and impartial tribunal established by law.”
The Government consider that the letter sent on 19 April 1997 by A. P. to the Prosecutor General had no relevance in relation to the examination of the case by the courts. As to the note written to the Arbitration Court on 23
July 1996, this was only meant to remind of the legal provision concerning the parties’ right to be present at hearing.
The applicant company alleges that A. P.’s intervention was detrimental to its right to an independent tribunal.
The Court notes that the correspondence in question occurred on 23
July
1996 and on 19 April 1997 respectively, which is before the ratification of the Convention by Moldova on 12
September
1997.
The Court therefore finds that this complaint is incompatible
ratione temporis
with the provisions of the Convention.
It follows that it must be rejected, in accordance with Article
35
§
4.
2.
The applicant company complains under Article 6 § 1 of the Convention that its case was not heard by an impartial tribunal in the proceedings under a), since the same panel of Supreme Court judges examined the case on 24 December 1997 and then on 21 January 1998.
The Government submit that the fact that the same judges examined the case on 24 December 1997 and 21 January 1998 was not in breach of the domestic law, since the appeal examined on 24 December 1997 was on points of fact and law, whereas the petition for review examined on 21
January
1998 related to merely procedural aspects.
The applicant company alleges that a panel ruling first in an appeal and then in revision proceedings, infringes the right to an impartial tribunal.
In the present case, within the appeal proceedings that led to the final decision of 24 December 1997, the Supreme Court rejected the applicant company’s appeal as it found that the contract was a credit operation. The applicant company’s civil rights were thereby finally determined, but it filed with same court a petition for review in order to have the case re-opened. On 21 January 1998 the same judges as those having taken the decision of 24 December 1997 rejected the petition for review of this decision on the ground that the conditions for the re-opening of the case were not fulfilled.
The Court considers that the Supreme Court, in the proceedings for the re-opening of the case, unlike in the appeal proceedings, was not called upon to decide on the applicant company’s civil rights, but had to examine whether the conditions required for the re-opening of the case were fulfilled.
The Court recalls that, according to established case-law, the Convention does not guarantee, as such, any right to have a case re-opened (see,
mutatis mutandis
, 32916/96, Dec. 2.7.97, D.R.
90-B, p. 168). The Court therefore considers that Article 6 § 1 of the Convention did not apply to the revision proceedings.
It follows that this complaint is incompatible
ratione materiae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35
§
3 and must be rejected in accordance with Article 35
§
4 of the Convention.
3.
Invoking Article 6 § 1 of the Convention, the applicant company complains that it had been denied a right to a fair hearing because the Ministry of Finances was not summoned as witness and because the courts allowed the Prosecutor General to intervene in a private litigation.
According to the Government, the Ministry of Finance’s testimony which concerned the sole question of a damage to the State’s property was not relevant, since the notion of public interest is much wider. It also maintains that the transgression of norms affecting the public interest imposed the participation of the Prosecutor General in the litigation.
The applicant company alleges that the Ministry of Finance’s presence was necessary in order to testify that the contract did not produce any damage to the State. It also alleges that the Prosecutor General’s initiative was unlawful, as the contract was private.
(a
)
As to the absence of summoning of the Ministry of Finance, the Court notes that the applicant company did not call for the summoning of the Ministry of Finance at any stage of the domestic proceedings. The Court finds that it is not therefore open to it to complain on this issue.
It follows that this complaint must be rejected under Article
35
§§
1
and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
(b)
The Court notes that in the present case the Prosecutor General intervened in the proceedings by means of an appeal for annulment under Article 38 § 3 of the Law on Economic Courts, an extraordinary appeal under the Article 278/60 of the Civil Procedure Code and a civil application under Article 5 (2) e) of the Civil Procedure Code.
(i)
As for the appeal for annulment under Article 38 § 3 the Law on Economic Courts, the Government contend it was a transitory norm enabling the merger of the “quasi judicial” arbitration system with ordinary courts.
The applicant company denies the existence of a transitory period concerning the reorganisation of the judiciary.
The Court considers, in the light of the parties’ submissions, that the complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which should depend on an examination of the merits. The Court concludes therefore that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.
(ii)
With regard to the extraordinary appeal instituted under Article 278/60 of the Civil Procedure Code, the Government underline it is available to both parties, in respect of the principle of “equality of arms”.
The applicant company considers that the Prosecutor General’s appeal was not justified, because the contract did not concern public interest.
The Court considers, in the light of the parties’ submissions, that the complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which should depend on an examination of the merits. The Court concludes therefore that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.
(iii)
As to the civil application made under Article 5 (2) of the Civil Procedure Code, the Government considers that it is a part of the Prosecutor General’s role in supervising legality and securing matters of public interest.
The applicant company points out that such a civil application has no relevance in the present case.
The Court considers, in the light of the parties’ submissions, that the complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which should depend on an examination of the merits. The Court concludes therefore that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.
4.
The applicant company complains about the Appeal Chamber of the Economic Tribunal’s decisions of 23 September 1997 and 25 October 2000 within the proceedings under a) and c), as well as the Supreme Court’s decision of 24 December 1997 within the proceedings under b). It alleges a violation of Article 1 of Protocol No. 1, which provides as follows:
“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.
The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”
The Government point out that on 24 December 1997 the contract was declared null and void by the Supreme Court, and that this decision must be accepted with all the consequences it entails.
The applicant company contends that the annulment of final decisions confirming its property rights amounts to a deprivation of its possessions, without this being in the public interest and without a fair compensation.
The Court considers, in the light of the parties’ submissions, that the complaint raises serious issues of fact and law under the Convention, the determination of which should depend on an examination of the merits. The Court concludes therefore that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
admissible, without prejudging the merits, the applicant company’s complaint under Article 6 § 1 concerning the Prosecutor General’s appeal for annulment, his extraordinary appeal under the Civil Procedure Code and his civil application under Article 5 (2) of the Civil Procedure Code as well as the complaint concerning the violation of its rights under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention,
Declares
inadmissible the remainder of the application.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Registrar
President
ANNEX
Chronology
Proceedings for the execution of contract
Proceedings for the annulment of contract
24 May 1996
Asito files an application against company F.
17 July 1996
Prosecutor General (PG) files an application against Asito and company F.
26 July 1996
Application dismissed by the Economic Court. Final judgment.
1 August 1996
Application admitted in part by the Economic Court.
20 August 1996
PG files appeal.
14 April 1997
PG withdraws appeal. Judgment of 1 August 1996 becomes final.
16 June 1997
PG files an appeal for annulment for non-compliance with Law on Banks.
PG lodges an appeal for annulment on the ground that the contract was a disguised credit contract and contrary to Law on Banks
23 September 1997
Appeal for annulment allowed but the Appeal Chamber finds that the Law on Banks was not applicable and that the contract was a joint venture.
Interprets the contract and dismisses the Asito’s original claim.
The Appeal Chamber rejects the appeal for annulment
3 November 1997
Asito files appeal.
17 November 1997
PG lodges extraordinary appeal
24 December 1997
The Supreme Court rejects the appeal on the ground that the contract was a disguised credit operation and contrary to the Law on Banks.
The Supreme Court admits the extraordinary appeal on the ground that the contract was a disguised credit operation and contrary to the Law on Banks.
21 January 1998
Supreme Court rejects the petition for review filed by Asito.
Supreme Court rejects the petition for review filed by Asito.
25 October 2000
(proceedings under c)
Appeal Chamber of the Economic Tribunal confirms confiscation of MDL 181,500 and also orders confiscation of MDL 5,445 for judicial taxes